Revizuire – cererea recurentului a fost examinată de instanţă, fiind respinsă, situaţie în care nu este îndeplinită condiţia cerută de art.322 pct.8 cod proc. civilă, aceea a impiedicării părţii de a încunoştiinţa instanţa despre împosibilitatea prezentării.
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Novaci la 2 martie 2007, reclamantul B. Gh. P. a chemat în judecată pe pârâţii F. V., F. M. şi H.E. pentru a fi obligaţi să deschidă drumul de acces cu lăţimea de 3 m ce pleacă din drumul public şi duce până la proprietatea sa, drum care a fost închis în mod abuziv de către pârâţi.
În motivarea cererii a arătat că este proprietarul terenului de 1199 mp situat în punctul „Sălişte” din comuna Baia de Fier pe care l-a dobândit prin sentinţa civilă nr. 1103 din 12 iulie 2006 a Judecătoriei Novaci, care este loc închis şi nu are acces la drumul public .
În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 1075 din codul civil iar la cerere a anexat sentinţa menţionată şi testamentul din 1942 al cărui beneficiar a fost tatăl său, B. Gh.
Prin sentinţa civilă nr. 155/29.01.2008 pronunţată de Judecătoria Novaci în dosar nr. 618/267/2007, a fost respinsă cererea reclamantului B. Gh. P., cu obligarea la 300 lei cheltuieli de judecată către pârâtul F. V.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că cererea reclamantului este una în constituirea unei servituţi de trecere care anterior fusese creată prin testamentul din 1942, dar care se află dincolo de drumul comunal, conform raportului de expertiză.
A mai reţinut instanţa că şi în ipoteza în care această servitute ar fi existat, ea s-ar fi prescris prin neuz, în conformitate cu dispoziţiile art. 639 din codul civil, prescripţie rezultată din chiar susţinerea reclamantului la interogatoriul luat din oficiu, potrivit căreia drumul ar fi fost închis de părinţii pârâţilor prin anii 1970 (fila 15). Susţinerea este reluată, apoi, prin înscrisul prin care a solicitat deplasarea instanţei la faţa locului (fila 18).
A constatat instanţa că această servitute este, pe de o parte, imposibil de constituit, sau, în orice caz, cu mari daune pentru fondul dominat aparţinând pârâţilor, prin demolarea construcţiilor acestora iar, pe de altă parte această servitute există deja, fiind constituită din „uliţa” existentă potrivit descrierii din procesul verbal întocmit cu ocazia cercetării locale.
Reclamantul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în baza art. 274 c.pr.civ.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în sensul că prima instanţă a schimbat obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv din obligaţie de a deschide drumul de acces spre proprietatea sa într-o acţiune în servitute, deşi a făcut dovada că acest drum a existat conform testamentului din 1942, întocmit de B. Ghe., autorul său .
S-a mai arătat în motivele de apel că drumul a fost închis de pârâţi, că aceştia au construit după decesul autorului lor B. Al.Gh., iar grajdul de care se face vorbire în procesul verbal de cercetare este un coteţ de porci din lemn, construit recent.
Prin decizia nr.261 din 23 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr.618/267/2007, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant B. Gh. P.
S-a reţinut că terenul de 1199 mp. atribuit reclamantului prin sentinţa civilă nr.1103/2006 a Judecătoriei Novaci, este loc înfundat, fiind situat pe latura estică a proprietăţilor pârâţilor.
Prin testamentul instituit de B. Gh., acesta a testat fiului său B. Gh. Gh. 3296 mp. din terenul siliştea casei, în act făcându-se menţiunea că suprafaţa se învecinează în partea de sud cu P. I. prin drumul lat de 3 m. lăsat pentru ieşirea la drumul public, fără a se preciza dacă această cale de acces face parte din terenul autorului sau din cel al vecinului.
Ulterior însă, fâşia de teren de 3 m nu a mai fost folosită conform destinaţiei iniţiale, iar în anul 1970 antecesorul pârâţilor şi-a construit casă şi anexe care au ocupat şi din terenul afectat servituţii de trecere şi atât părinţii reclamantului, cât şi acesta au folosit pentru accesul la calea publică terenul numitului I. V.
S-a concluzionat că servitutea a încetat prin neuz, conform art.636 şi 639 şi în prezent reamenajarea căii de acces nu mai este posibilă datorită modificării construcţiilor ridicate de pârâţi pe terenul care la acea dată era în indiviziune, cu acceptul coproprietarilor.
În baza art.299 Cod pr.civilă, împotriva deciziei reclamantul a declarat recurs, susţinând că a făcut dovada că drumul de acces a existat, el este prevăzut în testamentul întocmit de autorul său şi a fost folosit de reclamant până la edificarea construcţiilor de către pârâţi.
Reclamantul a fost în eroare în privinţa răspunsului dat la întrebarea instanţei referitoare la data încetării uzului căii de acces, dar era atributul instanţei ca în baza rolului activ să solicite pârâţilor autorizaţia de construcţie pentru a stabili cu certitudine anul ridicării construcţiilor şi amplasamentul lor faţă de drum sau faţă de vecinul din partea de sud, I. P.
Prin decizia civilă nr.985 din 24 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr.618/267/2007, s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamant şi s-a respins cererea pentru acordarea cheltuielilor de judecată formulată de intimaţi.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a reţinut următoarele:
Constituirea servituţii de trecere pe latura sudică a terenului testat în anul 1941 de autorul B. Gh. fiului său B. Gh. Gh. este dovedită cu înscrisul depus la dosar la fila 6, act din care, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, nu rezultă dacă fâşia de teren grevată de sarcina servituţii făcea parte din terenul autorului sau al proprietăţii vecine, din partea sudică.
Neexercitarea dreptului de folosinţă asupra căii de acces vreme îndelungată, respectiv din anul 1970 când pârâţii şi-au edificat locuinţa şi au amplasat parte din construcţiile anexă, respectiv un şopron (conform constatărilor expertului V. N.) şi un grajd (potrivit menţiunilor din procesul verbal de cercetare locală dispusă de instanţă), pe porţiunea lată de 3 m, afectată servituţii de trecere, a fost recunoscută de reclamant în interogatoriul luat de instanţă din oficiu, în şedinţa publică din 27.03.2007 (fila 15 din dosarul Judecătoriei Novaci).
Pretinsa eroare în care reclamantul susţine că s-a aflat când a declarat că nu a mai folosit această cale de acces din anul 1970, nu a fost invocată nici în prima instanţă nici în apel, ci pentru prima dată în recurs, iar din probele dosarului nu a rezultat o altă situaţie de fapt, de natură a infirma declaraţia reclamantului.
Faţă de recunoaşterea reclamantului, justificat instanţa nu a considerat necesar să pună în discuţie administrarea altor probe, sarcina probei revenind reclamantului, potrivit art.1169 Cod civil.
În raport de situaţia de fapt reţinută, şi de amplasarea actuală a construcţiilor pârâţilor, este de necontestat că servitutea constituită prin testamentul din 1941 a fost stinsă prin neuz conform art.639 Cod civil, ca urmare a nefolosirii ei timp de peste 30 ani, iar stabilirea ei, în prezent, pe aceeaşi porţiune de teren nu mai este posibilă.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr.2540/54/2008 petentul B. P. a solicitat revizuirea deciziei instanţei de recurs, susţinând incidenţa motivului prevăzut de art.322 pct.8 cod procedură civilă.
Revizuentul invocă faptul că pentru data la care recursul a fost soluţionat a făcut cunoscut instanţei că este în imposibilitatea prezentării pentru susţinerea recursului.
Arată că a fost bolnav şi a depus acte în acest sens, respectiv adeverinţă medicală şi scrisoare medicală.
Cererea de revizuire urmează a fi respinsă.
Astfel, prin punctele 1-9 ale art.322 cod proc. civilă sunt menţionate cazurile în care se poate solicita revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.
În cauza de faţă se constată că prin decizia pronunţată Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondat recursul reclamantului, nefiind deci evocat fondul pricinii, condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire.
Revizuentul şi-a întemeiat cererea de revizuire pe dispoziţiile art.322 pct.8 cod procedură civilă, care arată că revizuirea se poate cere dacă partea a fost împiedicată să se înfăţişeze la judecată şi să înştiinţeze instanţa despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, fiind deci necesară a fi făcută de către petent dovada îndeplinirii cumulative a acestor condiţii.
Or, verificându-se dosarul instanţei de recurs se constată că acest text de lege nu este incident, întrucât pentru data judecăţii recurentul B. Gh. P., a depus cerere de amânare, arătând că din motive medicale nu se poate prezenta.
Această cerere a recurentului a fost examinată de instanţă, fiind respinsă, situaţie în care nu este îndeplinită condiţia cerută de art.322 pct.8 cod proc. civilă, aceea a impiedicării părţii de a încunoştiinţa instanţa despre împosibilitatea prezentării.
Aşa fiind, urmează a fi respinsă cererea de revizuire formulată de revizuent.
