Succesiune. Drept de opţiune succesorală. Repunere în termen. Condiţii


Conform art. 700 din Codul civil, dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii.

Termenul de prescripţie începe să curgă de la data deschiderii succesiunii, iar succesibilul care a pierdut termenul de prescripţie va putea fi repus în termen dacă sunt îndeplinite condiţiile legii.

Succesibilul trebuie să demonstreze “motivele temeinice” care au determinat pierderea termenului.

în lipsa unor dovezi că succesibilii ar fi fost împiedicaţi să ia cunoştinţă de decesul autorului lor, coroborat şi cu împrejurarea că aceştia aveau cunoştinţă de telefonul şi locul unde domiciliază, cererea lor nu poate fi admisă.

(Decizia nr. 2633 din 9 octombrie 2001 – Secţia a 111-a civilă)

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Slobozia, reclamanţii M.S. şi B.M. au solicitat instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să fie repuşi în termen cu privire la dezbaterea succesiunii de pe urma defunctului M.T., decedat la 29.06.1995, să se reducă testamentul autentificat, să se anuleze testamentul mai sus arătat, să se dezbată succesiunea defunctului M.T., cu stabilirea masei succesorale şi a moştenitorilor şi cu ieşirea din indiviziune.

Judecătoria Slobozia, prin Sentinţa civilă nr. 279 din 31.01.2001, a respins cererea reclamanţilor, precum şi cererea reconvenţională.

Tribunalul Ialomiţa, prin Decizia civilă nr. 338 din 7.06.2001, a respins ca nefondat apelul declarat de M.S. şi B.M.

împotriva deciziei au declarat recurs M.S. şi B.M., care au arătat că în mod greşit nu s-a reţinut reaua-credinţă a pârâtei în ascunderea decesului lui M.T.

Recursul este nefondat.

Din examinarea lucrărilor de la dosar, urmează a se constata următoarele.

La moartea unei persoane, patrimoniul acesteia se transmite moştenitorilor, dar potrivit art. 686 din Codul civil “nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moşteniri ce i se cuvine”.
Actul juridic de opţiune succesorală este actul în care titularul dreptului subiectiv de opţiune succesorală îşi manifestă voinţa, în sensul acceptării sau renunţării la moştenire.

Conform art. 700 din Codul civil, “Dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii”.

Termenul de prescripţie începe să curgă de la data deschiderii moştenirii, iar succesibilul care a pierdut termenul de prescripţie va putea fi repus în termen dacă sunt îndeplinite condiţiile legii.

Cum, în speţă, reclamanţii nu au făcut dovada că ar fi fost împiedicaţi să ia cunoştinţă de decesul tatălui lor, cu atât mai mult cu cât aveau cunoştinţă de telefonul acestuia şi locul unde domiciliază, urmează a se aprecia că în mod corect instanţa a făcut aplicaţiunea legii, iar în baza art. 312 din se va respinge recursul ca nefondat. (Judecator Ioana Surdescu)