în regim de carte funciară, servitutea de trecere se stabileşte pe bază de expertiză topografică pentru identificarea şi individualizarea concretă prin schiţă dimensionată a traseului acesteia într-o parcelă distinctă de restul terenului, care să facă posibilă înscrierea ei în foaia de proprietate a fondului dominant şi în foaia de sarcini a fondului aservit.
Secţia civilă, decizia nr. 345 din 5 martie 2003
Prin sentinţa civilă nr. 707 pronunţată la 10 septembrie 2002 de Judecătoria Dragomireşti s-a admis acţiunea civilă în constituirea servituţii intentată de reclamantul B.G. împotriva pârâtei B.I., şi în consecinţă s-a dispus obligarea pârâtei să îi permită reclamantului să treacă peste terenul ei, permanent, cu piciorul sau cu atelaje, pe traseul de culoare albastră, marcat între punctele A, B, C din anexa nr. 1 a raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul A.A.
A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 100.000 lei anual, cu titlu de despăgubiri.
A fost de asemenea obligată pârâta să îi plătească reclamantului suma de 2.000.000 lei cheltuieli de judecată, precum şi să îşi ridice gardul situat pe drumul de acces.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că terenul pe care trece singurul drum de acces pentru reclamant şi încă cinci vecini : D.V., G.N., S.I., C.N. şi terenul Statului Român unde este amplasată o sondă de petrol, figurează ca şi proprietate tabulară a lui K.P. şi soţia sa, părinţii pârâtei B:l.. Pârâta împreună cu sora ei şi-au împărţit în mod voluntar terenul primit ca zestre, sens în care au şi încheiat o convenţie sub semnătură privată.
Locul înfundat are drept de servitute de trecere, care se poate stabili numai prin titlu, conform art. 616 şi 622-624 C.civ. între părţi nu s-a încheiat vreo convenţie, iar terenul reclamantului are caracter de loc înfundat, reclamantul având nevoie să circule permanent pe acest drum, pedestru sau cu atelajele : căruţă, ştraf, sanie, pentru a asigura exploatarea judicioasă a fondului dominant.
Prin amplasarea de către pârâtă a unui gard pe drumul de acces, s-a creat un inconvenient grav, echivalent cu imposibilitatea de ieşire la drumul public.
Prin decizia civilă nr. 823 din 8 noiembrie 2002 a Tribunalului Maramureş, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă contra sentinţei. A fost obligată apelanta să îi plătească reclamantului cheltuieli de judecată în apel în sumă de 500.000 lei.
împotriva deciziei a declarat recurs pârâta.
Examinând recursul, curtea reţine următoarele :
Prin cererea introductivă reclamantul B.G. a chemat-o în judecată pe pârâta B.l. pe motiv că aceasta a închis drumul situat pe terenul reclamantului şi i-a ocupat o porţiune de 470 mp teren.
La data de 4 aprilie 2002, reclamantul a depus la dosar „Completare de acţiune”, prin care a arătat că terenul în suprafaţă de 470 mp, „ocupat abuziv şi ilegal” de pârâtă, este situat în intravilanul comunei Săcel, învecinat cu S.I.H, D.V. şi G.N., înscris în CF nr. 2703 Săcel, nr. top 608 şi în CF nr. 1367 Săcel, nr. top 609/b.
Prin concluziile scrise depuse după închiderea dezbaterilor, reclamantul a solicitat înlăturarea gardurilor montate de pârâtă în punctele B-C şi ca terenul cu nr. top 608 situat între punctele l-ll-lll-IV şi cel cu nr. top 609/b situat între punctele A-B din anexa nr. 1 la raportul de expertiză, să intre de drept în folosinţa reclamantului şi să fie pus în posesie conform CF nr. 2703 şi CF 1367.
Cererea reclamantului a fost calificată iniţial ca fiind „stabilirea mejdiei”, apoi ca „acţiune în grăniţuire”, pe coperta dosarului în încheierile din 3 aprilie, 24 aprilie, 22 mai, 26 iunie şi 10 iulie 2002. Ulterior, peste „stabilirea mejdiei” s-a trecut „servitute de trecere”.
La ultimul termen de judecată din 4 septembrie 2002 în încheiere s-a menţionat că obiectul acţiunii este „constituirea servituţii de trecere”, fără să rezulte însă din lucrările dosarului că schimbarea obiectului cauzei s-a făcut după prealabila punere în discuţia părţilor a acestui aspect.
Şi în raportul de expertiză întocmit în cauză, obiectul acţiunii intentate de reclamant este „grăniţuire”
Dacă prin cererea introductivă şi prin „Completarea de acţiune” reclamantul a invocat ocuparea abuzivă de către pârâtă a terenului în suprafaţă de 470 mp identificat în CF nr. 2703 Săcel, nr. top 608 şi în CF nr. 1367 Săcel, nr. top 609/b, în baza rolului ei activ, consacrat de art. 129 – 130 C.pr.civ., prima instanţă avea obligaţia de a pune în discuţia reclamantului obiectul cererii sale : acţiune în revendicare sau acţiune posesorie? Dacă este acţiune în revendicare, a fost ea promovată de către toţi coproprietarii (P.I., P.V., B.M şi B.G.) ? iar dacă este o acţiune posesorie, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 674 C.civ.?
Afirmaţia reclamantului că pârâta i-a închis drumul, reprezintă un capăt de cerere având ca obiect obligaţia de a
face?
Abia cu ocazia cuvântului în cadrul dezbaterilor pe fond reclamantul a solicitat oral „a se stabili drum de trecere conform raportului de expertiză” şi obligarea pârâtei să îşi ridice gardul amplasat pe drumul de acces.
Având şi ea cuvântul pe fond, pârâta a declarat că „este de acord cu acţiunea”, dar se pune întrebarea oare cu ce fel de acţiune putea să fie de acord pârâta, o persoană fără cunoştinţe juridice, când însăşi instanţa nu a lămurit, procedural, care este obiectul acţiunii reclamantului.
în final, prima instanţă a admis o acţiune în constituirea servituţii de trecere şi obligaţie de a face, respectiv a obligat pârâta să îi permită reclamantului să treacă peste terenul ei, permanent, cu piciorul şi cu atelajele.
Din actele aflate la dosar nu rezultă însă că pârâta este proprietară asupra vreunui teren; din contră, în extrasele de CF depuse figurează alte persoane ca fiind coproprietari, prin care şi C.M., despre care pârâta arată că este mama sa şi se află în viaţă. Prima instanţă nu şi-a pus întrebarea dacă o poate obliga pe pârâtă să permită reclamantului să treacă peste terenul proprietatea tabulară a altor persoane.
Ulterior, după ce a fost întocmită minuta în forma iniţială, s-a adăugat „şi să-şi ridice gardul din drumul de acces”.
Raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză este deficitar, deoarece nu a identificat terenul în litigiu sub aspect de CF, ci a făcut doar afirmaţii generale, de felul „nr. top 608 se află în zona terenului dintre punctele l-ll-lll-IV”. Aşa-zisa servitute de trecere, ca de altfel întreaga schiţă nu conţine nici o dimensiune, situaţie în care sentinţa nu poate fi pusă în executare.
Servitutea de trecere este îndatorirea proprietarului unui teren de a tolera trecerea pe terenul său a proprietarului unui loc înfundat, aceasta din urmă având obligaţia de a-i despăgubi pe cel dintâi.
în regim de carte funciară servitutea de trecere trebuie să fie înscrisă în ambele cărţi funciare, în foaia de proprietate a fondului dominant şi în foaia de sarcini a fondului aservit. Nu numai că nu s-a stabilit în concret, nu s-a identificat şi nu s-a dezmembrat parcela care urmează să constituie servitute de trecere, dar nici nu s-a lămurit cu exactitate cine este proprietarul fondului aservit, peste care s-ar impune stabilirea unui drept de servitute de trecere. Neprocedând în acest fel, prima instanţă nu a judecat o servitute de trecere, respectiv nu a judecat fondul pricinii.
La rândul ei, instanţa de apel a păstrat în mod nelegal sentinţa.
în recurs nu pot fi judecate pentru prima dată pe fond capete de cerere care nu au fost judecate de prima instanţă şi de instanţa de apel, şi nici nu pot fi administrate probe noi, cu excepţia înscrisurilor.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. (5) C.pr.civ., se va admite recursul pârâtei împotriva sentinţei, care va fi casată în întregime, şi se va trimite cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal. (Judecător Traian Dârjan)
