TAGADA PATERNITATE Paternitate. Stabilire. Tăgadă


În motivarea cererii, în fapt, reclamantul a aratat ca a fost casatorit cu pârâta din anul 2001, locuind o perioada împreuna dar niciodata nu s-au comportat ca soti.

De comun acord casatoria dintre parti a fost desfacuta, instanta pronuntând în acest sens sentinta civila nr. 2188/19.10.2011., prilej cu care atât reclamantul cât si pârâta au sustinut faptul ca minora TC , nascuta la data de 20.08.2002 nu este fiica reclamantului.

Precizeaza ca nu a întretinut niciodata raporturi intime cu pârâta ,aceasta a locuit mai mult în localitatea TM la rudele sale, apoi a plecat la în Spania si nu a mai pastrat legatura de familie cu aceasta.

Despre nasterea minorei a aflat foarte târziu , respectiv în urma cu aproximativ doi ani, acesta fiind motivul pentru care nu a formulat actiunea pâna în prezent.

În drept reclamantul si-a întemeiat cererea pe dispozitiile art. 430 Cod civil.

În dovedire a solicitat proba cu acte, interogatoriul pârâtei si doi martori.

Pârâta , prezenta la acest termen de judecata, este de acord cu actiunea reclamantului, nu a solicitat administrarea altor probe.

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta a constatat si retinut urmatoarele:

Din certificatul de nastere al minorei TC s-a retinut ca aceasta s-a nascut la data de 20 august 2002 deci, în timpul casatoriei reclamantului cu pârâta, casatorie ce a fost încheiata la data de 02 mai 2001 si înregistrata în registrul starii civile al Consiliului Local al municipiului RV, la nr. 42.

Prin sentinta civila nr. 2188/19.10.2011 pronuntata în dosarul civil nr. 3074/292/2011 de catre Judecatoria RV s-a dispus desfacerea casatoriei , prin acordul sotilor.

A fost depus la dosarul cauzei certificatul de nastere al minorei din cuprinsul caruia instanta retine ca reclamantul este trecut la rubrica tatal copilului.

Reclamantul a solicitat în cauza administrarea probei cu interogatoriul pârâtei precum si proba cu martori, aratând în mod expres ca nu solicita administrarea altor probe.

Potrivit dispozitiilor art. 421 din Codul civil orice persoana interesata, în speta, reclamantul, sotul mamei copilului, poate contesta filiatia stabilita printr-un act de nastere. Filiatia se dovedeste prin certificatul medical constatator al nasterii, prin expertiza medico-legala de stabilire a filiatiei sau în lipsa certificatului prin în cazul imposibilitatii efectuarii expertizei, prin orice mijloc de proba.

În cazul de fata reclamantul nu a depus la dosar un alt act medical constatator al nasterii minorei si a precizat în mod expres prin avocat, având deci asigurata asistenta juridica, faptul ca nu solicita alte probe, respectiv o expertizare a copilului, ca se foloseste în dovedirea actiunii numai de proba cu martori si interogatoriul pârâtei.

Fata de dispozitiile legale mai sus mentionate, instanta apreciaza ca reclamantul nu a dovedit în cauza o alta situatie de fapt decât cea înscrisa în certificatului de nastere al copilului.

Recunoasterea mamei copilului în sensul ca a locuit mai mult în TM, la rude, ca apoi a plecat la munca în strainatate, în timp ce reclamantul a ramas în RV si a aflat despre nasterea minorei în urma cu circa doi ani, este considerata de instanta o proba insuficienta pentru a constata ca reclamantul nu este tatal copilului.

În acelasi timp, declaratiile martorilor audiati sunt considerate ca subiective, martorii cunoscând aspecte succinte legate de relatia partilor.

Cu motivarea de mai sus instanta urmeaza a respinge actiunea formulata, apreciind ca reclamantul nu a rasturnat prezumtia de paternitate fata de copil, situatie rezultata din existenta starii de fapt de la nasterea minorei, respectiv casatoria cu pârâta, aspect confirmat în certificatul de nastere al copilului.