Stagiu de cotizare. Asistenţă şi asigurări sociale


S.D. a declarat recurs la data de 4 aprilie 2007 împotriva sentintei civile nr. 103 din 23 februarie 207 pronuntata de Tribunalul Constanta, pe care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

În fapt, reclamanta S.D. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeteana de Pensii Constanta a formulat contestatie împotriva deciziei de pensionare nr. 289307 din 20 septembrie 2006 emisa de pârâta, prin care a fost înscrisa la anticipata partiala, apreciind ca la stabilirea stagiului de cotizare, a punctajului si, implicit, a cuantumului pensiei, nu au fost luate în calcul lunile februarie, aprilie si mai 2005.

S-a sustinut de catre reclamanta ca pârâta a confirmat, pentru cele 3 luni mentionate. depunerea de catre angajator a documentatiei din care rezulta numarul de zile lucrate, salariul brut individual si situatia contributiei de asigurari sociale, atât pentru angajator cât si pentru asigurat.

Datele sunt atestate prin declaratiile de asigurari pe cele trei luni întocmite de angajator si certificate prin stampila la Casa Judeteana de Pensii Constanta la data de 31 octombrie 2006.

Reclamanta a solicitat admiterea contestatiei si revizuirea deciziei mentionate, cu luarea în calcul la stagiul de cotizare si a lunilor februarie, aprilie si mai 2005. A mai solicitat ca noul cuantum sa fie stabilit cu începere de la data de 3 februarie 2006, iar plata sa se faca de la data de 20 septembrie 2006, când aceasta a încetat raporturile de munca.

Pârâta a depus întâmpinare la data de 8 decembrie 2006, solicitând respingerea contestatiei pe considerentul corectei emiteri a acesteia.

În motivare, pârâta a aratat ca angajatorul a procedat la rectificarea declaratiei privind evidenta nominala a asiguratilor si a obligatiilor de plata catre bugetul asigurarilor sociale de stat pentru lunile februarie, aprilie si mai 2005, ulterior emiterii deciziei contestate, respectiv la data de 31 octombrie 2006.

În aceste conditii, devin incidente dispozitiile art. 89 alin. 2 si 3 din Legea nr. 19/2000, drepturile rezultate acordându-se cu începere de la 1 ianuarie a anului urmator.

La termenul din 5 ianuarie 2007 reclamanta si-a completat obiectul actiunii prin precizarile depuse, învederând ca la calculul drepturilor de au fost luate în considerare, pentru un numar de 40 de luni (aflate în intervalul 1 aprilie 2001 – 31 ianuarie 2006), salarii mai mici decât cele brute lunare înregistrate în carnetul de munca.

Reclamanta a sustinut ca în aceste conditii sunt încalcate prevederile Legii nr. 19/2000 întrucât pe întreaga perioada a celor 40 de luni a avut calitatea de asigurat, prin efectul legii, la sistemul public de asigurari sociale si a solicitat obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii, care, pe lânga datele preluate, sa procedeze la recalcularea punctajului pe baza diferentelor de salariu brut lunar, pe fiecare din cele 40 de luni neluate în considerare la stabilirea dreptului.

Fata de completarea petitului actiunii, pârâta a precizat ca dispozitiile art. 87, 154 si 155 din Legea nr. 19/2000 nu au relevanta în cauza.

În ceea ce priveste luarea în calcul a sumei contributive si nu a salariilor înscrise în carnetul de munca, pârâta a solicitat sa se aiba în vedere dispozitiile privitoare la modul de calcul a stagiului de cotizare, pe baza datelor din declaratiile de evidenta nominala depuse lunar de catre angajator pe proprie raspundere – art. 37 din Legea nr. 19/2000.

Prin sentinta civila nr. 103 din 23 februarie 2007 pronuntata de Tribunalul Constanta a fost respinsa ca nefondata contestatia formulata de reclamanta.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta de fond a avut în vedere urmatoarele considerente:

Potrivit art. 89 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, la sfârsitul fiecarui an calendaristic drepturile de pensie se revizuiesc din oficiu, daca elementele avute în vedere la calcului initial al pensiei pentru perioadele de stagiul ulterioare datei de 1 aprilie 2001 au suferit modificari înscrise si confirmate în Declaratia privind evidenta nominala a asiguratilor si a obligatiilor de plata catre bugetul asigurarilor sociale de stat, depusa de angajator pâna la data de 31 decembrie a fiecarui an la casa teritoriala de pensii.

În speta, ulterior stabilirii dreptului la pensia anticipata partiala pentru asigurat prin decizia contestata, nr. 289307 din 20 septembrie 2006, angajatorul a înregistrat la Casa Judeteana de Pensii Constanta declaratii rectificative privind platile efectuate la bugetul asigurarilor sociale de stat, pentru acest asigurat, corespunzator lunilor februarie, aprilie si mai 2005.

Astfel, pârâta nu a putut lua în calcul datele cuprinse în declaratiile depuse de angajator pentru cele 3 luni la stabilirea drepturilor de pensie, devenind incidente dispozitiile art. 89 alin. 2 din lege, referitoare la revizuirea pensiei.

Întrucât la data formularii actiunii pârâtei nu îi incumba vreo obligatie legata de revizuirea pensiei stabilite, critica adusa deciziei pe acest aspect a fost respinsa ca nefondata.

Totodata, a fost respinsa contestatia si în ce priveste solicitarea reclamantei ca pârâta sa fie obligata sa stabileasca drepturile revizuire începând cu data de 3 februarie 2006 – data deschiderii drepturilor – iar plata pensiei recalculate sa se realizeze de la 20 septembrie 2006 – când a încetat activitatea – pe considerentul ca textul art. 89 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 dispune asupra datei de la care se achita pensia revizuita, în acest context – data de 1 ianuarie a anului urmator depunerii documentelor care cuprind modificari ale elementelor de calcul.

Referitor la cererea completatoare depusa de reclamanta la data de 5 ianuarie 2007, prin care aceasta a contestat si faptul ca pentru un numar de 40 de luni, cuprinse în perioada 1 aprilie 2001 – 31 ianuarie 2006, salariile luate în calculul punctajului pensiei au fost mai mici decât salariile brute înregistrate în carnetul de munca, prima instanta a retinut urmatoarele:

Conform art. 37 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, în sistemul public stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat contributia la bugetul asigurarilor sociale de stat de catre angajator si asigurat.

Prin urmare, de la data intrarii în vigoare a Legii nr. 19/2000, stagiul de cotizare si calcularea punctajului anual nu mai au în vedere exclusiv salariile brute sau nete, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de munca.

Textul art. 6 din Legea nr. 19/2000 prevede ca persoanele juridice sau fizice la care îsi desfasoara activitatea asiguratii prevazuti la art. 5 alin. 1 pct. I si II, denumite în continuare angajatori, sunt obligate sa depuna în fiecare luna, la termenul stabilit de C.N.P.A.S., declaratia privind evidenta nominala a asiguratilor si a obligatiilor de plata catre bugetul asigurarilor sociale de stat, la casa teritoriala de pensii în zara careia se afla sediul angajatorului.

Declaratia privind evidenta nominala a asiguratilor si a obligatiilor de plata catre bugetul asigurarilor sociale de stat constituie titlu de creanta si devine titlu executoriu la data la care creanta bugetara este scadenta conform legii.

Întrucât drepturile de pensie ale reclamantei au fost stabilite la data de 20 septembrie 2006, în mod corect pârâta a avut în vedere declaratia privind evidenta nominala a asiguratilor si a obligatiilor de plata catre bugetul asigurarilor sociale de stat depusa de catre angajator conform anexei a 11 si a 12 pentru acest salariat, luând ca baza de calcul datele mentionate de acesta pe proprie raspundere în legatura cu drepturile salariale la care au fost calculate si platite contributiile la bugetul asigurarilor sociale.

Critica sentintei prin motivele de recurs a vizat, în esenta, urmatoarele:

1. La stabilirea stagiului de cotizare a punctajului pensiei si, implicit, a cuantumului pensiei, intimata Casa Judeteana de Pensii Constanta nu a luat în calcul lunile februarie, aprilie si mai 2005.

Instanta de fond re retinut în mod nejustificat ca în raport de dispozitiile art. 89 din Legea nr. 19/2000, la sfârsitul fiecarui an calendaristic drepturile de pensie se revizuiesc din oficiu daca elementele avute în vedere la calculul initial au suferit modificari întrucât, în speta, nu este vorba de o cale administrativa de revizuire din oficiu a pensiei urmare depunerii unor declaratii rectificative de catre angajator.

Se impune astfel ca drepturile de pensie sa fie recalculate începând cu data deschiderii acestor drepturi, 3 februarie 2006, iar plata pensiei recalculata sa se faca de la data de 20 septembrie 2006.

2. Hotarârea este criticabila si din perspectiva modalitatii de calcul a punctajului pensiei, întrucât, pentru un interval de 40 de luni au fost luate în calcul salarii mai mici decât salariile brute lunare înregistrate în carnetul de munca.

Recursul este fondat.

Curtea, analizând hotarârea atacata din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs observa caracterul întemeiat al acestora, astfel ca va admite recursul pentru urmatoarele considerente:

1. Articolul 37 din Legea nr. 19/2000 dispune: „În sistemul public stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat contributia la bugetul asigurarilor sociale de stat de catre angajator si asigurat …”.

Din analiza buletinului de calcul nr. 30854 din 9 februarie 2006 „Date privitoare la activitatea în munca” culese din carnetul de de catre operator Pârâianu Cristina, rezulta ca în lunile februarie, aprilie, mai 2005 Serban Dumitra figureaza cu perioada contributiva.

Întrucât art. 37 din Legea nr. 19/2000 stipuleaza în mod clar faptul ca stagiul de cotizare se realizeaza prin însumarea perioadelor contributive, rezulta ca în mod eronat la emiterea deciziei de pensionare nr. 289307 din 20 septembrie 2006 nu au fost avute în vedere si lunile februarie, aprilie, mai 2005.

În mod gresit a apreciat instanta de fond ca în cauza sunt incidente dispozitiile art. 89 din Legea nr. 19/2000 – potrivit carora la sfârsitul fiecarui an calendaristic drepturile de pensie se revizuiesc din oficiu, daca elementele avute în vedere la calculul initial au suferit modificari – întrucât cauza dedusa judecatii are ca obiect o contestatie împotriva deciziei de pensionare.

Este real ca în procedura administrativa din oficiu Casa Judeteana de Pensii poate face revizuirea drepturilor de pensie pe baza declaratiilor rectificative depuse de angajator, însa, aceasta situatie nu este incidenta în cauza întrucât operatorul de culegere a datelor din carnetul de munca a evidentiat ca perioada contributiva si lunile februarie, aprilie, mai 2005.

2. Cea de-a doua critica este, de asemenea, întemeiata.

Din analiza probatoriilor anexate de pârâta intimata la întâmpinarea depusa în fata instantei de fond rezulta ca pentru un numar de 40 de luni aflate în intervalul 1 aprilie 2001 – 31 ianuarie 2006, salariile luate în calculul punctajului pensiei sunt mai mici decât salariile brute lunare înregistrate în carnetul de munca.

De altfel, existenta contractului individual de munca si executarea acestuia, precum si evolutia salariului brut lunar individual pentru munca prestata sunt atestate prin deciziile emise de catre angajator si prin înregistrarile si certificarile efectuate în mod corect de catre Inspectoratul Teritorial de Munca Constanta în carnetul de munca, paginile 22-23 si 24-25, nr. crt. 27 si 32-41 coloanele 1-9 (paginile 32-34 dosar fond 2846/118/2006).

Rezulta din coroborarea probatoriilor mai sus aratate ca recurenta a avut calitatea de asigurat în conformitate cu prevederile art. 5 alin. 1 pct. I din Legea nr. 19/2000.

Astfel, în pct. 38 din norma de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000, cuprinsa în Ordinul nr. 340/2001 publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 10 mai 2001, se arata în mod clar ca stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor în care s-a platit contributia la bugetul asigurarilor sociale de stat si ca asiguratul beneficiaza de toate drepturile de asigurari sociale prevazute de lege si în cazul în care i s-a retinut contributia individuala de asigurari sociale iar angajatorul nu si-a achitat, potrivit legii, contributia datorata în calitatea sa de contribuabil pe o perioada mai mica sau egala cu 6 luni, considerate dupa data de 1 aprilie 2001 pâna la data solicitarii dreptului.

În speta, niciun moment nu s-a pus în discutie faptul ca angajatorul nu si-ar fi platit contributia de asigurari sociale iar afirmatia intimatei referitoare la depunerea declaratiilor rectificative de catre angajator pentru aceasta perioada nu au acoperire în realitatea dosarului întrucât declaratiile rectificative existente în dosarul instantei de fond vizeaza numai lunile februarie, aprilie, mai – despre care am facut vorbire în considerente la motivul 1 de recurs – si nu perioada aprilie 2001 – ianuarie 2006.

În conformitate cu prevederile art. 78 alin. 1 paragraf ultim din Legea nr. 19/2000 „Numarul de puncte realizate în fiecare luna se calculeaza prin raportarea salariului brut lunar, individual, inclusiv sporurile …, la salariul mediu brut luna din luna respectiva”.

Întrucât nu s-a dovedit vreo culpa în sarcina angajatorului în referire la perioada aprilie 2001 – ianuarie 2006 pentru nedepunerea contributiei de asigurari sociale, rezulta ca intimata este cea care nu a facut o preluare corecta a datelor existente în carnetul de munca.

Pe cale de consecinta, Curtea, gasind criticile întemeiate, va admite recursul în baza art. 312 Cod procedura civila si, modificând sentinta atacata, va admite contestatia, anulând decizia nr. 289307 din 20 septembrie 2006 si va obliga pârâta la emiterea unei noi decizii de pensionare începând tot cu data de 3 februarie 2006, însa, tinând cont de considerentele mai sus aratate.