– rezilierea contractului de întreţinere autentificat sub nr. 549 din data de 05.04.2004 la B.N.P., dată fiind culpa pârâţilor, prin refuzul de îndeplinire a obligaţiei de întreţinere datorată reclamantului;
– repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin radierea dreptului de proprietate al pârâţilor din CF nr. 101277, nr. top. 188, şi reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantului;
– obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, se arată că, prin contractul de întreţinere nr. 549 din 05.04.2004, autentificat la B.N.P., reclamantul a transmis pârâţilor dreptul de proprietate asupra întregului imobil înscris în CF nr. 101227, cu nr. top. 188, format din casă, curte şi grădină, în considerarea obligaţiei asumată de pârâţi de a-l întreţine cu toate cele necesare. Prin contract, reclamantul şi-a rezervat dreptul de uzufruct viager asupra întregului imobil. De asemenea, se arată că, de mai bine de 5 ani, pârâţii au ignorat complet obligaţiile asumate prin contractul de întreţinere, împiedicând total exerciţiul dreptului de uzufruct al reclamantului. Deşi au fost notificaţi în mai multe rânduri cu privire la culpa contractuală legată de neîndeplinirea obligaţiei zilnice de a hranei, medicamentelor, îmbrăcămintei, curăţeniei, de plată a utilităţilor, pârâţii au ignorat complet obligaţiile asumate, pentru simplul motiv că anterior, au fost respinse două acţiuni similare.
O primă acţiune a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 218/2006 a Judecătoriei Avrig, iar a doua a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 4879/2009 a Judecătoriei Sibiu, ambele soluţii fundamentate pe lipsa culpei contractuale a debitorilor întreţinerii, datorată refuzului creditorului de a primi prestaţia, refuzul fiind dedus din probaţiunea dosarului. Atât printr-o notificare trimisă anterior promovării acţiunii în dosarul nr. 1/306/2008 al Judecătoriei Sibiu, cât şi la interogatoriul luat de instanţa de judecată, reclamantul şi-a exprimat în mod manifest acordul de a primi prestaţiile pârâţilor.
Cu toate acestea, reclamantul susţine că, atât sub durata proceselor, cât şi ulterior, pârâţii nu au făcut vreun gest care să ateste intenţia de a-şi realiza obligaţiile. Mai mult, în ziua de 18.02.2010, reclamantul a convocat pârâţii, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, pentru a-i asigura accesul reclamantului în imobilul care a făcut obiectul contractului de întreţinere şi asupra căruia deţine un drept de uzufruct viager, imobil aflat în satul S., nr. 1, jud. Sibiu. Cu aceeaşi ocazie, a făcut o ofertă de discutare a transformării obligaţiei de întreţinere, într-o obligaţie de rentă viageră, dar pârâţii au ignorat complet această convocare făcută de reclamant, refuzând astfel cu rea-credinţă liberul exerciţiu al dreptului de uzufruct, dar şi îndeplinirea obligaţiei contractuale. Deşi deţin doar nuda proprietate asupra imobilului, se mai arată în considerentele cererii de chemare în judecată, pârâţii îl folosesc, în mod exclusiv, împiedicând uzufructuarul să culeagă atât fructele civile, cât şi naturale.
În drept, s-au invocat prevederile art. 1020, 1021 C.civ., precum şi dispoziţiile art. 274 C.pr.civ.
În probaţiune, instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisuri (copia extrasului C.F., copii ale sentinţelor menţionate, ale notificărilor transmise, ale contractului de întreţinere ş.a.), proba testimonială cu martorii R. N. şi G. Ş. şi interogatoriul pârâtului A. P.. De asemenea, la prezenta cauză s-au ataşat dosarul nr. 2/2006 al Judecătoriei Avrig şi dosarul nr. 1/306/2008 al Judecătoriei Sibiu.
Prin sentinţa civilă nr. 653 din 22.09.2010 Judecătoria Avrig a respins acţiunea şi l-a obligat pe reclamantul să plătească pârâţilor suma de 1670 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în esenţă, că pentru admisibilitatea rezoluţiunii judiciare – art. 1020-1021 C.civ. – se cere ca una din părţi să nu fi executat, în mod culpabil obligaţiile care-i revin sau ca neexecutarea să fie parţială, dar considerată esenţială la încheierea contractului. Or, aşa cum s-a arătat mai sus, neexecutarea în totalitatea a obligaţiilor asumate prin contract de către pârâţi nu se datorează culpei acestora.
Împotriva sentinţei au declarat recurs D. C. I. şi T. M. F., în calitate de moştenitori ai reclamantului D. L. care a decedat la 17.11.2010, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acţiunii. Cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată în toate instanţele.
În motivarea recursului se arătau următoarele:
Teza avută în vedere la pronunţarea soluţiei de respingere este legată în momentul de faţă de acelaşi refuz pretins a fi manifest al creditorului întreţinerii de a primi întreţinerea. Iată că se poate dovedi faptul că acest pretins refuz este legat de afectarea gravă a discernământului reclamantului decedat, de boala gravă de care suferea – Sindromul Alzheimer.
Instanţa de fond a ignorat un probatoriu important care atestă neîndeplinirea efectivă a obligaţiei de întreţinere asumată de către intimaţi. In privinţa intimatei A. C., dată fiind starea gravă a sănătăţii, imposibilitatea îndeplinirii obligaţiei de întreţinere este dovedită pe baza unei prezumţii simple : intimata, paralizată şi imobilizată la pat nu îşi poate îndeplini obligaţia. Fiind implicată o obligaţie indivizibilă, sunt de remarcat probele peremptorii care atestă neîndeplinirea completă a obligaţiei de către intimatul A. P :
• întrebat la interogatoriu când a fost ultima dată la domiciliul reclamantului intimatul pârât arată că acest fapt s-a întâmplat în luna mai a anului 2007 ;
• fiind întrebat la interogatoriu care au fost sumele avansate pentru plata întreţinerii reclamantului intimatul pârât recunoaşte faptul că nu a cheltuit nici un ban în ultimii trei ani.
• urmare notificării trimise de către reclamant, prin avocat, pârâtul a recunoscut faptul că nu s-a prezentat atunci când a fost convocat pentru deschiderea liberului acces al dreptului de uzufruct.
• sunt la dosar dovezi scrise ale faptului că, în întreagă perioada de doi ani, reclamantului a plătit toate utilităţile sale, fără ca pârâţii să fi făcut vreun gest de plată ;
• pârâtul recunoaşte faptul că deţine cheile imobilului care a făcut obiectul întreţinerii, iar reclamantul uzufructuar nu a avut acces în imobilul care face obiectul dreptului de uzufruct, fiind chiar locaţia în care trebuia prestată întreţinerea ;
• faptul că pârâta A. C. este imobilizată la pat, fiind îngrijită de către soţul ei, la domiciliul comun din Mun. Sibiu, aduce prezumţia simplă a faptului că pârâtul A. P. este în imposibilitate fizică de a presta întreţinerea zilnică a reclamantului, în satul S.
În drept recursul a fost motivat pe dispoziţiile art. 304 ind.1, 312 alin.1 C. pr. civ.
Intimaţii A. P. şi A. C. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Se arată că cuprinsul întâmpinării că intimaţii nu au cunoscut faptul că Din Laurean suferea de vreo afecţiune care să îi limiteze discernământul.
La decesul acestuia intimatul s-a dus la domiciliul său şi s-a oferit să achite tot ce e necesar şi să participe la organizarea înmormântării însă a fost refuzat .
Verificând sentinţa atacată se constată că recursul este nefondat.
Astfel, din probatoriul administrat în cauză a rezultat fără îndoială că starea conflictuală existentă între părţi şi refuzul reclamantului D. L. de a primi întreţinerea i-au pus pe pârâţi în situaţia de a nu îşi putea îndeplini obligaţiile asumate prin contractul de întreţinere.
În acest sens s-a dovedit că până la decesul lui D. E. pârâţii şi-au îndeplinit obligaţia de întreţinere, iar după decesul acesteia au suportat cheltuielile de înmormântare şi au organizat pomenirile ulterioare conform obiceiului.
Relaţiile dintre părţi s-au deteriorat din toamna anului 2005, iar din anul următor D. L.a refuzat să primească întreţinerea şi a promovat alte două acţiuni prin care a solicitat rezilierea contractului de întreţinere, ambele respinse.
Din cele ce preced rezultă că soluţia de respingere a acţiunii este temeinică şi legală, rezilierea contractului putându-se dispune numai dacă, din culpa debitorului, creditorul nu a primit întreţinerea cuvenită nu şi în cazul în care obligaţia nu s-a executat, în tot sau în parte, din culpa beneficiarului întreţinerii ca în speţa de faţă.
Susţinerile recurenţilor conform cărora pretinsul refuz al primirii întreţinerii este legat de afectarea gravă a discernământului lui D. L. datorită bolii de care suferea – sindromul Alzheimer- sunt irelevante în condiţiile în care intimaţii pârâţi nu au cunoscut că acesta suferea de o asemenea afecţiune şi nici în această situaţie nu ar fi avut vreo culpă pentru neexecutarea obligaţiei de întreţinere.
Nici chestiunile legate de neparticiparea intimaţilor la organizarea înmormântării lui D. L. şi la suportarea cheltuielilor prilejuite de acest eveniment nu sun relevante şi nu pot conduce la schimbarea soluţiei primei instanţe întrucât decesul a survenit după pronunţarea hotărârii atacate.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 312 C. pr. civ. recursul a fost respins, iar sentinţa a fost menţinută.
Aflându-se în culpă procesuală recurenţii au fost obligaţi, în temeiul art. 312 C. pr. civ., la plata către intimaţii A. a sumei de 1600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
