Rol activ – Potrivit art. 129 pct. 5 Cod procedură civilă, judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a leg


Prin sentinta civila nr. 10441/07.12.2009, pronuntata în dosarul nr. 739/ 182/2009 al Judecatoriei Baia Mare, a fost admisa exceptia lipsei dovezii ca¬li¬tatii de reprezentant fata de cererea formulata de reclamanti în calitate de mostenitori ai defunc?ilor I. V., I. T., H. T., S. M., M. M., I. F., O. F. P.M. I. V., prin avocat P. C. L. în contradictoriu cu pâ¬râ¬tii: Directia Silvica Maramures, Parohia Greco-Catolica Stremt, Comuna Ba¬sesti prin Primar, Comisia Locala Basesti de aplicare a legilor fondului funciar, Comisia Locala Arinis de aplicare a legii fondului funciar si Comisia Ju¬deteana Maramures de aplicare a legilor fondului funciar.

Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut ca:

Prin cererea formulata la data de 18.01.2009 si înregistrata pe rolul acestei instante sub numarul 739/182/2009 reclamantii toti prin reprezentant avocat P.C.L. au solicitat în contradictoriu cu pârâtii , con¬s¬ta¬ta¬rea nulitatii absolute a titlului de proprietate nr. 3987/2004 si a pro¬cesului ver¬bal de punere în posesie numarul 892/06.12.2004, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii se retine ca reclamantilor li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru diverse suprafete de teren începând cu anul 1991, printre care si în locurile denumite „Pe Poiana” si „În fundul poienii”, situate în ho¬ta¬rul satului Tamasesti si Arinis. Desi reclamantilor nu li s-au eliberat titlurile de proprietate pentru aceste terenuri, Comisia Locala Basesti de aplicare a legilor fon¬dului funciar a reconstituit pentru Parohia Greco-Catolica Stremt dreptul de pro¬prietate asupra unei suprafete împadurite de aproximativ 17 ha.

La termenul din data de 02.12.2009 instanta, în temeiul art. 161 Cod pro¬cedura civila a invocat din oficiu exceptia lipsei dovezii calitatii de repre¬zen¬tant a domnului avocat P. C. L., exceptie asupra careia, în temeiul art. 137 alin. 1 Cod procedura civila si apreciind ca aspectele privind legala in¬ves¬ti¬re a instantei primeaza fata de fondul cauzei, s-a pronuntata cu pri¬o¬ri¬ta¬te, retinând urmatoarele:

În sustinerea calitatii de reprezentant al reclamantilor initial indicati în ce¬rerea de chemare în judecata, domnul avocat depune „îm¬pu¬ternicire avocatiala” în care se indica ca temei al reprezentarii, con¬tra¬ctul de asistenta juridica nr. 1 din 23.01.2009 încheiat cu reclamantii, pe aceasta împuternicire existând un sir de semnaturi precum si ates¬ta¬rea identitatii partilor în temeiul art. 3 din Legea nr. 51/1995.

Ulterior, din notele de sedinta si certificatul de deces depuse reiese ca H.T. citat în calitate de reclamant este de¬ce¬dat din data de 09.12.1999.

De asemenea, numita O. F., indicata în cererea introductiva si citata în calitate de reclamanta este decedata din data de 20.11.1991 .

Astfel cum reiese din înscrisurile depuse I. V. este decedat din 26.07.2006, I. T. decedat la 23.05.2004, S. M. de¬¬cedata la 26.01.1999, M. A. decedat la 07.03.2007, I.F. de¬ce¬da¬ta la 07.12.2005, I. V. decedat la 26.01.2007 toti acestia figurând în ca¬li¬tate de reclamanti în actiunea introductiva formulata de domnul avocat P. C. L.

Calitatea de reprezentant se apreciaza raportat la momentul introducerii ce¬rerii, dovada acestei calitati putând fi totusi complinita în termenul acordat de instanta în acest sens, conform art. 161 alin. 1 teza finala din Codul de pro¬ce¬dura civila, prin modificarile ulterioare ale cadrului procesual sub aspectul par¬tilor, instanta vazându-se pusa în imposibilitate de a aprecia si analiza ca¬li¬tatea procesuala activa a fiecarei parti.

Potrivit art. 28 din Legea nr. 51/1995 avocatul înscris în tabloul ba¬ro¬ului are dreptul sa asiste si sa reprezinte orice persoana fizica sau juridica, în te¬meiul unui contract încheiat în forma scrisa, care dobândeste data certa prin în¬registrarea în registrul oficial de evidenta.

De asemenea, potrivit art. 113 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat, drep¬tul avocatului de a asista, a reprezenta ori a exercita orice alte activitati spe¬cifice profesiei se naste din contractul de asistenta juridica, încheiat în forma scri¬sa, între avocat si client ori mandatarul acestuia.

Analizând actele depuse de catre domnul avocat în sus¬tinerea dovezii calitatii sale de reprezentant al reclamantilor indicati în ac¬ti¬u¬¬nea introductiva din prezenta cauza, precum si a celor indicati ulterior, in¬s¬tanta a apreciat, raportat si la înscrisurile si dovezile cu privire la persoanele în re¬prezentarea carora s-a depus actiunea, ca domnul avocat nu a facut dovada calitatii sale de reprezentant, sens în care s-a admis exceptia lip¬sei dovezii calitatii de reprezentant, cu consecinta anularii cererii conform art. 161 alin. 2 Cod procedura civila.

Împotriva sentintei civile au formulat recurs, P.T., S. V. S.V. solicitând: admiterea recursului, casarea sentintei civile nr. 10441/07.12.2009 si trimiterea cauzei spre rejudecare pentru cercetarea fon¬dului, în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. 1, 3 si 5 Cod pro¬ce¬du¬ra civila.

În motivele de recurs se arata ca prima instanta a solutionat cererea de¬du¬sa judecatii pe exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant al reclaman¬ti¬lor a domnului avocat, dispunând anularea cererii în temeiul art. 161 alin. 2 Cod procedura civila.

Dar recurentii nu au fost reprezentati de avocat în fata instantei de fond. A¬cestia au fost prezenti personal, la toate termenele de judecata astfel încât in¬s¬tan¬ta nu putea sa anuleze cererea lor .

Împotriva sentintei civile a declarat recurs recurentul P.C.L. mos¬¬¬tenitorul defunctei O. V., solicitând admiterea recursului, casarea ho¬¬tarârii primei instante si trimiterea cauzei spre o noua judecata aceleiasi ins¬tan¬te.

În motivele de recurs se arata în esenta ca, pentru promovarea acestei ac¬tiuni, recurentul a avut acordul tuturor reclamantilor. Acest lucru este con¬fir¬mat de catre reclamanti în sedintele de judecata. Faptul ca, o parte dintre re¬cla¬manti au decedat în cursul dezbaterilor si în locul acestora s-au prezentat mos¬te¬nitorii, nu înseamna ca mandatul avocatului a încetat.

Reclamanta O.V. este mama recurentului si a de¬cedat în cursul dezbaterilor, recurentul fiind cel care a continuat procesul în ca¬litate de mostenitor.

Recurentul putea sa o reprezinte legal pe mama sa si dupa deces sa con¬ti¬nue procesul început în numele mamei sale.

Recurentul putea sa îi reprezinte pe ceilalti reclamanti în baza manda¬tu¬lui dat de catre acestia anterior promovarii actiunii si confirmat în instanta prin prezenta acestora.

Instanta fondului nu si-a îndeplinit rolul activ. Daca ar fi considerat ne¬ce¬sar, prima instanta trebuia sa citeze pe fiecare reclamant si sa-l întrebe daca îsi sustine actiunea si daca a dat mandat avocatului.

Citarea reclamantilor este nelegala, deoarece nicio dovada de înde¬pli¬ni¬re a procedurii de citare nu cuprinde parafa presedintelui instantei.

Împotriva sentintei civile au promovat recurs, în termenul pre¬vazut de art. 301 Cod procedura civila, recurentii S.V., în nume pro¬priu si în calitate de reprezentant al fratilor si surorilor sale, solicitând admiterea recursului si casarea sentintei.

În motivele de recurs s-au aratat urmatoarele:

La primul termen de judecata în fata primei instante, au fost prezenti toti re¬curentii, recurentul S.V. depunând dovada ca este licentiat în drept si so¬licitând instantei de judecata sa ia act de faptul ca îi reprezinta pe fratii si pe su¬rorile sale.

Recurentii au formulat cerere de introducere în calitate de mostenitori ai de¬¬functei O.F., bunica recurentilor, fiind ulterior prezenti la toate ter¬me¬nele de judecata, respectiv reprezentantul acestora, S.V.

Analizând sentinta civila nr. 10441/07.12.2009, prin prisma motivelor de re¬¬curs formulate prin cererile de recurs declarate si în considerarea dispo¬zi¬ti¬ilor art. 304 indice 1 Cod procedura civila, tribunalul constata ca recursurile sunt fondate, pentru urmatoarele considerente:

În dispozitivul sentintei recurate se mentioneaza doar faptul ca s-a ad¬mis exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant fata de cererea formulata de re¬clamantii enumerati, prin avocat P.C. L.

Din considerentele sentintei atacate rezulta intentia de anulare a cererii in¬troductive de instanta conform art. 161 alin. 2 Cod procedura civila, dis¬po¬zi¬tie care lipseste însa din dispozitiv.

Actiunea introductiva de instanta este înregistrata pe rolul Judecatoriei Baia Mare la data de 28.01.2009 si a fost redactata de avocat P. C. L., fiind semnata de acesta .

La fila 7 din dosarul primei instante se depune împuternicirea avoca¬tiala.

La data de 25.02.2009, H.V. semna¬lea¬za decesul defunctului reclamant H. T.si solicita introducerea sa în ca¬uza în calitate de mostenitor, fiind fiul defunctului .

La data de 25.02.2009, numitii S. V., P. L., S. I., M.F., S. I., S. O., C.M., C. Ol. C. au formulat cerere de introducere în cauza în calitate de mostenitori ai re¬cla¬mantei O. F., decedata .

În toate încheierile de sedinta se consemneaza prezenta avocatului P.C. L. în reprezentarea reclamantilor lipsa .

Reclamantii S. V., P. L., M.F., S. I., S. O., C.M., C. Ol. C. au invederat instantei ca îl îm¬pu¬¬ternicesc pe fratele acestora, reclamantul S.I., sa le reprezinte in¬te¬re¬sele în prezenta cauza .

Mostenitorii defunctilor mai sus mentionati au depus acte de stare civila, acte doveditoare ale calitatii de mostenitor la dosar.

La termenul de judecata din 25.03.2009, se consemneaza în încheierea de sedinta ca instanta pune în discutia partilor sustinerile intimatelor pe aspectele de fond ale cauzei .

La termenul de judecata din 14.04.2009, avocat P. C.L., în calitate de reprezentant al reclamantilor, a formulat cerere de introducere în ca¬uza a mostenitorilor reclamantilor I. V., S. V., fiul lui S. P. casatorit cu I.E., I. T.indicând mostenitorii.

De asemenea, se indica în calitate de mostenitor al defunctului H.T.fiul acestuia, iar în calitate de mostenitor al defunctei S. M., se indica fratele acestuia.

În ceea ce-l priveste pe defunctul M. A., se indica mostenitorii.

Se depun acte doveditoare ale filiatiei, respectiv a calitatii de mos¬te¬ni¬tor.

Din cuprinsul încheierii de sedinta din 02.12.2009 nu rezulta ca instanta ar fi dat reclamantilor explicatii în legatura cu exceptia lipsei calitatii de re¬pre¬zen¬tant pe care a invocat-o din oficiu.

Potrivit art. 129 pct. 5 Cod procedura civila, care arata ca: judecatorii au îndatorirea sa staruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice gre¬seala privind aflarea adevarului în cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin a¬plicarea corecta a legii, în scopul pronuntarii unei hotarâri temeinice si legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le considera necesare, chiar daca partile se împotrivesc; prima instanta, având în vedere aspectele mai sus analizate, se impunea sa dispuna citarea tuturor partilor la interogatoriu si sa lamureasca toate aspectele legate de cadrul procesual creat prin intro¬du¬ce¬rea actiunii introductive de instanta.

În ceea ce priveste persoanele decedate, se impunea a se stabili daca de¬ce¬sul a survenit înainte de introducerea actiunii, împrejurare în care se impunea a se pune în discutia partilor, cu respectarea principiilor contradictorialitatii si al dreptului la aparare, exceptia lipsei capacitatii de folosinta, sau daca decesul a survenit dupa data introducerii actiunii, situatie în care se impunea a se lua po¬zitia mostenitorilor acelor defuncti cu privire la actiune, continuarea aces¬te¬ia, mandatul avocatului.

În aceste circumstante, rezolvarea data pricinii de catre prima instanta a¬fecteaza în mod esential dreptul de acces al partilor la un tribunal, principiu con¬¬sa¬crat prin art. 6 alin. 1 din Conventie, tribunalul admitând recursul, casând hotarârea si trimitând cauza spre rejudecare aceleiasi instante.