Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în esenţă că reclamanta R. M. cumulează calitatea de moştenitor legal acceptant şi legatar, că testamentul lui de cujus este scris şi semnat de defunct, îndeplinind condiţiile de valabilitate pentru a produce efecte juridice, celelalte reclamante au fost expres exheredate şi nu şi-au exprimat opţiunea succesorală în termen legal, R. A.-O.-A. a acceptat succesiunea în termen legal, cererea de partaj nu a putut fi admisă, căci succesiunea este testamentară şi nu legală, iar reclamanta nu se găseşte în indiviziune cu nepoata sa.
Împotriva sentinţei a declarat apel intimata R. A.-O.-A., care critică soluţia şi concluziile instanţei, bazate pe lucrările expertizelor grafologice efectuate în cauză, testamentul fiind apreciat de ea ca fals.
Apelul este fondat şi, întemeiat pe prevederile art. 296 şi urm.şi 295 C.pr.civ., va fi admis cu consecinţa desfiinţării sentinţei şi trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru următoarele considerente.
Astfel, pe fondul cauzei, s-a constatat că instanţa a omis să se pronunţe asupra cotelor succesorale(derivând din cererea reconvenţională, fila 30, cu motivarea că nu poate fi tratată cererea ca petit distinct, ci derivat, în contextul unei acţiuni succesorale), a cererii privind predarea succesiunii, cea privind partajul succesoral(cu motivarea că succesorii au drept diferit, din succesiune legală unul şi testamentară, celălalt,precizarea de acţiune) şi întabularea în CF a drepturilor după sistarea stării de coproprietate, încălcând astfel prevederile art. 261 pct.5 şi 6 C.pr.civ. În condiţiile în care petitul IV, privind masa succesorală, a fost disjuns, acestea nu mai puteau fi admise, dar trebuiau arătate considerentele, care au format părerea instanţei asupra acestui aspect sau trebuiau şi aceste petite disjunse odată cu celălalt.
De asemenea, tergiversarea judecării cauzei(fapt neimputabil instanţei, decât pentru îngăduinţă prea mare, căci părţile au obţinut nenumărate termene de amânare- întemeiate sau mai puţin întemeiate; termenii art. 89, 126, 132, 138,155,156,157 C.pr.civ., limitează posibilităţile de amânare a judecării cauzelor, reţinând faptul că operează principiul celerităţii şi cel al judecării într-un termen rezonabil-art.6 din Conventia CEDO), alăturată poziţiei agresive a tuturor părţilor, au tensionat situaţia, determinând soluţia de faţă. Verificând dosarul, prin prisma normelor procedurale şi a celor de fond, instanţa de control a sesizat nereguli, ce nu pot fi înlăturate decât prin trimiterea spre rejudecare a cauzei la instanţa de fond.
Apoi, intervenind un incident procedural, este preferabil ca, dacă este posibil, instanţa să se pronunţe de îndată asupra lui, altfel fiind în pericol de a omite pronunţarea asupra acestuia, astfel cum s-a întâmplat în cauza de faţă. Instanţa, a prorogat termenele de pronunţare asupra excepţiilor invocate de părţi, fără a mai relua, ulterior, problema. Aşa a fost cazul:
-nepronunţarea asupra cererii privitoare la decăderea din proba interogatoriului, însă, ulterior, interogatoriul e apreciat ca inutil, în condiţiile în care proba fusese admisă;
-nepronunţarea asupra excepţiei lipsei calităţii procesual active şi a interesului legitim ale intimatei în a promova cererea reconvenţională, nepronunţarea asupra excepţiei lipsei de interes a reclamantelor 2 şi 3,
-nepronunţarea asupra cererii de conexare);
-nepronunţarea asupra excepţiei lipsei de calitate a intervenienţilor.
Cererea de îndreptare a erorilor materiale, privind mai multe încheieri de şedinţă, după ce instanţa a dispus verificarea caietului grefierului de şedinţă, şi nu a dispus îndreptarea, este omisă de la pronunţare.
În ce priveşte disjungerea petitului IV din acţiune, dispoziţia a fost una nefericită, căci este vorba de o succesiune, ale cărei probleme se cer rezolvate împreună; faptul că au intervenit diverşi terţi în cauză, trebuia să determine instanţa la a verifica atât calitatea acestora de a interveni, cât şi legătura pe care o au pretenţiile lor cu cauza în derulare. Pentru situaţia în care această legătură era fragilă, era indicat să fie pronunţată imediat soluţia şi terţii să fie scoşi din cauză, sau cererea lor să fie imediat disjunsă, nu să se îngăduie ca aceştia să emită cereri şi să influenţeze cauza, în ce priveşte fondul acesteia.
În ce priveşte norma procedurală, s-a observat că nu există încheiere prin care să se dispună scoaterea de pe rolul instanţei, investită cu judecarea şi trimiterea dosarului la Judecătoria Sibiu, astfel că , în afara deciziei de strămutare, nu se înţelege cum a ajuns cauza la această ultimă instanţă.
Referitor la regulile privind forma hotărârilor judecătoreşti, este de observat faptul că, dispunându-se disjungerea cererii de intervenţie, aceasta nu figurează în dispozitivul hotărârii, ea găsindu-se undeva în textul stufos al considerentelor acesteia. Reţinând faptul că executoriu din hotărârea judecătorească este dispozitivul, se observă că acesta nu conţine prevederi cu mare impact asupra cauzei, adică(printre altele) disjungerea unui capăt de cerere.
La rejudecare, vor fi avute în vedere cheltuielile de judecată ocazionate de exercitarea prezentei căi de atac.
