R O M Â N I A
Cod operator 2445
JUDECATORIA TÂRGU JIU
JUDETUL GORJ
SECTIA CIVILA
Sentinta civila nr. 259/2012
Sedinta publica de la 16 ianuarie 2012
Instanta constituita din:
PRESEDINTE. ANA MARIA NICOLCESCU
Grefier: LACRAMIOARA GRIGORIE
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta E P S.A. TG-JIU, în contradictoriu cu pârâtii V I, V D si V I G, având ca obiect pretentii – reziliere contract, evacuare.
La apelul nominal facut în sedinta publica au lipsit partile.
Procedura completa.
S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta care învedereaza ca reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsa prin actiune, dupa care, nemaifiind alte aspecte de analizat, instanta constata cauza în stare de judecata si o retine spre solutionare.
JUDECATA
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu la data de 12.12.2011, sub nr. 18520/318/2011, reclamanta E P S.A. Tg-Jiu a chemat în judecata pârâtii V I, V D si V I G, solicitând instantei ca prin hotarârea ce va pronunta sa se dispuna obligarea pârâtilor la plata sumei de 949 lei, reprezentând cuantum chirie restanta în perioada iulie 2010 – iulie 2011 plus penalitati de întârziere de 164, 74 lei; rezilierea contractului de închiriere nr. 306/31.05.2010; evacuarea pârâtilor din spatiul detinut cu chirie; obligarea pârâtilor la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca între DSC si numitul V I s-a încheiat contractul de închiriere nr. 306/31.05.2010 prelungit de drept prin acte normative succesive în vigoare existente de la acea data pâna în prezent, în fisa locativa figurând V I, V D si V I G.
Reclamanta a mai aratat ca titularul contractului de închiriere, respectiv pârâtul V I. nu a achitat chiria aferenta pentru spatiul folosit cu destinatia de locuinta, nerespectând prevederile contractului de închiriere si pe cele ale Legii nr. 114/1996, republicata.
În drept, au fost invocate dispozitiile art. 24 lit. b, art. 25 din Legea nr. 114/1996, art. 998, 999, 1452, 1453 Cod civil, art. 274 C. pr. civ.
Conform art. 112 C. pr. civ., reclamanta a depus la dosar, în copie, urmatoarele înscrisuri: adresa, contractul de închiriere nr. 306/31.05.2010, fisa de calcul (filele 6-9).
Actiunea este scutita de plata taxei de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997 coroborat cu art. 26 pct. 2 si 3 din Ordinul nr. 760/1999, privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin contractul de închiriere nr. 306/31.05.2010 încheiat între D.S.C. Tg-Jiu si pârâtul V I s-a închiriat acestuia din urma locuinta situata în mun. Tg-Jiu, str. ………, jud. Gorj, compusa dintr-o camera în suprafata de 17, 86 m.p. si dependinte în suprafata de 17, 15 m.p., în schimbul chiriei lunare în valoare de 73 lei, calculata în conformitate cu prevederile legale si datorata începând cu data de 1.06.2010.
Totodata, la art. II din contract s-a stabilit ca neplata la termen a chiriei atrage o penalizare de 0, 5% asupra sumei datorate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi care urmeaza aceleia când suma a devenit exigibila.
Instanta constata ca reclamanta a atasat la dosar adresa privind chiria restanta si majorarile de întârziere (fila 6), iar pârâtii nu au contestat pretentiile solicitate, desi au fost citati cu mentiunea de a depune întâmpinare si de a se prezenta la interogatoriu (filele 10-12).
Astfel, pârâtii legal citati în cauza nu au facut dovada achitarii chiriei restante, iar conform adresei înaintate Oficiului Juridic, pârâtii nu au achitat mai multe luni la rând chiria stabilita, încalcând astfel obligatia corelativa asumata prin contractul de închiriere.
În consecinta, instanta constata culpa exclusiva a pârâtilor pentru neîndeplinirea acestei obligatii, urmând sa dispuna rezilierea contractului în temeiul art. 1020 Cod civil, art. 24 lit. b din Legea nr. 114/1996 si art. IV din conventie, conform caruia rezilierea contractului de închiriere se face la cererea proprietarului atunci când chiriasul nu a achitat chiria cel putin 3 luni consecutiv.
Conform art. 969 Cod civil, instanta va obliga pârâtul V I sa achite reclamantei chiria restanta si penalitati de întârziere în valoare de 1118, 74 lei.
În ceea ce priveste penalitatile de întârziere, instanta va retine aceleasi considerente si apreciaza ca acestea au fost corect stabilite în functie de dispozitiile art. II din contractul de închiriere, întrucât modul de calcul al acestora nu a fost contestat de pârâti.
Având în vedere faptul ca instanta urmeaza a dispune rezilierea contractului de închiriere, se va dispune si evacuarea pârâtilor din spatiul de locuit situat în mun. Tg-Jiu, str. …….., jud. Gorj, nemaisubzistând temeiuri pentru limitarea prerogativelor dreptului de proprietate al reclamantei, raportat la dispozitiile art. 480 Cod civil, potrivit carora “proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si dispune de un lucru în mod exclusiv si absolut, însa în limitele determinate de lege”.
În temeiul art. 274 alin. 1 C. pr. civ., raportat la art. 1169 C. civ., instanta va respinge cererea formulata de reclamanta privind acordarea cheltuielilor de judecata, întrucât nu s-a facut dovada efectuarii unor astfel de cheltuieli de catre reclamanta.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite în parte actiunea formulata de reclamanta E P S.A. TG-JIU, cu sediul în …….., jud. Gorj, în contradictoriu cu pârâtii V I, V D si V I G, toti cu domiciliul în …………….., jud. Gorj.
Obliga pârâtul V I la plata sumei de 1118, 74 lei, reprezentând chirie restanta si penalitati de întârziere.
Dispune rezilierea contractului de închiriere nr. 306/31.05.2010.
Dispune evacuarea pârâtilor din spatiul de locuit situat în mun. ………., jud. Gorj.
Respinge cererea privind cheltuielile de judecata.
Irevocabila.
Pronuntata în sedinta publica, azi, 16.01.2012.
Presedinte,
ANA MARIA NICOLCESCU
Grefier,
LACRAMIOARA GRIGORIE
Red. A.N./Tehn. L.G.
2 ex. – 30 ianuarie 2012