Sentinta civila 527 Minori


JUDECĂTORIA CALAFAT JUDETUL DOLJ

SENTINTA CIVILĂ NR. 527

Şedinta publică de la 10.03.2009

Preşedinte – ŞC – judecător

Grefier – AS

x.x.x.x.

Pe rol, judecarea cauzei civile pentru stabilire domiciliu minor, dintre reclamantul SM, in numele şi ca reprezentant al minorei SMM şi pîrîta TL.

La apelul nominal, făcut de grefier in şedinta publică, a raspuns pîrîta, lipsă fiind reclamantul şi autoritatile tutelare de pe lingă Primăriile Desa şi Ghidici.

Procedura de citare a fost legal indeplinită.

Constatindu-se cauza in stare de judecată, grefierul de şedinţă a expus referatul oral, instanta a luat act că nu sint de dat explicatii ori de formulat alte cereri, după care, considerind administrate dovezile, a trecut la dezbateri asupra fondului, acordind cuvintul.

Pîrîta a arătat că este de acord cu admiterea actiunii reclamantului, invederind că mai are in intretinere un minor rezultat dintr-o altă relatie de concubinaj.

Instanta a declarat inchise dezbaterile, retinind cauza civilă in vederea deliberării şi pronuntarii.

După deliberare,

I N S T A N T A

asupra cauzei civile de faţă :

Prin actiunea civilă inreg. sub nr. 477/27.01.2009 la această instanţă de judecată, impotriva pîrîtei TL, reclamantul SM, in numele şi ca reprezentant legal al minorei SMM, a solicitat să se stabilească la el domiciliul acesteia şi obligarea susnumitei la plata pensiei de intretinere.

In fapt, motivind actiunea, reclamantul a arătat că din relatia de concubinaj pe care a intretinut-o cu pîrîta, in perioada 1998-2000, a rezultat minora SMM, nascuta la data de 14.11.1999.

De asemenea, reclamantul a mentionat că pîrîta a intrerupt relatia de concubinaj, că el se ocupa de cresterea şi educarea minorei, locuind impreună, la domiciliul său din com. Ghidici.

Totodată, reclamantul a precizat că minora este atasată de el iar pîrîta realizează venituri, prezumindu-se existenta unui cistig din muncă, egal cu slaariul minim garantat pe economia natională, in sumă de 500 lei, pe care-l poate obtine prin prestarea unei activitati productive, corespunzator pregatirii şi calificarii sale.

In drept, s-au invocat preved.art. 86 rap.la art. 94, 100 şi 107 Cod fam.

Pentru termenul de judecată din data de 17.02.2009, pîrîta a depus intimpinare, prin care a solicitat admiterea actiunii civile formulată de reclamant.

Totodată, pîrîta a arătat că la stabilirea pensiei de intretinere, instanta urmează să tină seama de venitul minim garantat pe economia natională , cit şi de faptul că mai are in intretinere un minor.

In drept, s-au invocat preved.art. 115 c.p.c.

Examinind probele administrate in cauză, respectiv certificatele de nastere ale minorilor şi ancheta socială efectuată de aut. tut. de pe lingă Primăria com. Ghidici, instanta constată următoarea situatie de fapt şi de drept :

Reclamantul SM a intretinut relatii de concubinaj cu pîrîta TL, in perioada 1998-2000, iar din relatia lor a rezultat minora SMM, nascută la data de 14.11.1999.

Ulterior despărtirii părtilor, minora a fost crescută şi educată numai de reclamant, care prezintă garantii morale şi materiale, pe un fond afectiv corespunzator, locuind impreună cu concubina şi mama lui, la domiciliul său din com. Ghidici, iar pîrîta refuză să contribuie la cheltuielile de intretinere ale fiicei lor, deşi realizează venituri, prezumindu-se existenta unui ciştig din muncă, egal cu salariul minim net garantat pe economia natională, in sumă de 480 lei , pe care-l poate obtine prin prestarea unei activitati productive, corespunzator pregatirii şi calificarii sale.

Art. 100 Cod fam., prevede că minorul locuieste cu parintii săi, iar dacă aceştia nu locuiesc impreună şi nu decid de comun acord la care dintre ei va locui copilul, asupra acestui fapt va hotari instanta de judecată.

In functie de cele mentionate, va fi admisă actiunea civilă, iar domiciliul minorei va fi stabilit la tatăl reclamant.

Conf. art. 86 Cod fam., obligatia de intretinere există intre parinti şi copii, avind drept la intretinere numai acela care se află in nevoie, neavind putinta unui ciştig din muncă, din cauza incapacitatii de a munci.

Descendentii, cit timp sint minori, au dreptul la intretinere, oricare ar fi pricina nevoii in care se află.

Copilul minor, conf. art. 107 Cod fam., este intretinut de parintii săi, iar in caz de neintelegere, intinderea obligatiei de intretinere datorată de parintii minorului, felul şi modalitatile executarii, precum şi contributia fiecaruia dintre parinti, va fi stabilită de instanta de judecată.

Cind intretinerea este datorată de părinte, ea se stabileste, in temeiul art. 42 al.3 rap.la art. 94 al. 1 şi 3 Cod fam., in raport de nevoia celui care o cere, cit şi de posibilitatile materiale ale celui care urmează a o plăti, pînă la 1/3 din venitul său din muncă, impărtit la 2 copii, avind in vedere faptul că pîrîta mai are in intretinere pe minorul CDE.

Totodată, in raport de nevoile actuale ale minorei, de posibilitatile materiale ale pîrîtei, avind in vedere şi preved.art. 93 al.2 Cod fam., urmează a fi admis şi acest capăt de actiune, iar pîrîta obligată la 170 lei lunar, de intretinere, incepind cu data inregistrarii actiunii civile, 27.08.2009 şi pina la majorat, ori pina la intervenirea unei cauze legale de incetare ori de modificare a obligatiei de intretinere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E :

Admite actiunea civilă pentru stabilire domiciliu minor, formulată de reclamantul SM, domiciliat in com. Ghidici, in numele şi ca reprezentant legal al minorei SMM, impotriva pîrîtei TL, domiciliata in com. Desa jud. Dolj.

Stabileste domiciliul minorei SMM, nascută la 14.11.1999, la tatăl reclamant.

Obligă pîrîta la 170 lei lunar, de intretinere, in favoarea minorei SMM, nascută la 14.01.1999, incepind cu data inregistrarii actiunii, 27.01.2009 şi pina la majoratul acesteia sau pina la intervenirea unei cauze legale de incetare ori de modificare a obligatiei de intretinere.

Sentinţă cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntată in şedinta publică de la 10.03.2009.

Preşedinte, Grefier,

Jd.SCA.S

ŞC/CB/4 ex./

6.04.2009