R O M Â N I A
JUDECĂTORIA CALAFAT JUDETUL DOLJ
SENTINTA CIVILĂ Nr. 2456/2011
Şedinţa publică de la 29 Noiembrie 2011
Completul compus din:
PREŞEDINTE – Elena Mungiu- judecător
Grefier – Daniela Manole
x.x.x.x.
Pe rol , solutionarea actiunii civile avind ca obiect majorare de întretinere, formulată de reclamantul DAG, impotriva pîrîtului DG.
La apelul nominal, făcut in şedinta publică, a raspuns pîrîtul, lipsă fiind reclamantul, care a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.
Procedura completă.
S-a facut referatul oral de grefierul de şedintă, din oficiu instanta a luat interogatoriu pîrîtului, pîrîtul a depus certificatul de nastere al minorului DGM, nascut la 24.06.2011 şi adev. nr. 4845/23.11.2011, eliberată de Primaria com. M, după care, apreciindu-se cauza in stare de judecată, s-a acordat cuvintul in fond.
Pîrîtul a solicitat respingerea actiunii întrucît nu realizează venituri si mai are in ingrijire un minor.
J U D E C A T A :
Reclamantul DAG a chemat in judecată pe pîrîtul DG, solicitind ca prin hotarirea ce se va pronuntqa, să fie obligat acesta la de intretinere in favoarea sa pînă la terminarea studiilor, fără a depăşi virsta de 25 de ani si la cheltuieli de judecată.
In fapt, a motivat că prin s.c.nr. 591/1995 pronuntată de Judecătoria Calafat, s-a admis actiunea civilă pentru divort, formulată de mama sa, MLB, a fost incredintat spre creştere si educare acesteia, iar pîrîtul a fost obligat la plata pensiei de intretinere pină la majoratul său.
In prezent, deşi a devenit major, este in continuarea studiilor la Seminarul Teologic Ortodox „SF.GRIGORE TEOLOGUL „ din Craiova, nu are nici un pentru a-şi asigura existenta si este in imposibilitatea de a-şi asigura un venit din muncă.
Pîrîtul, care este tatăl său, desi realizează venituri din muncă, refuză să-i acorde de bunăvoie intretinere.
In drept, a invocat disp. art. 524-533 c.civ.
In scop probator, a depus s.c.nr. 591/1995 a Judecătoriei Calafat, certificatul de nastere , adeverinta nr. 375/26.09.2011 eliberată de Seminarul Teologic Liceal Ortodox „ SF. GRIGORE TEOLOGUL „ din Craiova si copie de pe C.I.şi s.c.nr. 2027/15.11.2007 a Judecatoriei Calafat.
In şedinta publică de la 29.11.2011, instanta din oficiu a luat interogatoriu pîrîtului, iar acesta a depus certificatul de nastere al minorului DGM, născut la 24.06.2011, copie de pe C.I. si adev. nr. 4845/23.11.2011, eliberată de Primaria com. M.
Din actele si lucrarile dosarului, instanta va retine că din relatiile de căsătorie dintre pîrît si mama reclamantului MLB, s-a nascut reclamantul la data de 24.07.1993.
Prin s.c.nr. 591/1995 a Judecătoriei Calafat, stată in dosarul nr. 616/1995, s-a desfacut căsătoria dintre pîrît si mama reclamantului, iar reclamantul a fost incredinţat spre creştere si educare mamei, pîrîtul fiind obligat la pensie de intretinere pentru acesta.
Prin s.c.nr. 2027/15.11.2007 a Judecătoriei Calafat stată in dosarul civil nr. 2559/201/2007, a fost majorată pensia de intretinere in favoarea minorului, la cite 100 lei lunar, incepind cu data introducerii actiunii , 26.10.2007 si pină la majorat sau intervenirea unei cauze legale de incetare sau modificare a obligatiei de intretinere.
Pentru a se pronunta in acest fel, instanta a avut in vedere atit nevoile reclamantului, care atunci era minor, cit si posibilitatile materiale ale pîrîtului.
In prezent, reclamantul a devenit major, insă este in continuarea studiilor la Seminarul Teologic Ortodox „ SF. GRIGORE TEOLOGUL „ din Craiova, conform adeverintei nr. 375/26.09.2011 eliberată de această institutie de invăţămînt.
Din interogatoriul luat de instantă pîrîtului, dar si din adeverinta nr. 4845/23.11.2011 eliberată de Primaria com. M, s-a retinut că pîrîtul nu realizează venituri, nu este incadrat in muncă ci este beneficiar de ajutor social si mai are in intretinere pe minorul DGM, nascut la 24.06.2011.
Potrivit art. 529 al. 1 si 2 N.C.C., intretinerea este datorată potrivit cu nevoile celui care o cere si cu mijloacele celui care urmează a o plăti, iar cind intretinerea este datorată de părinte, ea se stabileste pină la 1 din venitul său lunar net pentru un copil, 1/3 pentru doi copii si 1 pentru doi sau mai multi copii.
In speţă, pîrîtul nu realizează venituri, in aceste conditii cuantumul pensiei de intretinere urmind a fi stabilit in raport de salariul minim pe economie la aceasta dată , dar si de imprejurarea că acum acesta mai are in intretinere pe minorul DGM, nascut la 24.06.2011 şi întrucît din calculul efectuat, potrivit art. 529 al.1 si 2 N.C.C., reiese că aceasta este de 100 lei lunar, urmează ca instanta să respingă actiunea , motivat de faptul că potrivit s.c.nr. 2027/15.11.2007, in prezent reclamantul primeste această pensie de intretinere in cuantum de 100 lei lunar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E :
Respinge actiunea civilă avind ca obiect pensie de intretinere, formulată de reclamantul DAG, domiciliat in com. M jud. Dolj, impotriva pîrîtului DG, domiciliat in com. M sat H jud. Dolj.
Sentinţă cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntată in şedinta publică de la 29.11.2011.
PREŞEDINTE, Grefier,
Jd.Elena MungiuDaniela Manole
EM/CB/
4 ex./
9.12.2011