Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa, reclamanţii D.P. şi D.N. au solicitat instan?ei, în contradictoriu cu pârâtul P.V., sî dispună instituirea sechestrului asigurător asupra imobilului teren proprietatea acestuia în suprafaţă de 2.500 mp, situat în Comuna Valu lui Traian, jud. Constanţa. S-a mai solicitat, de asemenea, obligarea executorului judecătoresc să aducă la îndeplinire măsura instituirii sechestrului şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că în temeiul antecontractului autentificat sub nr. 3289/19.09.2008, pârâtul s-a obligat să le vândă un teren în suprafaţă de 800 mp, pentru care reclamanţii au plătit un avans total de 15.000 euro. S-a mai arătat că prin aceeaşi convenţie părţile au convenit ca, în cazul în care contractul de vânzare-cumpărare nu se încheie până la data de 01.04.2009 din culpa pârâtului (promitent vânzător), acesta va achita de două ori suma primită. Deoarece acest contract nu s-a încheiat în termenul convenit, reclamanţii s-au adresat Judecătoriei Constanţa cu o cerere prin care au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 30.000 euro, apreciind că vinovăţia pentru neîncheierea contractului îi aparţine pârâtului. Cererea face obiectul dosarului civil nr. 14620/212/2010 aflat pe rolul Judecătoriei Constanţa.
În raport de această situaţie de fapt, apreciind că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art.591 alin. (1) C. proc. civ., reclamanţii au introdus ulterior prezenta cerere de instituire a sechestrului asigurător.
Prin încheierea de şedinţă nr.245/CC/08.12.2010 instanţa a respins acţiunea reclamanţilor, ca nefondată.
Pentru a hotărî în acest fel, a reţinut instanţa de fond că reclamanţii au făcut în cauză numai dovada intentării unei acţiuni împotriva aceluiaşi pârât în vederea realizării unei creanţei în cuantum de 30.000 lei. Legea cere însă ca la momentul solicitării instituirii sechestrului asigurător, creditorul să deţină o creanţă exigibilă împotriva debitorului, condiţie care nu se desprinde din probele administrate în cauză. Mai precis, existenţa şi exigibilitatea creanţei solicitate se află la acest moment sub semnul întrebării, deoarece sunt condiţionate de stabilirea pe cale judiciară a culpei pârâtului pentru neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare la termenul convenit în antecontractul încheiat între părţi.
Pentru a putea aprecia asupra caracterului cert al creanţei pretinse de petent, este necesar să se stabilească faptul că pentru neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare, la care s-au obligat părţile prin antecontractul invocat, este vinovat exclusiv pârâtul în calitate de promitent vânzător.
Cum această chestiune de fapt (culpa promitentului vânzător) face obiectul litigiului declanşat ca urmare a cererii principale introduse de reclamanţi (dosar nr. 14620/212/2010 aflat pe rolul Judecătoriei Constanţa), până la soluţionarea acestui litigiu, susţinerea reclamanţilor în sensul că ar deţine împotriva debitorului lor o creanţă certă şi exigibilă este neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate.
Au susţinut recurenţii că, în cauză, s-a făcut dovada caracterului exigibil al creanţei, că un atare caracter rezultă din faptul că actul în formă autentică nu a putut fi perfectat între părţi datorită atitudinii cuplabile a pârâtului, care nu a fost în măsură să facă dovada îndeplinirii obligaţiilor pe care şi le asumase, anume aceea de a schimba categoria de folosinţă a terenului din extravilan în intravilan. Au arătat recurenţii că, în cauză sunt îndeplinite şi celelalte condiţii, respectiv creanţa este constatată prin act scris, pe rolul instanţelor există un litigiu ce are ca obiect realizarea creanţei creditorului, pe cale de consecinţă se impune reformarea încheierii pronunţate, în sensul admiterii cererii aşa cum a fost formulată.
Analizând legalitatea încheierii civile recurate, prin prisma criticilor ce i se aduc, tribunalul a reţinut următoarele:
Deşi recursul nu este întemeiat în drept, dezvoltarea motivelor de recurs permit încadrarea acestuia în temeiurile de modificare ale sentinţei civile recurate, prevăzute de art.304 pct.9 c.pr.civ.
În temeiul antecontractului autentificat sub nr.3289/19.09.2008, pârâtul s-a obligat să le vândă un teren în suprafaţă de 800 mp, pentru care reclamanţii au plătit un avans total de 15.000 euro.
Potrivit art.591 alin.(1) C. proc. civ., „creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanţă este constatată prin act scris şi este exigibilă, poate solicita înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, dacă dovedeşte că a intentat acţiune. El poate fi obligat la plata unei cauţiuni în cuantumul fixat de către instanţă”.
Ori, având in vedere izvorul său, antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între părţi, nu se poate aprecia că, în cauză, ne aflam în prezen?a unei creanţe exigibile, adică a unei creanţe ajunse la termen.
Astfel, simpla expirare a termenului stabilit de părţi în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare propriu-zis nu a dus în mod automat la activarea clauzei penale inserate în antecontract, pentru că într-o atare situaţie reclamantul nu ar mai fi avut nici un interes să introducă acţiune împotriva pârâtului, ci ar fi putut trece direct la executarea silită, în baza antecontractului.
Atâta timp cât nu s-a stabilit de către o instanţă de judecată, printr-o hotărâre definitivă, că pârâtul se află în culpă pentru neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare ?i că, astfel, datorează reclamanţilor restituirea dublului avansului primit, conform clauzei inserate în antecontract, nu se poate vorbi de existenţa unei creanţe exigibile a acestora împotriva pârâtului.
În considerarea argumentelor expuse ?i în temeiul disp.art.312 alin.1 c.pr.civ. recursul a fost respins ca nefondat.
2
