b) drumuri vicinale – drumuri ce deservesc mai multe proprietăţi, fiind situate la limitele acestora;c) străzi – drumuri publice din interiorul localităţilor, indiferent de denumire: stradă, bulevard, cale, chei, splai, şosea, alee, fundătură, uliţă etc”.Pe de o parte, asupra lucrurilor ce formează obiect al dreptului de proprietate publică aparţinând unităţilor administrativ – teritoriale, în principiu nu se pot constitui dezmembrăminte ale dreptului de proprietate (uzufruct, uz, abitaţie, servitute sau superficie).Însă, acele servituţi, care, în realitate, nu reprezintă altceva decât restricţii normale ale exerciţiului dreptului de proprietate sunt compatibile cu domeniul public, în măsura în care nu ar aduce atingere destinaţiei bunului, anume aceea de a servi uzului sau interesului public. În acest sens, art. 13 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia prevede că, “servituţile asupra bunurilor din domeniul public sunt valabile numai în măsura în care aceste servituţi sunt compatibile cu uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate bunurile afectate”, iar alin. (2) al aceluiaşi articol dispune că, în aceleaşi condiţii se menţin “servituţile valabil constituite anterior intrării bunului în domeniul public”.Pe de altă parte, una dintre condiţiile pentru ca o persoană să fie parte în proces este calitatea procesuală care contribuie la desemnarea titularului dreptului de a acţiona şi în acelaşi timp a persoanei împotriva căreia se poate exercita acţiunea.Calitatea procesuală presupune, aşadar, existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum şi între persoana chemată în judecată (pârâtul) şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic obligaţional dedus judecăţii (calitate procesuală pasivă).În speţă, cum drumul comunal – Dc.3 este drum public, cererea reclamanţilor Ş. P. şi Ş. Ghe.nu poate fi admisă în contradictoriu cu pârâţii B. M. şi B.I., aceştia din urmă neavând calitate procesuală pasivă.Calitatea procesuală pasivă aparţine unităţii administrative pe teritoriul căreia se află drumul public – drumul comunal – Dc.3.
Pentru considerentele menţionate, instanţa va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor B. M. şi B. I., cu privire la capătul de cerere având ca obiect “stabilirea unei servituţi de trecere”.Faţă de cele expuse, instanţa apreciază că în cauza dedusă judecăţii nu există identitate între persoana pârâţilor şi cel care ar trebui să fie obligat în raportul juridic dedus judecăţii, astfel încât, admiţând această excepţie care este una de fond (întrucât vizează neîndeplinirea condiţiilor de exerciţiu a acţiunii civile), absolută (poate fi invocată de orice parte din proces, chiar şi de instanţă din oficiu) şi peremptorie (întrucât are drept efect respingerea acţiunii şi stingerea procesului), instanţa va respinge capătul de cerere privind stabilirea unei servituţi de trecere, ca fiind introdus împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.În altă ordine de idei, instanţa are în vedere că cel de al doilea capăt de cerere îl constituie “obligaţia de a face” prin care reclamanţii Ş. P. şi Ş. Ghe. solicită obligarea pârâţilor B. Mşi B. I.la ridicarea laturii de gard pe care au construit-o pe drumul comunal – Dc.3 şi repoziţionarea acesteia astfel încât reclamanţii să aibă acces din drumul public respectiv la terenul – proprietatea lor, iar în cazul în care pârâţii vor refuza să se conformeze, să fie autorizaţi reclamanţii să aducă la îndeplinire obligaţia menţionată mai sus, pe cheltuiala pârâţilorÎn cauză nu se pune în discuţie dreptul de proprietate pe care pârâţii l-ar fi încălcat prin ocuparea acestei uliţe, drept de proprietate care nu ar fi aparţinut de altfel reclamanţilor ci oraşului F. – localitatea F., ca unitatea administrativ – teritorială, ci un drept de folosinţă asupra acestei uliţe, drept pe care îl au şi reclamanţii, având în vedere destinaţia şi natura juridică, respectiv ca şi cale de acces şi drept de proprietate publică a acestei uliţe.Din raportul de expertiză tehnică întocmit de expert tehnic judiciar în specialitatea topografie – cadastru D. D., rezultă că, în urma prezentării expertului la faţa locului, acesta a constatat că uliţa din partea de sud a imobilului deţinut de reclamanţi, respectiv drumul comunal – Dc.3, era închisă cu gard de ulucă de către pârâţii B. M. şi B.I.În acelaşi raport se arată că, terenul deţinut în fapt de pârâţi nu este parcelat, conform titlurilor, ci este o singură curte, care cuprinde şi calea de acces solicitată de reclamanţi St3=82 metri pătraţi, delimitată pe schiţa anexă la raportul de expertiză de punctele topografice 9 – 10 – 11 – 12 – 8 – 9 (obţinută prin închiderea drumului comunal – Dc.3).Pârâţii B. M. şi B. I. au ocupat prin amplasamentul gardului suprafaţa de 82 metri pătraţi din uliţa de acces, suprafaţă identificată prin expertiză, or, această atitudine a celor doi vecini ai reclamanţilor nu are la bază nici un drept sau titlu legitim.În consecinţă, reclamanţii Ş. P. şi Ş. Ghe.pe calea capătului de cerere având ca obiect “obligaţie de a face” se prevalează de o situaţie juridică pentru a cărei realizare calea judecăţii este obligatorie, au un interes legitim, născut şi actual, personal şi direct, calitate şi capacitate procesuală iar pârâţii, se constată din probatoriul administrat, că au afectat folosinţa normală a proprietăţii reclamanţilor. Apărările lor, în sensul că nu au ocupat din uliţa de acces, iar gardul la care se referă reclamanţii nu a fost construit de ei, ci se află pe acelaşi aliniament în capătul uliţei Dc.3, Aleea 7, de peste 100 de ani, sunt contrazise prin probele administrate în cauză, mai ales prin expertiza întocmită în care expertul arată clar că drumul comunal – Dc.3 este închis cu gard de ulucă de către pârâţii B. M. şi B. I.În art. 44 alin. 7 din Constituţie se stabileşte regula de principiu, potrivit căreia, proprietarilor le revine obligaţia „respectării sarcinilor privind asigurarea bunei vecinătăţi“, iar vecinătatea determină o toleranţa paşnică comună între proprietarii vecini, cu consecinţa obligaţiei de abţinere de la acte sau fapte ce ar putea afecta folosinţa normală a proprietăţii vecine.Având în vedere, aceste aspecte, instanţa va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B. I. cu privire la capătul de cerere având ca obiect “obligaţia de a face”, întrucât acesta, deşi nu are calitatea de proprietar, fiind posesor, alături de tatăl său, prin amplasarea gardului de ulucă pe drumul comunal – Dc.3 a împiedicat accesul reclamanţilor la terenul deţinut de aceştia în baza contractului de întreţinere autentificat sub nr. 19135/17.09.1992 de notarul de stat P. F., prejudiciindu-i în exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate asupra bunului lor.Potrivit dispoziţiilor art. 480 din Codul civil coroborate cu prevederile art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dreptul de proprietate se bucură de garanţia legii, neputând fi îngrădit decât în condiţiile legii şi pentru interes public.Prin urmare, instanţa va obliga pârâţii B. M. şi B. I. să desfiinţeze gardul de ulucă pe care l-au construit pe terenul parte integrantă din drumul comunal – Dc.3, drum ce aparţine proprietăţii publice a unităţii administrative pe teritoriul căreia se află – localitatea F. – şi să permită reclamanţilor Ş. P. şi Ş. Ghe. accesul la proprietatea acestora pe terenul respectiv, în suprafaţă de 82 metri pătraţi, determinat de conturul punctelor 9 – 10 – 11 – 12 – 8 pe schiţa anexată la raportul de expertiză tehnică întocmit de expert tehnic judiciar în specialitatea topografie – cadastru D. D., raport pe care îl omologhează şi care face parte integrantă din prezenta hotărâre.Potrivit art. 1077 din Codul civil, “nefiind îndeplinită obligaţia de a face, creditorul poate asemenea să fie autorizat de a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului”.Astfel, în lumina acestor dispoziţii legale sus enunţate, instanţa va autoriza pe reclamanţii Ş. şi Ş. Ghe. să procedeze ei înşişi, pe cheltuiala pârâţilor B. M. şi B. I., la desfiinţarea gardului de ulucă construit de aceştia din urmă pe terenul, proprietate publică, în situaţia în care pârâţii nu îndeplinesc această obligaţie în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a prezentei hotărâri.În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la plata a 50 de lei pentru fiecare zi de întârziere, cu titlu de daune cominatorii, în situaţia în care nu îndeplinesc obligaţia de a desfiinţa gardul de ulucă pe care l-au construit pe terenul parte integrantă din drumul comunal – Dc.3, drum ce aparţine proprietăţii publice a unităţii administrative pe teritoriul căreia se află – localitatea F., – şi de a permite reclamanţilor Ş. P. şi Ş. Ghe. accesul la proprietatea acestora pe terenul respectiv, instanţa reţine următoarele:Daunele cominatorii constau într-o sumă de bani pe care debitorul trebuie să o plătească pentru fiecare zi de întârziere – sau pentru o altă unitate de timp: săptămână, lună – până la executarea obligaţiei de a face şi de a nu face.
Daunele cominatorii au caracterul unei pedepse civile, reprezentând un mijloc de constrângere a debitorului, prin ameninţarea pe care o prezintă spre a-l determina să-şi execute obligaţia asumată.Daunele cominatorii nu se acordă când este posibilă executarea obligaţiilor în natură pe cale silită, prin intermediul executorilor judecătoreşti sau de către creditor, pe contul debitorului.Obligaţiile a căror implică participarea personală a debitorului (de exemplu obligaţia de a picta un tablou, de a scrie un reportaj, etc.) nu pot fi executate decât în mod voluntar. Legea prevede însă anumite mijloace de constrângere indirectă, care nu sunt forme de executare silită, prin care se exercită presiuni asupra debitorului pentru a-l sili să execute în natură obligaţia, precum daunele cominatorii şi amenzile cominatorii.Potrivit dispoziţiilor art. 580 indice 3 alin. (1) teza I din Codul de procedură civilă, “dacă obligaţia de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile”.
Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor legale mai sus menţionate, reiese că daunele cominatorii – amenzile civile la care se referă prevederile art. 580 indice 3 alin. (1) teza I din Codul de procedură civilă, nu pot fi acordate atunci când obligaţia de a face poate fi îndeplinită prin altă persoană.Executarea în natură a obligaţiilor care nu presupun participarea personală a debitorului (de exemplu, obligaţia de a demolao construcţie, un gard, de a reface un gard distrus, de a muta un gard, etc.) poate fi făcută de către creditor pe cheltuiala debitorului, situaţie în care nu se acordă daune cominatorii sau amenzi cominatorii.În speţă, fiind vorba despre o obligaţie de a face care poate fi adusă la îndeplinire de către reclamanţi pe cheltuiala pârâţilor, instanţa va respinge capătul de cerere privind acordarea daunelor cominatorii, ca neîntemeiat.Având în vedere, faptul că cererea reclamanţilor Ş. P. şi Ş. Ghe. a fost admisă în parte, instanţa potrivit dispoziţiilor art. 276 din Codul de procedură civilă, va obliga în solidar pârâţii la plata către reclamanţi a sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând 3/4 din cuantumul total al cheltuielilor efectuate de reclamanţi în cadrul acestui proces.PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGIIAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor B. M. şi B. I., cu privire la capătul de cerere având ca obiect “stabilirea unei servituţi de trecere”.Respinge capătul de cerere privind stabilirea unei servituţi de trecere, ca fiind introdus împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B.I. cu privire la capătul de cerere având ca obiect “obligaţia de a face”.Admite în parte cererea formulată de reclamanţii Ş. P. şi Ş. Ghe., ambii domiciliaţi în oraşul F., în contradictoriu cu pârâţii B. M. şi B. I., ambii domiciliaţi în oraşul F., aşa cum a fost precizată.Obligă pârâţii B.M.şi B.I.să desfiinţeze gardul de ulucă pe care l-au construit pe terenul parte integrantă din drumul comunal – Dc.3, drum ce aparţine proprietăţii publice a unităţii administrative pe teritoriul căreia se află – localitatea F. şi să permită reclamanţilor Ş. P. şi Ş. Ghe. accesul la proprietatea acestora pe terenul respectiv, în suprafaţă de 82 metri pătraţi, determinat de conturul punctelor 9 – 10 – 11 – 12 – 8 pe schiţa anexată la raportul de expertiză tehnică întocmit de expert tehnic judiciar în specialitatea topografie – cadastru D. D. , raport pe care îl omologhează şi care face parte integrantă din prezenta hotărâre.Autorizează reclamanţii Ş. şi Ş.Ghe.să procedeze ei înşişi, pe cheltuiala pârâţilor B. M. şi B. I., la desfiinţarea gardului de ulucă construit de aceştia din urmă pe terenul, proprietate publică, în situaţia în care pârâţii nu îndeplinesc această obligaţie în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a prezentei hotărâri.Respinge capătul de cerere privind acordarea daunelor cominatorii, ca neîntemeiat.Obligă în solidar pârâţii la plata către reclamanţi a sumei de 1.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.Cu drept de apel în termen de 15 zile de comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică de la data de 11 noiembrie 2011.
1
