Sentinta civila nr.1819/22.06.2011
Obiect:Drept Civil .Servitute de Trecere .Conditii.Constituire .
Aprecierea intereselor partilor la constituirea servitutii de trecere .Îngradire a dreptului de proprietate ce trebuie sa fie proportionala cu interesul proteguit asa cum prevede art.1 din Protocolul 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Prin cererea înregistrata la aceasta instanta sub nr.2178/204/2009, reclamantii OM si O V au chemat în judecata pe pârâta I C, solicitâd ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea pârâtei a le permite accesul pe terenul sau catre calea publica.
În motivarea actiunii reclamantii au aratat ca la data de 12.05.2000 au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafata de 837 mp, situat in intravilanul localitatii Valea Doftanei, sat Traisteni, pct.Piciorul Mânzului, T.20, P 171, jud. Prahova, anterior acestei vânzari terenul fiind considerat un loc înfundat , fara acces la calea publica, motiv pentru care a fost constituita o cale de acces , respectiv o servitute de trecere , servitute acceptata de toti proprietarii vecini si care satisfacea dreptul de trecere catre cinci proprietati.
Au mai aratat reclamantii ca la momentul încheierii contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr.1191/12.05.2000 de BNP Ivan Mihaela Savulescu Vasile, le-a fost prezentata si a fost anexata actului de vânzare-cumparare documentatia cadastrala, respectiv plan de amplasament si delimitare a imobilului, vizat de OCPI Prahova si de Primaria Valea Doftanei si fisa bunului imobil ,din continutul carora reiesea delimitarea terenului cumparat precum si constituirea drumului de servitute in latime de 3 m.
S-a învederat ca începând cu momentul dobândirii dreptului de proprietate si pâna în anul 2008 accesul la proprietatea reclamantilor s-a realizat in mod liber, fara nici un fel de opozitie din partea proprietarilor ce consimtisera la realizarea servitutii de trecere, împrejurare ce a si permis edificarea unei constructii cu destinatia de casa de vacanta, care in prezent este finalizata, precum si folosirea acesteia, însa începând cu anul 2008 , pârâta IC a refuzat sa le permita accesul catre proprietatea lor, cu toate ca si aceasta utiliza aceeasi servitute de trecere constituita de ceilalti si care îi permite accesul catre proprietatea ce o detine, amplasata in fata proprietatii reclamantilor, fiind astfel penultima proprietate ce beneficiaza de servitute.
În drept actiunea a fost întemeiata pe disp.art.616-619 cod civil.
În dovedirea actiunii reclamantii au depus în copie la dosar: contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr.1191/12.05.2000 de BNP Ivan Mihaela-Savulescu Vasile, plan de amplasament si delimitare imobil, fisa bunului imobil, autorizatia de construire nr.58/06.12.2000, proces verbal de receptie finala nr.2212/20.03.2009, încheierea nr.1729/12.05.2000 a Biroului de carte funciara, certificatele de mostenitor nr.515/1995 si nr.10/2000, sentinta civila nr.604/15.02.1996 a Judecatoriei Câmpina, planuri de situatie (f.5-16).
Pârâta I C a formulat întâmpinare-cerere reconventionala (f.24-27) prin care a solicitat respingerea actiunii ca neîntemeiata , aratând ca nu a existat niciodata un drept de servitute de trecere pe proprietatea sa catre proprietatea reclamantului , astfel cum rezulta din planul parcelar si din actele cadastrale de la momentul achizitionarii proprietatii.
S-a mai aratat ca din punct de vedere al reliefului geografic , proprietatea pârâtei si proprietatea reclamantilor sunt separate de o râpa si un curs de apa si din aceasta cauza accesul reclamantilor-pârâti catre proprietatea lor , se facea in mod clasic , pe una din cele doua cai de acces pe care le mai aveau la dispozitie si pe unde, în genere, au trecut de la data achizitionarii terenului lor astfel încât, este evident ca reclamantii pârâti nu se gasesc într-o situatie de imposibilitate absoluta de iesire la calea publica, având deci alte doua cai de acces, ambele fiind proprii pentru circulatia unui mijloc de transport.
Totodata, faptul ca uneori li s-a permis reclamantilor-pârâti sa treaca cu pasul prin spatele casei pârâtei-reclamante (locul fiind îngust), catre proprietatea lor sau ca pârâta-reclamanta a avut bunavointa sa parcheze masina in curtea sa (in rarele cazuri când au urcat pe calea de acces care se termina înaintea proprietatii sale) , nu echivaleaza cu recunoasterea unui drept de servitute de trecere in favoarea acestora , ci prin aceasta s-a dorit a se pastra raporturi de buna vecinatate , mai ales ca trecerea se facea sporadic, deci cu caracter regulat.
S-a mai aratat în întâmpinare ca de-a lungul timpului reclamantii-pârâti , fara nici o autorizare din partea autoritatilor abilitate si fara acordul proprietarilor vecini au montat un tub de ciment in râpa ce desparte cele doua proprietati, pentru a putea trece de pe o proprietate pe alta, dar aceasta nu înseamna ca în mod artificial s-a ajuns la crearea unei servituti de trecere, ci doar s-a format o carare de acces ,fara relevanta juridica în prezenta cauza.
In concluzie, s-a învederat ca nu se poate recunoaste in favoarea reclamantilor-pârâti un drept de servitute de trecere pe proprietatea pârâtei reclamante nu numai în considerarea reliefului ce desparte cele doua proprietati printr-o râpa naturala, dar si pentru faptul ca reclamantii-pârâti mai au doua cai de acces, dintre care una nu o folosesc prea des, iar pe cealalta si-au creat singuri probleme stricând relatiile cu vecinii si totodata reclamantii pârâti si-au pozitionat constructia pe limita de proprietate , astfel încât din cealalta parte sa se închida calea de acces la proprietatea lor.
Pe cale de cerere reconventionala pârâta-reclamanta I C a solicitat instantei sa dispuna granituirea proprietatii sale cu proprietatea reclamantilor pârâti, astfel incit acestia sa fie obligati sa-si retraga gardul care încalca proprietatea sa întrucât reclamantii-pârâti au încalcat linia de hotar ; sa fie obligati reclamantii-pârâti sa ridice lucrarea neautorizata a montarii tubului de beton in râpa ce separa cele doua proprietati si care a determinat devierea cursului de apa, fapt care afecteaza grav proprietatea pârâtei întrucât erodeaza terenul si in acest mod subrezeste fundatia casei pârâtei; obligarea reclamantilor-pârâti de a despagubi pârâta-reclamanta pentru lipsa de folosinta a portiunii de teren pe care au acaparat-o prin montarea gardului lor pe proprietatea sa.
În drept întimpinarea cerere reconventionala a fost întemeiata pe disp.art.115-119 si urm.cod proc.civila, art.584 cod civil.
Reclamantii-pârâti au formulat întâmpinare la cererea reconventionala (f.45-46) aratând ca delimitarea celor doua proprietati a fost realizata exact la limita acestora, conform actelor lor de proprietate care corespund planurilor topografice realizate in zona si schitelor cadastrale ale proprietatii lor, pârâta-reclamanta neindicând care este suprafata de teren pretins acaparata si amplasamentul acesteia .
Cu privire la capatul doi de cerere reconventionala, reclamantii-pârâti au aratat ca montarea tubului din beton nu reprezinta o constructie ce necesita autorizari speciale, fiind realizata pentru a permite circulatia apei într-o râpa în acelasi sens in care cursul de apa se deplasa dintotdeauna chiar fara sa fie nevoie de vreo interventie umana, iar prin montarea tubului respectiv din beton s-a realizat o amenajare a terenului pentru a împiedica deteriorarea acestuia si nicidecum pentru a subrezi fundatia casei pârâtei reclamante .
In ce priveste capatul trei de cerere reconventionala reclamantii-pârâti au învederat ca niciodata nu au încalcat dreptul de proprietate al altei persoane si nu au ocupat abuziv vreo suprafata de teren pentru a putea fi retinuta culpa lor si a fi obligati la plata lipsei de folosinta.
In drept întâmpinarea reclamantilor pârâti a fost întemeiata pe disp.art.115 din codul de procedura civila.
În cauza au fost administrate la solicitarea partilor probele cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei-reclamante, interogatoriul reclamantilor pârâti, depozitiile a câte doi martori, expertiza tehnica topografica, expertiza tehnica constructii si cercetare la fata locului .
Reclamantii-pârâti au formulat o precizare a actiunii solicitând stabilirea unei servituti de trecere pe distanta existenta în prezent între casa pârâtei si gardul din partea de Est ,fara sa afecteze constructiile pârâtei, în favoarea fondului dominant proprietatea reclamantilor .
Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta a retinut urmatoarele:
Pârâta-reclamanta, IC, a dobândit in proprietate prin contactul de vânzare-cumparare autentificat sub nr.133/23 09.1999(f.68) ,terenul fâneata in suprafata de 855 mp situat in intravilanul comunei Valea Doftanei, sat Traisteni, punctul ” Piciorul Mânzului”,T.20, P171, jud. Prahova ,ce se învecina pe latura de Nord cu most. def. CV , iar pe latura de Sud -Est cu proprietatea PC. ,C S. si drum de acces , configurat pâna la terenul proprietatea sa, conform schitei de plan ce face parte integranta din acelasi contract(f.71). Asadar la momentul dobândirii de catre pârâta-reclamanta , terenul sau nu era grevat de vreun drept de servitute de trecere în favoarea proprietatii din partea de Nord ,detinuta de mostenitorii defunctului C V .
Prin încheierea Biroului de Carte Funciara din cadrul Judecatoriei Câmpina nr.717/06.10.1999 (f.69) s-a dispus întabularea dreptului de proprietate cu privire la acest teren, în favoarea pârâtei-reclamante , fara a fi grevat de alte sarcini, cu efect de opozabilitate erga omnes.
Ulterior ,reclamantii-pârâti OM si OV au dobândit prin contractul de vânzare cumparare autentificat sub nr.1191/12.05.2000, încheiat cu numita C V, terenul învecinat, situat în partea de Nord a proprietatii pârâtei-reclamante , în suprafata de 837 mp, în intravilanul localitatii Valea Doftanei, sat Traisteni, pct.Piciorul Mânzului, T.20, P 171, jud. Prahova, mentionându-se în cuprinsul actului si al planului cadastral (f.5, 6) ca acesta se învecineaza pe latura de Sud-Est nu numai cu terenul pârâtei, ci si cu un drum de servitute ce ar greva proprietatea acesteia .
Constatându-se ca terenul reclamantilor-pârâti este loc înfundat , iar proprietarul din partea de Sud-Est, respectiv pârâta-reclamanta din prezenta cauza, este tert fata de contractul mentionat, fiind necesar a se depune actele de proprietate si schita cadastrala pentru fondul aservit, prin încheierea nr.1729/12.05.2000 a Biroului de Carte Funciara din cadrul Judecatoriei Câmpina , s-a dispus respingerea cererii de întabulare în favoarea reclamantilor-pârâti a dreptului de proprietate cu privire la terenul astfel dobândit(f.11).
Asa cum a aratat pârâta-reclamanta prin întâmpinare, iar reclamantii-pârâti nu au contestat , dupa anul 2000 când acestia au început lucrarile de constructie a casei de vacanta, în considerarea mentinerii unor raporturi de buna vecinatate , au existat situatii când pârâta-reclamanta le-a permis reclamantilor-pârâti trecerea cu pasul pe terenul sau , pentru a ajunge pe proprietatea lor.
Din depozitia martorului M I(f.107) propus de pârâta-reclamanta , coroborata cu depozitia martorului C I (f.64) propus de reclamantii-pârâti , instanta a retinut ca acestia din urma au realizat accesul la proprietatea lor ,de-a lungul timpului, atât pe terenul pârâtei- reclamante, parcând autoturismul pe terenul acesteia pentru ca nu era posibil accesul direct cu acesta datorita vâlcelului ce desparte cele doua proprietati, cât si pe alte proprietati învecinate , situate in partea de Nord- Vest a proprietatii reclamantilor- pârâti.
De altfel prin raspunsul la întrebarea nr.1 din interogatoriu (f.97),dar si la cercetarea la fata locului, reclamantul-pârât a recunoscut ca materialele de constructie necesare edificarii casei sale de vacanta, au fost transportate pe proprietatile vecinilor din partea de Nord-Vest, despagubindu-i pe acestia pentru trecerea pe terenul lor.
Desi martorii propusi de reclamantii-pârâti, respectiv C V (f.63)- persoana care le-a vândut acestora terenul si C I (f.64) – proprietarul terenului învecinat pe latura de Vest cu proprietatea reclamantilor-pârâti , au aratat ca pâna în anul 2000 accesul la terenul care în prezent apartine reclamantilor O. , s-a realizat pe proprietatile vecine din partea de Sud, respectiv CA.(în prezent proprietatea pârâtei), T C, T V si B G , drum ce a fost lasat de acesti proprietari vecini, initial terenul facând parte dintr-un singur lot , proprietate a autorilor numitei C V , aceste declaratii sunt irelevante in cauza, întrucât servitutea de trecere, asa cum rezulta din exemplificarile facute prin art.622 alin 2 si 3 cod civil, este necontinua si neaparenta ,neputând fi stabilita decât prin titlu si nu poate fi dobândita nici prin destinatia proprietarului si nici pe cale de uzucapiune, astfel încât exercitarea ei timp îndelungat nu poate avea acest efect.
Asa cum s-a concluzionat în raportul de expertiza topografica întocmit în cauza(f.121) si cum de altfel instanta a putut constata cu ocazia cercetarii la fata locului , terenul proprietatea reclamantilor-pârâti este loc înfundat,fiind înconjurat pe toate laturile de alte proprietati .
Potrivit prevederilor art.616 cod civ., prin loc înfundat , al carui proprietar poate reclama o trecere pe terenul vecinului , se întelege acel loc care nu are iesire la calea publica. In aplicarea acestui text de lege se are in vedere atât imposibilitatea absoluta de a iesi la calea publica, cât si împrejurarea în care iesirea la calea publica se realizeaza cu grave inconveniente,este periculoasa sau este insuficienta .
In speta, este lipsita de temei sustinerea pârâtei-reclamante în sensul ca proprietatea reclamantilor-pârâti nu ar fi loc înfundat în acceptiunea art 616 cod civ, existând o posibilitate de acces chiar cu mijloace de transport prin partea de Nord-Vest a terenului reclamantilor-pârâti, în dreptul punctelor 74,75 configurate pe schita de plan ce face parte din raportul de expertiza topografica (f.122), , câta vreme aceasta posibilitate de acces exista nu pe un drum care poate fi socotit cale publica in sensul art 616 cod civ, ci , astfel cum s-a constatat si cu ocazia cercetarii la fata locului, pe niste proprietati private, într-adevar libere de constructii , trecere care se face cu îngaduinta titularilor acestor fonduri fara ca asupra lor sa fie instituit vreun drept de servitute de trecere in favoarea reclamantilor-pârâti, prin conventie sau hotarâre judecatoreasca.
Retinând asadar ca fondul proprietatea reclamantilor-pârâti este loc înfundat , în cauza devin incidente dispozitiile art 617 conform carora servitutea se stabileste pe calea cea mai scurta si dispozitiile art 618 cod civil potrivit carora la stabilirea drumului de servitute de trecere trebuie avute în vedere atât interesele proprietarului fondului dominant, cât si cele ale proprietarului fondului aservit , fiind aleasa calea care ar produce cea mai mica dauna acestuia din urma.
Aceasta dispozitie trebuie înteleasa în sensul ca nu numai pe terenul aservit urmeaza a se alege drumul ce ar prilejui o cât mai mica paguba , dar însasi aservirea unui anumit fond trebuie sa aiba în vedere gravitatea pagubelor ori inconvenientelor ce s-ar pricinui , comparativ cu posibilitatea aservirii unui alt fond învecinat, astfel cum s-a stabilit in mod constant in practica judecatoreasca (a se vedea decizia civila nr.605/1996 a Curtii de Apel Bacau publicata in Jurisprudenta Curtii de Apel Bacau pe anul 1996 , ed. 1997 ,p.15-16 ).
In speta, potrivit constatarilor expertului topograf precum si ale instantei cu ocazia cercetarii la fata locului, reclamantii-pârâti nu pot realiza accesul cu autoturismul pe proprietatea pârâtei-reclamante , datorita constructiilor edificate pe terenul acesteia , respectiv bazin de apa la o distanta de 2,15 m de gard, coltul cladirii la o distanta de 2,22 m fata de gard, platforma WC la o distanta de 1,03 m fata de gard si fosa la o distanta de 2,20 m fata de gard, singura posibilitate de acces pentru reclamanti pe terenul proprietatea pârâtei, fiind servitutea de trecere cu pasul, între gard si constructiile edificate, în conditiile în care pe terenul pârâtei-reclamante nu poate fi stabilita o alta cale de acces deoarece configuratia proprietatii sale nu permite acest lucru .
În raportul de expertiza topografica întocmit în cauza s-a aratat ca datorita distantei dintre gard si constructiile pârâtei-reclamante , nu este posibila trasarea unui drum de servitute de trecere , în conditiile prevazute de legislatia in vigoare , fara a fi afectate constructiile edificate.
Mai mult decât atât , asa cum s-a constatat prin efectuarea cercetarii locale , din punct de vedere al topografiei locului, terenurile sunt situate în panta, iar proprietatea reclamantilor-pârâti este despartita de proprietatea pârâtei-reclamante printr-o vâlcea adânca de aproximativ 3 m ,situata pe proprietatea reclamantilor-pârâti (astfel cum apare reprezentata în plansa foto de la f.131 ce face parte integranta din raportul de expertiza constructii efectuat in cauza ), pe care în perioada ultimilor ani acestia au amenajat-o montând un tub de beton armat si un tub metalic , pentru preluarea apelor pluviale ce se scurg în anotimpul ploios de pe proprietatea lor si de pe proprietatile din amonte, lucrarea de sistematizare a vâlcelei fiind realizata de reclamanti pe terenul acestora.
Asadar însasi existenta acestui relief aparte , conduce la concluzia ca, începând cu anul 2000, când reclamantii au demarat lucrarile de construire a casei de vacanta si pâna la momentul efectuarii acestor lucrari de sistematizare(unele dintre ele fiind realizate chiar pe parcursul procesului) , accesul reclamantilor catre proprietatea lor cu autoturismul, s-a facut trecând pe celelalte terenuri învecinate situate in partea de Nord-Vest , dinspre drumul public Valea Doftanei-Sacele , o dovada în plus în acest sens fiind si perioada îndelungata de la momentul dobândirii proprietatii (12.05.2000) si pâna la formularea prezentei actiuni în anul 2009.
Tot cu ocazia cercetarii la fata locului s-a putut constata ca la soclul casei pârâtei-reclamante sunt vizibile câteva fisuri , precum si faptul ca nu exista trotuar pe lânga soclu pe latura de Est , iar gardul de pe aceasta latura este construit din lemn, fara soclu si în eventualitatea stabilirii unei servituti de trecere pe toata distanta dintre constructie si gard , pârâta s-ar afla în imposibilitatea turnarii trotuarului la casa si a soclului din beton la gard, lucrari de absoluta necesitate pentru consolidarea oricarei constructii si cu atât mai mult pentru constructia pârâtei-reclamante , în vederea protejarii acesteia în calea apelor pluviale, aspect învederat si de expertul consilier încuviintat pârâtei-reclamante (f.135).
Instanta retine asadar ca stabilirea unei servituti de trecere cu autovehicule în favoarea fondului proprietatea reclamantilor – pârâti , pe toata distanta dintre constructiile pârâtei-reclamante si gardul din partea de Est , asa cum au solicitat reclamantii ,ar însemna crearea unei situatii deosebit de împovaratoare pentru titulara fondului aservit, incompatibila cu dispozitiile art. 618 cod civil, si cu principiul ce decurge din art.1 Protocolul nr. 1 al CEDO ce reglementeaza dreptul de proprietate, potrivit caruia orice limitare a acestuia impusa pentru protejarea drepturilor si intereselor legitime ale altor persoane trebuie sa fie proportionala cu scopul urmarit si sa asigure un just echilibru între interesul particular al proprietarului si necesitatea reglementarii folosintei bunurilor.
Asigurarea unui drum de iesire la calea publica în favoarea reclamantilor -pârâti trebuie sa se raporteze la nevoia acestora de a avea acces cu pasul, nu si cu alte mijloace de transport, autoturism, etc., întrucât fata de configuratia topografica a terenului proprietatea pârâtei-reclamante , acest aspect ar fi de natura sa creeze daune importante acesteia din urma, punând în pericol însasi structura de rezistenta a constructiei proprietatea pârâtei-reclamante.
Servitutile – în sine înseamna sarcini – deci restrictii impuse asupra unui imobil pentru uzul si utilitatea altui imobil.
Asemenea sarcini sunt ingerinte în dreptul de proprietate conform Conventiei Europene a Drepturilor Omului si chiar daca sunt prevazute de legea nationala – trebuie rezolvate prin respectarea proportionalitatii între interesele partilor, iar stabilirea servitutii de trecere în conditiile solicitate de reclamantii-pârâti nu ar respecta aceasta proportionalitate.
Asadar instanta nu poate lua în considerare în mod exclusiv interesele proprietarilor care urmeaza a beneficia de dreptul de trecere , precum si dorinta acestora de a trece pe terenul unuia dintre vecini(singurul chemat în proces), desi stabilirea caii de acces pe terenul altor vecini s-ar putea realiza in conditii mai putin împovaratoare pentru proprietarii acestor fonduri ,chiar daca lungimea caii de acces ar fi mai mare decât cea solicitata pe proprietatea pârâtei.
Astfel, cu ocazia cercetarii la fata locului s-a putut constata ca pe latura de Nord a proprietatii reclamantilor-pârâti exista o posibila iesire la drumul forestier Valea Doftanei-Sacele, prin punctele 74,75 configurate prin raportul de expertiza topografica ,pe o zona care strabate într-adevar ,mai multe proprietati libere de constructii , iar in iarba s-au putut observa pe aceste proprietati ,urmele lasate de rotile unui vehicul ce duceau pâna la intrarea în curtea reclamantilor , prin punctele 74, 75 , observându-se de asemenea ca din punct de vedere al reliefului ,aceste terenuri din partea de Nord a proprietatii reclamantilor-pârâti , sunt intr-o zona de ses, si nu prezinta dificultati în ceea ce priveste accesul cu un autovehicul spre deosebire de relieful terenului proprietatea pârâtei-reclamante. De altfel reclamantul-pârât a confirmat la administrarea probei cu cercetare la fata locului ca în prezent, accesul la terenul sau cu autoturismul este realizat trecând pe aceste proprietati din partea de Nord (f.169 verso).
Tot cu ocazia cercetarii la fata locului s-a constatat ca pe terenul din partea de Est a proprietatilor partilor, respectiv pe proprietatea M. , nu exista o constructie apropiata de gardul despartitor , fiind deci posibil ca reclamantii-pârâti sa realizeze iesirea la drumul de acces folosit de pârâta-reclamanta , si pe acest teren, prin ocolirea terenului proprietatea pârâtei.
Fata de considerentele expuse pe larg în cele ce preced, instanta ,în temeiul art. 616 cod civil raportat la art. 618 cod civil si art.1 Protocolul nr. 1 al CEDO, va admite în parte actiunea precizata si va institui un drept de servitute de trecere cu pasul pe terenul proprietatea pârâtei-reclamante catre proprietatea reclamantilor-pârâti, pe culoarul practicat pe latura de Est (dreapta) a terenului pârâtei-reclamante, între gardul delimitat prin punctele 82, 15 si constructiile apartinând pârâtei reclamante, conform schitei anexa a raportului de expertiza topografica întocmit în cauza de expert I G (f.122).
In ceea ce priveste afirmatia pârâtei-reclamante prin aparator , cu ocazia dezbaterilor asupra fondului si în cuprinsul concluziilor scrise , în sensul inadmisibilitatii stabilirii unei servituti de trecere cu titlu gratuit , instanta retine ca într-adevar servitutea de trecere se stabileste cu titlu oneros în raport de paguba cauzata proprietarului fondului aservit , dar pentru acordarea despagubirii, este necesar ca ea sa fie solicitata de catre proprietarul fondului aservit , neputând fi acordata din oficiu de catre instanta , pârâta-reclamanta , în conditiile în care nu a solicitat acordarea acestei despagubiri în prezenta cauza , având posibilitatea sa formuleze pe cale separata , în cadrul termenului de prescriptie de trei ani, ce începe sa curga de la data ramânerii definitive si irevocabile a prezentei sentinte , o actiune prin care sa solicite obligarea reclamantilor-pârâti la plata contravalorii lipsei de folosinta a terenului afectat de sarcina servitutii.
Cu privire la primul capat de cerere reconventionala privind granituirea proprietatilor partilor , instanta retine ca actiunea în granituire îsi justifica ratiunea atât în cazul inexistentei unei delimitari între proprietati cât si în situatia în care astfel de semne exista ,dar nu au fost stabilite prin întelegerea partilor sau prin hotarâre judecatoreasca si sunt contestate de parti.
Astfel, desi prin raportul de expertiza topografica (f.121-122) s-a propus ca linie de hotar între proprietatile partilor aliniamentul punctelor 59,61,62 si punctul 16 , din schitele de plan aferente actelor de proprietate atât ale reclamantilor-pârâti cât si ale pârâtei-reclamante (f.6,7 si 70, 71) se observa ca hotarul dintre acestea este în linie dreapta si nu frânta în punctele 62, 16, aspect confirmat de altfel si de reclamantul-pârât , prin aparator ,cu ocazia dezbaterilor asupra fondului , acesta aratând ca suprafata delimitata prin punctele 62,16,15 nu apartine si nu a apartinut niciodata reclamantilor-pârâti , urmând ca în temeiul art 584 cod civil sa fie admisa în parte cererea reconventionala dispunându-se granituirea proprietatilor partilor pe aliniamentul punctelor 59, 61, 62, 15 conform schitei anexa a raportului de expertiza topografica (f.122).
Retinând conform aceluiasi raport de expertiza ca reclamantii-pârâti au montat gardul despartitor chiar pe aliniamentul punctelor 59, 61, 62, va fi respins ca neîntemeiat capatul de cerere reconventionala privind obligarea reclamantilor-pârâti de a-si retrage gardul despartitor .
Cu privire la montarea tubului de beton de catre reclamantii-pârâti , în râpa ce separa cele doua proprietati, prin raportul de expertiza constructii (f.130-131) s-a concluzionat ca aceasta lucrare a fost realizata de reclamantii-pârâti, pe trenul lor si nu a fost afectata fundatia casei pârâtei-reclamante si nici fundatia magaziei acesteia din spatele casei , astfel încât instanta va respinge ca neîntemeiat si cel de-al doilea capat de cerere reconventionala privind obligarea reclamantilor-pârâti sa ridice lucrarea de montare a tubului de beton din râpa ce separa cele doua proprietati.
Referitor la cel de-al treilea capat de cerere reconventionala privind obligarea reclamantilor-pârâti de a despagubi pârâta-reclamanta pentru lipsa de folosinta a portiunii de teren pretins acaparate prin montarea gardului lor pe proprietatea sa, s-a invocat de catre reclamantii-pârâti exceptia netimbrarii acestuia.
Întrucât în sedinta publica din data de 14.10.2009 instanta a pus în vedere pârâtei-reclamante, prin aparator sa evalueze provizoriu terenul pretins acaparat si sa timbreze acest capat de cerere , iar pâna la închiderea dezbaterilor pârâta-reclamanta nu a precizat valoarea provizorie si nu a achitat taxa de timbru, instanta, având în vedere ca ca potrivit art 20 alin 1si 3 din Legea nr146/1997, taxele de timbru se platesc anticipat , iar neîndeplinirea obligatiei de plata pâna la termenul stabilit se sanctioneaza cu anularea actiunii sau a cererii, va admite exceptia netimbrarii si va anula acest capat de cerere reconventionala ca netimbrat.
Întocmit de judecator
Mihaela Luminita Enescu
1
