La termenul de judecata din data de 15.10.2007, Tribunalul a încuviintat proba cu o expertiza topo, a desemnat expertul, a fixat obiectivele si a stabilit în sarcina reclamantului onorariul provizoriu de 700 lei. Pâna la data de 13.12.2007 reclamantul nu si-a îndeplinit obligatia, încât judecarea cauzei a fost suspendata în temeiul dispozitiilor art.1551 Cod procedura civila.
La data de 12.12.2008, reclamantul a adresat instantei o cerere de repunere pe rol a cauzei, fara însa a atasa dovada achitarii onorariului provizoriu.
În conditiile în care acest act de procedura îndeplinit conform art. dispozitiilor 249 Cod procedura civila este ineficient în lipsa dovezii îndeplinirii obligatiei stabilite în sarcina reclamantului, la 13.01.2009, instanta a constatat îndeplinite conditiile prevazute de art.248 al.1 Cod procedura civila, privind perimarea.
Recursul a fost respins de Curtea de Apel Suceava cu urmatoarea motivare:
În conformitate cu dispozitiile art.1551 Cod procedura civila, când constata ca desfasurarea normala a procesului este împiedicata din vina partii reclamante, prin neîndeplinirea obligatiilor prevazute de lege ori stabilite în cursul judecatii, instanta poate suspenda judecata, aratând în încheiere care anume obligatii nu au fost respectate. La cererea partii, judecata va fi reluata daca obligatiile au fost îndeplinite si potrivit legii,aceasta poate continua.
Încheierea de suspendare a judecatii poate fi atacata cu recurs în mod separat, conform dispozitiilor art.2441 Cod procedura civila, cât timp dureaza suspendarea.
Din verificarea lucrarilor dosarului se constata ca, în speta, reclamantul nu a uzat de aceste dispozitii legale si nu a contestat, la instanta competenta, stabilirea obligatiei de plata a avansului provizoriu expert în sarcina sa si nici cuantumul acestuia.
Din interpretarea disp.art.1551 alin.2 si ale art.249 Cod procedura civila rezulta ca cererea de ajutor public judiciar, formulata în ultima zi a termenului de perimare, nesolutionata, nu justifica repunerea pe rol a cauzei si nu constituie, în sine, un act de procedura facut în vederea judecatii, de natura a întrerupe acest termen. De altfel, aceasta cerere a fost respinsa de Tribunal prin încheierea nr.77/17.02.2009, data în dosarul nr.16/39/2007 (atasat).
În atare situatie, corect Tribunalul a interpretat si aplicat în speta dispozitiile art.248 Cod procedura civila, constatând ca cererea a ramas în nelucrare din vina reclamantului timp de un an.