Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă că potrivit extrasului CF (fila 10), reclamanta este proprietarul imobilului înscris în CF 1. L. nr. top. 1 , 2 , situat administrativ în com. L. nr. 6, iar pârâţii sunt în cotă de 1 fiecare asupra imobilului înscris în CF 2 L. nr. top. 1 (extras – fila 5), situat administrativ în com. L. nr. 5 (prin adjudecare la licitaţie publică în anul 2002), imobilele fiind învecinate. În zidul edificatelor pârâţilor există două ferestre cu deschidere spre curtea imobilului reclamantei. Prima fereastră (raportat la poarta de acces dinspre stradă în curtea imobilului reclamantei), singura care deserveşte o cameră din locuinţa pârâţilor, se deschide parţial , însă sticla acesteia este mată şi nu permite o vizibilitate propriu-zisă în curtea imobilului reclamantei, decât, eventual, observarea conturului unor obiecte sau persoane aflate în imediata apropiere a geamului, de o parte sau de alta a acestuia. Cea de-a doua fereastră se află în partea de construcţie nefolosită ca şi de către pârâţi ( filele 18 şi 19), are deschidere spre grădina imobilului reclamantei, este realizată din sticlă obişnuită care permite vizibilitatea, încăperea deservită de această fereastră fiind folosită ca magazie.
Cu referire la aceste două ferestre, din probele administrate rezultă că, în anul 2006 (când proprietar asupra imobilului reclamantei era Fundaţia C. E., perioadă în care reclamanta locuia, însă, în calitate de chiriaş în acel imobil), dar şi ulterior, după ce reclamanta a dobândit proprietatea imobilului, au existat discuţii între reclamantă şi pârâţi, în urma cărora s-a ajuns la o înţelegere, în sensul că reclamanta le permite accesul pârâţilor în curtea imobilului său, pentru a efectua lucrarea de tencuire a zidului respectiv şi de montare a scocurilor, condiţionat de astuparea celor două ferestre. Aşa-zisa înţelegere în formă scrisă intervenită de părţi (fila 8 dosar) este o adresă a fundaţiei, care era proprietar al imobilului deţinut în prezent de reclamantă, destinată pârâtei, în care se face referire la condiţia impusă pârâţilor pentru efectuarea lucrării de tencuire, anume la „astuparea cu sticlă mată a ferestrei dinspre curtea noastră”. Aşadar, înţelegerea părţilor a vizat doar prima fereastră, cea care este situată în dreptul curţii imobilului reclamantei, cea de-a doua fereastră nefiind în discuţie, tocmai datorită poziţiei acesteia, care se află în dreptul grădinii imobilului reclamantei, poziţie care face în aşa fel încât fereastra respectivă să nu o deranjează pe reclamantă sub aspectul intimităţii pe care o pretinde pentru curtea imobilului său. Pârâţii susţin că au dobândit imobilul cu cele două ferestre existente, astfel cum s-a confirmat şi testimonial, în comuna L. toate casele de sorginte săsească având ferestre situate în zidul casei situat înspre curtea vecinului (filele 82,84 ).
Ca urmare, s-a concluzionat că pârâţii au fost de bună credinţă în ceea ce priveşte înţelegerea intervenită cu reclamanta şi au încercat soluţionarea problemei ferestrei în aşa fel încât să pună capăt neînţelegerilor.
Pretenţia reclamantei de a fi astupată prima fereastră raportat la poarta de acces dinspre stradă în curtea imobilului reclamantei), fereastră care, astfel cum s-a evidenţiat mai sus, are sticlă mată, care nu permite perturbarea vizuală a intimităţii reclamantei, şi este folosită într-un regim foarte strict doar pentru aerisire (o dată pe săptămână) şi pentru curăţare (de două ori pe an), este apreciată ca excesivă şi nefondată .
Servitutea de vedere invocată de reclamantă este reglementată de dispoziţiile art.611-614 C.civ. şi impune proprietarului unui fond ca orice deschidere de vedere spre fondul vecinului să o facă la o anumită distanţă ( 19 decimetri între zidul pe care se deschid aceste vederi şi proprietatea vecină şi 6 centimetri pentru vederea piezişă pe proprietatea vecinului ).
În schimb, deschiderile pentru aer şi lumină nu fac obiectul restricţiilor prevăzute de art.611-614 C.civ., astfel că pot fi făcute fără respectarea vreunei distanţe .
Pârâţii nu au abuzat de faptul că au o cale de acces fizic în curtea reclamantei, şi nu există niciun indiciu că aceştia intenţionează în prezent să folosească geamurile respective pentru a pătrunde în curtea reclamantei, sau că ar exista un astfel de potenţial pentru viitor .
În măsura în care se aduce atingere dreptului său de proprietate, prin conduita pârâţilor sau a oricăror alte persoane, reclamanta are la dispoziţie şi legea penală care o apără de orice acţiune de pătrundere fără drept în imobilul său.
Ca atare, au fost obligaţi pârâţii să înlocuiască sticla celui de-al doilea geam (raportat la poarta de acces dinspre stradă în curtea imobilului reclamantei) montat în zidul casei lor dispus înspre imobilul proprietatea reclamantei, cu sticlă mată, care nu permite vizibilitatea asupra imobilului reclamantei.
Prima fereastră are sticlă mată care nu permite vizibilitatea în curtea reclamantei, astfel că este îndeplinită condiţia restricţiei de vedere înspre proprietatea acesteia.
În ceea ce priveşte gardul ce desparte imobilele învecinate ale părţilor, instanţa a constatat la faţa locului că acesta este construit din stâlpi de beton şi plasă de sârmă, şi că, pe anumite porţiuni, acest gard prezintă o înclinaţie înspre curtea reclamantei, înclinaţie evidentă în privinţa primului stâlp situat lângă magazia pârâţilor (înfăţişat în fotografia de la fila 23) şi în ceea ce priveşte stâlpii din dreptul grajdului reclamantei, grajd care nu este prevăzut cu jgheaburi şi burlane pentru colectarea apelor pluviale.
Este dovedit însă, cu declaraţia martorei Z. G., dar şi cu fotografiile depuse de reclamantă la dosar la filele 77- 81, care înfăţişează gardul din dreptul grajdului în momentul edificării extinderii acelui grajd, faptul că gardul era deja înclinat înainte de momentul extinderii, fiind exclusă, aşadar, existenţa unui raport de cauzalitate între extinderea grajdului şi înclinarea gardului .
Este neîndoielnic faptul că acel gard care desparte imobilele învecinate ale părţilor este înclinat şi, deci, necesită a fi reparat, nu s-a dovedit, însă, vreo culpă a pârâţilor sau a reclamantei în determinarea acestei înclinări .
Pârâţii, astfel cum au arătat la interogatoriu, au susţinut că acest gard nu este comun părţilor, că este doar proprietatea lor, potrivit obiceiului locului. Corespunzător prevederilor art.606 C.civ., orice gard care desparte două proprietăţi se socoteşte comun, dacă nu se dovedeşte contrariul. Dată fiind proprietatea asupra gardului despărţitor, precum şi împrejurarea că nu s-a dovedit în cauză că înclinarea acestuia s-ar datora culpei vreunei părţi, instanţa a reţinut că este întemeiată cererea reclamantei referitoare la repararea gardului, astfel că au fost obligaţi pârâţii să repare gardul ce desparte imobilul lor de cel al reclamantei, în sensul aducerii stâlpilor de susţinere în poziţie verticală .
În ceea ce priveşte petitul privind montarea scocurilor la acoperişul magaziei pârâţilor, instanţa a reţinut că magazia, proprietatea pârâţilor, nu are montate jgheaburi şi burlane de colectare a apelor pluviale la acoperiş .
Potrivit art.615 C.civ., orice proprietar este dator a-şi face streaşină casei sale, astfel încât apele pluviale să se scurgă pe terenul său sau pe străzi, iar nu pe locul vecinului său. Prin urmare, au fost obligaţi pârâţii să monteze jgheaburi şi burlane de colectare a apelor pluviale la acoperişul magaziei proprietatea lor, în partea situată înspre imobilul proprietatea reclamantei.
Cu privire la solicitarea reclamantei de a fi obligaţi pârâţii la astuparea deschiderii practicate înspre curtea sa la partea din magazie transformată în afumătoare, instanţa a reţinut că acea deschidere este în prezent astupată cu cărămizi, fiind refăcută integritatea zidului respectiv. Nu se pune problema că acest petit ar fi rămas fără obiect, pentru că reclamanta nu a dovedit faptul că înainte de promovarea acţiunii exista neastupată acea deschidere şi că ar fi fost realizată astuparea după chemarea în judecată a pârâţilor.
În temeiul art.274 C.proc.civ., pârâţii, având culpă procesuală în măsura admiterii acţiunii, au fost obligaţi să plătească reclamantei cheltuieli de judecată parţiale în cuantum de 1.300 lei .
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta, care critică soluţia pentru neadmiterea în întregime a cererii sale, insistând în astuparea celor două deschideri din zidul imobilului, pentru a nu mai avea vedere asupra imobilului său, solicitând desfiinţarea lor sau obturarea vederii prin montarea unui paravan.
Apelul s-a găsit fondat şi, întemeiat pe prevederile art. 296 şi urm. C.pr.civ., a fost admis, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei în sensul că au fost obligaţi pârâţii să efectueze modificări la ferestrele existente la imobilul lor şi aflate spre proprietatea apelantei reclamante, astfel încât să nu mai existe vedere directă spre proprietatea acesteia fie prin blocarea deschiderii lor, fie prin montarea unui paravan opac în faţa acesteia pentru următoarele considerente.
Astfel, într-adevăr, în termenii art. 611-614 C.civ., se impune proprietarului unui fond ca orice deschidere de vedere spre fondul vecinului să o facă la 19 decimetri de proprietatea vecină şi 6 centimetri pentru vederea piezişă. Deschiderile pentru aer şi lumină pot fi făcute fără respectarea vreunei distanţe, acestea impunând însă ca deschiderile să nu permită trecerea, adică să nu devină/să poată folosi drept căi de acces sau să poată fi folosite altfel decât s-a destinat din concepţie. Pentru a stabili daca pot asigura sau nu vederea în proprietatea reclamantului, a fost necesar şi s-a stabilit că este posibilă vederea piezisă, la distanţa înălţimii normale a unei persoane de podea, deci la nivelul privirii.
Intimaţii au modificat poziţionarea si dimensiunile acestor deschideri utilitare, dându-le dimensiunile unei ferestre de vedere şi permiţând accesul pe proprietatea vecină. Deşi deschiderea unei ferestre în zidul casei, care este înspre proprietatea unui vecin, nu constituie în sine o manifestare abuziva a dreptului de proprietate, vecinul nefiind cu nimic lezat, aerul si lumina de pe proprietatea sa fiind susceptibilă de apropriaţiune, atunci când deschiderile pot fi multifuncţionale, este evident că ele pot induce nesiguranţa celuilalt proprietar, fapt care-i afectează dreptul de proprietate.
Ori, în speţă, datorită dimensiunilor mărite si poziţionării lor, ferestrele exced unor simple deschideri de iluminat si aerisire, ele fiind practicate in zidul constructiei, cu vedere la proprietatea vecina a apelantei. Deşi nu există indicii că pârâţii au folosit sau au avut intenţia să folosească deschiderile/ferestre pentru a pătrunde în curtea reclamantei, existând această posibilitate, dreptul de proprietate al apelantei este afectat, astfel că ea ar trebui să beneficieze de asigurări suplimentare în acest sens. Nu se poate aştepta să se întâmple încălcarea dreptului, contând că legea penală apără, cât timp există prevederi legale suportive civile în această problemă. Geamul mat, folosit pentru iluminare, impune şi obligaţia de a nu se deschide fereastra către proprietatea vecinului, în timp ce deschiderea pentru aerisire cere direcţionarea deasupra unei vederi normale, blocarea deschiderii sau obturarea vederii prin panouri opace. Interdictia de a avea vedere asupra proprietăţii vecinului este o restricţie adusă dreptului de proprietate, o excepţie de la caracterul absolut al proprietarului şi ca atare este de strictă interpretare.
Aflaţi în culpă procesuală, în termenii art. 274 C.pr.civ., intimaţii au fost obligaţi la plata către apelantă a sumei de 539 lei cheltuieli de judecată în apel.