Dosar nr. …../2011
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA ORADEA
SECŢIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE Nr. 6629/2011
Şedinţa publică de la 24 Mai 2011
Completul compus din:
PREŞEDINTE LCU
Grefier MAH
Pe rol judecarea cauzei comerciale privind petenta SC RSA în contradictoriu cu intimata SC MWTSRL, având ca obiect suspendarea executării silite.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa consideră cauza lămurită şi, faţă de solicitarea intimatei de judecare în lipsă, reţine cauza în pronunţare.
INSTANŢA,
DELIBERÂND
ISTORICUL CAUZEI
1. Prin cererea înregistrată la 16.03.2011 pe rolul Judecătoriei Oradea, legal timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru şi 0,3 lei timbru judiciar, petenta SC RSA a solicitat în contradictoriu cu intimata SC MWTSRL suspendarea executării silite în dosarul execuţional 232/21.12.2010 al B.E.J. Pop Ioan până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a contestaţiei la ce face obiectul dosarului nr. 4985/271/2011, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, petenta arată că actele de executare ale executorului judecătoresc sunt nelegale, fiind întocmite în baza sentinţei civile nr. 770/LC/2010 a Tribunalului Satu Mare, prin care i-a fost anulată cererea ca netimbrată, cu obligarea la plata onorariului de avocat de 19.840 lei. Prin apelul formulat la Curtea de Apel Oradea, petenta a solicitat, printre altele, reducerea cuantumului onorariului. Petenta consideră că măsura excepţională a suspendării este justificată de prejudiciul ce i s-ar cauza prin punerea în executare a unei hotărâri a cărei netemeinicie reiese dintr-o superficială analiză a fondului.
În drept invocă art. 403 alin.1 Cod de procedură civilă.
În probaţiune depune înscrisuri: contestaţia la executare cu data certă 16.03.2011, încheierea civilă nr. 75/2011, cerere de apel, sentinţa civilă nr. 770/LC/2010.
2. Intimata, legal citată, a depus note de şedinţă, prin care solicită respingerea acţiunii ca nefondată, pentru că în cadrul contestaţiei la executare nu se indică niciun motiv de nulitate a actelor de executare. Petenta invocă aspecte ce ţin de fondul cauzei, inadmisibile când titlul executoriu este emis de o instanţă judecătorească. Petenta nu a dovedit că plata sumei pentru care este executată ar perturba grav activitatea societăţii.
Nu invocă motive de drept şi nu depune înscrisuri în probaţiune.
3. Instanţa a stabilit o cauţiune de 1. 940 lei. Petenta a consemnat cauţiunea de 2.339 lei în dosarul nr. 4987/271/2011 al Judecătoriei Oradea, având ca obiect suspendare provizorie, astfel că în temeiul art. 403 alin.4 teza ultimă din instanţa a considerat că obligaţia a fost îndeplinită.
Instanţa a admis proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi, la solicitarea petentei, a dispus ataşarea dosarului execuţional nr. 232/2010.
ANALIZA INSTANŢEI
Împotriva petentei SC RSA a fost pornită executarea silită pentru plata sumei de 19.840 lei, reprezentând onorariu avocat, la care a fost obligată prin sentinţa civilă nr. 770/LC/2010 a Tribunalului Satu Mare.
Potrivit art. 403 alin. 1 C.pr.civ., „Până la soluţionarea contestaţiei la executare…, instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă.
Din analiza acestui text de lege rezultă că pentru admisibilitatea unei asemenea cereri sunt necesare două condiţii cu caracter procedural: existenţa unei contestaţii la executare în curs de soluţionare pe rolul instanţei şi consemnarea unei cauţiuni. Instanţa constată că pe rolul Judecătoriei Oradea există înregistrată contestaţia la executare în dosarul nr. 4985/271/2011 şi că la dosar este depusă recipisa de consemnare nr. 572624//17.03.2011, în valoare de 2.332 lei.
Pe fond, instanţa reţine că măsura suspendării executării silite are caracter excepţional, putându-se dispune doar în cazuri temeinic justificate, dată fiind necesitatea ca titlul executoriu să fie adus la îndeplinire într-un termen cât mai scurt. Petenta nu a invocat motive speciale pentru suspendarea executării; argumentul că este prejudiciată prin lipsirea unei sume de bani nu poate fi reţinut de instanţă, pentru că acelaşi prejudiciu s-ar produce şi intimatei prin suspendarea executării.
Pe de altă parte, analizând superficial titlul executoriu, instanţa constată că acesta este o hotărâre judecătorească în materie comercială, executorie, conform art. 720 ind. 8 Cod de procedură civilă.
Pentru motivele de mai sus, instanţa va respinge ca nefondată cererea de suspendare a executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare.
Instanţa ia act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂŞTE
Respinge ca nefondată cererea de suspendare a executării silite, formulată de petenta SC RSA, cu sediul în Oradea, str…, în contradictoriu cu intimata SC MW TSRL, cu sediul în localitatea Carei, str……., judeţul Satu Mare.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.05.2011.
PREŞEDINTE, GREFIER,
.