Prin urmare, servitutea legala de trecere înceteaza în momentul în care dispare caracterul de loc înfundat, indiferent de modul în care s-a stabilit continutul concret al servitutii de trecere : conventie , hotarâre judecatoreasca sau prescriptie achizitiva.
Instanta suprema a statuat în jurisprudenta sa, ca servitutea de trecere îsi gaseste justificare daca persista scopul pentru care a fost creata si va trebui sa înceteze daca scopul a încetat „cessante causa cessant effectus” (Plenul Tribunalului Suprem, decizia civila nr.24/1962 în C.D. 1962, pag.93 ; Decizia civila nr.1054/1989 în „Dreptul” nr.3/1990).
Încetarea înfundaturii este de natura a antrena stingerea servitutii de trecere „stricto sensu”. Achizitionarea de catre proprietarul fondului dominant a unor terenuri vecine, care da posibilitatea trecerii de la fondul dominant la calea publica peste terenul sau propriu, nu mai justifica continuarea exercitarii dreptului de servitute de trecere deoarece, fondul dominant nu mai este un loc înfundat.
Art. 616 Cod civil
Prin cererea înregistrata sub nr.1334/254/15.05.2009, reclamantii M.T. si M.F. au chemat în judecata pe pârâtii C.N. si C.M., pentru ca instanta prin hotarârea ce o va pronunta sa-i oblige sa respecte dreptul de servitute de trecere de la drumul comunal la proprietatea lor asupra suprafetei de 96 m.p. (32 m lungime si 3 m latime având ca vecinatati; la Nord – pe latura de 3 ml – drum comunal; la Est – pe latura de 32 ml – proprietatea pârâtilor; la Sud – pe latura de 3 ml proprietatea reclamantilor; la Vest – pe latura de 32 ml prop. R.C.; asa cum a fost instituit prin contractul de vânzare cumparare autentificat de BNP F.S.E. sub nr. 38880/20.10.1997 si sa le permita sa se foloseasca de servitutea de trecere; sa demoleze gardul ridicat abuziv ce îi împiedica sa foloseasca servitutea de trecere, în caz de refuz sa fie împuterniciti ca în numele si pe cheltuiala lor sa demoleze gardul ce împiedica folosirea servitutii de trecere cu obligarea pârâtilor la plata cheltuielilor de judecata .
În motivarea cererii, reclamantii au aratat ca în data de 20.10.1997 au încheiat cu numita D.L., în calitatea de vânzator un contract de vânzare cumparare autentificat sub nr. 3880/20.10.1997, având drept obiect vânzarea cumpararea unei suprafete de 928 m.p. teren din suprafata totala de 1952 m.p. situata în intravilanul comunei Limanu, judetul Constanta, iar în cuprinsul acestui contract de vânzare cumparare, partile au stipulat ca, odata cu vânzarea suprafetei de 928 m.p. se instituie pentru cumparatori un drept de servitute pentru suprafata de 96 m.p. cu urmatoarele dimensiuni ; 32 ml lungime si 3 ml latime, având drept vecinatati; la Nord – pe latura de 3 ml – drum comunal; la Est – pe latura de 32 ml – proprietatea pârâtilor; la Sud – pe latura de 3 ml proprietatea reclamantilor; la Vest – pe latura de 32 ml prop. R.C.; asa cum este identificat în planul de situatie anexat unde formeaza lotul colorat în galben.
S-a mai aratat ca dupa decesul proprietarei vânzatoare D.L., mostenitorii acesteia; C.I., C.Io. au înstrainat diferenta de teren ramasa pârâtilor prin contractul de vânzare cumparare autentificat sub nr. 3145/16.07.2002, iar cu defuncta D.L. nu au fost probleme, acestea au aparut în momentul când pârâtii au cumparat diferenta de teren si a început sa îngradeasca accesul la de la calea publica la proprietatea lor, ridicând gard pe toate laturile, astfel încât nu au mai avut acces la proprietatea lor.
În drept, reclamantii au invocat art. 627 cod civil, art. 577 cod civil, art. 616 cod civil, art. 629 cod civil, 274 cod de procedura civila, art. 480 cod civil.
Prin sentinta civila nr. 1776/ 10.06. 2010 pronuntata de Judecatoria Mangalia în dosarul mai sus mentionat a fost admisa actiunea reclamantilor cu obligarea pârâtilor de a respecta dreptul de servitute de trecere de la drumul comunal la proprietatea reclamantilor privind suprafata de 96 m.p. (32 m lungime si 3 m latime) având drept vecinatati ;
-la Nord – pe latura de 3 m – drum comunal (strada N.);
– la Est – pe latura de 32 m – proprietatea pârâtilor ;
-la Sud – pe latura de 3 m proprietatea reclamantilor ;
– la Vest – pe latura de 32 m – proprietatea R.C.; drept de servitute, asa cum a fost instituit prin contractul de vânzare cumparare autentificat sub nr. 3880/20.10.1997 si sa permita reclamantilor sa foloseasca aceasta servitute de trecere.
Totodata pârâtii au fost obligati sa demoleze gardul ridicat ce împiedica pe reclamanti sa foloseasca servitutea de trecere, iar, în caz de refuz – împuternicesc pe reclamanti în numele si pe cheltuiala lor sa demoleze gardul care împiedica folosirea de catre acestia a dreptului de servitute.
Împotriva acestei sentinte, în termen legal au declarat apel pârâtii C.N. si C.M. care au criticat-o pentru nelegalitate si netemenicie, sustinând ca aceasta cale de trecere nu a fost utilizata niciodata de catre reclamanti, iar în prezent proprietatea reclamantilor nu mai prezinta caracterul unui loc înfundat, urmare a dobândirii dreptului de proprietate de catre acestia din urma si asupra unui teren alaturat, care are iesire la calea publica.
Prin decizia civila nr.423/18 octombrie 2010 Tribunalul Constanta a admis apelul pârâtilor si a schimbat în parte sentinta apelata în sensul ca a obligat pârâtii sa desfiinteze gardul situat în Mangalia, strada N. (deschidere 32 m) pe distanta de 3 m, în vederea exercitarii de catre reclamanti a servitutii de trecere stabilita prin hotarâre.
Au fost mentinute celelalte dispozitii ale hotarârii apelate.
Pentru a pronunta aceasta solutie instanta de apel a retinut, în esenta ca reclamantii sunt beneficiarii unui drept de servitute de trecere pentru suprafata de teren de 94 m.p., respectiv 32 m lungime si 3 m latime, proprietatea pârâtilor, drept dobândit prin contractul de vânzare-cumparare nr.3880/20 octombrie 1997 încheiat cu vânzatoarea D.L.
S-a mai retinut ca în speta sunt îndeplinite conditiile art. 616 Cod civil, iar în conditiile în care nu a intervenit încetarea dreptului de servitute prin una din modalitatile legale, respectiv imposibilitatea materiala de a mai exercita servitutea, prin confuziune, prin prescriptie extinctiva în cazul neexercitarii servitutii timp de 30 de ani, prin renuntarea la servitute etc. pârâtii sunt tinuti sa respecte aceasta servitute constituita prin titlu. Cum însa gardul existent, împiedica realizarea servitutii si numai pe o portiune de 3m, instanta de apel a dispus desfiintarea numai acestei portiuni de gard, iar nu a lucrarii în ansamblul ei.
Împotriva acestei decizii în termen legal au declarat recurs pârâtii, care au criticat-o pentru nelegalitate conform art. 304 pct.6, 7 si 9 Cod proc.civila, sub urmatoarele aspecte:
1.Instanta de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, întrucât prin motivele de apel pârâtii nu au solicitat sa se stabileasca pe ce distanta sa se demoleze gardul, ci au solicitat ca instanta sa se pronunte asupra inadmisibilitatii actiunii promovate de reclamanti atât sub aspectul încalcarii principiului „nemo auditar propriam terpitudine allegans”, cât si sub aspectul regulii stabilita în jurisprudenta în sensul ca înfundarea sa nu provina din fapta sau neprevederea proprietarului locului înfundat.
2. Instanta de apel nu a analizat criticile apelantilor pârâti si nu a motivat solutia sa, limitându-se sa constate ca în cauza exista calitate procesuala si sa analizeze textul art. 616 Cod civil, fara a-l lega de realitatile cauzei si de probatoriile administrate.
3. Instanta a aplicat gresit în speta dispozitiile art. 616 si 630 Cod civil, reclamantii fiind singurii vinovati de nerealizarea caii de trecere, în sensul ca nu numai ca nu au edificat calea de trecere cum erau obligati (art.630 Cod civil), dar au si închis cu gard continuu latura de nord ce se învecina cu restul de proprietate ramas vânzatoarei D.L., ceea ce echivaleaza cu o renuntare a reclamantilor la aceasta servitute de trecere.
Analizând legalitatea hotarârii Tribunalului Constanta în raport de criticile recurentilor pârâti, Curtea constata ca recursul este fondat, pentru urmatoarele considerente :
Reclamantii M.T. si M.F. au dedus judecatii o actiune confesorie, prin care au solicitat pârâtilor C.N. si M. sa le recunoasca si respectiv sa respecte dreptul de servitute de trecere de la drumul comunal la proprietatea reclamantilor pentru o suprafata de 96 m.p., asa cum a fost identificata prin contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 3880/20.10.1997 de B.N.P. S.F.E. si sa demoleze gardul ridicat de pârâti în scopul împiedicarii reclamantilor de a folosi servitutea de trecere.
La rândul lor, pârâtii s-au aparat invocând încetarea servitutii de trecere ca urmare a neîndeplinirii uneia din conditiile esentiale pentru exercitarea servitutii legale si anume încetarea caracterului de „loc înfundat” a terenului proprietatea reclamantilor.
Pentru solutionarea acestor probleme de drept ce vizeaza conditiile exercitarii servitutii de trecere si respectiv modalitatea de încetare a acesteia, se impune a fi clarificata cu prioritate natura servitutii stabilita în beneficiul reclamantilor prin contractul de vânzare-cumparare nr.3880/20.10.1997.
Din analiza contractului de vânzare-cumparare rezulta ca vânzatoarea D.L. – proprietara unei suprafete de teren de 1952 m.p. a dezmembrat acest teren în doua loturi, din care un lot în suprafata de 928 m.p. situat în intravilanul satului Limanu a fost înstrainat cumparatorilor reclamanti M.T. si M.F.
Întrucât lotul înstrainat reclamantilor era un „lot înfundat” în sensul art. 616 Cod civil, partile au convenit asupra unui traseu al caii de acces la drumul public, fiind afectata acestui scop o suprafata de teren de 96 m.p., având o lungime de 32 m. si o latime de 3 m. din terenul proprietatea vânzatoarei D.L. (autoarea pârâtilor).
Motivul pentru care a fost constituita aceasta servitute în beneficiul reclamantilor cumparatori este expres mentionat în contractul de vânzare-cumparare: „Servitutea pe terenul descris mai sus se constituie pentru a asigura cumparatorilor accesul de la lotul proprietatea lor la drumul comunal situat în partea de nord a proprietatii mele” (proprietatea vânzatoarei D.L.).
Prin urmare, stabilirea dreptului de trecere a cumparatorilor pe o suprafata din terenul ramas în proprietatea vânzatoarei D.L. (în prezent proprietatea pârâtilor C.), s-a datorat caracterului de „loc înfundat” al terenului de 928 m.p. cumparat de reclamantii M.
Împrejurarea conform careia, prin contractul de vânzare-cumparare, partile au convenit asupra suprafetei de teren pe care se va face trecerea, determinând-o prin lungime si latime, fara a se recurge la criteriile prev. de art. 617-618 Cod civil, nu este de natura a schimba fundamentul servitutii de trecere, fiind vorba tot de o servitute legala, derivând din existenta „locului înfundat”, iar nu de o servitute de trecere stabilita prin fapta omului, conform art. 636 – 643 Cod civil.
În literatura juridica de specialitate (V.Stoica – „Drepturi reale”, Vol.I, pa.265; V.Terzea – „Servitutile în dreptul civil român”, Ed.CA Bek, pag.166), se face distinctie între servitutea legala de trecere si servitutea de trecere stabilita prin fapta omului, aratându-se ca izvorul acestora este diferit : în cazul servitutii legale, izvorul juridic îl reprezinta legea, la care se adauga existenta unui fapt juridic, respectiv existenta starii de loc înfundat a fondului dominant; în timp ce în cazul servitutii de trecere stabilita prin fapta omului, izvorul juridic îl reprezinta conventia partilor, nefiind necesara conditia ca fondul dominant sa fie un loc înfundat.
Pe de alta parte, este esential sa mentionam faptul ca în timp ce servitutea legala de trecere nu reprezinta un dezmembramânt al dreptului de proprietate, ci o limitare a dreptului de proprietate al fondului aservit, servitutea de trecere stabilita prin fapta omului, reprezinta un dezmembramânt al dreptului de proprietare.
În concluzie, Curtea constata ca servitutea de trecere mentionata în contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 3880/20.10.1997 de B.N.P. S.F.E., constituie o servitute legala de trecere, constituita în conditiile art. 616 pentru asigurarea unei cai de acces la drumul public pentru proprietarii lotului înfundat – reclamantii M.T. si M.F.
Fiind vorba de o servitute legala de trecere „strico sensu” în care partile au convenit asupra traseului caii de acces, exercitarea si stingerea acestei servituti se va realiza în conditiile art.616 Cod civil, iar nu în conditiile art. 620 Cod civil.
Prin urmare, servitutea legala de trecere înceteaza în momentul în care dispare caracterul de loc înfundat, indiferent de modul în care s-a stabilit continutul concret al servitutii de trecere: conventie, hotarâre judecatoreasca sau prescriptie achizitiva. Astfel, instanta noastra suprema a statuat în jurisprudenta sa, ca servitutea de trecere îsi gaseste justificare daca persista scopul pentru care a fost creata si va trebui sa înceteze daca scopul a încetat „cessante causa cessant effectus” (Plenul Tribunalului Suprem, decizia civila nr.24/1962 în C.D. 1962, pag.93 ; Decizia civila nr.1054/1989 în „Dreptul” nr.3/1990). Asadar, încetarea înfundaturii este de natura a antrena stingerea servitutii de trecere „sticto sensu”. Achizitionarea de catre proprietarul fondului dominant a unor terenuri vecine, care da posibilitatea trecerii de la fondul dominant la calea publica peste terenul sau propriu, nu mai justifica continuarea exercitarii dreptului de servitute de trecere deoarece, fondul dominant nu mai este un loc înfundat.
Pentru admiterea ca fondata a unei actiuni confesorii este necesar ca starea de loc înfundat sa preexiste introducerii actiunii si sa persiste pe tot parcursul solutionarii procesului.
În speta, se retine ca la momentul promovarii actiunii, reclamantii M.T. si M.F. nu mai erau proprietarii unui loc înfundat – fara iesire la calea publica – caracterul de loc înfundat al proprietatii lor încetând la momentul la care acestia au devenit proprietarii unui alt teren învecinat conform contractului de vânzare cumparare autentificat sub nr.1976/17 mai 1999 încheiat cu vânzatorul R.V. si C., teren ce are iesire la strada M., având o deschidere de 25,59 m pe latura de Vest a proprietatii la drumul public, conform actelor depuse la dosar.
Aceasta împrejurare este confirmata prin expertiza efectuata în cauza la instanta de fond de ing. A.S. si este recunoscuta la interogatoriul luat de instanta din oficiu reclamantei M.F., aceasta precizând ca solicita respectarea servitutii de trecere pe terenul pârâtilor, întrucât celalalt drum la care are acces proprietatea nu este modernizat, este pavat cu piatra si exista inconveniente pentru utilizarea lui. Situatia acestui drum nu determina calificarea proprietatii reclamantilor ca loc înfundat.
Prin notiunea de cale publica prev. de art. 616 Cod civil, se au în vedere drumurile deschise circulatiei, astfel cum sunt acestea definite de art. 4 din O.G. nr.43/1997. Drumul public este orice loc prin care trecerea este îngaduita, iar nu numai drumurile nationale, judetene sau comunale. Daca locul are iesire la calea publica pe un drum rural, sau daca drumul public la care are iesire reclamantul este degradat, dar poate fi amenajat cu anumite cheltuieli, nu se justifica exercitarea servitutii de trecere, proprietatea neputând fi calificata drept un „loc înfundat”.
De altfel, reclamantii nu si-au amenajat niciodata calea de acces pe terenul proprietatea pârâtilor conform art. 631 Cod civil, utilizând pâna în anul 2002 – când pârâtii au cumparat acest teren – o iesire peste proprietatea învecinata desi, nu aveau recunoscuta o servitute de trecere pe acel teren, iar proprietatea lor îsi pierduse înca din anul 1999 atributul de loc înfundat, aspect ce rezulta din declaratiile martorilor.
Mai mult, reclamantii în calitate de titulari ai fondului dominant au permis pârâtilor – ai fondului aservit sa realizeze lucrari cu caracter permanent, incompatibil cu existenta servitutii, respectiv le-au permis sa edifice un gard care le îngradea întreaga proprietate, inclusiv terenul din zona de acces mentionata în contractul de vânzare-cumparare nr.1976/17 mai 1999 si chiar au participat personal la efectuarea acestor lucrari, întelegând sa îsi ajute vecinii pârâti sa ridice gardul ce desparte cele doua proprietati, inclusiv pe portiunea pe care sustin ca ar fi folosit-o pentru acces la drumul comunal, atitudine ce poate fi asimilata unei renuntari tacite la servitutea de trecere.
În concluzie, constatând ca pârâtii nu au împiedicat realizarea servitutii de trecere, cât timp terenul proprietatea reclamantilor a prezentat caracteristicile unui loc înfundat, iar ulterior anului 1999, proprietatea reclamantilor a dobândit o iesire la calea publica, în urma alipirii unui lot de teren, care nu constituia un loc înfundat, Curtea constata ca actiunea confesorie promovata de reclamanti este nefondata, instantele de fond si de apel dispunând în mod nelegal, cu încalcarea art.616 Cod civil, obligarea pârâtilor de a permite reclamantilor trecerea pe terenul proprietatea lor, cu consecinta demolarii lucrarilor (gardului) care împiedica realizarea trecerii.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 Cod pr.civila, se va admite recursul pârâtilor si se va schimba în parte hotarârea apelata, în sensul admiterii apelului.
Schimba în tot hotarârea apelata, în sensul ca respinge actiunea reclamantilor ca nefondata.
