Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele: Prin Decizia nr.37/14.12.2009, publicată în M.Of. nr.217/07.04.2010, ÎCCJ, Secţiile Unite, a dispus pe calea recursului în interesul legii:„Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dispoziţiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii se interpretează în sensul că indemnizaţia de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, prevăzută de art. 13 din acest act normativ, se acordă funcţionarilor publici şi personalului contractual care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi în instituţiile publice din subordinea ministerului, precum şi personalului care îşi desfăşoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale şi a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial şi înainte de transfer sau detaşare din cadrul fostului Minister de Interne”. Raportat la situaţia juridică concretă a reclamanţilor, funcţionari publici, s-a constatat că aceştia nu aveau dreptul de a primi sporul de dispozitiv solicitat la data acordării acestuia prin Hotărârea nr.24/28.08.2008 a C.L. L, drepturile de natură salarială a funcţionarilor publici( inclusiv sporurile ) putându-se stabili doar într-un cadru unitar nu şi prin acte administrative inferioare legii( art.31 alin.3 din lg. nr.188/1999 raportat la prevederile OG nr.6/2007 vizând salarizarea unitară a funcţionarilor publici şi în vigoare la data adoptării HCL nr.24/2008 de către CL L). Potrivit art.10 din OUG nr.1/2010, act normativ ce a stat la baza reîncadrării funcţionarilor publici reclamanţi: „În conformitate cu prevederile art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele şi acordurile colective şi contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor şi care excedează prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009. ”. Având în vedere Decizia nr.37/2009 a ÎCCJ, Secţiile Unite precum şi prevederile art.10 din OUG nr.1/2010 s-a constatat că reclamanţii nu au dreptul de a primi sporul de dispozitiv solicitat, încadrarea salarială a acestora prin dispoziţiile contestate făcându-se cu aplicarea corectă a legii. Aplicarea prevederilor art.22, 23, şi art.30 din lg. nr.330/2009, pe baza cărora reclamanţii îşi fundamentează acţiunea, trebuie corelată cu prevederile art.10 din OUG nr.1/2010, acest ultim act normativ constituind lege specială în raport cu prevederile lg. nr.330/2009, având prioritate în aplicare prevederile „legii speciale, în speţă OUG nr.1/2010.
În raport de dispoziţiile art.10 din OUG nr.1/2010 s-a constatat că dispoziţiile de reîncadrare contestate au fost date cu aplicarea corectă a legii, fapt ce relevă că şi celelalte pretenţii ale reclamanţilor referitoare la includerea sporului de dispozitiv în salariul de bază şi restituirea sumelor neacordate cu acest titlu începând cu luna februarie 2010 sunt neîntemeiate.
În ceea ce priveşte cererea de achiesare a pârâtului la pretenţiile reclamanţilor se constată că este nelegală în raport cu dispoziţiile legale anterior reţinute ca incidente cauzei astfel încât instanţa nu a putut face aplicaţiunea regulilor referitoare la achiesare în condiţiile în care aceasta vizează un drept pe care reclamanţii nu-l au.
