Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă că partile au încheiat la data de 5.11.2008 contractul de lucrări pentru realizarea de catre parat, in calitate de prestator servicii, a unui garaj, în termen de 5 luni, până la data de 5.04.2009, costul total al lucrarilor fiind stabilit pentru suma de 19980 lei +TVA, din care, reclamantul, in calitate de beneficiar, a achitat în momentul încheierii contractului suma de 10000 lei cu titlu de avans şi, ulterior, a mai achitat suma de 5000 lei şi la data de 19.01.2009 suma de 2000 lei. Admisibilitatea cererii de rezolutiune pe cale judecătorească a unui contract este condiţionată prin dispoziţiile art. 1021 c.civ., de îndeplinirea celor trei condiţii: neexecutarea de către una din părţi a obligaţiilor ce-i revin, neexecutarea să fi fost imputabilă părţii care nu şi-a îndeplinit obligaţia, iar debitorul obligaţiei neexecutate să fi fost pus în întârziere în condiţiile prevăzute de lege. In speţă, reclamantul a facut dovada existentei raportului juridic obligational si, de asemenea, ca a executat obligatia ce-i incumba prin contractul semnat de părţi şi chitanţele notate la finalul acestuia semnate de pârât şi necontestate de aceste. Din declaraţia martorilor audiaţi în cauză rezultă că garajul obiect al contractului nu a fost executat integral de pârât, acesta realizând doar structura metalică deşi, potrivit contractului, acesta trebuia executat integral, „inclusiv închiderile” până la data de 5.04.2009, rezultând şi că structura metalică efectuată de pârât este ruginită, astfel încât acesta nu mai poate fi folosit în scopul pentru care a fost realizat, trebuind să fie înlocuită.
Ca efect al rezoluţiunii contractului, părţile trebuiesc repuse în situaţia anterioară, acestea fiind datoare să îşi restituie reciproc prestaţiile efectuate în baza contratului. Astfel, pârâtul datorează restituirea sumei de 17000 lei achitată de reclamant cu titlu de avans, sumă care, faţă de rezoluţiunea contractului, ar rămâne încasată fără niciun titlu.
In ceea ce priveşte obligarea pârâtul la plata dobânzii legale, instanţa o consideră întemeiată faţă de art. 1088 C. civ. vor fi acordate de la data introducerii cererii de chemare în judecată, având în vedere faptul că raportul obligaţional este de natură civilă şi nu comercială, niciuna dintre părţi neacţionând în calitate de comerciant, potrivit art. 1088 C.civ, dobânzile nu sunt debite decât din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care dobânda curge de drept, pârâtul nu este de drept în întârziere, punerea în întârziere realizeazându-se potrivit art. 1079 C.civ prin notificare la judecătoresc, ori prin cererea de chemare în judecată.
Cum reclamantul nu a învederat notificarea prin intermediul executorului judecătoresc, pârâtul a fost pus în întârziere prin cererea de chemare în judecată.
Retinand culpa procesuala a pârâtului, in baza art 274 c.pr.civ., instanţa l-a obligat sa plătească reclamantului suma de 2814,8 lei, cheltuieli de judecată la fond.
Împotriva sentinţei a declarat recurs intimatul, care critică soluţia pentru neobservarea faptului că lucrarea convenită avea faze de şi predare, asupra cărora beneficiarul devenea proprietar de la recepţie şi, deci, răspunzător de starea şi întreţinerea bunului. Starea actuală a bunului poate fi uşor remediată, căci degradarea nu i-a afectat structura de rezistenţă. Arată că a executat pentru reclamant şi alte lucrări neremunerate, iar lucrările de structură a bunului au înglobat mari cantităţi de beton şi fier beton, manoperă, reprezentând cea mai mare parte a bunului contractat. Instanţa nu a ţinut seamă de clauzele contractului.
Recursul s-a găsit nefondat şi, neîntemeiat pe prevederile art. 304 şi 312 C.pr.civ., şi a fost respins pentru următoarele considerente.
Astfel, părţile au încheiat la data de 5.11.2008 un contract pentru realizarea de catre pârât a unui garaj, până la data de 5.04.2009, pentru suma de 19980 lei +TVA. Reclamantul a achitat la încheierea contractului suma de 10000 lei, avans, apoi suma de 5000 lei şi la 19.01.2009, 2000 lei, confirmat pe verso-ul convenţiei. Reclamantul a facut dovada ca şi-a executat obligatia asumată prin contractul semnat de părţi, în timp ce recurentul-intimat a omis a respecta clauzele convenite de părţi, ce valorează lege a părţilor- art. 969 C.civ., neefectuând la termen şi în întregime lucrarea contractată. Urmare a neexecutării obligaţiei, cererea în rezolutiunea contractului este admisibilă dacă una dintre părţi se face vinovată de neexecutarea obligaţiei ce-i revine, neexecutarea să fie imputabilă părţii care nu şi-a îndeplinit obligaţia, iar debitorul obligaţiei neexecutate să fi fost pus în întârziere în condiţiile prevăzute de lege, situaţia clar dovedită în prezenta cauză, atât cu acte scrise, cât şi cu probe testimoniale. Efectul rezoluţiunii contractului îl constituie repunerea în situaţia anterioară, cu restituirea reciprocă a prestaţiilor efectuate, adică restituirea sumei de 17000 lei achitată de reclamant cu titlu de avans, sumă care, faţă de rezoluţiunea contractului, rămâne încasată fără niciun titlu.
Recurentul-pârât datorează şi dobânzi legale, faţă de prevederile art. 1088 Cciv., căci a fost pus în întârziere prin promovarea cererii de chemare în judecată.
În ce priveşte faptul că lucrarea avea faze de executare şi predare, asupra cărora beneficiarul devenea proprietar de la recepţie şi, deci, era răspunzător de starea şi întreţinerea bunului, această clauză nu rezultă din contract, fiind evident faptul că, intimatul-reclamant are nevoie de bunul finit şi desăvârşit şi nu de diverse componente, manopere şi materiale, altfel şi le-ar fi procurat singur, fără a mai investi bani în lucrare. Este de bun simţ, faptul că oricât de merituos ar fi edificată o lucrare(ceea ce nu este cazul), predarea-primirea, descărcarea de obligaţie şi desocotirea părţilor intervine doar după finalizarea tuturor manoperelor, predarea primirea pe tranşe fiind admisă, dacă părţile au convenit aşa, ceea ce nu este cazul.
Referitor la afirmaţia că beneficiarul lucrării devine proprietar, răspunzător de starea şi întreţinerea bunului, de la recepţie este de remarcat faptul că recepţia lucrării nu a avut loc, acesta fiind interesul prezentei cauze.
Privitor la împrejurarea că starea actuală a bunului poate fi uşor remediată, căci degradarea nu i-a afectat structura de rezistenţă, trebuie remarcat faptul că nu acesta este obiectul convenţiei(remedierea…, preluarea unui bun degradat, cu suspiciunea de afectare a structurii de rezistenţă), ci efectuarea unei lucrări noi, garanţie a unei durabilităţi mai mari. A admite repararea bunului, care a suportat degradări grave, ar valora modificarea convenţiei şi intervenţia statului în cadrul înţelegerii convenţionale.
Lucrările neremunerate nu fac obiectul prezentului litigiu, iar faptul că lucrările de structură a bunului au înglobat mari cantităţi de beton şi fier beton, manoperă, reprezentând cea mai mare parte a bunului contractat nu interesează finalitatea litigiului.
Instanţa de fond, ca şi cea de control au ţinut seamă de clauzele contractului, căci convenţia este baza soluţionării cauzei.
Aflat în culpă procesuală, în termenii art. 274 C.pr.civ., recurentul a fost obligat la suportarea cheltuielilor de judecată în recurs.
