Potrivit art. 83 din Legea nr. 36/1995, certificatul de moştenitor constată masa succesorală, numărul şi calitatea moştenitorilor şi cotele ce le revin din patrimoniul defunctului, fără să poată constitui însă drept de proprietate cu privire la bunurile indicate de moştenitori ca aparţinând averii succesorale.
Astfel, certificatul de moştenitor face dovada transmiterii pe cale succesorală a drepturilor defunctului, în măsura în care au aparţinut într-adevăr patrimoniului acestuia, pentru că nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are el însuşi.
(Decizia nr. 1070 din 11 aprilie 2001 – Secţia a IV-a civilă)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Olteniţa, reclamantul C.N. a chemat în judecată pe pârâţii C.S., P.G. şi P.M., solicitând ieşirea din indiviziune a sa şi a pârâtului C.S. asupra unui imobil din Olteniţa, cu atribuirea acestuia către reclamant şi obligarea sa la plata sultei corespunzătoare, şi obligarea pârâţilor P. să-i lase liberă proprietatea imobilului menţionat.
Prin Sentinţa civilă nr. 1551 din 10.06.1993, Judecătoria Olteniţa a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând în considerente că sora decedată a reclamantului – numita S.A. – a înstrăinat în timpul vieţii imobilul, a cărui partajare s-a solicitat, către pârâţii P.
Sentinţa a fost desfiinţată, cu trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe, conform Deciziei civile nr. 514/A din 24.10.1995 a Tribunalului Călăraşi, iar în urma rejudecării s-a pronunţat Sentinţa civilă nr. 1155 din 13.05.1997, prin care Judecătoria Olteniţa a admis acţiunea, astfel cum a fost formulată.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de către pârâţii P. a fost admis prin Decizia civilă nr. 869/A din 4.11.1997 a Tribunalului Călăraşi, care, în temeiul art. 297 din Codul de procedură civilă, a trimis din nou cauza primei instanţe, constatând că aceasta nu s-a pronunţat asupra excepţiei invocate privind lipsa capacităţii procesuale active a reclamantului.
în faza rejudecării, pârâţii au formulat cerere reconvenţională, solicitând să se constate dreptul lor de superficie asupra întregului teren pe care se află casa construită de ei, iar, în situaţia admiterii acţiunii principale, să fie obligat reclamantul la contravaloarea actualizată a imobilului – casă de locuit şi a anexelor gospodăreşti.
Sentinţa pronunţată în urma rejudecării (nr. 731 din 14.04.1999), de respingere a acţiunii principale şi a cererii reconvenţionale, a fost din nou desfiinţată de Tribunalul Călăraşi, prin Decizia civilă nr. 838/A din 21.10.1999, pentru nepronunţarea asupra aceleiaşi excepţii, vizând lipsa de calitate procesuală activă a reclamantului în promovarea acţiunii.
Prin Sentinţa civilă nr. 591 din 3.04.2000, Judecătoria Olteniţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins pe acest considerent acţiunea formulată de reclamant; a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională formulată de pârâţii P.G. şi P.M.
Pentru pronunţarea acestei soluţii instanţa a avut în vedere, potrivit probelor administrate, faptul că terenul în litigiu a fost închiriat în folosinţă temporară pârâtului P.G. de către fostul Consiliu Popular Olteniţa, pentru a fi cultivat cu legume, acesta construindu-şi însă o casă, fără a avea autorizaţie de construire. Anterior, în anul 1969, defunctul C.G. împreună cu soţia sa C.A. construiseră, de asemenea, fără autorizaţie, pe acelaşi teren, o casă. După decesul acestora, în casă a rămas fiica, numita S.A., care a locuit aici până în anul 1985, când, prin chitanţă sub semnătură privată, a vândut pârâţilor P. un gard, o magazie şi o pompă. La momentul încheierii acestei chitanţe, pe teren nu se mai afla nici o casă, pârâţii depunând eforturi materiale pentru a aduce terenul în stare bună şi pentru construirea unei case.
S-a reţinut că nici una dintre părţile în litigiu nu deţine titlu de proprietate cu privire la imobil şi că acesta aparţine, în fapt, Consiliului Local Olteniţa.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de către reclamantul C.N. a fost respins ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 623/A din 26.09.2000 a Tribunalului Călăraşi.
Tribunalul a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat a fi partajat, câtă vreme acesta a depus în acest sens doar un certificat de moştenitor, care însă nu dovedeşte dreptul de proprietate, ci doar calitatea moştenitorilor de a intra în posesia bunurilor care au aparţinut defunctului.
De aceea, nu se poate susţine că menţionarea unor bunuri în masa succesorală, cu ocazia dezbaterilor în faţa notarului, ar constitui proba în ce priveşte dreptul de proprietate al moştenitorilor asupra lor.
Cum, în speţă, reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor săi asupra imobilului în litigiu, rezultă că în mod legal şi temeinic instanţa de fond a reţinut că acesta nu este titularul dreptului de proprietate, neavând calitate procesuală activă spre a solicita în instanţă ieşirea din indiviziune.
împotriva acestei decizii a declarat recurs apelantul-reclamant, care a formulat critici prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 11 din Codul de procedură civilă.
S-a arătat că ambele instanţe au pronunţat soluţii greşite, întrucât nu au recunoscut moştenirea legală ca fiind un mod de dobândire a proprietăţii şi că certificatul de moştenitor face dovada proprietăţii astfel dobândite, până la anularea sau constatarea nulităţii acestuia.
Instanţa a fost învestită cu o cerere de ieşire din indiviziune între comoştenitori, subsecvent admiterii acesteia urmând să admită şi cererea de revendicare a imobilului.
Or, nerecunoscându-se forţa probantă a certificatului de moştenitor, s-a ajuns a nu se recunoaşte modul de dobândire a proprietăţii prin moştenire legală.
Recursul este nefondat.
Reclamantul a solicitat în contradictoriu cu fratele său, pârâtul C.S., ieşirea din indiviziune asupra imobilului din Olteniţa, prin atribuirea acestui bun către reclamant, şi, subsecvent, obligarea pârâţilor P.G. şi P.M. să-i lase liberă proprietatea asupra imobilului menţionat.
Starea de indiviziune invocată între cei doi fraţi, reclamantul şi pârâtul C.S., îşi are izvorul în două succesiuni succesive: a mamei, C.A., şi a surorii, S.A.
în acest sens, s-a depus la dosar Certificatul de moştenitor nr. 47/1982, întocmit în urma decesului numitei C.A., din care rezultă că în masa succesorală a acesteia a rămas cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 400 mp teren aferent şi construcţie, situate în Olteniţa, cealaltă cotă de 1/2 a soţului predecedat aparţinând fiicei S.A., ca unică moştenitoare a tatălui. S-a menţionat calitatea de moştenitor, de pe urma defunctei C.A., a descendenţilor acesteia – C.N., C.S. şi S.A.
în legătură cu imobilul inclus în masa succesorală, s-a precizat, în certificatul de moştenitor, că acesta era deţinut de defunctă ca “patrimoniu de fapt”.
în ce priveşte forţa probantă a certificatului de moştenitor, potrivit art. 83 din Legea nr. 36/1995, acesta constată masa succesorală, numărul şi calitatea moştenitorilor şi cotele ce le revin din patrimoniul defunctului, fără să poată constitui însă drept de proprietate cu privire la bunurile indicate de moştenitori ca aparţinând averii succesorale.
Astfel, certificatul de moştenitor face dovada transmiterii pe cale succesorală a drepturilor defunctului, în măsura în care au aparţinut într-adevăr patrimoniului acestuia, pentru că nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are el însuşi (nemo dat quod non habet).
De aceea, pentru a face dovada unei astfel de transmisiuni succesorale şi pentru a putea solicita ieşirea din indiviziune asupra imobilului, precum şi revendicarea acestuia, reclamantul trebuia să probeze că autorii săi (părinţii şi sora decedată) au deţinut cu titlu de proprietate imobilul din Olteniţa.
Or, din actele dosarului a rezultat că terenul situat la adresa sus-menţionată, pe care numitul C.G. (tatăl reclamantului) a construit în anul 1969 o casă din chirpici, fără a avea autorizaţie de construcţie, este teren proprietate de stat (Adresa nr. 4137 din 12.05.1998, emisă de Primăria Oltenita- Dosarul nr. 579/1998).
De asemenea, în anul 1985, fostul Consiliu Popular Olteniţa a solicitat numitei S.A., cea care a continuat să locuiască în casă după decesul părinţilor, demolarea construcţiei, în schimbul primirii unui apartament din fondul locativ de stat, lucru acceptat de către aceasta, la 17.06.1985 (Adresa Consiliului Local Oltenita nr. 9202 din 24.11.1998 – Dosarul nr. 579/1998).
împrejurarea că această casă a fost demolată a rezultat şi din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, conform cărora defuncta S.A. a demolat casa şi a vândut materialele, în locul ei repartizându-i-se un apartament.
în ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 486 din 29.08.1951, depus de către reclamant la dosar, el se referă la dobândirea de către C.G. şi A. a unei suprafeţe de teren de 400 mp, situată însă la o altă adresă.
Deşi recurentul a susţinut că autorii săi au primit în schimbul acestui teren, de la stat, teren în str. A., nu a făcut nici o dovadă în acest sens.
Din adresa emisă de Primăria Olteniţa reiese că “documentele din perioada 1951 – 1968 au fost predate Direcţiei Judeţene a Arhivelor Statului Călăraşi”, iar potrivit adresei Arhivelor Judeţene Călăraşi “actul solicitat de către reclamant nu figurează în evidenţele acesteia”.
Rezultă, potrivit probelor dosarului, că reclamantul-recurent nu a făcut dovada deţinerii cu titlu de proprietate a terenului din str. A., de către autorii săi.
în ce priveşte casa de chirpici, construită de aceştia pe teren, fără a avea autorizaţie de construire, a reieşit, din probele administrate, că a fost demolată în anul 1985.
De aceea, instanţele au apreciat corect, în aplicarea principiului potrivit căruia “nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are el însuşi” (nemo ad alium transferre potest quam ipsae habet), că reclamantul nu a putut dobândi pe cale succesorală un drept de proprietate imobiliară pe care autorii săi nu l-au avut.
în felul acesta, nu a fost negat, astfel cum a susţinut recurentul, un mod de dobândire a dreptului de proprietate (succesiunea), ci doar s-a apreciat corect asupra puterii doveditoare a certificatului de moştenitor.
Constatând că reclamantul nu justifică un drept de proprietate asupra imobilului solicitat a fi partajat, instanţele au reţinut, în mod corespunzător, că acesta nu are legitimare procesuală activă în cauză.
în consecinţă, faţă de considerentele expuse, critica, formulată şi întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 11 din Codul de procedură civilă, neputând fi primită, recursul va fi respins ca nefondat.
