Legea nr. 10/2001- art. 26 alin.3
Conform art. 26 alin.3 din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată în instanţă în termen de 30 de zile de la comunicare.
Conform art. 26 alin.3 din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată în instanţă în termen de 30 de zile de la comunicare.
Prin decizia civilă nr. 502/20.06.2011, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii B.A., B.I. şi V.A. împotriva sentinţei civile nr. 716/18.04.2011 pronunţată de Tribunalul Buzău, apreciind-o ca fiind legală.
În speţă, prin dispoziţia nr. 715/21.02.2007, emisă de Primarul Comunei Mihăileşti, a fost respinsă notificarea nr. 102/13.02.2002 formulată de numitul M.M.N..
Dispoziţia respectivă a fost comunicată mandatarului reclamanţilor, numitul Z.C.C.A., la data de 11.11.2008, împrejurare recunoscută de altfel şi de reclamanţi prin cererea de recurs.
Deci, potrivit prevederilor legale menţionate, termenul de 30 de zile în care se putea ataca în justiţie dispoziţia nr. 715/21.02.2007 a început să curgă de la data de 11.11.2008 şi s-a împlinit la data de 11.12.2008.
Cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, din lecturarea acţiunii introductive înregistrată la data de 11.11.2008, reiese că aceasta nu este o contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 715/21.02.2007 (obiectul său fiind total diferit), prima referire la actul respectiv fiind făcută în cererea precizatoare depusă la data de 29.05.2009, cu mult peste termenul legal.
Susţinerea recurenţilor în sensul că prin introducerea cererii de chemare în judecată în termenul legal s-ar fi întrerupt prescripţia dreptului la acţiune pentru cererea de precizare, nu are suport legal, întrucât termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 26 alin.3 din Legea nr. 10/2001, este un termen de decădere, nefiind deci susceptibil de întrerupere.
Prin raportare la dispoziţiile art. 26 alin.3 din Legea nr. 10/2001, tot tardiv formulată este şi contestaţia ce vizează decizia nr. 23779/21.10.2003 emisă de Agenţia Domeniilor Statului, cum de altfel a reţinut şi prima instanţă.
Decizia a fost comunicată notificatorului M.M.N. la data de 28.10.2003, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire (fila 158- vol.II dosar fond), iar prima referire la actul respectiv în instanţă a fost făcută prin cererea precizatoare depusă la data de 14.05.2010 (filele 22-24- vol.II dosar fond), cu mult peste termenul legal.
Susţinerea recurenţilor în sensul că, confirmarea de primire din data de 28.10.2003 nu este o dovadă certă a comunicării deciziei nr. 23779/21.10.2003 emisă de Agenţia Domeniilor Statului, nu este de natură a conduce la o altă soluţie, atâta timp cât contestaţia este tardivă şi dacă se are în vedere data de 25.02.2009- data certă a comunicării dispoziţiei respective, în instanţă, mandatarului reclamanţilor, conform menţiunilor din încheierea de şedinţă din 25.02.2009.
În considerarea tuturor acestor argumente, Curtea, în baza art. 312 Cod proc.civilă raportat la art. 304 pct.9 Cod proc.civilă, a respins ambele recursuri ca nefondate.
