R O M Â N I A
JUDECĂTORIA PODU TURCULUI
SENTINŢA CIVILĂ NR. 141
Şedinţa publică de la 19.01.2011
Completul compus din:
PREŞEDINTE – judecător PASCARU VALENTINA ŞTEFANA
Cu participare :
GREFIER – SAULEA LILIANA
Pe rol fiind judecarea cauzei civile Minori şi familie privind pe reclamanta P.D. şi pe pârâtul V.I., având ca obiect „stabilire domiciliu minor – încredinţare minor, stabilire minor”.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit reclamanta P. D., pârâtul V.I. şi autoritatea tutelară Consiliul local al comunei Glăvăneşti.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanţei următoarele :
– pricina ce formează obiectul prezentului dosar este la al treilea termen de judecată;
– au sosit relaţiile solicitate la termenul anterior în ce priveşte ancheta socială de la locuinţa reclamantei şi a pârâtului;
– procedura de citare pentru acest termen este legal îndeplinită, după care :
Instanţa având în vedere că la dosar s-a depus ancheta socială efectuată la domiciliul reclamantei şi a pârâtului, constată cauza în stare de judecată şi rămâne în pronunţare.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
I N S TA N Ţ A
– deliberând –
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Podu Turcului sub nr. 1467 din 25.10.2010 reclamanta P.D. a chemat în judecată pe pârâtul V.I., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună încredinţarea către reclamantă a copilului minor V.I.D., nascuta la data de ____ in sensul stabilirii domiciliului la mama precum si obligarea paratului la plata pensiei de intretinere la venitul minim pe economie in favoarea minorei.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că in perioada ianuarie 2006 – mai 2010 a avut o relatie de concubinaj cu paratul ___ in urma careia s-a nascut fetita ___. Intrucat relatiile dintre cei doi s-au deteriorat iremediabil, parintii au decis ca despartirea este benefica, minora ramanand impreuna cu mama.A mai aratat reclamanta ca scopul actiunii introductive este acela de a-l deterrmina pe parat sa contribuie la cheltuielile de crestere si educare a minorei.
Instanta a dispus efectuarea de anchete sociale la domiciliile partilor, in conformitate cu prevederile art 65, 42-44, 100 alin3 din Codul Familiei.
Paratul s-a prezentat, nu a formulat intampinare si a fost de acord cu actiunea reclamantei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
Minora ___ născuta la data de ___ are ca tată pe pârâtul V.I. şi ca mamă pe reclamanta P. D. astfel cum reiese din actele de stare civilă aflate la dosar (fila 3 dosar) fiind copil născut în timpul relatiei de concubinaj a partilor..
Dispoziţiile art. 65 din Codul Familiei prevăd că dacă filiaţia copilului din afara căsătoriei este stabilită faţă de ambii părinţi, ca în cazul de faţă, încredinţarea lui, precum şi contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare, învăţătură şi pregătire profesională se vor hotărî potrivit dispoziţiilor art. 42 – 44 C.Fam inclusiv, care se aplică prin asemănare.
Potrivit art 100 din Codul Familiei, cu privire la stabilirea domiciliului copilului minor, in caz de neintelegere intre parinti, instanta judecatoreasca , ascultand autoritatea tutelara, precum si pe copil daca acesta a implinit varsta de 10 ani, va decide, tinand seama de interesele copilului.
Instanţa constată incidenţa în cauză a dispoziţiilor legale menţionate mai sus şi, văzând cererea reclamantei, pozitia procesuala a pârâtului, concluziile referatelor de ancheta sociala, va admite cererea reclamantei şi va dispune încredinţarea minorei către reclamantă, cu stabilirea domiciliului la mama.
Dispunând în temeiul art. 42 alin. 3 Codul Familiei şi în privinţa contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare, învăţătură şi pregătire profesională, instanţa va obliga pârâtul la plata pensiei de întreţinere pentru minora, raportat la venitul minim pe economie şi, văzând dispoziţiile art. 94 Codul Familiei, cuantumul pensiei de întreţinere se va ridica la suma de 105 lei lunar de la pronunţarea hotărârii şi până la majoratul minorei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite actiunea formulată de reclamanta P.D. domiciliată în comuna Glavanesti, sat Frumuselu, judetul Bacau in contradictoriu cu paratul V.I., domiciliat in comuna Glavanesti, judetul Bacau, Autoritatea tutelara Consiliul local al comunei Glavanesti.
Dispune încredinţarea către reclamantă spre creştere şi educare a minorei V. I.D., născută la data de ___ si stabileste domiciliul la mama .
Obligă pârâtul la plata în favoarea minorei ___ a pensiei de întreţinere în cuantum de 105 lei lunar de la data pronuntarii hotararii pana la data majoratului minorei.
Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.01.2011.
PREŞEDINTE, GREFIER,
Judecător PASCARU VALENTINA ŞTEFANA SAULEA LILIANA
Red. /tehnored. Ex.4
P.V.Ş./S.L./03-02-2011
Sentinţa civilă a rămas definitivă prin neapelare la data de 25.02.2011.