Pe rol pronunţarea asupra recursului formulat de recurentele reclamante S.G. şi M.A. împotriva sentinţei civile nr.1552/19.02.2010 pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş în dosarul nr.5307/320/2007.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă după care:
Se mai constată că mersul dezbaterilor şi susţinerile în fond ale părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din 28 octombrie 2010, dată la care instanţa a amânat pronunţarea hotărârii pentru data de 4 noiembrie 2010 şi apoi pentru termenul de azi.
INSTANŢA
Prin sentinţa civilă nr.1552/ 19 februarie 2010, pronunţată de Judecătoria Tg.-Mureş în dosar nr. 5307/320/2007, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantele S.G. şi M.A. în contradictoriu cu pârâţii G.N. şi G.M. ; s-a constatat că reclamantele S.G. şi M.A. împreună cu pârâtul G.N., în calitate de descendenţi au calitatea de moştenitori legali, în cote egale de câte 1/3, faţă de defunctul G.I., decedat la data de 26.06.2005 ; a fost respinsă ca ca neîntemeiată cererea reclamantelor având ca obiect constatare caracter deghizat al contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, autentificat sub nr. 3073/10.12.2002 ; au fost respinse ca neîntemeiate cererile reclamantelor având ca obiect raportul la masa succesorală a imobilului înscris în CF 269 Cristeşti, nr. top 112/5/1/1, 110/5/1/1, 112/5/2, 118/5/2, constatarea faptului că imobilul menţionat face parte din masa succesorală după defunctul G.I., decedat la data de 26.06.2005 şi ieşirea din indiviziune cu privire la imobilul menţionat; a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantelor de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată şi a fost respinsă ca neîntemeiată cererea pârâţilor de obligare a reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.
În cauză, la termenul de judecată din data de 20.10.2008 instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului de opţiune succesorală invocată de pârâţi.
În ceea ce priveşte fondulc auzei , instanţa a reţinut că , potrivit actelor de stare civilă depuse în probaţiune, reclamantele în prezenta cauză şi pârâtul G.N., au calitatea de descendenţi ai defunctului G.I., decedat la data de 27.06.2005 şi în această calitate, conform art. 699 C. civ. au vocaţie succesorală concretă, utilă faţă de succesiunea defunctului G.I., având calitate de moştenitori legali, în cote egale de câte 1/3.
Instanţa a arătat că reclamantele , în calitate de descendente ale defunctului au solicitat să se constate caracterul deghizat al contract de vânzare cumpărare cu clauză de întreţinere nr. 3073/2002, includerea acestuia ca unic bun în masa succesorală, reducţiunea şi ieşirea din indiviziune a părţilor.
Instanţa a constatat că imobilul în cauză, înscris în CF 269 Cristeşti, a fost proprietatea soţilor G.I. şi Gânj Anica , iar prin sentinţa civilă nr. 2375/2002 s-a dispus ieşirea din indiviziune cu privire la imobilul în cauză prin atribuirea acestuia în natură către G.I. cu obligarea acestuia la plata către G.N., S.G. şi M.A. a unei sulte de câte 17.030.806 lei fiecare.
La data de 10.12.2002 între G.I. pe de o parte şi G.N. şi soţia G.M. pe de altă parte a intervenit contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere prin intermediul căruia G.I. a înstrăinat nuda proprietate asupra imobilului pentru suma de 17.030.806 lei care s-a imputat asupra obligaţiei de plată pe care o avea vânzătorul faţă de cumpărător, la care s-a adăugat obligaţia soţilor G.N. şi G.M. de a asigura vânzătorului întreţinerea viageră.
Raportat la susţinerile reclamantelor privind caracterul deghizat al contractului de vânzare-cumpărare, instanţa reţine că potrivit art. 845 C.civ. „valoarea bunurilor înstrăinate unui succesibil în linie dreaptă, cu sarcina unei rente viagere sau cu rezervă de uzufruct va fi socotită în porţiunea disponibilă”. Instanţa a arătat că această prevedere instituie o prezumţie relativă în favoarea descendenţilor, de natură să facă mai uşoară sarcina probaţiunii în condiţiile în care aceştia invocă existenţa unei donaţii deghizate, în detrimentul drepturilor lor succesorale , şi pentru a fi aplicabilă această prezumţie este necesar ca înstrăinarea să fie făcută cu titlu oneros de descendent în favoarea unui succesibil în linie dreaptă, în condiţiile în care este dublată de un contract de rentă viageră/întreţinere sau dacă înstrăinătorul şi-a rezervat uzufructul viager.
Având în vedere cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare depus la dosar instanţa a reţinut că în fapt nu sunt aplicabile prev. art. 845 C.civ. în condiţiile în care în fapt înstrăinarea nu s-a făcut exclusiv în favoarea lui G.N. ci şi în favoarea soţiei acestuia, bunul intrând în comunitatea matrimonială iar obligaţia de întreţinere a fost stabilită în sarcina ambilor cumpărători. Textul art. 845 C.civ. reprezintă o derogare de la prev. art. 1169 C.civ. care stabileşte sarcina probaţiunii sens în care dispoziţiile acestuia sunt de strictă aplicare , prin urmare în condiţiile în care contractul este încheiat cu ambii soţi, prezumţia art. 845 C.civ. nefiind aplicabilă faţă de G.M. şi având în vedere caracterul de bun comun devălmaş al imobilului sens în care nu este posibilă stabilirea unei cote din bun ca fiind înstrăinată şi a unei cote care ar fi fost donată, instanţa a apreciat că în raport de întreg bunul suspus înstrăinării sunt aplicabile regulile de drept comun în ceea ce priveşte faptul deghizării i într-un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere.
Instanţa a concluzionat că această soluţie se impune cu atât mai mult cu cât, analizând actul juridic inclusiv prin prisma prevederilor art. 845 C.civ. şi având în vedere caracterul relativ al prezumţiei instituite de textul legal, din cuprinsul actului reiese că acesta are o natură complexă, ceea ce s-a înstrăinat în fapt fiind nuda proprietate – aspectul legat de existenţa şi executarea faptică a uzufructului viager nefiind contestată – iar contraprestaţia cumpărătorilor a vizat atât prestarea întreţinerii cât şi achitarea sumei de 17.030.806 lei. În condiţiile în care suma în cauză a făcut obiectul unei compensaţii între părţi conform art. 1143 C.civ. – existenţa unei datorii a vânzătorului faţă de cumpărător care rezultă cu claritate din cuprinsul sentinţei civilă nr. 2375/2002 – nu se poate reţine că în fapt preţul prevăzut în contract nu ar fi fost datorat şi plătit, compensaţia reprezentând un mijloc legal de stingere a unei datorii.
Instnaţa a mai arătat că nu pot fi reţinute susţinerile reclamantelor legate de faptul că preţul este derizoriu având în vedere faptul că preţul stabilit depinde în mod esenţial atât de raporturile dintre părţi cât şi de cuprinsul contractului din care reiese că în fapt cumpărătorii s-au obligat totodată să presteze întreţinere pe toată durata vieţii vânzătorului, obligaţie al cărei caracter aleatoriu sub aspectul întinderii, are în mod firesc consecinţe şi în ceea ce priveşte preţul stabilit de către părţi.
În ceea ce priveşte însuşirea în mod real de către părţi a obligaţiei de întreţinere , instanţa a apreciat că aceasta rezultă şi din faptul că la data de 14.06.2005 vânzătorul a formulat prin avocat cu împuternicire în acest sens o acţiune având ca obiect rezilierea contractului de vânzare-cumpărare (în dosarul nr. 5459/2005) motivat de neexecutarea de către cumpărători a obligaţiei de întreţinere, aspect ce dovedeşte fără echivoc faptul că ambele părţi contractuale şi-au asumat ca atare obligaţiile prevăzute în contract, nefiind vorba despre o simulaţie. Mai mult, în acelaşi dosar reclamantele din prezenta cauză, prin avocat, au solicitat repunerea cauzei pe rol în calitate de moştenitoare, asumându-şi aşadar acţiunea având ca obiect reziliere pentru neexecutarea obligaţiei de întreţinere. Chiar dacă în fapt cauza s-a perimat fiind desfiinţate retroactiv actele procesuale efectuate, nu este mai puţin adevărat faptul că cererile depuse de către părţi reprezentând o mărturisire extrajudiciară au caracterul de mijloc de probă ce poate fi avută în vedere de către instanţă în prezenta cauză.
În consecinţă , instanţa a reţinut că obligaţia de întreţinere a fost în mod real asumată de către părţi , iar aspectele legate de modul necorespunzător al îndeplinirii acestei obligaţii de către pârâţi nu prezintă relevanţă în prezenta cauză, instanţa fiind sesizată strict pe aspecte legate de caracterul deghizat al contractului de vânzare-cumpărare.
Având în vedere inaplicabilitatea art. 845 C.civ. în cauză dar şi aspectele reţinute de către instanţă cu privire la modalitatea stingerii obligaţiei de plată a preţului între părţi precum şi cu privire la existenţa în fapt a unei obligaţii de întreţinere asumate de părţi, instanţa a constatat că în fapt, reclamantele, nu au făcut dovada în condiţiile art. 1169 C.civ.şi art. 129 C.pr.civ. a caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere autentificat sub nr. 3073/2002.
În consecinţă , instanţa a reţinut că în fapt, reclamantele S.G. şi M.A. împreună cu pârâtul G.N., în calitate de descendenţi au calitatea de moştenitori legali, în cote egale de câte 1/3, faţă de defunctul G.I., decedat la data de 26.06.2005, dreptul acestora de a li se constata calitatea de moştenitor nefiind legat de componenţa masei succesorale având în vedere faptul că legiuitorul le conferă în această calitate vocaţie la patrimoniu succesoral indiferent de componenţa acestuia , însă în ceea ce priveşte acţiunea având ca obiect constatare caracter deghizat al contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, autentificat sub nr. 3073/10.12.2002, pentru considerentele arătate , a fost respinsă ca neîntemeiată, sens în care vor fi respinse şi petitele accesorii şi subsecvente având ca obiect raportul la masa succesorală a imobilului înscris în CF 269 Cristeşti, nr. top 112/5/1/1, 110/5/1/1, 112/5/2, 118/5/2, constatarea faptului că imobilul menţionat face parte din masa succesorală după defunctul G.I., decedat la data de 26.06.2005 şi ieşirea din indiviziune cu privire la imobilul menţionat.
Reclamantele fiind căzute în pretenţii , a fost respinsă cererea acestora de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată , iar în ceea ce priveşte cererea pârâţilor de obligare a reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocaţial, instanţa a procedat la respingerea acesteia , având în vedere faptul că dovada efectuării acestor cheltuieli a fost depusă ulterior închiderii dezbaterilor pe fondul cauzei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantele Suteu Gafta şi M.A. , solicitând admiterea recursului , modificarea în parte a sentinţei atacate în sensul admiterii cererii de constatare a nulităţii contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 3073/ 10.12.2002 de BNP Tinca Eugenia Ileana şi raportarea imobilului obiect al acestui contract la masa succesorală , cu cheltuieli de judecată .
Se arată în motivarea recursului că în cauză ,pentru respingerea petitului prin care s-a solicitat constatarea caracterului unei donaţii deghizate a contractului de vânare – cumpărare cu clauză de întreţinere autentificat sub nr. 3073/ 2002 , prima instanţă a reţinut că reclamantele nu au dovedit susţinerile lor . Sub acest aspect , se arată că , la cererea reclamantelor a fost încuviinţată proba testimonială , însă aceasta nu a mai fost administrată; la ultimul termen de judecată, termen la care ar fi trebuit a fi audiaţi martorii, avocatul ales la reclamantelor a solicitat amânarea cauzei pentru motive temeinice , însă instanţa nu a ţinut cont de această cerere şi a intrat în judecata pe fond a cauzei .
În ceea ce priveşte natura juridică a contractului în cauză , se arată că instanţa nu a stabilit cât din preţul specificat în contract este o vânzare – cumpărare şi cât este o obligaţie de întreţinere. Din analiza prevederilor art. 845 Cod civil, reiese că rezerva unui uzufruct al cărui preţ este mic , contravine dispoziţiilor legale, astfel încât legiuitorul prezumă că o astfel de înstrăinare este considerată o donaţie deghizată .
Se mai arată că dreptul de proprietate înstrăinat pârâţilor este de 1 parte fiecare , astfel încât , pentru partea din dreptul de proprietate care revine lui G.N., operează prezumţia instituită de art. 845 .
Recurentele susţin că , întrucât în cauză au existat doi cumpărători , în ceea ce priveşte raportul juridic dintre reclamante şi cumpărătoarea G.M. se aplică regulile de drept comun , însă în ceea ce priveşte raportul juridic dintre acestea şi pârâtul G.N. , se aplică regulile în materie succesorală , în consecinţă instanţa de fond a greşit aplicând în ambele situaţii regulile de drept comun .
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 Cod de procedură civilă .
Intimaţii nu au formulat întâmpinare , însă prin concluziile expuse în faţa instanţei de recurs , au solicitat respingerea recursului , cu cheltuieli de judecată .
Recurentele au depus concluzii scrise , reiterând criticile aduse prin declaraţia de recurs .
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs şi având în vedere prevederile art. 304 indice 1 Cod de procedură civilă ,tribunalul reţine că recursul este nefondat , pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte neadministrarea probei testimoniale ce fusese încuviinţată în cauză , tribunalul constată că aceasta a fost încuviinţată la termenul de judecată din data de 3 noiembrie 2009 , reclamantelor punându-li-se în vedere să depună în termen de 5 zile lista cu domiciliile martorilor sau să-i prezinte în instanţă fără citare, sub sancţiunea decăderii din probă .
Contrar criticilor din declaraţia de recurs , instanţa de fond a expus în încheierea de şedinţă din data de 09.02.2010 , considerentele pe care le-a avut în vedere în ceea ce priveşte respingerea cererii de amânare formulată de avocatul reclamantelor , reţinând în acest sens că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 156 Cod de procedură civilă – iar tribunalul apreciază că în mod corect instanţa de fond a concluzionat că nu se justifica amânarea judecării cauzei , întrucât nu s-a făcut dovada imposibilităţii de prezentare a avocatului la termenul de judecată stabilit şi totodată că acesta avea posibilitatea de a-şi asigura substituirea.
De asemenea , în ceea ce priveşte proba testimonială , după cum s-a arătat mai sus, la termenul la care această probă a fost încuviinţată s-a atras atenţia reclamantelor asupra sancţiunii aplicabile în situaţia în care nu va fi depusă lista cu domiciliile martorilor în vederea citării sau prezentarea acestora în instanţă , astfel încât , reclamantele neîndeplinind obligaţia stabilită în sarcina lor , în mod corect s-a aplicat sancţiunea decăderii .
Referitor la faptul că instanţa de fond nu a stabilit cât din preţul înscris în contractul de vânzare – cumpărare cu clauză de întreţinere reprezintă preţul pentru vânzare – cumpărare şi cât anume reprezintă contravaloarea obligaţiei de întreţinere, tribunalul arată că în chiar cuprinsul actului juridic au fost făcute aceste distincţii ( fila 6 dosar fond ) , prin urmare nu revenea primei instanţe obligaţia de a face această determinare .
Tribunalul apreciază că nu sunt fondate nici criticile referitoare la înlăturarea de către prima instanţă a aplicării în cauză a prevederilor art. 845 Cod civil .
Potrivit art. 845 Cod civil, înstrăinările de bunuri făcute de către de cujus cu sarcina unei rente viagere sau cu rezervă de uzufruct succesibililor rezervatari în linie dreaptă se prezumă a fi donaţii fără sarcini scutite de raport.
În cauză, prin contractul de vânzare – cumpărare cu clauză de întreţinere autentificat sub nr. 3073/ 10 decembrie 2002 de BNP Tinca Ileana Eugenia, fiind transmisă nuda proprietate asupra imobilului situat în Cristeşti , str. Şcolii , nr. 163 , jud. Mureş , vânzătorul G.I. şi-a rezervat dreptul de uzufruct viager , însă , întrucât transmiterea proprietăţii nefiind făcută doar în favoarea unui succesibil în linie dreaptă , în mod corect a reţinut instanţa de fond că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 845 Cod civil , cu atât mai mult cu cât cei doi pârâţi fiind căsătoriţi , imobilul a intrat sub regimul comunităţii de bunuri codevălmaşe , nefiind posibilă stabilirea unei cote din bun ca fiind înstrăinată şi a alteia ca fiind donată .
Sub acest aspect , tribunalul mai reţine că , prezumţia de gratuitate instituită de art. 845 Cod civil , este o prezumţie relativă , care poate fi combătută prin proba contrarie , iar instanţa de fond a procedat la analizarea cererii deduse judecăţii şi prin prisma prevederilor art. 845 Cod civil , din probele administrate reieşind atât nu este vorba de un act juridic cu caracter gratuit, întrucât în ceea ce priveşte suma de 17.030.806 lei stabilită ca preţ al vânzării, aceasta a făcut obiectul unei compensaţii între părţile contractate ( existenţa datoriei vânzătorului faţă de cumpărător reieşind din sentinţa civilă nr. 2375/2002 a Judecătoriei Tg. Mureş ), iar în ceea ce priveşte întreţinerea, aceasta a fost asumată în mod real de către părţi ( fără a prezent relevanţă modalitatea concretă în care s-a executat această obligaţie ), prin urmare fiind răsturnată prezumţia instituită de art. 845 Cod civil .
Pentru aceste considerente, tribunalul conchide că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 Cod de procedură civilă , hotărârea pronunţată de prima instanţă fiind legală şi temeinică , astfel încât , în temeiul prevederilor art. 312 alin.1 Cod de procedură civilă , va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantele Suteu Gafta şi M.A..
Recurentele fiind în culpă procesuală , în temeiul art. 274 Cod de procedură civilă , urmează a fi obligate la plata sumei de 1000 lei în favoarea intimaţilor, cu titlu de cheltuieli de judecată , constând în onorariu avocaţial .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantele S.G., domiciliată în Târgu-Mureş, str.Constructorilor, nr.1, ap.20, jud.Mureş şi M.A., domicciliată în Cristeşti, str.Gostatului, nr.356, jud.Mureş împotriva sentinţei civile nr.1552/19 februarie 2010 pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş în dosar nr. 5703/320/2007.
Obligă recurentele la plata în favoarea intimaţilor G.N. şi G.M., ambii domiciliaţi în Cristeşti, nr.163, jud.Mureş a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi: 11 Noiembrie 2010.
