A admis cererea reconventionala, a constatat deschisa succesiunea defunctei B. Ghe., a stabilit masa succesorala, a constatat ca pârâta reclamanta O. M. este unicul mostenitor al defunctei în calitate de descendent de gradul 1, calitate în care culege toate bunurile.
A mai constatat ca reclamantii – pârâti descendenti de gradul al II – lea, sunt straini de , prin neacceptarea acesteia în termen.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta a retinut ca reclamantii pârâti T. N. si S. M., au urcat în locul si gradul autorului lor prin reprezentare, B. C. decedata la 19 XI 1995 alaturi de pârâta O. M., la succesiunea defunctei B. Ghe. decedata la 14.04. 2008, având vocatie la succesiunea defunctei. Însa, reclamantii nu au acceptat nici expres si nici tacit succesiunea defunctei , dreptul lor de optiune succesorala fiind prescris fata de dispozitiile art. 700 alin. 1 Cod civil.
A mai retinut instanta ca împrejurarea ca reclamantii au suportat o parte din cheltuielile de înmormântare nu presupune intentia de acceptare a succesiunii si nici nu s –a dovedit ca si – au însusit din aceasta succesiune bunuri de o valoare însemnata din care sa rezulte o astfel de intentie.
Drept urmare , consecinta o constituie faptul ca pârâta este unicul mostenitor al defunctei B. Ghe.
Împotriva acestei sentinte au declarat recurs reclamantii T. N. si S. M., considerând-o nelegala si netemeinica.
În motivele de recurs, reclamantii au invocat ca acte de acceptare a succesiunii , suportarea unei parti din cheltuielile de înmormântare a defunctei si din cheltuielile cu pomenirile ulterioare.
S –a mai invocat în acest sens ca dupa deces si – au însusit o parte din bunurile din succesiune, cum ar fi covoare taranesti, tablouri, poze, situatie pretins a fi dovedita cu declaratia martorului G. M. Ori gresit instanta a retinut ca aceste bunuri au fost date recurentilor de catre defuncta.
S –a mai aratat ca, bunul de valoare din succesiune îl reprezinta terenul extravilan din succesiune, cu privire la care nu se puteau face acte de acceptare în conditiile în care acest teren era sub contract de arenda înca din timpul vietii defunctei.
Intimata nu a formulat întâmpinare la cererea de recurs.
Partile nu au solicitat probe noi în recurs.
Verificând legalitatea si temeinicia sentintei atacate , prin prisma criticilor aduse, tribunalul constata ca recursul este nefondat.
În mod corect a retinut prima instanta ca, cheltuielile efectuate de recurenti cu înmormântarea si pomenirile ulterioare pentru defuncta B. Ghe. nu constituie acte de acceptare tacita a succesiunii.
Potrivit dispozitiilor art. 689 alin. 2 , acceptarea tacita a succesiunii este aceea care rezulta dintr-un act juridic pe care succesibilul nu îl putea face decât în calitatea sa de erede, act care exprima neîndoielnic intentia sa de a accepta mostenirea. Ori, contributia sucesorilor la cheltuielile de înmormântare si pomeniri, are un caracter profund moral sustinut de relatiile apropiate cu defunctul ele neputând fi interpretate prin ele însele ca un element de dovada a acceptarii succesorale, deoarece de regula, succesorii contribuie la aceste cheltuieli, în considerarea relatiei afective cu defuncta si nu atât în considerarea succesiunii pe care o lasa acesta .
Cât priveste critica referitoare la interpretarea eronata a declaratiei martorului G. M , aceasta critica este neîntemeiata. Prima instanta a retinut în mod corect ca din declaratia acestui martor rezulta ca bunurile constând în covoare taranesti, tablouri si poze , le-au fost date recurentilor – reclamanti personal de catre defuncta si nu de catre intimata – pârâta O. M., asa cum se sustine în recurs, împrejurare care în nici un caz nu poate fi considerata un act de acceptare a succesiunii, succesiune care se deschide la data decesului în raport de dispozitiile art. 651 Cod civil.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozitiilor art. 312 alin. 1 C.p.c , recursul declarat va fi respins ca nefondat .
