Ca regulă, termenul de exercitare a dreptului de opţiune succesorală curge de la data deschiderii succesiunii.
în cazul în care reclamanta, soţie supravieţuitoare, cu rea-credinţă a ascuns pârâtelor-descendente decesul autorului lor, acestea pot formula o cerere de repunere în termenul de exercitare a dreptului de opţiune succesorală, în condiţiile art. 19 din Decretul nr. 167/1958.
Dacă prin cererea de repunere în termenul de prescripţie se solicită şi partajarea masei succesorale, rezultă voinţa pârâtelor de a accepta succesiunea, astfel încât instanţa, admiţând cererea de repunere în termenul de opţiune succesorală, nu va mai acorda un alt termen, de 6 luni, pentru exercitarea acestui drept.
(Decizia nr. 1626 din 13 iunie 2002 – Secţia a 111-a civilă)
M.P. a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 3484/A din 5.12.2001 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi N.G. şi P.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Din actele de la dosar rezultă că, prin Sentinţa civilă nr. 2750 din 28.03.2001, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis cererea reclamantelor P.A. şi N.G., a admis în parte cererea reconvenţională astfel cum a fost precizată de M.P., a dispus anularea Certificatului de moştenitor nr. 55/1999, încheiat la B.N.P. – L.C., a constatat deschisă succesiunea defunctului M.S., decedat la data de 1.07.1998, şi calitatea de moştenitori legali a părţilor, respectiv pârâta ca soţie supravieţuitoare cu o cotă de 1/4 din masa succesorală şi reclamantele, în calitate de fiice, cu o cotă de 3/4 din masa succesorală, a constatat compunerea masei succesorale din apartamentul nr. 81, din str. T nr. 2 şi mobila de sufragerie în valoare totală de 220.938.190 lei, valoarea şi componenţa pasivului succesoral, a atribuit pârâtei apartamentul şi mobila de sufragerie şi a obligat-o la sultă către reclamante în valoare de 959.881 lei pentru fiecare; pârâta a fost obligată şi la cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 3484/A/2001, Tribunalul Bucureşti – Secţia a lll-a civilă a respins ca nefondate ambele apeluri declarate de reclamante şi de pârâtă împotriva sentinţei judecătoreşti.
Prin recursul de faţă se susţine că hotărârea tribunalului este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi 10 din Codul de procedură civilă, în sensul că din probe rezultă că reclamantele au cunoscut data decesului tatălui şi în mod nelegal instanţa de judecată le-a repus în termenul de opţiune succesorală; la pronunţarea soluţiei s-a încălcat şi art. 700 din Codul civil şi instanţele au ignorat faptul că intimatele-reclamante au luat cunoştinţă de decesul tatălui lor după o lungă perioadă de timp, din cauza atitudinii acestora, care nu s-au interesat de persoana defunctului.
Examinând criticile formulate, Curtea constată că sunt nefondate pentru următoarele considerente:
M.S. a decedat la 1.07.1998, iar reclamantele sunt fiicele acestuia dintr-o căsătorie anterioară, care s-a desfăcut prin divorţ, prin Sentinţa civilă nr. 2519 din 9.05.1978.
Pârâta, în calitate de soţie supravieţuitoare, a solicitat la data de 24.02.1999 deschiderea succesiunii şi, în cererea adresată notarului, a menţionat că nu cunoaşte domiciliul reclamantelor.
S-a eliberat Certificatul de moştenitor nr. 55 de către Biroul Notarului Public L.C. şi s-a menţionat că reclamantele nu au acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art. 700 din Codul civil.
Cu probele administrate, reclamantele au făcut dovada că recurenta-pârâtă le-a împiedicat să cunoască decesul tatălui, refuzând să comunice cu un prieten comun, martorul S.C., singura persoană prin care intimatele aflau veşti de la tatăl lor.
Din probe a reieşit că recurenta cu rea-credinţă a precizat în faţa notarului că nu cunoaşte adresa reclamantelor, deşi ştia că acestea locuiesc la vechiul domiciliu al defunctului.
Intenţia recurentei a fost de a îndepărta de la moştenire pe fiicele defunctului şi, corect, instanţele anterioare au considerat că cererea de chemare în judecată reprezintă manifestare a acţiunii succesorale a reclamantelor ce se încadrau în termenul de o lună prevăzut de art. 19 din Decretul nr. 167/1958 şi art. 700 alin. 2 din Codul civil.
în aceste condiţii, corect instanţa a considerat că reclamantele au acceptat tacit moştenirea şi a dispus, în baza art. 88 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, anularea certificatului de moştenitor.
Constatând că hotărârea pronunţată de tribunal, prin care s-a confirmat soluţia instanţei de fond, este legală şi temeinică, Curtea urmează, în baza art. 312 din Codul de procedură civilă, a respinge recursul ca nefondat.
