Vârsta fragedă a fetiţei, în circumstanţele separării părinţilor, impune consolidarea sentimentului de apartenenţă, ce poate fi realizat numai în condiţiile menţinerii aceluiaşi cadru ambiental familiar copilului.
(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. civ., dec. nr. 23/A/4 aprilie 2011, nepublicată)
Prin sentinţa civilă nr. 5597 din 3 noiembrie 2010, s-a admis acţiunea civilă precizată şi formulată de reclamanta SIA împotriva pârâtului SP şi, în consecinţă s-a dispus desfacerea căsătoria încheiată între părţi la data de 01.07.2006 şi înregistrată în registrul stării civile al Primăriei municipiului Bistriţa sub nr. 292/2006, din vina ambelor părţi, s-a dispus revenirea reclamantei la numele de familie avut anterior căsătoriei acela de „C”, s-a încredinţat reclamantei spre creştere şi educare pe minora SIŞ născută la 14.10.2006, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei în favoarea minorei o lunară de întreţinere în cuantum de 100 lei lunar, începând cu data introducerii acţiunii 03.06.2010 şi până la majoratul minorei, s-a încuviinţat ca pârâtul să aibă legături personale cu minora SIŞ născută la 14.10.2006, după următorul program: la fiecare al doilea sfârşit de săptămână din lună de sâmbătă orele 10,00 şi până duminică orele 18,00, pe timpul vacanţei de vară, mai precis în perioada 31 iulie – 31 august o perioadă de 2 săptămâni cu obligarea pârâtului de a o lua şi aduce înapoi pe minoră la domiciliul reclamantei.
A fost obligat pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 947,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul.:
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, tribunalul reţine următoarele:
Modul de soluţionare a pretenţiilor enumerate în acţiunea introductivă, vizând desfacerea căsătoriei dintre litiganţi, revenirea reclamantei la numele purtat anterior, încredinţarea copilului la mamă şi obligarea tatălui la de întreţinere, a fost însuşit de părţi, cercetarea judecătorească în apel fiind limitată la soluţia dată pe de o parte cererii înregistrată la data de 28.10.2010 întitulată „ precizare a acţiunii introductive” având ca obiect stabilirea programului în care să aibă loc legăturile personale dintre tată şi copil şi pe de altă solicitării privind acordarea cheltuielilor de judecată, ambele formulate de reclamantă şi contestate de pârât.
Potrivit art. 97 alin 1 şi 2 din Codul familiei, ambii părinţi a aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţă de copii lor minori, pe care le exercită, respectiv îndeplinesc numai în interesul copiilor.
Din coroborarea acestor prevederi legale cu cele invocate de prima instanţă în considerentele hotărârii pronunţate, se desprinde fără echivoc că ceea ce fundamentează relaţia părinte-copil este interesul acestuia din urmă, cei dintâi având obligaţia, instituită expres de art. 101 Codul familiei, de a se îngriji de persoana copilului şi de a-l creşte, veghind la sănătatea şi dezvoltarea lui fizică la educarea, învăţătura şi pregătirea profesională.
Reglementările evocate, precum şi cele ale Legii nr. 272/2004, art. 2 alin. 1, art. 14-16 ce reglementează în mod concret modalitatea de desfăşurare a relaţiilor părinte-copil, sunt în deplin acord cu cele internaţionale în materie. Potrivit art. 9 alin 3 din Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, în ipoteza separării copilului de unul dintre părinţii printr-o măsură dispusă în condiţiile legii, acesta are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu cei doi părinţi în mod regulat, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului. Acesta împreună cu art. 7 ( privitor la dreptul copilului de a-şi cunoaşte şi de a fi îngrijit de către părinţi) şi art. 18 (ce instituie principiul potrivit căruia ambii părinţi au responsabilităţi comune pentru creşterea şi dezvoltarea copilului fiind principalii răspunzători), sugerează faptul că, exceptând cazul în care s-ar dovedi contrariul, implicarea continuă a ambilor părinţi în viaţa copilului serveşte interesul superior al acestuia.
Legea însă nu trebuie să creeze prezumţii inflexibile asupra priorităţii unuia dintre părinţi – motivele pentru luarea deciziei trebuie să se subordoneze nevoii de a asigura prevalenţa interesului copilului.
Art. 23 alin 4 din Protocolul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, alături de Comentariul General (nr. 19/1990) al Comitetului pentru Drepturile Omului precizează că egalitatea dreptului şi responsabilităţii din timpul căsătoriei continuă să se implice şi după separarea legală sau desfacerea căsătoriei, trebuind interzis orice tratament discriminatoriu referitor la motivele, procedurile de separare ori divorţ, la custodia copilului, la drepturile de vizitare, ţinându-se cont de faptul că interesul copilului trebuie să primeze.
Or, aşa cu statuează Principiul 6 din Declaraţia Drepturilor Copilului, „pentru o dezvoltare completă armonioasă a personalităţii sale, are nevoie de dragoste şi înţelegere. Ori de câte ori este posibil, copilul va creşte în grija părinţilor săi care vor fi responsabili pentru el şi în orice caz într-o atmosferă de afecţiune şi siguranţă morală şi materială”.
În cauză examinarea dreptului subiectiv dedus judecăţii, extinderea programului în care tatăl şi fiica sa au legături personale, se circumstanţiază reglementărilor legale interne şi internaţionale evocate ce tratează problema răspunderii părinţilor independent de procedura divorţului şi a încredinţării copiilor. Dincolo de opiniile doctrinare potrivit cărora, pe de o parte divorţul modifică însuşi conţinutul drepturilor părinteşti prin ruperea egalităţii care există între părinţi, iar pe de altă parte că divorţul nu are nici un impact asupra conţinutului drepturilor, ci doar asupra modului în care acestea sunt exercitate, se poate conchide că în mod inevitabil scindarea ocrotirii părinteşti presupune o limitare a mijloacelor prin care părintele căruia nu i-a fost încredinţat copilul poate să-şi îndeplinească îndatoririle, corelativ cu întregirea acestora în persoana celuilalt părinte. Prima instanţă a stabilit că mama este părintele mai potrivit să se preocupe de creşterea, învăţătura şi pregătirea şcolară a copilului, aspect necontestat, astfel tatăl a păstrat dreptul de a avea legături personale cu copilul şi îndatorirea de a veghea la creşterea, educarea şi învăţătura acestuia.
Dovezile cauzei, administrate în faţa primei instanţe şi suplimentar în apel, sunt unitare în a argumenta relaţia apropiată dintre tată şi copilul său, o relaţie construită în timp încă de la naşterea fetiţei şi consolidată pe parcurs, ce justifică pe deplin programul de vizitare al copilului stabilit de instanţa de fond aşa cum a solicitat mama, la fiecare al doilea sfârşit de săptămână din lună de sâmbătă orele 10,00 şi până duminică orele 18,00, iar pe timpul vacanţei de vară, mai precis în perioada 31 iulie – 31 august o perioadă de 2 săptămâni, cu obligarea pârâtului de a o lua şi aduce înapoi pe minoră la domiciliul reclamantei.
Nu s-a demonstrat survenirea unei înţelegeri între părinţi cu privire la chestiunea litigioasă, în sensul indicat de apelantul pârât. Dimpotrivă, neînţelegerile dintre aceştia au determinat-o pe reclamantă ca pe parcursul soluţionării acţiunii introductive să o precizeze, formulând cererea noua având ca obiect stabilirea programului în care tatăl să-şi viziteze copilul.
Pretenţiei tatălui de extindere a programului şi în perioada vacanţei de iarnă, timp de 5 zile consecutive, formulată prin cererea de apel, mama nu s-a opus.
Din această perspectivă atitudinea manifestă a mamei de a permite relaţionarea tatălui cu IŞ, chiar în contextul deteriorării relaţiilor dintre soţi şi al stabilirii unei noi legături a acestuia cu o altă femeie, demonstrează maturitatea reclamantei de a acţiona în interesul superior al fiicei sale.
Opoziţia mamei la solicitarea apelantului de modificare a programului stabilit de prima instanţă, în sensul de a avea legături personale cu minora în fiecare zi de luni începând cu ora 16.00 după programul de grădiniţă şi până marţi dimineaţa la ora 9,00, când începe programul de grădiniţă, la domiciliul său; în fiecare zi de miercuri, începând cu ora 16.00 după programul de grădiniţă şi până joi dimineaţa la ora 9,00 când începe programul de grădiniţă, la domiciliul său şi în fiecare sfârşit de săptămână, o zi, sâmbăta sau duminica, la domiciliul său, este majoritar fondată şi apreciată ca manifestată în acelaşi scop al prioritizării interesului fiicei părţilor.
În ipoteza stabilirii programului în maniera reclamată prin cererea de apel s-ar ajunge la situaţia absurdă a expunerii copilului riscului major al dezorientării şi schimbării permanente a mediului de viaţă. Or vârsta fragedă a fetiţei, în circumstanţele separării părinţilor, impune consolidarea sentimentului de apartenenţă, ce poate fi realizat numai în condiţiile menţinerii aceluiaşi cadru ambiental familiar copilului.
Este prioritar în satisfacere interesul superior al acestuia, clamat de însuşi tatăl, de a beneficia de o relaţie armonioasă cu părintele său, fără prejudicierea dezvoltării psihologice, emoţionale, mentale, fizice şi sociale, ce exclude transpunerea permanentă a copilului dintr-un mediu în altul, în detrimentul dorinţei tatălui de a se impune ca prezenţă fizică în viaţa copilului.
În circumstanţele relaţiilor tensionate dintre părinţi, a stabilirii unei noi relaţii a tatălui cu o altă femeie, pentru a se evita folosirea copilului drept pretext în lămurirea disputelor personale dintre părţi este prohibită scoaterea frecventă din mediul cu care copilul s-a familiarizat şi provocarea concomitentă de a socializa cu o persoană total necunoscută. Or probele administrate au demonstrat că tatăl şi fetiţa, cărora mama nu le-a refuzat a avea legături personale, au înnoptat la locuinţa noii iubite a acestuia,fără însă înştiinţarea mamei şi obţinerea acordului ei în această privinţă. Situaţia creată impune cu certitudine cenzurarea dorinţei tatălui de extindere a programului de vizitare în fiecare zi de luni şi miercuri de la orele 16,00 după programul de grădiniţă şi până în ziua consecutivă orele 9,00 când începe programul de grădiniţă. Între dorinţa tatălui de a o apropia pe fiica sa de noua iubită şi interesul superior al copilului, traumatizat de recenta separare a părinţilor, este prioritară protejarea copilului de orice factori disturbatori în adaptarea la noua situaţie creată de divorţul părinţilor.
Pe de altă parte însă, dovezile cauzei argumentează nu doar legătura afectivă puternică dintre tată şi fetiţă, ci şi preocuparea permanentă şi consecventă a acestuia de a o învăţa pe fiica lui limba germană, cu care dialoghează exclusiv în această limbă de circulaţie internaţională. Învăţarea aprofundată a unei limbi străine este condiţionată de exerciţiul ei, or cum tatăl este în măsură să îl asigure tribunalul apreciază că pretenţia dedusă judecăţii în apel se impune a fi satisfăcută parţial, atât în măsura acordului dat de intimată cu privire la extinderea programului în care tatăl şi IŞ să aibă legături personale în timpul vacanţei de iarnă (5 zile consecutive, care să includă alternativ într-un an ziua de Crăciun, iar în anul următor Anul Nou, pentru a se asigura paritatea contactului cu fiecare dintre părinţi raportat la fiecare dintre evenimente ), cât şi peste voinţa mamei – săptămânal în zilele de luni şi miercuri câte două ore, începând cu orele 16,00 după programul de grădiniţă şi până la orele 18,00, la domiciliul pârâtului, cu obligarea acestuia de a duce copilul la domiciliul reclamantei. Doar în această manieră sunt satisfăcute concomitent dorinţa tatălui de a fi o prezenţă semnificativă, cantitativ şi calitativ, în viaţa copilului său şi interesul fetiţei de a-şi prezerva relaţia puternic afectivă pe care o are cu tatăl şi concomitent de a-şi păstra şi dezvolta abilităţile de comunicare în limba germană. Respectarea programului de la grădiniţă indicat prin cererea de apel şi necontestat este un deziderat comun al părinţilor care asigură cea mai bună dezvoltare mentală, intelectuală, socială şi morală.
Nu este indicat ca fiecare sfârşit de săptămână să-l petreacă fetiţa cu ambii părinţi, alternativ câte o zi cu fiecare, pentru a se asigura posibilitatea petrecerii de timp consistent împreună, dedicat nu activităţilor obişnuite, ci celei de recreare. Or prima instanţă just a apreciat că acest deziderat poate fi atins doar dacă fiecare dintre părinţi petrece un întreg sfârşit de săptămână în compania copilului, respectiv tatăl la fiecare al doilea sfârşit de săptămână din lună.
Pretenţia tatălui de a petrece în timpul vacanţei de vară două săptămâni neîntrerupte cu fetiţa la domiciliul său, ce s-a dovedit în apel că oferă toate condiţiile necesare locuirii, inclusiv confortul termic, a fost satisfăcută de prima instanţă, fiind în acord cu solicitările mamei, singura care a indicat modalitatea în care să aibă loc contactul tatălui cu Iris Ştefania, iar în apel nu s-a insistat asupra acestui aspect.
Referitor la cea de-a doua solicitare a apelantului, privitoare la exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată stabilite de instanţa de fond, tribunalul urmează a o respinge în temeiul art. 274 şi 275 Cod proc. civ. întrucât cauza exoneratoare invocată (nu s-a opus admiterii acţiunii de divorţ, care s-a pronunţat din culpa comună a părţilor) nu justifică soluţia preconizată de apelant. Pe de o parte art. 275 Cod proc. civ., ce statuează că nu poate fi obligat la cheltuieli de judecată pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului, decât dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată, este incident numai litigiilor susceptibile de procedura punerii în întârziere, între care nu se numără şi cele de divorţ, iar pe de altă parte invocata lipsă de opoziţie manifestă a pârâtului apelant nu a vizat integral solicitările reclamantei, părţile disputându-şi programul în care să aibă loc relaţiile personale ale tatălui cu copilul, ceea ce justifică pe deplin soluţia primei instanţe. Nici reţinerea culpei comune a soţilor în destrămarea relaţiei de căsătorie nu poate reprezenta prin ea însăşi motiv de exonerare a unuia dintre litiganţi de la plata cheltuielilor de judecată, cum nici precaritatea resurselor financiare a unuia dintre foştii soţi nu constituie prin ea însăşi impediment la acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând taxe judiciare de timbru şi onorariu avocaţial suportate de litigantul căruia i s-a dat deplin câştig de cauză, având în vedere prevederile art. 274 Cod proc. civ..
Pentru considerentele de fapt şi drept arătate, văzând şi poziţiile exprimate în calea de atac de către părţi, în temeiul art. 296 Cod proc. civ apelul declarat de pârât va fi admis în parte, hotărârea primei instanţe reformată în sensul arătat, încuviinţându-se ca tatăl să aibă legături personale cu fiica sa Iş, născută la data de 14 octombrie 2006, după următorul program – în fiecare zi de luni şi miercuri câte 2 ore , după programul de grădiniţă, de la orele 16,00 la orele 18,00, la domiciliul său, cu obligarea de a duce copilul la domiciliul la domiciliul reclamantei, la fiecare al doilea sfârşit de săptămână din lună de sâmbătă orele 10,00 şi până duminică orele 18,00, în timpul vacanţei de vară o perioadă de 2 săptămână consecutive în intervalul 31 iulie-31 august şi în timpul vacanţei de iarnă 5 zile consecutive care să includă, alternativ într-un an ziua de Crăciun, iar în anul următor Anul Nou, cu obligarea pârâtului de a lua şi aduce înapoi copilul la domiciliul reclamantei, toate celelalte dispoziţii ale sentinţei urmând a fi menţinute.
