În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul, căsătorie din care au rezultat cei doi minori. Din cauza comportamentului necorespunzător al pârâtului a fost nevoită să părăsească domiciliul conjugal fără a putea să-i ia şi pe minori.
Prin sentinţa civilă nr. 1072 din 19 mai 2009 a Judecătoriei Fălticeni, rămasă irevocabilă, s-a declarat desfăcută căsătoria părţilor, minorii fiind încredinţaţi tatălui spre creştere şi educare. În tot acest timp pârâtul nu i-a permis să ia legătura cu minorii, ba, mai mult, nu a mai trimis fetiţa la grădiniţă pentru ca ea să nu o poată contacta, afectând astfel nivelul de pregătire al minorei.
Prin întâmpinare pârâtul s-a declarat de acord, în principiu, cu acţiunea, solicitând însă ca programul de vizită a minorilor să se desfăşoare la domiciliul său, întrucât reclamanta nu are un domiciliu stabil, întreţinând relaţii de concubinaj cu diferite persoane din diferite localităţi, nu prezintă condiţii materiale şi morale pentru a le asigura copiilor un trai decent, interesul acesteia fiind acela de a pune copii să cerşească. De asemenea, pârâtul a solicitat ca programul de vizită să fie stabilit în prima şi a treia săptămână din lună, sâmbăta între orele 10,00-20,00.
După administrarea probelor, Judecătoria prin sentinţa civilă nr. 498 din 25 februarie 2010 a admis în parte acţiunea. Drept urmare, a încuviinţat ca reclamanta să aibă legături personale cu minorii în prima şi a treia săptămână din lună de vineri orele 18,00 până duminică orele 16,00, câte o săptămână în vacanţele şcolare de iarnă şi de primăvară şi câte o lună în vacanţele de vară, la domiciliul reclamantei, cu obligaţia acesteia de a readuce minorii la domiciliul pârâtului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în cauză s-a dovedit, cu declaraţiile martorilor audiaţi, că pârâtul nu îi permite reclamantei să-şi viziteze copiii, contrar dispoziţiilor art. 43 al. 3 din Codul familiei, art. 2 şi 14 din Legea nr. 272/2004 şi art. 8 din CEDO; că stabilirea unui program de vizită numai la domiciliul pârâtului şi în prezenţa acestuia nu este de natură a asigura realizarea unei relaţii afective normale între mamă şi copii.
Sentinţa a fost criticată în apel de către pârât. A arătat că instanţa nu a avut în vedere susţinerile sale, potrivit cărora reclamanta nu are un domiciliu stabil, locuind cu concubinul său, nu dispune de condiţii minime de trai, iar referirile la vacanţele şcolare nu-şi au rostul, câtă vreme copiii frecventează forme de învăţământ preşcolar. Oricum, reclamanta nu ar avea cum să le ofere minorilor condiţii minime de locuit câte o săptămână, respectiv câte o lună, în vacanţele şcolare. Din câte cunoaşte, reclamanta urmează să ducă minorii în târguri şi bâlciuri la cerşit.
Prin decizia civilă nr. 168 din 8 iunie 2010 Tribunalul Suceava a respins apelul ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că în cauză nu s-au produs dovezi care să confirme susţinerile pârâtului. Audiat în cauză, numitul I.C. a confirmat că are o relaţie stabilă cu reclamanta, care locuieşte la domiciliul său din comuna Rădăşeni, condiţiile materiale de care dispune fiind relevate şi de referatul de anchetă socială întocmit (filele 15, 16, 32-34 dosar).
Pentru a i se acorda reclamantei posibilitatea de a întreţine legături personale cu minorii se impune ca exercitarea acestui drept să nu fie stânjenită de prezenţa tatălui, comunicarea dintre mamă şi copii trebuind să aibă loc în mod firesc, fără nici o restrângere. Modalitatea propusă de pârât este de natură a îngrădi şi chiar împiedica practic exercitarea dreptului la legături personale.
Faptul că programul stabilit de prima instanţă vizează şi vacanţele şcolare, în condiţiile în care minorii au 4 şi, respectiv, 7 ani nu este greşit, deoarece hotărârea va produce efecte până la majoratul acestora.
Şi întinderea programului de vizitare este corectă, întrucât un program mai restrâns (cu excluderea vacanţelor şcolare), cum solicită pârâtul, este de natură a îngrădi şi chiar a anihila exercitarea dreptului reclamantei de a avea legături personale cu copiii săi.
Împotriva deciziei a declarat recurs în termen legal pârâtul, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor a arătat, în esenţă, că nu este bine ca minorii să fie luaţi la domiciliul concubinului mamei lor, deoarece mutarea într-un mediu total diferit le-ar putea dăuna foarte mult. În plus, nu cunoaşte ce condiţii le-ar putea oferi reclamanta minorilor, câtă vreme aceasta nu munceşte şi în prezent este însărcinată. A reiterat susţinerea potrivit căreia singurul motiv pentru care reclamanta doreşte să ia minorii la domiciliul său este acela de a-i trimite la cerşit.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, care pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea constată neîntemeiat recursul.
Astfel, cum corect au apreciat instanţele de fond, în speţă nu s-a dovedit că scopul promovării acţiunii de către reclamantă ar fi acela de a-i duce pe minori la cerşit.
Din ancheta socială întocmită de serviciul de specialitate din cadrul Primăriei comunei Rădăşeni, judeţul Suceava reiese că reclamanta are un domiciliu stabil la concubinul său, numitul I.C., în privinţa căruia referenţii ai făcut aprecieri pozitive, anume că este cunoscut în comunitate drept o persoană onestă, echilibrată, fără abateri de la normele de conduită morală şi că dispune de condiţii materiale adecvate.
De asemenea, concubinul reclamantei a fost audiat în apel (fila 38 dosar).
În conformitate cu dispoziţiile art. 43 alin. 2 din Codul familiei, părintele divorţat căruia nu i s-au încredinţat minorii păstrează dreptul a avea legături personale cu aceştia, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lor profesională.
Dezvoltarea armonioasă a minorilor presupune realizarea efectivă a unor legături personale, constante, cu ambii părinţi, deziderat ce se subsumează noţiunii de „interes superior al copilului”.
Aşadar, părintele divorţat cărui i s-au încredinţat minorii este obligat să facă demersurile necesare pentru a înlesni exercitarea de către celălalt părinte a dreptului prevăzut de dispoziţiile art. 43 al. 2 din Codul familiei.
Desigur, deplasarea unor minori de vârstă preşcolară, chiar pentru o perioadă scurtă de timp, într-un mediu străin, cum este cazul în speţă, îi poate afecta. Pentru ca impactul mutării să nu fie unul negativ, ambii părinţi sunt ţinuţi deopotrivă să ia toate măsurile necesare şi să pregătească psihic minorii.
În cauză nu s-au produs dovezi privind eventuala lipsă de ataşament a minorilor faţă de mamă ori existenţa unor motive concrete pentru care deplasarea acestora la domiciliul reclamantei „le-ar putea dăuna foarte mult”, cum a susţinut recurentul.
