Sentinta civila Partaj


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA HÂRLĂU

JUDECATORIE

SENTINŢA CIVILĂ NR. 220/2011

Şedinţa publică de la 24 Februarie 2011

Completul compus din:

Preşedinte C. M. P.

Grefier M. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant P. C., reclamant P. M.

şi pe pârât I. M., pârât P. I., pârât P. I., pârât P. E., pârât P. F., pârât P. C., pârât S. E., pârât P. D., pârât P. M. P., pârât P. M. N., pârât P. M. E., pârât B. M., pârât P. M., având ca obiect partaj judiciar succesoral – ieşire din indiviziune

La apelul nominal făcut în şedinţa publică lipsă părţi

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei că procedura de citare cu părţile este legal îndeplinită.

Dezbaterile la fond au avut loc în şedinţa publică din data de 17.02.2011, susţinerile părţilor fiind consemnate la acea dată, când din lipsă de timp pentru deliberare, pronunţarea s-a amânat pentru azi când.

INSTANŢA,

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanţei sub nr. de mai sus, ulterior precizata, reclamanţii P. C. şi P.M., domiciliţi în localitatea Broşteni, str. Malecu Balş, bloc M1, scara A, etj.3, apt.13, jud.Suceava, au chemat în judecată pe pârâţii I.M., P. I.,P. I., P. E., P.F., P. C., P.D., toţi domiciliaţi în sat D., comuna Deleni,jud. Iaşi, S. E., P. M.P., P. M. N., P. M. E., B. M. şi P. M., toţi domiciliaţi în sat S., comuna D., jud. Iaşi solicitând instanţei ca, pe baza probelor administrate, să se dispună partajarea averii succesorale rămasă de pe urma defuncţilor P. D. şi P. A., precum şi lichidarea starii de indiviziune în care se afla parţile, prin individualizarea şi atribuirea efectiva a cotelor ce le revin, cu compensarea cheltuielilor de judecată.

Au arătat reclamanţii ca, la data de 26.01.1989, a decedat P. A. iar masa succesorala ramasa de pe urma acestei defuncte se compune din 1/2 din suprafaţa de 250 mp teren construcţie aferenta imobilului casa situat în satul D. comuna D. judeţul Iaşi şi cota de 1/2 din imobilul casa situat în satul D. comuna D., judeţul Iaşi.

Au aratat ca restul cotei de 1/2 reprezinta bunul personal al soţului supravieţuitor, P. D.

Au susţinut ca, potrivit certificatului de moştenitor nr. 1022/22.12.1993, moştenitori cu vocaţie succesorala de pe urma acestei defuncte au ramas P. D. în calitate de soţ, I. M. în calitate de fiica, P. C. în calitate de fiu, şi P. I, P.E ., P. F., P. I. şi P. C. în calitate de nepoţi de fiu predecedat, descendenţi ai defunctului P. I.

Au aratat reclamanţii ca, ulterior dezbaterii succesiunii de pe urma defunctei P. A., P. D., soţul supravieţuitor, a înstrainat soţilor P. C. şi P. M. cota sa ideala de 35/36 din imobilul casa precum şi terenul aferent în suprafaţa de 2806 mp, reprezentând cota sa de 35/36 din suprafaţa de 250 mp, respectiv 156 mp, precum şi suprafaţa de 1650 mp bun propriu.

Au învederat instanţei şi faptul ca P. C., în calitate de fiu, are şi o cota personala de 3/56 din masa succesorala ramasa de pe urma defunctei P. A., respectiv cota de 3/56 din 1/2 din suprafaţa de 250 mp teren construcţie aferent imobilului casa situat în satul D. comuna D., judeţul Iaşi şi cota de 3/56 din 1/2 din imobilul casa situat în satul D., comuna D., judeţul Iaşi, rezultând, în acest mod, o cota finala de 38/56 din aceste bunuri.

Au aratat ca restul cotei de 18/56 din masa succesorala ramasa de pe urma defunctei P. A. le revine lui I. M. cu o cota de 9/56 şi lui P. I., P. E., P.F., P. I. şi P. C. carora le revine în solidar restul de cota de 9/56.

Au solicitat ca, raportat la cota majoritara din aceste imobile ce li se cuvine, sa le fie atribuite în natura aceste bunuri în integralitatea lor, urmând ca aceştia sa achite sultele aferente.

Au arătat reclamanţii ca, la data de 11.12.1999, a decedat P. D. iar masa succesorala ramasa de pe urma acestui defunct se compune din suprafaţa de 4,4654 ha teren arabil situat pe raza comunei D., judeţul Iaşi, conform titlului de proprietate nr. 44447/2002.

Au aratat ca suprafaţa de teren de 4,4654 ha a rezultat în urma deducerii suprafeţei de 1650 mp pe care defunctul a înstrainat-o reclamanţilor prin contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 5347/1994.

Au susţinut ca, în temeiul legii, moştenitori cu vocaţie succesorala de pe urma acestui defunct au ramas I. M. în calitate de fiica cu o cota ideala de 5/30 din masa succesorala, S. E. în calitate de fiica cu o cota ideala de 5/30 din masa succesorala, P. D. în calitate de fiu cu o cota ideala de 5/30 din masa succesorala, P.C. în calitate de fiu cu o cota ideala de 5/30 din masa succesorala, P.I. I., P. I. E., P.I. F., P. I. I. şi P.I. C. în calitate de nepoţi de fiu predecedat, descendenţi ai defunctului P.I. fiecare cu o cota ideala de 1/30 din masa succesorala, P. M. E., P. M. N., P.M. P., B.M. M., P.M. M. în calitate de nepoţi de fiu predecedat, descendenţi ai defunctului P.M. fiecare cu o cota ideala de 1/30 din masa succesorala.

În drept, şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 673 indice 1 C.proc.civ. şi art. 728 C.civ.

În dovedire, a fost solicitată proba cu acte, interogatoriu, martori şi expertize tehnice topometrice şi în construcţii.

Deşi legal citaţi, pârâţii nu au formulat întâmpinare în prezenta cauza.

În cursul cercetării judecătoreşti, a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosarul cauzei, în copie, diferite acte de stare civilă şi succesorale, contract de vânzare-cumparare, certificat de moştenitor, titlul de proprietate nr. 44447/2002, schiţe aferente şi rol agricol; precum şi proba cu expertiză tehnică topometrică şi expertiza tehnica în construcţii, concluziile acestora, precum şi raspunsul expertului la obiecţiuni, fiind ataşate, de asemenea, la dosarul prezentei cauze.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Având în vedere dispoziţiile art. 673 indice 5, respectiv faptul că părţile nu se înţeleg cu privire la partajarea bunurilor şi la masa partajabilă, văzând că părţile au vocaţie succesorală fiind moştenitorii defuncţilor, faţă de întreg ansamblul probator administrat în prezenta cauză, instanţa reţine că, potrivit art. 728 C.civ. “Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Un coerede poate oricând cere împărţeala succesiunii, chiar când ar exista convenţii sau prohibiţii contrarii”.

Averea succesorală se va împărţi potrivit regulilor dictate de concursul la moştenire descendenţii de gradul I, totul raportat la dispoziţiile art. 659 C.civ., care prevăd că ” Succesiunile sunt deferite copiilor şi descendenţilor defunctului, ascendenţilor şi rudelor sale colaterale, în ordinea şi după regulile din art. 669 C.civ., în sensul că copiii sau descendenţii lor succed tatălui, mamei (…) fără deosebire de sex şi chiar de ar fi născuţi din deosebite căsătorii. Ei succed în părţi egale când se găsesc toţi în gradul dintâi şi sunt chemaţi după propriul lor drept; ei succed pe tulpină când sunt chemaţi toţi sau unul din ei prin reprezentare”.

În temeiul art. 673 indice 5 C.civ, dacă părţile nu se învoiesc, instanţa va stabili bunurile supuse împărţelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia şi creanţele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii faţă de alţii. Dacă se împarte o moştenire, instanţa va mai stabili datoriile transmise prin moştenire, datoriile şi creanţele comoştenitorilor faţă de defunct, precum şi sarcinile moştenirii. Instanţa va face împărţeala în natură. În temeiul celor stabilite potrivit alin. 1, ea procedează la formarea loturilor şi la atribuirea lor. În cazul în care loturile nu sunt egale în valoare, ele se întregesc printr-o sumă de bani”.

Având în vedere actele depuse la dosar, în fapt, instanţa reţine ca, la data de 26.01.1989, a decedat P.A. iar masa succesorala ramasa de pe urma acestei defuncte se compune din 1/2 din suprafaţa de 250 mp teren construcţie aferenta imobilului casa situat în satul Deleni comuna Deleni judeţul Iaşi şi cota de 1/2 din imobilul casa situat în satul Deleni comuna Deleni judeţul Iaşi.

În acest sens, instanţa stabileşte faptul ca restul cotei de 1/2 reprezinta bunul personal al soţului supravieţuitor, actual şi el decedat, şi anume P. D.

Analizând certificatul de moştenitor nr. 1022/22.12.1993, moştenitori cu vocaţie succesorala de pe urma defunctei P. A. au ramas P.D. în calitate de soţ, I. M. în calitate de fiica, P. C. în calitate de fiu, şi P.I., P.E., P.F., P.I. şi P. C. în calitate de nepoţi de fiu predecedat, descendenţi ai defunctului P. I., ceilalţi fii fiind renunţatori la succesiune.

Instanţa, analizând contractul de vânzare-cumparare depus la dosar, instanţa stabileşte ca, ulterior dezbaterii succesiunii de pe urma defunctei P.A., P. D., soţul supravieţuitor, a înstrainat soţilor P. C. şi P. M. cota sa ideala de 35/36 din imobilul casa precum şi terenul aferent în suprafaţa de 2806 mp, reprezentând cota sa de 35/36 din suprafaţa de 250 mp, respectiv 156 mp, precum şi suprafaţa de 1650 mp bun propriu.

Instanţa observa ca P. C., în calitate de fiu, are şi o cota personala de 3/56 din masa succesorala ramasa de pe urma defunctei P.A., respectiv cota de 3/56 din 1/2 din suprafaţa de 250 mp teren construcţie aferent imobilului casa situat în satul D. comuna D., judeţul Iaşi şi cota de 3/56 din 1/2 din imobilul casa situat în satul Deleni comuna Deleni judeţul Iaşi, rezultând pentru acesta, în modul calculat mai sus, o cota finala de 38/56 din aceste bunuri.

Instanţa reţine ca restul cotei de 18/56 din masa succesorala ramasa de pe urma defunctei P.A. le revine lui I. M.cu o cota de 9/56 şi lui P.I., P.E., P.F., P.I. şi P.C. carora le revine în solidar restul de cota de 9/56.

Totodata, în fapt, instanţa reţine ca, la data de 11.12.1999, a decedat şi P.D. iar masa succesorala ramasa de pe urma acestui defunct se compune din suprafaţa de 4,4654 ha teren arabil situat pe raza comunei D., judeţul Iaşi, conform titlului de proprietate nr. 44447/2002.

În acest sens, analizând actul de vânzare-cumparare, instanţa stabileşte ca suprafaţa de teren de 4,4654 ha a rezultat în urma deducerii suprafeţei de 1650 mp pe care defunctul a înstrainat-o reclamanţilor prin contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 5347/1994.

Analizând condiţiile privitoare la moştenirea legala, instanţa stabileşte ca, în temeiul legii, moştenitori cu vocaţie succesorala de pe urma defunctului P.D. au ramas I.M. în calitate de fiica cu o cota ideala de 5/30 din masa succesorala, S.E.în calitate de fiica cu o cota ideala de 5/30 din masa succesorala, P.D. în calitate de fiu cu o cota ideala de 5/30 din masa succesorala, P.C. în calitate de fiu cu o cota ideala de 5/30 din masa succesorala, P.I. I., P.I. E., P.I. F., P.I. I. şi P.I. C. în calitate de nepoţi de fiu predecedat, descendenţi ai defunctului P.I. fiecare cu o cota ideala de 1/30 din masa succesorala, P.M. E., P.M. N., P.M. P., B.M. M., P.M. M. în calitate de nepoţi de fiu predecedat, descendenţi ai defunctului P.M. fiecare cu o cota ideala de 1/30 din masa succesorala.

În ceea ce priveşte partajarea şi ieşirea din indiviziune a părţilor pentru suprafaţa de 250 mp teren construcţie aferent imobilului casa situat în satul D. comuna D. judeţul Iaşi şi pentru imobilul casa de locuit situat în satul D., comuna .D, judeţul Iaşi, văzând concluziile raportului de expertiză tehnică-judiciară efectuat în prezenta cauză (filele 77-103 din dosar), instanţa urmează să dispuna în sensul ieşirii din indiviziune a părţilor din prezenta cauză şi partajarea averii succesorale în următorul mod:

Instanţa, având în vedere susţinerile tuturor parţilor din prezenta cauza, vazând cota majorata a reclamanţilor de 38/56 din aceste bunuri, precum şi faptul ca imobilul casa şi teren aferent nu sunt comod partajabile în natura fiind vorba despre o singura entitate gospodareasca, va atribui în natură reclamanţilor suprafaţa de 250 mp teren construcţie aferenta imobilului casa situat în satul D. comuna D., judeţul Iaşi şi imobilul casa de locuit situat în satul D., comuna D., judeţul Iaşi, urmând ca aceştia sa fie obligaţi la plata unei sulte în cuantum de 228,30 lei în favoarea pârâtei I.M. şi a unei sulte în cuantum de câte 45,60 lei în favoarea fiecaruia dintre pârâţii P.I., P. E., P.F., P.I. şi P. C.

În considerarea valorii sultei, instanţa a avut în vedere valoarea totala a imobilului casa supus expertizarii, conform raportului de expertiza (filele 77-103 din dosar), precum şi cota reclamanţilor de 38/56 din aceste bunuri şi cotele celorlalţi pârâţi de 9/56, respectiv 9/56 împarţit la 5, din toate aceste bunuri.

În ceea ce priveşte partajarea şi ieşirea din indiviziune a parţilor pentru terenurile din intravilan şi extravilan, văzând concluziile raportului de expertiză tehnică-judiciară efectuat în prezenta cauză (filele 134-146 din dosar), precum şi raspunsurile expertului la obiecţiuni (filele 175-180, filele 210-218 şi filele 280-283 din dosar), având în vedere şi cotele stabilite pentru fiecare dintre parţile din prezenta cauza, instanţa urmează sa dispuna în sensul ieşirii din indiviziune a părţilor din prezenta cauză, conform celor arătate în cuprinsul raportului de expertiza şi a raspunsurilor expertului la obiecţiuni, raport, schiţe şi raspunsuri la obiecţiuni care fac parte integrantă din prezenta hotărâre, prin atribuirea în natură fiecăreia dintre părţi a loturilor descrise şi evaluate în lucrarile mai sus arătate, pentru fiecare parte din prezenta cauză în următorul mod:

Instanţa va atribui în natură reclamantului P. C. lotul nr. 1 (conform filei nr. 282 din dosar), lot format din suprafaţa de teren de 1840 mp situata în T 54 P 2326/169, suprafaţa de teren de 1583 mp situata în T 55 P 2334/203, suprafaţa de teren de 2000 mp situata în T 29 P 1462/12, suprafaţa de teren de 1500 mp situata în T 53 P 2307/198, 2307/199 şi 2307/200, suprafaţa de teren de 254 mp situata în T 14 P 959, 960, 961, 962 şi 963 şi suprafaţa de teren de 300 mp situata în T 2 P 135/1, conform raportului de expertiza, raspunsurilor expertului la obiecţiunile la raportul de expertiza şi a schiţelor aferente, raport, raspunsuri la obiecţiuni şi schiţe care fac parte integranta din prezenta hotarâre.

Instanţa va atribui în natură pârâtei I. M. lotul nr. 2 (conform filei nr. 282 din dosar), lot format din suprafaţa de teren de 1800 mp situata în T 64 P 2580/3/5, suprafaţa de teren de 1840 mp situata în T 54 P 2326/169, suprafaţa de teren de 1583 mp situata în T 55 P 2334/203, suprafaţa de teren de 1000 mp situata în T 53 P 2307/198, 2307/199 şi 2307/200, suprafaţa de teren de 254 mp situata în T 14 P 959, 960, 961, 962 şi 963 şi suprafaţa de teren de 300 mp situata în T 2 P 135/1, conform raportului de expertiza, raspunsurilor expertului la obiecţiunile la raportul de expertiza şi a schiţelor aferente, raport, raspunsuri la obiecţiuni şi schiţe care fac parte integranta din prezenta hotarâre.

Instanţa va atribui în natură pârâtului P. D. lotul nr. 3 (conform filei nr. 282 din dosar), lot format din suprafaţa de teren de 1840 mp situata în T 54 P 2326/169, suprafaţa de teren de 1584 mp situata în T 55 P 2334/203, suprafaţa de teren de 1000 mp situata în T 53 P 2307/198, 2307/199 şi 2307/200, suprafaţa de teren de 254 mp situata în T 14 P 959, 960, 961, 962 şi 963, suprafaţa de teren de 1874 mp situata în T 8 P 429, 430, 431, 432 şi 433, suprafaţa de teren de 900 mp situata în T 5 P 181/1 şi suprafaţa de teren de 300 mp situata în T 2 P 135/1, conform raportului de expertiza, raspunsurilor expertului la obiecţiunile la raportul de expertiza şi a schiţelor aferente, raport, raspunsuri la obiecţiuni şi schiţe care fac parte integranta din prezenta hotarâre.

Instanţa va atribui în natură pârâtei S. E. lotul nr. 4 (conform filei nr. 282 din dosar), lot format din suprafaţa de teren de 5400 mp situata în T 54 P 2326/169, suprafaţa de teren de 1584 mp situata în T 55 P 2334/203, suprafaţa de teren de 254 mp situata în T 14 P 959, 960, 961, 962 şi 963 şi suprafaţa de teren de 300 mp situata în T 2 P 135/1, conform raportului de expertiza, raspunsurilor expertului la obiecţiunile la raportul de expertiza şi a schiţelor aferente, raport, raspunsuri la obiecţiuni şi schiţe care fac parte integranta din prezenta hotarâre.

Instanţa va atribui în natură pârâţilor P. I. I., P.I. E., P.I. F., P.I. I. şi P.I. C., descendenţi ai defunctului P.I., lotul nr. 5 (conform filei nr. 282 din dosar), lot format din suprafaţa de teren de 1840 mp situata în T 54 P 2326/169, suprafaţa de teren de 1583 mp situata în T 55 P 2334/203, suprafaţa de teren de 1500 mp situata în T 53 P 2307/198, 2307/199 şi 2307/200, suprafaţa de teren de 1250 mp situata în T 53 P 2307/157, suprafaţa de teren de 254 mp situata în T 14 P 959, 960, 961, 962 şi 963 şi suprafaţa de teren de 300 mp situata în T 2 P 135/1, conform raportului de expertiza, raspunsurilor expertului la obiecţiunile la raportul de expertiza şi a schiţelor aferente, raport, raspunsuri la obiecţiuni şi schiţe care fac parte integranta din prezenta hotarâre.

Instanţa va atribui în natură pârâţilor P.M. E., P.M. N., P.M. P., B.M. M.,P . M. M., descendenţi ai defunctului P.M., lotul nr. 6 (conform filei nr. 282 din dosar), lot format din suprafaţa de teren de 1840 mp situata în T 54 P 2326/169, suprafaţa de teren de 1583 mp situata în T 55 P 2334/203, suprafaţa de teren de 2000 mp situata în T 29 P 1462/12, suprafaţa de teren de 1250 mp situata în T 53 P 2307/157, suprafaţa de teren de 254 mp situata în T 14 P 959, 960, 961, 962 şi 963 şi suprafaţa de teren de 300 mp situata în T 2 P 135/1, conform raportului de expertiza, raspunsurilor expertului la obiecţiunile la raportul de expertiza şi a schiţelor aferente, raport, raspunsuri la obiecţiuni şi schiţe care fac parte integranta din prezenta hotarâre.

Având în vedere suprafeţele de teren atribuite parţilor din prezenta cauza conform celor mai sus aratate, observând şi valoarea loturilor atribuite instanţa constata ca în prezenta cauza nu este necesara calcularea sau plata de sulte compensatorii pentru loturile formate din suprafeţele de teren mai sus dezvoltate.

Având în vedere soluţia dată acţiunii reclamanţilor, instanţa, văzând obiectul acţiunii şi dispoziţiile art. 274 C.proc.civ., va compensa parţial cheltuielile de judecată efectuate de părţi în prezenta cauză, în cuantum total, potrivit chitanţelor doveditoare aflate la dosar, de 1021 lei, din care 21 lei reprezintă taxa de timbru şi 1000 lei, contravaloarea expertizelor efectuate.

Instanţa observă că reclamantul P.C. a suportat singur în totalitate aceste cheltuieli, celelalte parţi necheltuind nimic.

Prin urmare, instanţa va compensa parţial cheltuielile efectuate de părţi în prezenta cauză şi va dispune ca fiecare dintre celelalte parţi să plătească reclamantului P. C. suma de 68 lei, reprezentând partea fiecaruia din cheltuielile totale de judecata efectuate în prezenta cauză de către acesta.

Având în vedere faptul că nu au fost achitate diferenţele de 1000 lei, 200 lei şi 200 lei, în plus faţă de onorariile provizorii stabilite de instanţă, instanţa va obliga toate parţile din prezenta cauza la plata sumei de 1200 lei în contul expertului I. G. şi la plata sumei de 200 lei în contul expertului C. O.

Câte un exemplar de pe această hotărâre va fi comunicat şi fiecăruia dintre experţii arătaţi mai sus.

Câte un exemplar de pe această hotărâre va fi comunicat şi fiecăruia dintre experţii arătaţi mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Admite acţiunea reclamanţilor P.C. şi P.M., domiciliţi în localitatea Broşteni, str. Malecu Balş, bloc M1, scara A, etj.3, apt.13, jud.Suceava, în contradictoriu cu pârâţii I. M., P. I., P.I., P.E., P. F., P. C., P. D., toţi domiciliaţi în sat D., comuna D., jud. Iaşi, S. E., P. M.P., P.M. N., P. M. E. ,B.M. şi P.M., toţi domiciliaţi în sat S., comuna D., jud. Iaşi, aşa cum a fost ea precizata.

Constată că masa succesorala ramasa de pe urma defunctei P. A. se compune din 1/2 din suprafaţa de 250 mp teren construcţie aferenta imobilului casa situat în satul Deleni comuna Deleni judeţul Iaşi şi cota de 1/2 din imobilul casa situat în satul Deleni comuna Deleni judeţul Iaşi.

Constata ca moştenitori cu vocaţie succesorala de pe urma defunctei P. A. au ramas P. D. în calitate de soţ, I. M. în calitate de fiica, P. C. în calitate de fiu, şi P. I., P. E., P. F., P. I. şi P. C. în calitate de nepoţi de fiu predecedat, descendenţi ai defunctului P. I.

Constata ca reclamanţii au o cota de 38/56 din aceste bunuri, I. M. are o cota de 9/56 iar P. I., P. E., P. F., P. I şi P. C. au în solidar restul de cota de 9/56 din aceste bunuri.

Constata ca masa succesorala ramasa de pe urma defunctului P. D. se compune din suprafaţa de 4,4654 ha teren arabil situat pe raza comunei D., judeţul Iaşi.

Constata ca moştenitori cu vocaţie succesorala de pe urma defunctului P. D. sunt I. M. în calitate de fiica cu o cota ideala de 5/30 din masa succesorala, S. E. în calitate de fiica cu o cota ideala de 5/30 din masa succesorala, P. D. în calitate de fiu cu o cota ideala de 5/30 din masa succesorala, P. C. în calitate de fiu cu o cota ideala de 5/30 din masa succesorala, P. I. I., P. I. E., P. I. F., P. I. I. şi P. I. C. în calitate de nepoţi de fiu predecedat, descendenţi ai defunctului P. I. fiecare cu o cota ideala de 1/30 din masa succesorala, P.M. E., P.M. N., P.M. P., B.M. M., P.M. M. în calitate de nepoţi de fiu predecedat, descendenţi ai defunctului P.M. fiecare cu o cota ideala de 1/30 din masa succesorala.

În ceea ce priveşte partajarea şi ieşirea din indiviziune a părţilor pentru suprafaţa de 250 mp teren construcţie aferent imobilului casa situat în satul D., comuna D., judeţul Iaşi şi pentru imobilul casa de locuit situat în satul D., comuna D., judeţul Iaşi, dispune în sensul ieşirii din indiviziune a părţilor din prezenta cauză şi partajarea averii succesorale în următorul mod:

Atribuie în natură reclamanţilor suprafaţa de 250 mp teren construcţie aferenta imobilului casa situat în satul D., comuna D., judeţul Iaşi şi imobilul casa de locuit situat în satul D., comuna D., judeţul Iaşi.

Obliga pe reclamanţi la plata unei sulte în cuantum de 228,30 lei în favoarea pârâtei I. M. şi la plata unei sulte în cuantum de câte 45,60 lei în favoarea fiecaruia dintre pârâţii P. I., P. E., P. F., P. I. şi P. C.

În ceea ce priveşte partajarea şi ieşirea din indiviziune a parţilor pentru terenurile din intravilan şi extravilan, văzând concluziile raportului de expertiză tehnică-judiciară efectuat în prezenta cauză (filele 134-146 din dosar), precum şi raspunsurile expertului la obiecţiuni (filele 175-180, filele 210-218 şi filele 280-283 din dosar), dispune în sensul ieşirii din indiviziune a părţilor din prezenta cauză, conform celor arătate în cuprinsul raportului de expertiza şi a raspunsurilor expertului la obiecţiuni, raport, schiţe şi raspunsuri la obiecţiuni care fac parte integrantă din prezenta hotărâre, prin atribuirea în natură fiecăreia dintre părţi a loturilor descrise şi evaluate în lucrarile mai sus arătate, pentru fiecare parte din prezenta cauză în următorul mod:

Atribuie în natură reclamantului P. C. lotul nr. 1 (conform filei nr. 282 din dosar), lot format din suprafaţa de teren de 1840 mp situata în T 54 P 2326/169, suprafaţa de teren de 1583 mp situata în T 55 P 2334/203, suprafaţa de teren de 2000 mp situata în T 29 P 1462/12, suprafaţa de teren de 1500 mp situata în T 53 P 2307/198, 2307/199 şi 2307/200, suprafaţa de teren de 254 mp situata în T 14 P 959, 960, 961, 962 şi 963 şi suprafaţa de teren de 300 mp situata în T 2 P 135/1, conform raportului de expertiza, raspunsurilor expertului la obiecţiunile la raportul de expertiza şi a schiţelor aferente, raport, raspunsuri la obiecţiuni şi schiţe care fac parte integranta din prezenta hotarâre.

Atribuie în natură pârâtei I.M. lotul nr. 2 (conform filei nr. 282 din dosar), lot format din suprafaţa de teren de 1800 mp situata în T 64 P 2580/3/5, suprafaţa de teren de 1840 mp situata în T 54 P 2326/169, suprafaţa de teren de 1583 mp situata în T 55 P 2334/203, suprafaţa de teren de 1000 mp situata în T 53 P 2307/198, 2307/199 şi 2307/200, suprafaţa de teren de 254 mp situata în T 14 P 959, 960, 961, 962 şi 963 şi suprafaţa de teren de 300 mp situata în T 2 P 135/1, conform raportului de expertiza, raspunsurilor expertului la obiecţiunile la raportul de expertiza şi a schiţelor aferente, raport, raspunsuri la obiecţiuni şi schiţe care fac parte integranta din prezenta hotarâre.

Atribuie în natură pârâtului P. D. lotul nr. 3 (conform filei nr. 282 din dosar), lot format din suprafaţa de teren de 1840 mp situata în T 54 P 2326/169, suprafaţa de teren de 1584 mp situata în T 55 P 2334/203, suprafaţa de teren de 1000 mp situata în T 53 P 2307/198, 2307/199 şi 2307/200, suprafaţa de teren de 254 mp situata în T 14 P 959, 960, 961, 962 şi 963, suprafaţa de teren de 1874 mp situata în T 8 P 429, 430, 431, 432 şi 433, suprafaţa de teren de 900 mp situata în T 5 P 181/1 şi suprafaţa de teren de 300 mp situata în T 2 P 135/1, conform raportului de expertiza, raspunsurilor expertului la obiecţiunile la raportul de expertiza şi a schiţelor aferente, raport, raspunsuri la obiecţiuni şi schiţe care fac parte integranta din prezenta hotarâre.

Atribuie în natură pârâtei S. E. lotul nr. 4 (conform filei nr. 282 din dosar), lot format din suprafaţa de teren de 5400 mp situata în T 54 P 2326/169, suprafaţa de teren de 1584 mp situata în T 55 P 2334/203, suprafaţa de teren de 254 mp situata în T 14 P 959, 960, 961, 962 şi 963 şi suprafaţa de teren de 300 mp situata în T 2 P 135/1, conform raportului de expertiza, raspunsurilor expertului la obiecţiunile la raportul de expertiza şi a schiţelor aferente, raport, raspunsuri la obiecţiuni şi schiţe care fac parte integranta din prezenta hotarâre.

Atribuie în natură pârâţilor P. I. I., P. I. E., P. I. F., P. I. I. şi P. I. C., descendenţi ai defunctului P. I., lotul nr. 5 (conform filei nr. 282 din dosar), lot format din suprafaţa de teren de 1840 mp situata în T 54 P 2326/169, suprafaţa de teren de 1583 mp situata în T 55 P 2334/203, suprafaţa de teren de 1500 mp situata în T 53 P 2307/198, 2307/199 şi 2307/200, suprafaţa de teren de 1250 mp situata în T 53 P 2307/157, suprafaţa de teren de 254 mp situata în T 14 P 959, 960, 961, 962 şi 963 şi suprafaţa de teren de 300 mp situata în T 2 P 135/1, conform raportului de expertiza, raspunsurilor expertului la obiecţiunile la raportul de expertiza şi a schiţelor aferente, raport, raspunsuri la obiecţiuni şi schiţe care fac parte integranta din prezenta hotarâre.

Atribuie în natură pârâţilor P. M. E., P. M. N., P.M. P., B.M. M., P. M. M., descendenţi ai defunctului P. M., lotul nr. 6 (conform filei nr. 282 din dosar), lot format din suprafaţa de teren de 1840 mp situata în T 54 P 2326/169, suprafaţa de teren de 1583 mp situata în T 55 P 2334/203, suprafaţa de teren de 2000 mp situata în T 29 P 1462/12, suprafaţa de teren de 1250 mp situata în T 53 P 2307/157, suprafaţa de teren de 254 mp situata în T 14 P 959, 960, 961, 962 şi 963 şi suprafaţa de teren de 300 mp situata în T 2 P 135/1, conform raportului de expertiza, raspunsurilor expertului la obiecţiunile la raportul de expertiza şi a schiţelor aferente, raport, raspunsuri la obiecţiuni şi schiţe care fac parte integranta din prezenta hotarâre.

Văzând dispoziţiile art. 274 C.proc.civ., compenseaza parţial cheltuielile de judecată efectuate de părţi în prezenta cauză şi dispune ca fiecare dintre celelalte parţi să plătească reclamantului P. C. suma de 68 lei, reprezentând partea fiecaruia din cheltuielile totale de judecata efectuate în prezenta cauză de către acesta.

Obliga toate parţile din prezenta cauza la plata sumei de 1200 lei în contul expertului I. G. şi la plata sumei de 200 lei în contul expertului C. O.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.02.2011.

PREŞEDINTE, GREFIER,

PCM/SM/117 ex

25.02.2011

??

??

??

??

1

Dosar nr. 1035/239/2009