Sentinta civila nr 555 Pensii


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CALAFAT JUDEŢUL DOLJ

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 555

Şedinţa publică de la 12 Martie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE DS

Grefier AMT

*

Pe rol soluţionarea acţiunii civile pentru de întreţinere formulată de reclamanta NCM din Seaca de Cîmp, Dolj împotriva pârâtului NN, din com Poiana Mare, sat Tunarii Noi, jud. Dolj.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică nu au răspuns părţile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de şedinţă după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată s-a reţinut dosarul în vederea soluţionării.

JUDEC ATA

Reclamanta NCM a chemat în judecată pe tatăl său NN, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se menţină pensia de întreţinere la care a fost obligat pârâtul pentru reclamantă. Reclamanta este născută la 18.03.1991 şi este elevă.

Prin s.civ. 277/17.07.2007 a Tribunalului Dolj – Secţia pentru minori şi familie reclamanta a fost dată în plasament numiţilor PI şi PE. Pârâtul a fost obligat la 120 lei lunar pensie de întreţinere pentru minoră conform sentinţei civile 2486/2008 a Judecătoriei Calafat.

În dovedirea acţiunii s-a depus la dosar adeverinţa 259/9.02.2009, actul de naştere al reclamantei, s.civ. 2486/20.11.2008 a Judecătoriei Calafat, s.civ. 277/17.07.2007 a Tribunalului Dolj – Secţia pentru minori şi familie.

La 11.03.2009, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se respingă acţiunea reclamantei întrucât aceasta, deşi devine majoră, nu a terminat liceul, întrerupându-l şi săvârşind fapte antisociale. Toate acestea au dus la decesul soţiei pârâtului, iar reclamanta a fost dată în plasament familiei PI.

Din actele dosarului instanţa a reţinut că reclamanta s-a născut la 18.03.1991 şi este fiica pârâtului. În prezent este elevă.

Prin sentinţa civilă 277/17.07,2088 a Tribunalului Dolj, reclamanta a fost dată în plasament numiţilor PI şi PE, bunicii fireşti ai reclamantei.

Prin s.civ. 2486/20.11.2008, pârâtul a fost obligat la câte 120 lei lunar pensie de întreţinere pentru reclamantă.

Odată cu devenirea majoră a reclamantei, pârâtul, aşa cum arată în întâmpinare, nu este de acord să mai acorde întreţinere reclamantei.

Potrivit art. 44 alin.2 din Lg. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, părinţilor le revine în primul rând responsabilitatea de a asigura în limita posibilităţilor cele mai bune condiţii de viaţă necesare creşterii şi dezvoltării copiilor; părinţii sunt obligaţi să le asigure copiilor precum şi condiţiile necesare pentru creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională.

Art 86 Cod fam. prevede că obligaţia de întreţinere există între părinţi şi copii şi ea se stabileşte, aşa cum prevede art. 94 Cod fam., potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui ce urmează a o plăti. Când întreţinerea este datorată de părinte sau de cel care înfiază, ea se stabileşte până la o pătrime din câştigul său din muncă pentru un copil, o treime pentru doi copii şi o jumătate pentru trei sau mai mulţi copii.

Întrucât reclamanta, deşi împlineşte vârsta majoratului, nu şi-a finalizat pregătirea profesională, pârâtul este obligat să-i asigure mijloacele necesare finalizării pregătirii profesionale, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

Reţinând că pârâtul primeşte o pensie de 489 lei lunar, instanţa urmează să admită acţiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite acţiunea civilă pentru pensie de întreţinere formulată de reclamanta NCM din Seaca de Cîmp, Dolj împotriva pârâtului NN, din comuna Poiana Mare, sat Tunarii Noi, jud. Dolj.

Obligă pe pârât la câte 120 lei lunar pensie de întreţinere pentru reclamantă, începând cu data introducerii acţiunii, 19.02.2009 şi până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

Sentinţă cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică de la 12 Martie 2009.

PREŞEDINTE, Grefier,

D S AMT

DS/V.P./ 4 ex.

18 Martie 2009