Aceasta hotarâre a fost casata cu trimitere spre judecare instantei competente (Tribunalul Legea nr. 554/2004.
– art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004
Instanta retine ca fiind fondate motivele de recurs ce sustin îndeplinirea celor doua conditii legale pentru suspendarea executarii actului administrativ fiscal: existenta unui caz bine justificat si prevenirea unei pagube iminente.
Instanta retine ca fiind fondate motivele de recurs ce sustin îndeplinirea celor doua conditii legale pentru suspendarea executarii actului administrativ fiscal: existenta unui caz bine justificat si prevenirea unei pagube iminente.
În ce priveste prima dintre conditii, Curtea retine ca prin sentinta civila nr. 2835 din 01.07.2009, aceasta instanta a dispus anularea actelor administrative fiscale contestate – Raportul de inspectie fiscala nr. 860219/11.12.2007, Decizia de impunere nr. 312/12.12.2007 Bucuresti).
Instanta de fond nu a aratat pentru ce motive considera ca sentinta de admitere a actiunii nu poate constitui un indiciu asupra legalitatii actului administrativ de vreme ce solutia a fost data în fond (chiar cu încalcarea normelor de competenta materiala) în urma analizarii situatiei de fapt si de drept.
Instanta de fond nu a aratat pentru ce motive considera ca sentinta de admitere a actiunii nu poate constitui un indiciu asupra legalitatii actului administrativ de vreme ce solutia a fost data în fond (chiar cu încalcarea normelor de competenta materiala) în urma analizarii situatiei de fapt si de drept.
Aprecierea ca “aspectele privind includerea zonei în care si-a desfasurat activitatea în raza portului liber nu rezulta cu evidenta din probele administrate” nu raspunde criticilor reclamantei asupra legalitatii actului administrativ. Obiectiunile reclamantei ce stau la baza invocarii îndoielii serioase asupra legalitatii actului privesc interpretarea si aplicarea dispozitiilor legale ce guvernau zonele libere, în contextul situatiei de fapt prezentate si sustinute prin adresa 28676/15.11.2007 a Companiei Nationale de Administrare a Porturilor Maritime SA Constanta.
Aprecierea ca “aspectele privind includerea zonei în care si-a desfasurat activitatea în raza portului liber nu rezulta cu evidenta din probele administrate” nu raspunde criticilor reclamantei asupra legalitatii actului administrativ. Obiectiunile reclamantei ce stau la baza invocarii îndoielii serioase asupra legalitatii actului privesc interpretarea si aplicarea dispozitiilor legale ce guvernau zonele libere, în contextul situatiei de fapt prezentate si sustinute prin adresa 28676/15.11.2007 a Companiei Nationale de Administrare a Porturilor Maritime SA Constanta.
Pe de alta parte, având în vedere actele depuse la dosar (“Situatia activelor, datoriilor si capitalurilor proprii” la 30.06.2009, “contul de profit si de pierdere”, “date informative” conform carora profitul societatii este 0 si pierderea de 1.122.185 lei), Curtea retine existenta posibilitatii intrarii în incapacitate de plata a societatii în cazul executarii silite, fapt ce ar genera grave consecinte sociale, dat fiind numarul mare de angajati (135).
Pe de alta parte, având în vedere actele depuse la dosar (“Situatia activelor, datoriilor si capitalurilor proprii” la 30.06.2009, “contul de profit si de pierdere”, “date informative” conform carora profitul societatii este 0 si pierderea de 1.122.185 lei), Curtea retine existenta posibilitatii intrarii în incapacitate de plata a societatii în cazul executarii silite, fapt ce ar genera grave consecinte sociale, dat fiind numarul mare de angajati (135).
Curtea retine faptul ca executarea silita a fost suspendata ca urmare a masurii suspendarii executarii actului administrativ fiscal în primul ciclu procesual, formalitatile putând fi reluate oricând.
Curtea retine faptul ca executarea silita a fost suspendata ca urmare a masurii suspendarii executarii actului administrativ fiscal în primul ciclu procesual, formalitatile putând fi reluate oricând.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A VIII-A ADMINISTRATIV SI FISCAL, DECIZIA CIVILA NR. 1120/29.04.2010)
Deliberând, retine urmatoarele:
Prin sentinta civila nr. 176/19.01.2010, Tribunalul Bucuresti – Sectia a IX-a a respins actiunea formulata de reclamanta SC E. T. I. SA în contradictoriu cu pârâtele A. N. A. F. si D. G. A. M. C.
În considerente, instanta de fond a retinut ca prin raportul de inspectie fiscala nr. 8602219/11.12.2007 si decizia de impunere nr. 312/12.12.2007 s-a stabilit în sarcina reclamantei obligatia de plata a sumei de 335.714 lei reprezentând TVA si 154.093 lei reprezentând accesorii.
Potrivit art.15 rap. la art.14 din legea nr. 554/2004, pentru suspendarea unui act administrativ trebuie îndeplinite cumulativ doua conditii: existenta unui caz bine justificat si necesitatea suspendarii pentru prevenirea unei pagube iminente.
Tribunalul a apreciat ca motivele invocate de catre reclamanta nu sânt suficiente pentru a constata îndeplinirea cerintei existentei cazului bine justificat, astfel cum este definit de art.2 lit.t din legea nr.554/2004, respectiv “împrejurare legata de starea de fapt si de drept, de natura sa creeze o îndoiala serioasa în privinta legalitatii actului administrativ”.
Aspectele privind includerea zonei în care si-a desfasurat activitatea în raza portului liber nu rezulta cu evidenta din probele administrate. Tribunalul a constatat ca nelegalitatea actului nu este evidenta, pentru a se crea îndoiala serioasa necesara pronuntarii unei solutii de suspendare a actului, fiind necesara aprofundarea aspectelor invocate.
Solutia de admitere a actiunii de fond prin sentinta civila nr.2835/1.07.2009 a CAB nu este de natura sa determine îndoiala serioasa necesara dispunerii suspendarii. Pe de o parte, sentinta nu este irevocabila, pe de alta parte, a fost pronuntata de aceeasi instanta pe care ÎCCJ a considerat-o necompetenta sa judece cererea de suspendare, motiv pentru care a fost casata sentinta curtii de apel si a fost sesizat tribunalul.
De asemenea, nu este îndeplinita nici cerinta pagubei iminente, astfel cum este definita de art.2 lit.s din legea nr.554/2004, ca prejudiciu material viitor si previzibil sau, dupa caz, perturbarea previzibila grava a functionarii unei autoritati publice sau a unui serviciu public, prejudiciul invocat constând în eventualitatea derularii executarii silite care ar pune-o pe reclamanta în imposibilitate de a continua activitatea. Reclamanta nu a dovedit ca pârâta a declansat procedura executarii silite, ceea ce ar fi determinat afectarea veniturilor societatii, cu consecinta intrarii în incapacitate de plata.
Faptul ca s-au emis titlu executoriu si somatie în luna ianuarie 2008 nu înseamna ca executarea reclamantei a continuat în vreun fel sau ca este iminenta continuarea executarii, având în vedere ca pâna la pronuntarea sentintei de fata, la aproximativ doi ani de la emiterea somatiei, reclamanta nu a dovedit ca s-au efectuat acte de executare.
Totodata, în cazul în care s-ar admite actiunea de fond si s-ar constata nelegalitatea actului, reclamanta ar avea posibilitatea de a cere repararea acestui prejudiciu, având în vedere ca prejudiciile banesti sunt totdeauna susceptibile de reparare, în cazul de fata prin întoarcerea executarii.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta, aratând în fapt ca în perioadele 11.07.2007-30.11.2007 si 03.12.2007-07.12.2007 a fost supusa unei inspectii fiscale în vederea solutionarii deconturilor cu suma negativa de taxa pe valoare adaugata cu optiune de rambursare, aferente lunilor iunie 2006, martie 2007 si aprilie 2007. Ca urmare a controlului efectuat, ANAF-DGAMC a întocmit raportul de inspectie fiscala nr. 860219/11.12.2007 prin care retine ca, în legatura cu decontul lunii iunie 2006, suma de 335.714 RON constituie TVA fara drept de rambursare, suma la care s-au calculat majorari si penalitati de întârziere în cuantum de 154.093 RON.
În ce priveste deconturile lunilor martie 2007 si aprilie 2007, s-a stabilit ca sumele indicate constituie TVA cu drept de rambursare. Solutia autoritatii a fost argumentata prin aceea ca TVA-ul respectiv este corespunzator activitatilor de livrare bunuri efectuate de societate în intervalul ianuarie 2005-iunie 2005 în cadrul punctului de lucru având o suprafata de 100 mp, ce formase obiectul contractului de închiriere nr. 10/2004, situat în zona Constanta Sud. Raportul de inspectie indica ca, în intervalul respectiv, perimetrul în discutie nu ar fi avut natura unei zone libere sau a unui port supus facilitatilor reglementate de O.G. nr. 131/2000 privind instituirea unor masuri pentru facilitarea exploatarii porturilor. În aceste conditii, autoritatea a concluzionat ca nu este incident art. 144 alin. (1) lit. c) C.fisc. care prevedea ca sunt scutite de taxa pe valoare adaugata operatiunile de livrare marfuri efectuate “Într-o zona libera sau într-un port liber”.
La data de 28.01.2008, în dosarul de nr. 257/2008 au fost emise titlurile executorii nr. 413, privind suma de 335.714 lei, reprezentând TVA stabilit în sarcina Societatii, si nr. 414, privind suma de 154.093 lei, reprezentând majorari si penalitati de întârziere. Ulterior s-a comunicat recurentei somatia nr. 61/28.01.2008, prin care i se aducea la cunostinta declansarea executarii silite pentru sumele mentionate, stabilite prin Raportul de inspectie si prin Decizia nr. 312/12.12.2007.
Prin decizia nr. 373/05.11.20087, ANAF a respins contestatia recurentei formulata în temeiul art. 205 si urm. C.pr.fisc., reluând argumentatia din cuprinsul Raportului de inspectie. Drept consecinta, recurenta a formulat actiune în contencios administrativ având ca obiect anularea Raportului de inspectie, a Deciziei nr. 312/12.12.2007 si a Deciziei nr. 373/05.11.2008, în baza art. 218 Cpr.fisc. si art. 11 din Legea nr. 554/2004 legea contenciosului administrativ, actiune înregistrata pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a VIlI-a Contencios Administrativ si Fiscal sub nr. 7970/2/2008. Instanta a dispus anularea actelor administrativ fiscale în discutie, apreciind ca operatiunile în discutie s-au efectuat într-un port liber.
Continua recurenta ca, având în vedere faptul ca, pe de o parte, actele administrativ fiscale contestate au un caracter nelegal, iar pe de alta parte, era expusa riscului iminent de a fi executata silit în vederea satisfacerii unei creante în cuantum de 489.807 RON, a înteles sa învesteasca instanta cu o cerere de suspendare formulata în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, cerere înregistrata pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a VIII-a Contencios Administrativ si Fiscal sub nr. 7969/2/2008, dosar în care, prin sentinta civila nr. 428/04.02.2009 instanta a dispus suspendarea actelor în discutie. Împotriva hotarârii mentionate, ANAF a formulat recurs iar, prin decizia civila din data de 03.11.2009, instanta a admis recursul ANAF, a casat sentinta civila nr. 428/04.02.2009 si a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Bucuresti. Solutia a fost motivata prin faptul ca art. 8 din Legea nr. 554/2004 ar atribui competenta în favoarea curtilor de apel doar pentru litigiile care privesc taxe, impozite si alte contributii având o valoare de peste 500.000 lei, indiferent daca emitentul este sau nu o autoritate centrala.
Astfel, mentioneaza recurenta, prezenta cauza a fost înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, Sectia a IX-a Contencios Administrativ si Fiscal, sub nr. 50315/3/2009, dosar în care, prin sentinta civila nr. 176/19.01.2010 instanta a dispus respingerea cererii de suspendare, împotriva acestei hotarâri promovând prezentul recurs.
Motiveaza recurenta ca, în mod eronat, prima instanta a apreciat ca nu este îndeplinita cerinta privind un prejudiciu iminent, pentru ca deja a fost declansata executarea silita pentru recuperarea debitului fiscal. Arata ca, prin actele administrativ fiscale contestate s-a stabilit în sarcina sa obligatia de plata a sumei de 489.807 RON, creanta pentru care ANAF a declansat executarea silita si, practic, în lipsa admiterii cererii de suspendare formulate în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 (ca urmare a admiterii recursului, cu consecinta modificarii hotarârii atacate), exista riscul iminent sa fie executata în temeiul unor acte nelegale (caracter demonstrat chiar de solutia de anulare a acestora de catre prima instanta) – Raportul de inspectie si Decizia nr. 312/12.12.2007 -, executare ce ar avea ca efect diminuarea patrimoniului sau cu o suma considerabila”.
Deci, executarea sumei de aproximativ 489.807 RON ar pune-o în dificultate sa achite salariile celor 135 angajati si sa îsi onoreze obligatiile comerciale, cu consecinta blocarii întregii activitati, creându-se chiar premisele intrarii în faliment în contextul actualei crize economice. Aceasta concluzie este confirmata de datele financiare ale Societatii, care a obtinut un profit de 4.971.806 lei, conform raportarii din data de 31.12.2008, si respectiv o pierdere de 1.122.185 lei, conform raportarii din data de 30.06.2009.
Arata recurenta ca prima instanta a respins cererea de suspendare retinând ca nu ar exista un prejudiciu iminent întrucât executarea a fost declansata în 2008 si nu a fost continuata si, în ipoteza finalizarii executarii silite, urmata de anularea în mod irevocabil a actelor în discutie, suma ar putea fi oricum recuperata.
Primul considerent este rezultatul ignorarii prevederilor legale aplicabile executarilor silite ce vizeaza debite fiscale, dar si situatiei de fapt din speta dedusa judecatii pentru ca în intervalul cuprins între data declansarii executarii si data pronuntarii hotarârii atacate, executarea nu a putut fi continuata aproape 1 an de autoritatile fiscale ca urmare a suspendarii actelor în discutie de catre instanta de judecata, în februarie 2009, masura ce a încetat în noiembrie 2009. Faptul ca executarea nu a fost reluata de autoritatile fiscale în perioada în care masura suspendarii a încetat (adica ulterior momentului noiembrie 2009) nu echivaleaza cu o dovada ca nu exista un prejudiciu iminent având în vedere specificul executarilor fiscale. Potrivit art. 142 alin. (4) C.pr.fisc., executarea creantelor fiscale nu se perima, de unde rezulta ca, independent de intervalul scurs de la data emiterii somatiei, respectiva executare poate fi reluata oricând.
Cât priveste cel de-al doilea considerent, acesta lipseste practic de continut institutia suspendarii actelor administrative, pentru ca admitând ca pozitia primei instante, potrivit careia declansarea unei executari silite în vederea recuperarii sumei de 489.807 RON nu echivaleaza cu demonstrarea unui prejudiciu iminent întrucât suma ar putea fi ulterior recuperata, ar fi corecta, atunci care sunt ipotezele în care o persoana interesata ar putea justifica îndeplinirea cerintei reglementate de art. 15 din Legea nr. 554/ 2004. În plus, acest considerent ignora faptul ca finalizarea executarii creeaza probleme financiare unei societati, probleme care pot determina intrarea în insolventa iar recuperarea ulterioara a sumei nu va putea repara prejudiciul deja produs.
Deci, având în vedere faptul declansarii executarii silite, executare care poate fi oricând reluata, s-a facut dovada prejudiciului iminent, astfel cum acesta este definit de art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004.
În ce priveste cea de-a doua conditie, a cazului temeinic justificat, continua recurenta ca, în mod eronat, prima instanta a apreciat ca nu este îndeplinita aceasta conditie, respingând cererea de suspendare retinând ca nu ar fi îndeplinita aceasta conditie pentru ca argumentele prezentate nu ar demonstra o aparenta de nelegalitate a actelor, iar împrejurarea ca acestea au fost deja anulate de instanta de judecata ar fi irelevant în contextul în care respectiva hotarâre de anulare a fost pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, adica de o instanta apreciata de cea suprema ca nefiind competenta în litigiul având ca obiect suspendarea respectivelor acte.
Dar, învedereaza recurenta, actele administrativ fiscale a caror suspendare a solicitat-o sunt nelegale. Precizeaza ca, în intervalul ianuarie-iunie 2005, punctul de lucru având o suprafata de 100 mp ce formeaza obiectul contractului de închiriere nr. 10/2004 a fost situat într-un port liber. Perimetrul respectiv în intervalul septembrie 1993-octombrie 2004 a reprezentat o zona libera, supusa reglementarilor Legii nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere. În anul 1992 a fost adoptata Legea nr. 84/1992, conform careia, pe anumite suprafete de teren din portul Constanta, se aplica regimul de zona libera, regim care implica acordarea de facilitati fiscale si aplicarea formalitatilor vamale simplificate. În acest sens, prin H.G. nr. 410/1993 privind Înfiintarea Zonei libere Constanta Sud si a Regiei Autonome “Administratia Zonei Libere Constanta Sud” care a intrat în vigoare în septembrie 1993, s-a instituit regimul de zona libera în complexul portuar Constanta Sud. Acest regim s-a aplicat pâna în octombrie 2004, data la care a intrat în vigoare Legea nr. 342/2004 privind trecerea Regiei Autonome “Administratia Zonei Libere Constanta Sud si a Zonei Libere Basarabi” la Compania Nationala “Administratia Porturilor Maritime” – S.A. Constanta. Între octombrie 2004-ianuarie 2007, spatiul în discutie a reprezentat un port liber, supus reglementarilor O.G. nr. 131/2000
Legea nr. 342/2004 prevedea ca terenurile din zona Constanta Sud pentru care nu erau încheiate contracte de concesiune se atribuiau direct, în regim de concesiune, Companiei Nationale “Administratia Porturilor Maritime” – S.A. Constanta – autoritatea care administra portul Constanta având regim de port liber conform H.G. nr. 547/2002 si ca aceste terenuri erau supuse facilitatilor fiscale prevazute de O.G. nr. 131/2000, facilitati printre care se numara si scutirea de TVA, conform art. 144 alin. (1) lit. c) C.fisc.
Suprafata de teren pe care se afla punctul de lucru E. T. I., adica suprafata pe care s-au efectuat livrarile în discutie, este detinuta în baza contractului de închiriere nr. 10/2004 – nefacând obiectul vreunui contract de concesiune -, fiind deci incidente prevederile art. 2 alin. (2) si (5) din Legea nr. 342/2004. În consecinta, din momentul intrarii în vigoare a Legii nr. 342/2004, aceasta suprafata facea parte din perimetrul atribuit în concesiune Companiei Nationale “Administratia Porturilor Maritime” – S.A. Constanta, adica autoritatii care administra portul Constanta, având regim de port liber, conform H.G. nr. 547/2002, perimetru pe care deveneau incidente masurile specifice porturilor libere (inclusiv scutirea de TVA).
Ulterior, a intrat în vigoare H.G. nr. 168/2006 pentru modificarea si completarea Hotarârii Guvernului nr. 547/2002 privind instituirea în portul Constanta, aflat în administrarea Companiei Nationale “Administratia Porturilor Maritime Constanta” – S.A, a masurilor pentru facilitarea exploatarii porturilor. Actul normativ mentioneaza ca facilitatile prevazute de O.G. nr. 131/2000 se aplica în zona din port având o suprafata de 39.065.904 mp, conform planului cadastral anexat. Actul normativ rectifica suprafata initiala a portului indicata de H.G. nr. 547/2002, rectificare care era necesara din perspectiva Legii nr. 342/2004, iar H.G. nr. 168/2006 nu stabileste o situatie juridica noua, ci se limiteaza sa constate modificarile intervenite prin aparitia Legii nr. 342/2004 sub aspectul dimensiunilor portului liber.
Dupa data de 3 ianuarie 2007, spatiul a redevenit o zona libera, fiind aplicabile prevederile Legii nr. 84/1992. Luând în considerare si faptul ca în statele membre nu erau acceptate reglementari de tipul celor instituite prin O.G. nr. 131/2000, în anul 2007 a intrat în vigoare H.G. nr. 1908/2006 pentru extinderea regimului de zona libera pe unele suprafete din porturile Galati, Braila si Constanta.
Deci, subliniaza recurenta, concluzia actelor contestate, potrivit carora Constanta Sud ar fi dobândit regim de port liber începând cu data intrarii în vigoare a H.G. nr. 168/2006 (februarie 2006) este eronata întrucât art. 2 din Legea nr. 342/2004 prevede ca terenurile din zona Constanta Sud care nu formau obiectul unor contracte de concesiune aveau regim de port liber în acceptiunea Codului Fiscal, urmând ca facilitatile specifice unei astfel de zone, potrivit O.G. nr. 131/2000, sa fie aprobate prin ordinul ministrului de resort.
În consecinta, luând în considerare faptul ca livrarile efectuate de E. T. I. s-au realizat într-un perimetru din zona Constanta Sud care nu facea obiectul unui contract de concesiune, ci era detinut în baza contractului de închiriere nr. 10/2004, iar art. 2 din Legea nr. 342/2004 consacra în mod expres regimul de port liber pentru astfel de terenuri situate în zona Constanta Sud, rezulta ca în mod eronat autoritatile au apreciat ca nu opereaza scutirea de TVA.
Art. 2 alin. (2) din Legea nr. 342/2004 prevedea ca terenurile din zona Constanta Sud care nu formau obiectul unor contracte de concesiune au fost concesionate direct companiei care administra portul Constanta – port liber în baza H.G. nr. 547/2002. Atribuirea terenurilor care nu formau obiectul unor contracte de concesiune, situate în zona Constanta Sud (categorie din care face parte si perimetrul pe care s-au efectuat livrarile), în favoarea entitatii care administra portul liber Constanta semnifica tocmai schimbarea regimului juridic al acestora, ca efect al intrarii în vigoare a Legii nr. 324/2004, regim care a devenit cel de port liber.
Intrarea în vigoare a Legii nr. 342/2004 (octombrie 2004) a echivalat cu modificarea implicita a H.G. nr. 547/2002 sub aspectul dimensiunilor portului liber Constanta. Art. 12 din O.G. nr. 131/2000 permitea instituirea unei zone libere în cadrul unui port liber, situatie în care în perimetrul portului se aplicau doua regimuri juridice distincte (zona libera si port liber).
În cazul de fata, în intervalul 2002-2004, în portul Constanta s-au aplicat doua astfel de regimuri: de port liber în spatiul delimitat conform H.G. nr. 547/2002 cu exceptia suprafetei Constanta Sud, perimetru delimitat prin H.G. nr. 410/1993, care avea regim de zona libera. Începând cu luna octombrie 2004, pe suprafetele din Constanta Sud care nu erau atribuite pe baza de contracte de concesiune s-a aplicat regimul de port liber, aspect prevazut explicit de art. 2 alin. (5) raportat la alin. (4) din Legea nr. 342/2004. Aplicarea acestui regim pe suprafetele în discutie s-a realizat de drept ca urmare a intrarii în vigoare a Legii nr. 342/2004, fara sa mai fie necesara o hotarâre de guvern care sa stabileasca limitele portului liber Constanta, conform art. 12 din O.G. nr. 131/2000. Acest aspect se explica prin faptul ca limitele portului liber Constanta, astfel cum erau stabilite prin H.G. nr. 547/2002, nu au suferit nici o modificare prin intrarea în vigoare a Legii nr. 342/2004, în conditiile în care, asa cum am aratat deja, întreaga zona Constanta Sud era situata în limitele, adica în perimetrul portului liber Constanta. În aceste conditii, stabilind ca portul liber are o suprafata de 39.065.904 mp (fata de suprafata de 35.958.783 mp, reglementata H.G. nr. 547/2002), H.G. nr. 168/2006 nu face decât sa constate o situatie preexistenta, si anume extinderea suprafetei portului liber Constanta, extindere care se produsese prin intrarea în vigoare a Legii nr. 342/2004.
Continua recurenta ca, chiar entitatea careia i-a fost atribuit în concesiune, prin Legea nr. 342/2004, perimetrul din Constanta Sud pentru care nu erau încheiate contracte de concesiune, indica în mod explicit ca acesta reprezenta un port liber. Astfel, adresa nr. 287676/15.11.2007 a Companiei Nationale “Administratia Porturilor Maritime Constanta” S.A. Constanta mentioneaza ca: “Din momentul intrarii în vigoare a Legii nr. 142/2004, octombrie 2004, suprafata de 100 mp ce a facut obiectul contractului de închiriere a iesit din regimul de zona libera intrând sub incidenta OG. nr. 131/2000”.
În intervalul cuprins între intrarea în vigoare a Legii nr. 342/2004, pe de pe o parte, si a H.G. nr. 168/2006, pe de alta parte, recurenta arata ca a avut calitatea de beneficiar într-o serie de raporturi juridice încheiate în legatura cu marfuri livrate în cadrul punctului de lucru din zona Constanta Sud, iar toate facturile aferente acestor operatiuni nu au inclus TVA.
În consecinta, conchide recurenta, nelegalitatea Raportului de inspectie si a Deciziei nr. 312/12.12.2007 a fost statuata printr-o hotarâre care se bucura de autoritate de lucru judecat si în mod eronat prima instanta a ignorat aceasta hotarâre, pe motiv ca respectivul act jurisdictional ar fi fost pronuntat de o instanta necompetenta.
Curtea, analizând actele depuse la dosar, sustinerile partilor si prevederile legale aplicabile în materie, constata ca recursul este fondat.
În ce priveste prima dintre conditii, Curtea retine ca prin sentinta civila nr. 2835 din 01.07.2009, aceasta instanta a dispus anularea actelor administrative fiscale contestate – Raportul de inspectie fiscala nr. 860219/11.12.2007, Decizia de impunere nr. 312/12.12.2007 si Decizia ANAF nr. 373/05.11.2008.
Aceasta hotarâre a fost casata cu trimitere spre judecare instantei competente (Tribunalul Bucuresti).
Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciaza ca recurenta a justificat necesitatea masurii suspendarii în vederea prevenirii produceri unei pagube iminente, motiv pentru care va admite recursul si va modifica în tot sentinta recurata în sensul admiterii actiunii.
