Prin sentinţa civilă nr. 2257 din 3 august 2010 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, s-a admis acţiunea civilă intentată de reclamanta T.I., împotriva pârâtului C.I. şi în consecinţă, s-a stabilit că pârâtul C.I. este tatăl minorului T.A., născut la data de 30 mai 2009 în Sighetu Marmaţiei, naşterea fiind înregistrată în actul de naştere nr. 327 din 2 iunie 2009, al Primăriei municipiului Sighetu Marmaţiei, jud. Maramureş.
S-a dispus ca minorul T.A. să poarte numele tatălui, cel de C..
A fost obligat pârâtul să plătească pe seama minorului o de întreţinere lunară în sumă de 150 lei, începând cu data înaintării acţiunii 1 iulie 2009 şi până la majoratul minorului sau la noi dispoziţii.
A fost obligat pârâtul să îi plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 4.559,2 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că potrivit certificatului de naştere seria NF nr. 758965, la data de 30.05.2009 s-a născut minorul T.A..
Din declaraţiile martorilor audiaţi T.N., T.G. şi T.A., a rezultat că în perioada 15 august-15 septembrie 2009, reclamanta a fost plecată în Italia la unchiul ei, cunoscându-l astfel pe pârât, perioadă în care părţile au întreţinut raporturi sexuale, iar după revenirea în ţară a reclamantei, aceasta a constatat că este însărcinată.
Din concluziile raportului de expertiză medico-legală efectuat la IML Timişoara pe baza testului ADN, a rezultat că pârâtul C.I. este tatăl biologic al minorului, cu o probabilitate de 99,99%.
Prin decizia civilă nr. 104 din 28.04.2011 a Tribunalului Maramureş, s-a respins apelul declarat de pârâtul C.I. împotriva sentinţei civile nr. 2257 din 3 august 2010 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei.
A fost obligat apelantul C.I. să îi plătească intimatei T.I., cheltuieli de judecată în apel, în sumă de 1.600 lei.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reţinut că din probele administrate în faţa primei instanţe, a rezultat că pârâtul C.I. este tatăl copilului T.A., născut la data de 30 mai 2009.
Expertizele medico-legale efectuate în cauză, coroborate cu probele testimoniale, nu au fost combătute de apelant prin probe care să ducă la o altă soluţie decât cea pronunţată de prima instanţă.
Critica apelantului referitoare la dispoziţia judecătorului ca minorul să poarte numele pârâtului, este nefondată, deoarece potrivit art. 64 alin. (2) din Codul familiei, în cazul în care filiaţia a fost stabilită doar faţă de unul dintre părinţi şi ulterior se stabileşte şi faţă de celălalt părinte, instanţa va putea da încuviinţarea minorului să poarte numele acestuia din urmă.
Instanţa are facultatea să dispună în privinţa numelui minorului, dar totodată să urmărească interesul superior al copilului, potrivit art. 2 din Legea nr. 272/2004.
Una din consecinţele pe care le produce stabilirea filiaţiei faţă de tată, poate fi aceea care priveşte numele copilului. Dobândirea de către copil a numelui tatălui, reflectă stabilirea paternităţii şi faptul că filiaţia îi este stabilită faţă de ambii părinţi.
Soluţia primei instanţe vine să răspundă principiului interesului superior al copilului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul C.I., solicitând modificarea ei în parte, în sensul respingerii capătului de cerere privind dispoziţia prestării numelui de familie al pârâtului-recurent de către minor, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, pârâtul a susţinut că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, deoarece pârâtul s-a opus atât la fond cât şi în apel, admiterii capătului de cerere privind purtarea numelui său de către minor.
Însă atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel, nu au ţinut cont de prevederile art. 64 Cod fam., care în alin. (1) stabilesc faptul că, copilul din afara căsătoriei dobândeşte numele de familie al aceluia dintre părinţi faţă de care filiaţia a fost mai întâi stabilită.
Este adevărat că tot în acelaşi articol legiuitorul a precizat că dacă se va stabili ulterior prin hotărâre judecătorească filiaţia şi faţă de celălalt părinte, instanţa va putea da încuviinţarea copilului să poarte numele celui din urmă.
Legiuitorul nu a folosit o formulare imperativă, ci a folosit sintagma „instanţa va putea încuviinţa” folosirea de către minor a numelui de familie al părintelui care a fost stabilit ulterior.
Din această formulare, este evident că instanţa avea obligaţia să aibă în vedere şi voinţa pârâtului, care s-a opus admiterii acestui capăt de cerere.
Intimata T.I. prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul este nefondat.
Prin sentinţa civilă nr. 2257 din 3 august 2010 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, s-a admis acţiunea reclamantei T.I. împotriva pârâtului C.I. şi în consecinţă, s-a stabilit că pârâtul este tatăl minorului T.A. născut la data de 30 mai 2009 în municipiul Sighetu Marmaţiei, s-a încuviinţat ca minorul să poarte numele tatălui, acela de „C.” şi a fost obligat pârâtul să îi plătească minorului o de întreţinere în sumă de 150 lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2009 şi până la majoratul minorului sau la noi dispoziţii.
Recurentul nu critică soluţia dată capetelor de cerere privind stabilirea paternităţii sale faţă de minorul T.A. şi obligarea lui la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului, nemulţumirea lui fiind legată doar de încuviinţarea purtării numelui său de către minor.
Instanţele de fond au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 64 alin. (2) Cod fam., conform cărora în cazul în care filiaţia a fost stabilită ulterior şi faţă de celălalt părinte, instanţa judecătorească va putea da încuviinţarea copilului să poarte numele acestuia din urmă.
Prin urmare, stă în puterea instanţei să încuviinţeze purtarea de către copil a numelui de familie al tatălui faţă de care s-a stabilit filiaţia pe cale judecătorească, fără să fie necesar acordul acestuia.
Aşadar, prima instanţă şi instanţa superioară de fond, au observat şi au analizat opunerea pârâtului ca minorul să îi poarte numele lui, dar apreciind că este în interesul superior al copilului ca acesta să poarte numele tatălui faţă de care s-a stabilit filiaţia, au încuviinţat acest capăt de cerere accesoriu din acţiunea reclamantei, soluţie ce nu este nelegală sau dată cu aplicarea greşită a legii.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (1) C.pr.civ., se va respinge ca nefondat recursul pârâtului împotriva deciziei tribunalului.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 alin. (1) C.pr.civ., recurentul va fi obligat să îi plătească intimatei cheltuieli de judecată în recurs în sumă de 1.000 lei.
