Motivând cererea, reclamantul a arătat că începând cu anul 1949, odată cu instaurarea regimului comunist, familiei sale i-a fost confiscată pe rând întreaga avere, iar reclamantul şi alţi doi moştenitori au avut de suferit, imobilele confiscate fiind suprafaţa de 590 m.p. teren menţionată, precum şi suprafeţele de 2,5 ha, pe raza comunei Măneşti şi 500 m.p. în centrul municipiului Târgovişte (zona 1001 Articole).
S-a menţionat că din toate bunurile confiscate, reclamantul a recuperat doar un imobil prin hotărâre judecătorească irevocabilă şi, pe de altă parte, întreaga familie a fost urmărită de securitatea regimului comunist, aşa cum rezultă din dosarele aflate în evidenţa CNSAS care cuprind nenumărate dovezi ale suferinţelor îndurate de reclamant şi familia sa, stresul produs de confiscările abuzive, ameninţările şi nopţile de nesomn.
In drept s-au invocat dispoziţiile art.5 lit.a, b şi c din Legea nr.221/2009.
S-au anexat cererii, scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art.4(4) din Legea nr.221/2009, în copie, anexa cuprinzând tabelul imobilelor naţionalizate în judeţul Dâmboviţa, dispoziţia municipiului Târgovişte nr.8687/7.10.2009 de respingere a notificării nr.28/2001 şi tabelul nominal al oraşului Târgovişte cu chiaburii şi foştii chiaburi.
Pârâtul, prin , reprezentat de Administraţia Finanţelor Publice Târgovişte a formulat întâmpinare, în sensul respingerii cererii, arătând că respingerea notificării nr.28/2001, privitoare la terenul de 590 m.p. din Târgovişte, str.Justiţiei nr.15A şi 15 bis, s-a datorat nedovedirii modului de preluare a imobilului de către stat, iar în urma identificării bunului, s-a constat că autoritatea locală nu este unitate deţinătoare.
In privinţa tabelului nominal al oraşului Târgovişte cu chiaburii şi foştii chiaburi (pentru care nu se cunoaşte sursa), s-a menţionat că la poziţia 10 este nominalizată persoana N.Ş., fără alte elemente de identificare, în condiţiile în care tatăl reclamantului se numea Ş.N:, astfel că nu rezultă cu certitudine că este vorba despre autorul reclamantului.
Pârâtul a menţionat că din anexa la Decretul (fără număr şi dată) pentru naţionalizarea unor imobile cuprinzând tabelul imobilelor naţionalizate din judeţul Dâmboviţa, unde figurează A. N. Ş. cu 5 apartamente, nu se poate aprecia că acestea sunt identice celor două corpuri de casă şi suprafeţei aferente de 5000 m.p., achiziţionate prin actul de vânzare-cumpărare din 23.01.1949, de către A. N.Ş.
S-a subliniat că din actele depuse nu rezultă dovada preluării de către stat a imobilelor familiei reclamantului (putând fi privite, cel mult, ca început de dovadă scrisă), nu s-a dovedit proprietatea pentru suprafeţele de 500 m.p. teren intravilan şi 2,5 ha pădure şi nu s-au produs dovezi ale recuperării pe cale judecătorească ale unui imobil, în condiţiile în care, corespunzător art.5 al.1 lit.b din Legea nr.221/2009, trebuie probat că bunurile confiscate n-au fost restituite ori nu s-au obţinut despăgubiri în condiţiile Legii nr.10/2001 sau ale Legii nr.247/2005.
Totodată, s-a învederat că prin cererea dedusă judecăţii, neinvocându-se una din măsurile administrative cu caracter politic, prevăzute de art.3 din Legea nr.221/2005, în speţă sunt aplicabile prevederile art.4 alin.2, corespunzător cărora „Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art.3, pot de asemenea, solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al acestora” şi pentru că nu s-a formulat o asemenea solicitare, cererea este inadmisibilă.
Modificându-şi cererea iniţială, reclamantul a precizat la termenul de judecată din 28.01.2010 că în temeiul art.4 alin.1 şi 2 din Legea nr.221/2009 solicită constatarea caracterului politic al abuzurilor suferite de tatăl său prin confiscarea nelegală a averii.
Referitor la daunele civile, s-a solicitat obligarea Statului Român la dezdăunări pentru suprafeţele de 500 m.p. şi 590 m.p. aflate în intravilanul municipiului Târgovişte şi 2,5 ha pădure, pe raza comunei Măneşti.
Daunele morale au fost cifrate la 500.000 euro, pentru suferinţele îndurate de reclamant şi familia sa, pentru simplul motiv că familia era trecută pe lista de chiaburi.
In probaţiune, reclamantul a depus înscrisuri şi a fost audiat martorul M.C.Ş. (fila 53).
Faţă de susţinerea că membrii familiei reclamantului au fost urmăriţi de organele de securitate (fila 54), s-au solicitat în acest sens relaţii Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii Statului (CNSAS), înaintate cu adresa P 5630/28.10.2010 (filele 81-122) şi adresa P 5630/9.05.2011.
La termenul de judecată din 25.03.2010, ca urmare a faptului că imobilul teren în suprafaţă de 590 m.p. face în acelaşi timp obiectul dosarului nr.445/120/2010, întemeiat pe dispoziţiile Legii nr.10/2001, pe considerentul că această lege are caracter de lege specială în raport cu Legea nr.221/2009, caracter ce rezultă cât din obiectul reglementării fiecărui act normativ, cât şi din dispoziţiile art.5 lit.b din Legea nr.221/2009 conform cărora acordarea despăgubirilor este condiţionată de neacordarea acestora potrivit Legii nr.10/2001, s-a dispus suspendarea judecăţii în privinţa acestui bun, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei menţionate.
Examinând cererea formulată prin prisma temeiului invocat, astfel cum a fost precizat ulterior şi a probelor administrate, tribunalul o apreciază ca nefondată.
Se reţine că acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 este condiţionată fie de o condamnare cu caracter politic, astfel cum este definită prin art.1 alin.1, 2 şi 3, fie de aplicarea uneia din măsurile administrative cu caracter politic, enumerate exemplificativ de art.3, fie de aplicarea oricăror alte măsuri cu caracter administrativ, în sensul art.4 din actul normativ menţionat.
In cauza dedusă judecăţii, nu se verifică niciuna dintre aceste situaţii, premisă, pentru acordarea despăgubirilor.
Aşa cum rezultă din relaţiile înaintate de CNSAS (filele 82-121), doar tatăl reclamantului, Ştefan Nicolae, de profesie avocat, a fost supus urmăririi de către serviciul special al Ministerului Afacerilor Interne.
Toate înscrisurile înaintate cuprind referate şi note informative prin care diferite surse au dat declaraţii cu privire la situaţia materială, orientarea politică, relaţiile de familie şi prietenie, opiniile acestei persoane în legătură cu evenimentele interne şi internaţionale.
Nu rezultă însă din niciun act că lui Ştefan Nicolae i s-ar fi confiscat o parte din avere ca urmare a convingerilor politice.
Dimpotrivă în înscrisul de la fila 90 se menţionează că „nu este cunoscut cu manifestări duşmănoase, făţişe, împotriva regimului actual”, iar pe de altă parte, prin hotărârea de trecere a acestuia în evidenţa pasivă, aprobată la 30.06.1965 (fila 97) s-a constatat că „nu are antecedente politice, însă este luat în evidenţă ca exploatator, întrucât a posedat 3 corpuri de casă, din care două i-au fost naţionalizate” şi că „are poziţie bună faţă de orânduirea socială şi apreciază linia politică a partidului”.
Prin urmare confiscarea unei părţi a averii ascendentului reclamantului s-a dispus în temeiul unui act normativ de aplicaţie generală – aşa cum rezultă din actul intitulat „Anexă la Decretul (neindicat) pentru naţionalizarea unor imobile, cuprinzând tabelul imobilelor naţionalizate în judeţul Dâmboviţa” (fila 4), pentru că în extrasul din această anexă figurează mai multe persoane şi nu semnifică o „măsură administrativă cu caracter politic, pentru că acestea, deşi pot fi altele decât cele arătate cu titlu de exemplu în art.3 (dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu), pot fi doar cele care în esenţa lor au restrâns libertatea de mişcare sau pe aceea de alegere liberă a locului de muncă.
Nefiind întrunite cerinţele legii, solicitarea de acordare a despăgubirilor, în ambele forme, morale şi materiale, este neîntemeiată, considerent pentru care aceasta va fi respinsă.
Mai mult, în privinţa daunelor morale, prin deciziile nr.1354/20.10.2010, 1358 şi 1360/21.10.2010 ale , textul art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 a fost declarat neconstituţional şi, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea acestuia, textul şi-a încetat efectele începând cu 31.12.2010, aşa încât nu există temei juridic pentru obligarea pârâtului la plata daunelor morale.
