Cod Proc.Civ., art.284, art.287, art.134;
Astfel cum reiese din continutul alin. 1 si 2 ale art. 287 Cod Proc.Civ., absenta unora sau altora dintre elementele de continut ale cererii de apel sunt supuse unor sanctiuni diferite (decaderea sau nulitatea) dar si unor termene care au caracter special în raport de cel instituit prin art. 284 alin.1 Cod Proc.Civ.. Cerinta aratarii (în cererea de apel) a motivelor de fapt si de drept pe care se întemeiaza apelul este reglementata sub sanctiunea decaderii, iar termenul pâna la care poate fi îndeplinita este cel dat de prima zi de înfatisare.
În raport de dispozitiile art. 134 Cod Proc.Civ., procesul civil se afla la momentul primei zile de înfatisare în conditiile în care partile sunt legal citate si pot pune concluzii în respectivul litigiu, ceea ce înseamna ca, în masura în care mentionatele conditii nu sunt îndeplinite, primul termen de judecata (la care se raporteaza recurenta) nu poate coincide cu prima zi de înfatisare.
În speta, primul termen de judecata acordat în faza apelului nu putea fi considerat ca reprezentând prima zi de înfatisare, în sensul art.134 Cod Proc.Civ., pentru ca la respectivul termen partile au lipsit iar instanta a facut aplicarea prevederilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod Proc.Civ., prin care este instituita suspendarea de drept a cursului judecatii.
În prezenta incidentului procedural caruia i s-a dat astfel eficienta (incident ce are natura unei sanctiuni procedurale pentru toate partile din proces, pentru lipsa lor de staruinta în finalizarea litigiului) în mod evident nu a existat posibilitatea partilor de a pune concluzii, astfel ca nu se poate vorbi de împlinirea momentului primei zile de înfatisare. (Decizia civila nr.353R din data de 30 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a IX-a Civila si pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuala)
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei sectorului 2 Bucuresti la data de 10.10.2006, reclamanta I.C. a chemat în judecata pe pârâta P.G., solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se constate deschisa succesiunea defunctului I.I.; sa se constate ca partile au calitatea de mostenitori ai defunctului mentionat; sa se atribuie fiecareia dintre mostenitoare cota care i se cuvine din masa partajabila.
În motivarea cererii astfel formulate, a aratat reclamanta ca, la data de 04.04.2005 a decedat I.I. – autorul partilor, iar mostenitorii acestuia sunt: reclamanta si pârâta, în calitate de fiice. O alta fiica a defunctului – numita C.J.- a renuntat la succesiunea tatalui, potrivit declaratiei nr. 849/07.04.2006.
Masa partajabila se compune din cota de 3/4 din imobilul situat în Bucuresti, str. C. nr. …., (dobândit astfel: 1/2 prin cumparare în timpul casatoriei cu numita Ion Elena si 1/4 prin de la sotia predecedata).
În drept, au fost invocate prevederile art.730, art.689, art.728 Cod Civil, Legea nr.319/1944.
La primul termen de judecata, instanta a dispus largirea cadrului procesual prin introducerea în cauza si a numitei C.J.(cealalta fiica a defunctului I.I.).
Pârâta P.G. a formulat întâmpinare si cerere reconventionala, solicitând sa se constate deschisa succesiunea defunctului I.I., sa se stabileasca mostenitorii acestui defunct si masa succesorala ramasa de pe urma lui, sa se dispuna partajul masei succesorale astfel stabilite si sa îi fie atribuit imobilul din Bucuresti, str. C., ap…
A mai aratat pârâta reclamanta ca, alaturi de imobilul mentionat, în masa succesorala se regaseste si un pasiv succesoral de 25.000 lei reprezentat de cheltuielile efectuate cu ultima boala a defunctului, contributia sa la cheltuielile de întretinere, alte obligatii cu înmormântarea si parastasele tinute pâna la 6 luni.
În ce priveste cererea de atribuire a imobilului, a precizat pârâta reclamanta ca a formulat-o pentru ca detine o cota de 3/8, ca urmare a succesiunii ramase de pe urma mamei sale (I. E.) si a faptului ca l-a îngrijit pe defunct, l-a sustinut material si moral, a sustinut întreaga cheltuiala ocazionata de înmormântare si parastase.
În drept, s-au invocat prevederile art. 728-729, 736 Cod Civil, Legea nr.319/1944.
Prin sentinta civila nr. 1758/25.02.2008, a fost admisa actiunea principala, astfel cum a fost completata si precizata. A fost admisa în parte cererea reconventionala. S-a dispus sistarea starii de indiviziune si atribuirea catre pârâta reclamanta, în deplina proprietate si posesie, a imobilului situat în Bucuresti, str. C. nr. …. S-a atribuit reclamantei-pârâte si pârâtei reclamante câte o suma de 624,25 lei reprezentând cota de 1/2 din valoarea libretului cu dobânda la termen nr. 662-202-4952 emis de CEC Ag. Socului, cu sold activ la 31.12.2006 în valoare de 1248,51 lei. A fost obligata pârâta reclamanta sa plateasca reclamantei pârâte suma de 81.069 lei, cu titlu de sulta – reprezentând cota de 1/2 din valoarea cotei de 5/8 din imobilul partajat. A fost obligata reclamanta pârâta sa plateasca pârâtei reclamante suma de 4.196 lei reprezentând cota de 1/2 din valoarea pasivului succesoral. S-a dispus compensarea creantelor reciproce si obligarea, în consecinta, a pârâtei-reclamante la plata catre reclamanta pârâta a sumei de 76.873 lei. De asemenea s-a dispus compensarea în parte a cheltuielilor de judecata, fiind obligata pârâta reclamanta sa plateasca reclamantei pârâte suma de 412 lei cu acest titlu.
Pentru a dispune astfel, instanta a retinut în esenta ca:
Pentru a dispune astfel, instanta a retinut în esenta ca:
Prin încheierea de admitere în principiu pronuntata la data de 30.04.2007, s-a constatat deschisa succesiunea defunctului I.I. ; s-a constatat ca de pe urma acestuia au ramas, ca mostenitori reclamanta-pârâta si pârâta-reclamanta în calitate de fiice, fiecare cu câte o cota succesorala de 1/2; ca pârâta C.J. nu are calitatea de mostenitor, ca urmare a renuntarii exprese la succesiunea defunctului; s-a constatat ca masa succesorala se compune din cota de 5/8 din apartamentul nr. …. situat în Bucuresti, str. C. nr. … si libretul de economii cu dobânda la termen nr. 662-202-4952 emis de CEC – Ag. Socului, precum si ca pasivul succesoral în cuantum de 8.392 lei a fost suportat de pârâta reclamanta P.G., aceasta având un drept de creanta asupra reclamantei în cuantum de 4.196 lei.
La stabilirea valorii de circulatie a imobilului, instanta a avut în vedere raportul de expertiza întocmit de expert M.D.A., astfel cum a fost lamurit prin raspunsul la obiectiuni.
Egalizarea loturilor formate a fost realizata prin stabilirea obligatiei pârâtei reclamante de a plati sulta reclamantei pârâte, si tinând seama de creantele reciproce ale partilor s-a dispus compensarea acestora pâna la concurenta celei mai mici dintre ele.
Împotriva acestei sentinte a declarat apel pârâta reclamanta.
În motivarea apelului s-a sustinut în esenta ca:
Expertiza în specialitatea constructii a estimat o valoare a imobilului mai mare decât cea reala, expertul netinând cont de suprafata mica, de lipsa îmbunatatirilor si de împrejurarea ca pretul apartamentelor a scazut considerabil în prezent. Astfel, sulta stabilita în sarcina apelantei este – în sustinerea acesteia – prea mare.
A mai sustinut apelanta ca instanta fondului a considerat în mod gresit ca reclamanta pârâta are dreptul la recuperarea a 1/2 din onorariul de avocat (al carui cuantum a fost de 1.000 lei), netinând cont si de onorariul pe care pârâta-reclamanta l-a platit (în acelasi cuantum) si neprocedând la compensarea acestuia.
Totodata s-a aratata ca, prin încheierea de admitere în principiu, instanta a apreciat în mod gresit ca pârâta C.J. nu a acceptat succesiunea, cotele succesorale fiind de câte 1/3, iar din probele administrate reiesea ca aceasta pârâta îi facea apelantei o liberalitate în privinta cotei astfel mostenite.
Intimata I.C. a formulat întâmpinare, solicitând prin aceasta respingerea apelului ca nefondat.
A mai aratat intimata ca motivele de apel au fost tardiv depuse, hotarârea primei instante fiind legala si temeinica deoarece pârâta C.J.a renuntat la mostenirea autorului comun al partilor.
Cu privire la expertiza efectuata în cauza, s-a aratat ca prima instanta a încuviintat partilor obiectiuni, astfel ca nu mai este necesara o noua expertiza.
Si intimata C.J. a formulat întâmpinare, pe aceasta cale sustinând temeinicia apelului.
În ce priveste calitatea sa de mostenitoare, a aratat ca intentia ei nu a fost de a renunta la mostenirea defunctului, ci de a renunta în favoarea apelantei; a fost vorba de fapt de o acceptare urmata de o liberalitate, retractând declaratia în termenul legal de acceptare a succesiunii si neavând cunostinta de faptul ca reclamanta-pârâta a acceptata succesiunea în mod expres. La fel a procedat si în cazul succesiunii mamei, renuntând în favoarea apelantei-pârâte care s-a ocupat de parinti pâna la decesul acestora.
Prin decizia civila nr. 418A/26.03.2010 pronuntata de Tribunalul Bucuresti sectia a III-a civila, a fost admis apelul astfel formulat, dispunându-se schimbarea în parte a sentintei în sensul ca: a fost obligata pârâta reclamanta sa plateasca reclamantei pârâte, cu titlu de sulta, suma de 65.975 lei reprezentând 1/2 din valoarea cotei de 5/8 din imobilul partajat, în termen de 6 luni de la data ramânerii definitive a sentintei apelate, iar în urma compensarii creantelor reciproce a fost obligata pârâta la plata catre reclamanta pârâta a sumei de 61.779 lei. Au fost mentinute celelalte dispozitii ale sentintei. A fost obligata intimata reclamanta pârâta la plata catre apelanta a sumei de 905 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
În ce priveste critica prin care apelanta a sustinut gresita retinere a renuntarii la din partea pârâtei intimate C.J., a apreciat instanta ca fiecare parte poate critica hotarârea judecatoreasca numai în privinta dispozitiilor care o privesc, astfel ca împotriva mentionatei solutii a primei instante putea formula apel numai pârâta C.J., nu si apelanta P.G..
Pe de alta parte a retinut instanta de apel ca fiind corecta concluzia instantei de fond în sensul ca pârâta C.J. este straina de succesiunea tatalui ei ca efect al renuntarii facute prin declaratia autentificata sub numarul 849/2006, conform cu prevederile art. 696 Cod Civil.
Cu toate ca prin declaratia autentificata sub numarul 1778/25.09.2006, pârâta a revocat declaratia de renuntare la mostenire anterior mentionata, aceasta nu este de natura sa îi reactiveze dreptul succesoral întrucât retractarea renuntarii este permisa de lege doar daca este facuta înauntrul termenului de optiune succesorala si numai daca intervine înainte ca mostenirea sa fi fost acceptata de ceilalti succesibili. Aceasta din urma conditie nu este îndeplinita în speta pentru ca, la data declaratie de revocare, mostenirea defunctului Ion Ioan fusese acceptata de I.C. si P.G.
Referitor la sustinerea potrivit careia renuntarea nu a fost pur abdicativa, a apreciat instanta ca nu poate fi retinuta deoarece este vorba de un act autentic ce se bucura de prezumtia de validitate si autenticitate în privinta constatarilor proprii ale notarului instrumentator pâna la înscrierea în fals, iar în privinta viciilor de consimtamânt pâna la proba contrara. Astfel, daca declaratia de renuntare nu corespundea vointei reale a pârâtei, aceasta putea solicita – în conditiile legii – constatarea nulitatii actului juridic. Renuntarea la succesiune nu este un act susceptibil de modalitati, fiind un act juridic pur si simplu, si nu putea fi subsumata conditiei de a nu mai aparea alti mostenitori. Astfel, chiar daca vointa pârâtei intimate ar fi fost ca renuntarea sa profite exclusiv uneia dintre surori, aparitia unui alt mostenitor nu poate fi considerata drept o cauza de invaliditate a renuntarii la mostenire.
În privinta criticii referitoare la modalitatea de compensare a cheltuielilor de judecata, a apreciat instanta ca este neîntemeiata. Desi apelanta a sustinut ca a achitat si ea un onorariu de 1000 lei care ar fi trebuit sa intre la compensarea cheltuielilor de judecata, nu a facut – în conditiile art. 1169 – dovada efectuarii acestei cheltuieli.
Referitor la criticile privind valoarea de circulatie a imobilului si (implicit) a cuantumului sultei, a apreciat instanta de apel ca sunt întemeiate fata de valoarea stabilita prin expertiza efectuata în etapa procesuala a apelului. Având în vedere aceasta noua evaluare a imobilului si fluctuatiile de preturi înregistrate pe piata imobiliara, instanta de apel a stabilit cuantumul sultei datorate de apelanta pârâta reclamanta copartajantei reclamanta-pârâta la suma de 65.975 lei si suma ce va fi platita în urma compensarii creantelor reciproce ale partilor.
În temeiul art. 274 si 276 Cod Proc.Civ., facând compensarea cheltuielilor efectuate de parti pentru judecarea apelului, instanta de apel a stabilit obligatia intimatei I.C. de a plati apelantei cheltuieli de judecata în suma de 905 lei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs intimata I.C.
În motivarea recursului se arata în esenta ca:
Instanta de apel a încalcat prevederile art.20 din Legea 146/1997, care stabilesc faptul ca taxa de timbru se achita cel mai târziu la primul termen de judecata.
Sustine recurenta ca primul termen este, în acceptiunea legiuitorului, acela la care partile legal citate ar trebui sa se prezinte în fata instantei de apel pentru prima data. Spre deosebire de alte acte sau fapte procesuale civile, primul termen în cazul achitarii taxei de timbru nu depinde de cererea de lipsa de aparare sau de lipsa de procedura, si n ici nu poate fi reconsiderat sau amânat. Deci, prima discutie în proces începe cu achitarea taxei de timbrul legal datorate, în caz de netimbrare intervenind sanctiunea anularii cererii de apel.
Instanta de apel a încalcat flagrant aceasta lege – în sustinerea recurentei – suspendând judecata cauzei în temeiul prevederilor art. 242 pct. 2 Cod Proc.Civ. în conditiile în care la primul termen apelul nu era timbrat. Se întâlneste astfel o cauza care netimbrata nu mai este cauza, si totusi suspendata pe neprezentarea partilor la termenul fixat.
O alta critica formulata de apelanta la adresa deciziei recurate este în sensul ca instanta de apel a încalcat flagrant prevederile art. 284 alin.1 si art.287 alin.1 pct.3 Cod Proc.Civ., respingând în mod gresit exceptia prin care recurenta a sustinut tardivitatea depunerii motivelor de apel.
Se sustine ca, desi aceste articole prevad clar si indubitabil termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotarârii si ca apelul trebuie sa contina, sub sanctiunea decaderii, motivele de fapt si de drept pe care se întemeiaza, pârâta apelanta a depus cererea de declarare a apelului în termenul legal, dar aceasta cerere nu continea motivele de fapt si de drept. Acestea din urma au fost depuse la cel de-al doilea termen de judecata, dupa ce instanta de apel dispusese suspendarea judecatii cauzei.
Depunerea motivelor de apel s-a realizat – în sustinerea recurentei, la trei luni de la data la care ar fi trebuit depuse potrivit art. 284 alin. 1 si art. 287 alin. 1 pct. 3 Cod Proc.Civ.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 Cod Proc.Civ.
Intimata P.G. a formulat întâmpinare, prin aceasta sustinând în esenta caracterul nefondat al recursului.
Arata intimata ca este nefondat primul motiv de recurs în conditiile în care la primul termen de judecata era lipsa de procedura cu toate partile din proces si, mai mult decât atât, la acelasi termen era deja depusa chitanta ce dovedea achitarea taxei de timbru aferenta apelului.
În privinta celui de-al doilea motiv de recurs, precizeaza intimata ca îl considera neîntemeiat având în vedere ca apelul a fost declarat în termenul legal de 15 zile, iar motivele de apel au fost depuse la termenul din 24.10.2008, instanta de apel dând eficienta dreptului la aparare si facând aplicarea prevederilor art. 291 Cod Proc.Civ. Mai mult, prevederile art. 282-289 Cod Proc.Civ. nu prevad expres un motiv de nulitate absoluta a apelului în cazul în care motivele de apel nu sunt depuse în termen de 15 zile de la exercitarea apelului.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
În sedinta publica din data de 30.09.2010, intimata P.G. a invocat nulitatea recursului, sustinând ca motivele dezvoltate în sustinerea acestuia nu se încadreaza în rigorile art. 304 C.pr.civ.
Analizând cu precadere exceptia astfel invocata, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 1 Cod Proc.Civ., Curtea retine urmatoarele:
Recurenta nu numai ca a aratat, în debutul motivarii cererii de recurs, ca invoca lipsa de temei legal a hotarârii recurate, pe care o considera data cu încalcarea si aplicarea gresita a legii, dar a expus în dezvoltarea motivelor de recurs critici care reliefeaza gresita aplicare de catre instanta de apel a unor dispozitii legale la care se face o trimitere concreta, respectiv dispozitiile art.20 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru si cele ale art. 284 alin. 1 si art. 287 alin. 1 pct. 3 Cod Proc.Civ.
Raportat la asemenea sustineri, Curtea constata ca instanta de recurs este sesizata a verifica corectitudinea aplicarii dispozitiilor legale la care recurenta face referire, verificare care se circumscrie – formal – motivului de recurs prevazut în art. 304 pct.9 C.pr.civ. (…”când hotarârea pronuntata …a fost data cu încalcarea sau aplicarea gresita a legii”).
Ca atare, sustinerea intimatei în sensul ca motivele de recurs formulate de recurenta I.C. nu s-ar încadra în exigentele art. 304 C.pr.civ. apare ca vadit nefondata.
Analizând recursul în raport de actele si lucrarile dosarului, de criticile formulate si de limitele stabilite prin art. 304 C.pr. civ., Curtea retine urmatoarele:
În cadrul primului motiv de recurs, recurenta porneste de la o situatie premisa eronata, si anume aceea ca la termenul de judecata din data de 12.09.2008, când instanta de apel a dispus în sensul suspendarii judecatii pentru lipsa partilor, nu era facuta dovada achitarii taxei judiciare de timbru aferenta caii de atac a apelului.
O atare situatie nu se verifica însa în piesele dosarului constituit în etapa apelului.
Curtea constata ca dovada achitarii taxei de timbru datorate de catre intimata (apelanta) P.G. a fost depusa prin serviciul registratura al instantei cu o zi înaintea termenului de judecata mentionat, chitanta doveditoare fiind atasata cererii prin care apelanta solicita amânarea judecatii în vederea angajarii unui avocat.
Observând ca nu se verifica situatia premisa de la care porneste întregul rationament dezvoltat în sustinerea primului motiv de recurs, Curtea retine caracterul nefondat al acestuia, apreciind ca este de prisos a mai analiza în ce masura ar fi trebuit aplicata sau nu cu precadere sanctiunea anularii instituite prin art.20 din Legea nr.146/1997 în raport de masura suspendarii de drept a judecatii pe temeiul prevederilor art. 242 pct. 2 Cod Proc.Civ.
Rationamentul expus de recurenta în expunerea celui de-al doilea motiv de recurs si concluzia dedusa din acesta sunt gresite pentru ca se fundamenteaza pe lecturarea trunchiata si desprinderea context a celor doua norme (art.284 alin. 1 si art.287 alin.1 pct. 3 Cod Proc.Civ.) în privinta carora reproseaza instantei de apel ca ar fi facut o gresita aplicare.
Astfel, potrivit art.284 alin.1 C.pr.civ. “termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotarârii, daca legea nu dispune altfel”.
Norma enuntata stabileste deci termenul în care trebuie formulata cererea de apel.
În privinta continutului cererii de apel, prin art.287 C.pr.civ. se stabileste ca: “(1)Cererea de apel va cuprinde: 1.numele, domiciliul sau resedinta partilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea si sediul, precum si, dupa caz, numarul de înmatriculare în registrul comertului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul fiscal si contul bancar. Daca apelantul locuieste în strainatate, va arata si domiciliul ales în România, unde urmeaza sa i se faca toate comunicarile privind procesul; 2.aratarea hotarârii care se ataca; 3.motivele de fapt si de drept pe care se întemeiaza apelul; 4. dovezile invocate în sustinerea apelului; 5. semnatura. (2) Cerintele de la pct. 2 si 5 sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii, iar cele de la pct. 3 si 4 sub sanctiunea decaderii. Aceste cerinte pot fi îndeplinite pâna cel mai târziu la prima zi de înfatisare, iar lipsa semnaturii în conditiile prevazute de art. 133 alin. 2.”
Astfel cum reiese din continutul alin. 1 si 2 ale art. 287 Cod Proc.Civ., absenta unora sau altora dintre elementele de continut ale cererii de apel sunt supuse unor sanctiuni diferite (decaderea sau nulitatea) dar si unor termene care au caracter special în raport de cel instituit prin art. 284 alin.1 Cod Proc.Civ.. Cerinta aratarii (în cererea de apel) a motivelor de fapt si de drept pe care se întemeiaza apelul este reglementata sub sanctiunea decaderii, iar termenul pâna la care poate fi îndeplinita este cel dat de prima zi de înfatisare.
În ce priveste momentul procesual al primei zile de înfatisare, acesta este definit prin art. 134 Cod Proc.Civ., în sensul ca “este socotita ca prima zi de înfatisare aceea în care partile, legal citate, pot pune concluzii”.
Dupa cum reiese din continutul art. 134 Cod Proc.Civ., procesul civil se afla la momentul primei zile de înfatisare în conditiile în care partile sunt legal citate si pot pune concluzii în respectivul litigiu, ceea ce înseamna ca, în masura în care mentionatele conditii nu sunt îndeplinite, primul termen de judecata (la care se raporteaza recurenta) nu poate coincide cu prima zi de înfatisare.
În speta, primul termen de judecata acordat în faza apelului nu putea fi considerat ca reprezentând prima zi de înfatisare, în sensul art.134 Cod Proc.Civ., pentru ca la respectivul termen partile au lipsit iar instanta a facut aplicarea prevederilor art. 242 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ prin care este instituita suspendarea de drept a cursului judecatii.
În prezenta incidentului procedural caruia i s-a dat astfel eficienta (incident ce are natura unei sanctiuni procedurale pentru toate partile din proces, pentru lipsa lor de staruinta în finalizarea litigiului) în mod evident nu a existat posibilitatea partilor de a pune concluzii, astfel ca nu se poate vorbi de împlinirea momentului primei zile de înfatisare.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constata ca instanta de apel a facut o judicioasa aplicare în cauza a prevederilor art. 284 si 287 Cod Proc.Civ.
Fata de concluziile retinute si de dispozitiile legale mentionate, Curtea constata caracterul nefondat al criticilor aduse de recurenta hotarârii pronuntate de instanta de apel, urmând a dispune respingerea recursului astfel sustinut.
