Motivarea Deciziei 409/23.02.2009 – Tribunalul Bucuresti Sectia a V-a
Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte susţinerea că pârâta S.E nu ar avea calitate procesuală pasivă, întrucât a dat o declaraţie de renunţare expresă la succesiunea defunctului S.G. Tribunalul constată că şi în condiţiile renunţării la succesiune, această pârâtă are calitate procesuală pasivă, întrucât era codevălmaşă pe imobilul în litigiu şi figura ca vânzător în contractul de vânzare-cumpărare defăimat ca fiind simulat.
Prin urmare, instanţa nu avea de ce să invoce din oficiu excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei pârâte cu privire la primul capăt de cerere, iar în privinţa celorlalte două a arătat expres că, ţinând cont de declaraţia expresă de renunţare la succesiune, aceasta este străină de moştenirea lui de cujus.
Referitor la pretinsa încălcare a dreptului la apărare al reclamantului prin respingerea probei testimoniale pe motiv că nu a justificat solicitarea sa, Tribunalul constată că din încheierea de şedinţă de la 27.02.2008 reiese că reclamantul a solicitat proba testimonială, arătând expres aspectele pe care doreşte a le dovedi, respectiv faptul că numai el a ajutat la cultivarea terenului şi a investit în terenul respectiv, proba fiind respinsă, nu pentru că reclamantul n-ar fi ştiut să motiveze de ce solicită audiere de martori, aşa cum susţine în recurs, ci pentru că instanţa a considerat-o inutilă în raport cu faptul că împrejurările ce se doreau a fi dovedite, nu erau contestate de părţile adverse.
În acest sens, Tribunalul achiesează la poziţia primei instanţe, apreciind justă în acest context măsura procesuală dispusă.
Cât priveşte susţinerea în recurs a necesităţii administrării probei testimoniale pentru dovedirea simulaţiei, întrucât a existat o imposibilitate morală de preconstituire a contraînscrisului, Tribunalul reţine că reclamantul a invocat simularea actului de vânzare-cumpărare din 17.03.2003, ca fiind o deghizată, însă în motivare a arătat că nu s-a achitat preţul şi s-a urmărit de către vânzători scoaterea bunului din masa succesorală, şi nu pentru că ar fi existat o convenţie simultană în sensul donării, pentru care ar fi existat imposibilitatea morală a preconstituirii înscrisului doveditor al acesteia.
Tribunalul apreciază că o probă testimonială pe acest aspect nici nu era necesară şi nu are motive să schimbe soluţia de respingere a cererii în constatarea simulaţiei, în măsura în care reclamantul a omis şi în faza recursului (deşi asistat de apărător, de această dată) să arate în ce măsură simpla neplată a preţului, care de regulă naşte doar un drept de creanţă pentru vânzător, ar fi fost suficientă pentru susţinerea simulaţiei, în condiţiile în care vânzarea cumpărare s-a făcut către doi soţi, dintre care unul (S.V ) nici nu a fost chemat în procesul privind valabilitatea sau realitatea contractului.
Faţă de împrejurările arătate, în baza art.312 raportat la art. 3041 C.pr.civ., Tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
