Dobândirea dreptului de proprietate asupra unui teren, în condiţiile art. 43 alin. (2) al Legii nr. 10/2001, determină stingerea servituţii de trecere existente pe acel teren în favoarea cumpărătorilor, în temeiul art. 638 din Codul civil, deoarece proprietarul fondului dominat devine şi proprietar al fondului aservit.
Intenţia proprietarului fondului aservit de a lăsa în deplină proprietate şi posesie terenul ce face obiectul servituţii a fost explicit exprimată prin răspunsul la interogatoriu, astfel încât, în mod greşit, prima instanţă şi instanţa de apel au respins acţiunea şi apelul fără a avea în vedere că acordul de înstrăinare a fost dat în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (2) al Legii nr. 10/2001.
(Decizia nr. 1484 din 13 iunie 2003 – Secţia a IV-a civilă)
La data de 5 decembrie 2001, reclamanţii B.A. şi B.L. au chemat-o în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că au un drept de servitute urbană continuă asupra terenului în suprafaţă de 56 mp, situat în Bucureşti, sector 2, stabilită prin Sentinţa civilă nr. 3136 din 15.03.2000 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, şi să se dispună transmiterea în posesie a acestui teren, fie în compensaţie pentru ocuparea abuzivă a singurei căi de acces pentru ieşirea din curte prin construirea unui punct termic, fie cu acordarea de despăgubiri pârâtei.
Reclamanţii şi-au precizat acţiunea, în sensul că au solicitat doar obligarea pârâtei să le atribuie terenul în litigiu, urmând să achite acesteia despăgubiri în sumă de 64.561.801 lei.
Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 5123 din 29 mai 2002, a respins ca inadmisibilă acţiunea restrânsă formulată de reclamanţi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, pe baza probelor administrate, că reclamanţilor, care deţin imobilul dominant, le-a fost stabilită cale de acces la drumul public prin Sentinţa civilă nr. 3136 din 15.03.2000, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, că reclamanţii nu sunt împiedicaţi în nici un fel în exercitarea dreptului de servitute creat prin hotărârea judecătorească menţionată şi doresc de fapt să devină asupra parcelei de teren în litigiu.
S-a considerat inaplicabil în cauză art. 616 din Codul civil, temei juridic invocat de reclamanţi, întrucât consacră un drept de despăgubire în favoarea proprietarului fondului aservit, acesta neformulând în proces o asemenea cerere.
De asemenea, nu sunt incidente cauzei nici dispoziţiile art. 625 din Codul civil, dat fiind faptul că dreptul de servitute al reclamanţilor a fost stabilit deja printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii şi pârâta.
Tribunalul Bucureşti – Secţia a lll-a civilă, prin Decizia nr. 2534/A din 11.12.2002, a respins ca lipsit de interes apelul pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti şi a respins ca nefondat apelul reclamanţilor.
Pentru pronunţarea acestei soluţii, tribunalul a considerat că în mod judicios s-a reţinut că apelanţilor-reclamanţi le-a fost creată o servitute asupra terenului de 56 mp, în litigiu, printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi că scopul acţiunii de faţă este de fapt stingerea acestei servituţi prin dobândirea suprafeţei de teren în condiţiile art. 638 din Codul civil.
Or, “confuziunea” poate avea loc numai prin convenţia părţilor, iar despăgubiri poate solicita numai proprietarul “fondului aservit”, respectiv pârâta.
Apelul pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti a fost respins ca lipsit de interes, întrucât hotărârea instanţei de fond îi este favorabilă.
împotriva deciziei pronunţate de tribunal au declarat recurs reclamanţii, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 10 din Codul de procedură civilă.
în esenţă, recurenţii au susţinut că pe terenul ce face obiectul servituţii s-a construit un punct termic, situaţie în care nu mai pot folosi calea de acces, adică servitutea ce le-a fost creată prin hotărâre judecătorească definitivă.
De asemenea, tribunalul nu a motivat în nici un fel înlăturarea acordului intimatei-pârâte Primăria Municipiului Bucureşti, în sensul admiterii acţiunii precizate şi obligării recurenţilor la plata despăgubirilor stabilite prin expertiza efectuată în cauză.
Recurentul B.L. a precizat că temeiul juridic al acţiunii formulate îl constituie şi art. 43 din Legea nr. 10/2001.
Recursul declarat este fondat şi justifică invocarea art. 304 pct. 10 din Codul de procedură civilă.
Este de observat că, prin răspunsurile la interogatoriul luat intimatei-pârâte Primăria Municipiului Bucureşti, aceasta a declarat că este de acord să fie despăgubită pentru terenul în litigiu în suprafaţă de 57,83 mp, conform raportului de expertiză efectuat în cauză. Deci intimata-pârâtă este de acord ca terenul să fie lăsat în proprietate şi deplină posesie reclamanţilor, aceştia urmând să fie obligaţi la plata de despăgubiri.
Asupra acestei probe administrate, care era importantă pentru dezlegarea pricinii, în sensul stabilirii intenţiei proprietarului fondului aservit de a lăsa în deplină proprietate şi posesie reclamanţilor terenul ce face obiectul servituţii, în sensul art. 43 alin. (2) al Legii nr. 10/2001, tribunalul, ca şi instanţa de fond, nu s-a pronunţat.
Expertiza efectuată la instanţa de fond a stabilit că, pentru terenul în suprafaţă de 57,83 mp din Bucureşti, sector 2, reclamanţii B.A. şi B.L. trebuie să plătească despăgubiri în valoare de 64.561.801 lei către pârâtă.
Pentru aceste motive, considerând incidente în cauză dispoziţiile art. 304 pct. 10 din şi având în vedere şi acordul intimatei-pârâte exprimat la interogatoriul administrat la instanţa de fond, precum şi art. 43 din Legea nr. 10/2002, Curtea a admis recursul reclamanţilor, a modificat decizia tribunalului, în sensul că a admis ambele apeluri.
A schimbat în tot sentinţa judecătoriei şi a admis acţiunea reclamanţilor, obligând pârâta Primăria Municipiului Bucureşti să lase în proprietate şi paşnică posesie acestora suprafaţa de 57,83 mp teren, conform expertizei efectuate. A obligat pe reclamanţi să o despăgubească pe pârâtă cu suma de 64.561.801 lei.
