Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta-reclamantă T.G. F., împotriva sentinţei civile nr. 165 din data de 11 februarie 2009, pronunţată de Judecătoria Reghin în dosarul nr. 2433/289/2007.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Mersul dezbaterilor şi susţinerile în fond ale părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 3 decembrie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, când s-a dispus amânarea pronunţării deciziei pentru data de 10 decembrie 2009, respectiv 11 decembrie 2009.
T R I B U N A L U L
Prin sentinţa civilă nr. 165/11 februarie 2009 pronunţată de Judecătoria Reghin în dosarul nr. 2433/289/2007 a fost respinsă acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanta T.G. F. în contradictoriu cu pârâtele : Comuna Gurghiu , Consiliul Local al comunei Gurghiu şi Statul Român – prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi au fost respinse cererile de intervenţie în interes propriu formulate de intervenienţii M.R. , I.S. , M.I.V. şi F.G. , în contradictoriu cu T.G. F. , Comuna Gurghiu şi Consiliul local al comunei Gurghiu .
Pentru a pronunţa această hotărâre , prima instanţă a reţinut că reclamanta este proprietara imobilului compus din casă de locuit din cărămidă , cu 3 camere , verandă , magazie , garaj şi 6 magazii de lemn – situate administrativ în com . Gurghiu , P-ţa Eroilor , nr. 3 , edificate pe terenul înscris în CF nr. 1235 Gurghiu , nr. top 360 , 361 , 362 şi 363 , imobil ce a fost dobândit prin cumpărare la licitaţie de la SC Nacornic Servimpex SRL .
Totodată , instanţa a mai reţinut că pe acelaşi teren este edificat şi un bloc de locuinţe , format din 8 apartamente , intervenienţii fiind proprietarii apartamentelor 1,3, 4 şi 8 .
Nici reclamanta şi nici intervenienţii nu deţin vreun drept de proprietate asupra terenului .
Reclamanta în cauză a solicitat constituirea unui drept de superficie asupra unei suprafeţe de 1468, 45 mp , fără să justifice care este modul de calcul al suprafeţei solicitate şi motivul pentru care apreciază că aceasta ar fi suprafaţa de teren „aferentă” construcţiilor pe care le deţine , iar intervenienţii la rândul lor , au solicitat constituirea unui drept de superficie în indiviziune forţată asupra întregului teren – ai puţin cel de sub construcţii .
Ternul pe care se află edificate construcţiile aparţine Comunei Gurghiu , reclamanta şi intervenienţii beneficiind de un drept de folosinţă „de facto” asupra acestui teren , pe care îl folosesc cu permisiunea proprietarului , care nu le-a limitat în vreun fel modul de utilizare , dar nici nu a clarificat-o din punct de vedere legal .
Instanţa a reţinut că nu s-a făcut dovada în cauză a existenţei vreuneia dintre modalităţile de dobândire a dreptului de superficie , respectiv : convenţie , uzucapiune ( de altfel nu a fost invocată o astfel de modalitate de dobândire a dreptului de superficie ) sau lege ( în condiţiile în care singurul caz în care dreptul de superficie se naşte prin lege este consacrat de art. 30 Codul familiei ) .
Prin stabilirea unui drept de superficie în condiţiile solicitate , s-a apreciat că s-ar aduce o ingerinţă în dreptul de proprietate al proprietarului terenului pe care se află edificate construcţiile şi care astfel ar fi lipsit de două dintre atributele dreptului de proprietate ( posesie şi folosinţă ) fără a primi un echivalent al lipsirii de aceste atribute .
Totodată instanţa a reţinut că din poziţia exprimată de comuna Gurghiu – prin reprezentanţi reiese că se doreşte clarificare situaţiei juridice a terenului , respectiv încheierea unor contracte de închiriere sau concesiune asupra unor suprafeţe care urmează a fi stabilite cu acordul proprietarului .
Instanţa a avut în vedere şi analiza făcută de Curtea Europeană a Drepturilor Omului referitoare la dreptul de superficie , în urma căreia s-a apreciat că recunoaşterea dreptului de superficie reprezintă o ingerinţă în dreptul de proprietate .
În ceea ce priveşte cererea de stabilire a unui drept de servitute , instanţa de fond a constatat că , întrucât dreptul de proprietate asupra întregului teren pe care se află edificate construcţiile aparţine aceluiaşi proprietar , iar părţile folosesc acest teren cu acordul proprietarului, nu se justifică constituirea în favoarea locatarilor blocului de locuinţe a unei servituţii de trecere .
Instanţa a făcut în cauză aplicarea prevederilor art. 274 Cod de procedură civilă .
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta T.G. F. , solicitând admiterea recursului , casarea sentinţei atacate , admiterea cererii introductive , cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată .
În motivarea recursului se arată că instanţa de fond a calificat greşit cererea introductivă , aceasta fiind una care viza constituirea şi nu constatarea dreptului de superficie , cerere care este comparabilă spre exemplu cu o cerere de validare a unui contract de vânzare – cumpărare . Se mai arată că reclamanta recurentă a formulat prezenta cerere tocmai pentru că una dintre părţile unei virtuale convenţii născute la momentul cumpărării construcţiilor refuză categoric să-şi exprime acordul pentru constituirea dreptului de superficie , deşi de facto , aceasta există . În consecinţă , argumentul potrivit căruia nu sunt aplicabile cazurile prevăzute de doctrină sau jurisprudenţă în condiţiile în care demersul reclamantei recurente este o încercare de realizare a dreptului în sine , este o încălcare a prevederilor art. 480 , 482 şi 492 .
Se mai arată că anterior reclamanta recurentă a mai parcurs un ciclu procesual cu o cerere în constatarea dreptului de superficie , cerere respinsă irevocabil tocmai în considerarea faptului că are la dispoziţie o acţiune în realizarea dreptului . În consecinţă , respingerea prezentei cereri reprezintă o încălcare flagrantă a prevederilor art. 6 pct. 1 din CEDO şi ale art. 21 din Constituţie , prin îngrădirea accesului liber la justiţie .
Referitor la argumentele instanţei de fond referitoare la poziţie intimatei Comuna Gurghiu privitor la clarificarea situaţiei juridice a terenului , se arată că aceste argumente nu se sprijină pe probe .
În fine , se arată că prima instanţă a încălcat principiul disponibilităţii părţilor , întrucât , în condiţiile în care intimata Comuna Gurghiu a achiesat în parte la cererea reclamantei recurente în ceea ce priveşte stabilirea unui drept de superficie pentru terenul de sub construcţii , instanţa a respins în totalitate cererea introductivă .
În drept au fost invocate prevederile art. 299 , art. 302-304 indice 1 Cod de procedură civilă , art. 480 , 482, 492 Cod civil , art. 21 din României , art. 6 pct. 1 CEDO .
Prin întâmpinare , Comuna Gurghiu a solicitat respingerea ca nefondat a recursului , menţinerea hotărârii atacate , cu cheltuieli de judecată . În acest sens se arată că prima instanţă a apreciat corect că cererea reclamantei nu era justificată prin prisma modalităţilor de dobândire a dreptului de superficie. În ceea ce priveşte faptul că nu s-a putu ajunge la încheierea unei convenţii între părţi , se afirmă că reclamanta recurentă , deşi a fost sesizată de mai multe ori să depună documentaţia necesară în vederea unei convenţii cu privire la terenul de sub construcţii , a refuzat categoric , întrucât în fapt aceasta nu urmăreşte obţinerea unui drept de superficie aferent ternului de sub construcţii , ci o suprafaţă de teren cu mult mai mare – respectiv curtea interioară şi cale de acces – care nu pot face obiectul dreptului de superficie şi de altfel este în folosinţă comună cu ceilalţi opt locatari din blocul de construcţii . În fine , se arată că doar titularul dreptului de proprietate poate dispune de dreptul său , fără ca hotărârea unei instanţe să poată suplinii acordul său de voinţă superficie .
Referitor la incidenţa în cauză a prevederilor art. 304 pct. 5 Cod de procedură civilă , invocate de recurentă , se arată că acest motiv este nefondat , întrucât nu există o convenţie încheiată între părţi nici în ceea ce priveşte constituire a dreptului de superficie asupra terenului de sub construcţii .
Prin întâmpinarea formulată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş – în numele Statului Român , s-a invocate lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Român iar în subsidiar s-a solicitat respingerea recursului .
Referitor la excepţie s-a arătat că prin încheierea din data de 05.11.2008 a judecătoriei s-a admis excepţia lipsei calităţii procesule pasive a Statului Român , iar din declaraţia de recurs nu reiese că reclamanta ar fi adus critici şi cu privire la admiterea acestei excepţii . În ceea ce priveşte fondul cauzei , se susţine că în mod corect a apreciat prima instanţă că prin constatarea dreptului de superficie ar avea loc o ingerinţă în dreptul de proprietate al proprietarului terenului pe care se află edificate construcţiile .
Instanţa , examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs a celor susţinute prin întâmpinări, văzând şi dispoziţiile art. 304 1 Cod de procedură civilă , constată că recursul este nefondat , pentru următoarele considerente :
Contrar celor susţinute prin declaraţia de recurs , prima instanţă nu a dat o calificare greşită cererii introductive , întrucât , în considerentele sentinţei a analizat pe larg modalităţile de constituire a dreptului de proprietate şi s-a pronunţat în asupra constituirii dreptului de superficie , considerând că o atare constituire ar fi o ingerinţă în dreptul de proprietate al proprietarului , iar suplinirea de către instanţă a consimţământului proprietarului în vederea constituirii unui astfel de drept ar echivala cu o preluare abuzivă a acelor terenuri . Faţă de considerentele expuse de prima instanţă , aşa cum s-a arătat mai sus , reiese că aceasta a supus analizei cererea reclamantei recurente de constituire a unui drept de superficie ( concluzionând în sensul că această cerere nu este justificată ) , şi nu s-a pronunţat asupra unei eventuale constatări a existenţei unui astfel de drept .
Referitor la justificarea constituirii unui drept de superficie în favoarea reclamantei recurente , tribunalul constată că , faţă de natura acestui dezmembrământ al dreptului de proprietate , nu poate fi făcută analogie cu acţiunile având ca obiect validarea unor contracte de vânzare – cumpărare , în această din urmă situaţie existând un acord exprimat al părţilor cocontractante ( chiar dacă nu în formă autentică ) , pe când în speţă se solicită suplinirea de către instanţă în totalitatea a acordului proprietarului terenului .
Tribunalul mai aminteşte şi faptul că , deşi dreptul de superficie nu poate fi constituit decât în ceea ce priveşte strict suprafaţa aferentă construcţiilor ce aparţin unui alt proprietar decât proprietarul terenului , prin modalitatea în care a fost formulată cerere introductivă , reiese că se urmăreşte în fapt stabilirea unui drept de folosinţă al reclamantei recurente pe o suprafaţă care excede celei a construcţiilor , fiind incluse şi curtea interioară şi cale a de acces la curte interioară .
În consecinţă , după cum a concluzionat şi prima instanţă , tribunalul conchide că a ar fi inadmisibilă ingerinţa instanţei în dreptul de proprietate al proprietarului terenului prin dispunerea constituirii unui drept de superficie ( cu atât mai mult cu cât , din actele şi lucrările dosarului reiese că reclamantei recurente i s-a recunoscut „de facto” un drept de folosinţă) .
Din corespondenţa purtată între reclamanta recurentă şi comuna Gurgiu , ca şi între aceasta din urmă şi Instituţia Prefectului judeţului Mureş reiese că a existat disponibilitate din parte intimatei comuna Gurghiu în vederea clarificării situaţie juridice a terenului , iar răspunsurile negative intimatei au fost justificate prin acea că în fapt reclamanta urmărea nu constituire a unui drept de superficie aferent construcţiilor , ci concesionarea sau cumpărare a unei suprafeţe de teren mai mare , ceea ce ar fi împiedicat folosinţa imobilului teren de către locatarii blocului amplasat aici .
Pe de altă parte , tribunalul mai constată că textele Codului civile invocate în cauză de către recurentă ( art. 480 , 482, 492) , se referă la dreptul de proprietate şi la dreptul de accesiune , astfel că nu reprezintă un temei legal care să aibă incidenţă în cauză ( chiar dacă potrivit reglementării date de art. 480 cod civil , proprietatea este definită ca dreptul de a „se bucura şi dispune „ de un lucru în mod exclusiv şi absolut , dreptul de proprietate ale reclamantei recurente asupra construcţie nu implică nici o obligaţie a corelativă a proprietarului terenului , căruia deopotrivă îi sunt aplicabile prevederile art. 480 Cod Civil ) .
Nu pot fi considerate fondate nici criticile aduse în recurs referitoare la îngrădirea accesului la justiţie , întrucât , chiar dacă acţiunea în constatare a dreptului de superficie a fost anterior respinsă ca inadmisibilă , în prezenta cauză , instanţa s-a pronunţat asupra temeiniciei cererii de constituire , apreciind că aceasta nu este fondată , or accesul la justiţie semnifică judecarea cauzei şi nu neapărat obţinerea unei soluţii favorabile .
În fine , faţă de ultimul motiv de recurs invocat , privitor la incidenţa în cauză a prevederilor art. 304 pct. 5 Cod de procedură civilă , tribunalul constată că în susţinerea acestei critici nu a fost avută în vedere încălcarea de către instanţă a formelor de procedură prevăzute de art. 105 alin.2 Cod de procedură civilă , ci s-a arătat că instanţa ar fi încălcat principiul disponibilităţii părţilor , motiv care nu se regăseşte printre cele reglementate de mai sus menţionatul art. 105 alin.2 Cod de procedură civilă . Totodată , se poate constata că nu a existat exprimată o achiesare a Comunei Gurghiu la cererea reclamantei , ci această pârâtă şi-a manifestat disponibilitatea de a încheia un contract de concesiune cu privire la suprafaţa de teren aferentă construcţiilor aparţinând reclamantei , în condiţiile legii .
În fine , în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, admisă că prin încheierea din data de 05.11.2008 a judecătoriei , tribunalul reţine că , această încheiere nu a fost criticată de către recurentă , astfel încât nu se impune reexaminare a acestei excepţii de către instanţa de recurs .
Pentru aceste considerente , apreciind că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică şi prin urmare la adăpost de orice critică, tribunalul , în baza art. 312 alin.1 Cod de procedură civilă , se va respinge ca nefondat recursul promovat de reclamanta T.G. F. .
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, urmează a dispune obligarea recurentei la plata sumei de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata Comuna Gurghiu, cheltuieli de judecată constând în onorariu avocaţial.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta T.G. F., domiciliată în Tg.Mureş, B-dul 1 Decembrie 1918, bl.27, ap.13, jud.Mureş, împotriva sentinţei civile nr. 165 din data de 11 februarie 2009, pronunţată de Judecătoria Reghin în dosarul nr. 2433/289/2007.
Obligă recurenta la plata către intimata Comuna Gurghiu, a sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică azi 11 Decembrie 2009
