Petentul T.C. a solicitat Comisiei Locale P.T. constituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 5 ha teren.
Prin hotărârea nr. y, Comisia locală P.T. a admis cererea, propunere invalidată prin hotărârea nr. Z a Comisiei Judeţene Neamţ cu menţiunea că solicitanţii fac dovada cu acte de la arhivele militare că autorii lor au luptat pe front, dar nu şi a faptului că aceştia îndeplineau condiţiile prevăzute de legea nr.187/1945 iar cererea este tardiv formulată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat plângere petentul, în termen legal, reiterând motivele invocate în susţinerea cererii de reconstituire.
Instanţa, analizând hotărârea atacată prin plângere constată că aceasta este legală şi urmează să fie menţinută pentru următoarele motive.
Cererea de reconstituire formulată de petentul T.C. este fundamentată pe dispoziţiile art. 36 din Legea 1/2000 astfel cum a fost modificat prin Legea 212/2008. Acest act normativ a fost edictat de legiuitor cu unicul scop de a permite tuturor persoanelor împroprietărite sau îndreptăţite la împroprietărire prin Legea 187/1945 să ceară, în condiţiile Legii 1/2000, constituirea dreptului de proprietate cu referire la terenul la care au fost îndreptăţiţi dar care din motive cunoscute nu a mai intrat în patrimoniul acestora.
Faptul că actul normativ în speţă nu prevede un termen de depunere a cererii de constituire nu înseamnă că un asemenea drept poate fi exercitat sine die.
Un asemenea efect nici nu a fost avut în vedere de legiuitor care în titlul actului normativ, ca şi tehnică legislativă, arată că actul modifică o normă juridică a altui act normativ, în speţă Legea 1/2000, privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii fondului Funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997.
Titlul Legii 1/2000 dar şi art. 25 din lege arată că întreaga procedură de reconstituire a dreptului de proprietate se face în condiţiile stabilite de Legea fondului Funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997 care în art. 9 alin. 31 stabileşte un termen de 60 de zile de depunere a cererilor de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate. Prin urmare legiuitorul a stabilit un termen limită, de decădere, din dreptul de a solicita reconstituirea lucru evident dat fiind că în lipsa unui asemenea termen stare de incertitudine a unor relaţii sociale a căror reglementare s-a urmărit, s-ar prelungi la nesfârşit.
Admiţând prin reducere la absurd că legiuitorul ar fi dat posibilitatea subiectului de drept să opteze nelimitat în timp pentru a cere reconstituirea s-ar ajunge la o situaţie inechitabilă faţă de persoanele care sub imperiul legii vechi nu au putut obţine reconstituirea dreptului de proprietate deoarece nu s-au încadrat în termenul expres prevăzut de Legea nr. 18/1991.
Aşadar cererea de reconstituire formulată de petent este depusă cu depăşirea termenului legal de 60 de zile calculat de la data intrării în vigoare a legii 212/2008, termen a cărui durată rezonabilă a permis tuturor să ia cunoştinţă de condiţiile de depunere a cererii.
Faţă de considerentele anterior expuse, instanţa constată că hotărârea atacată este legală şi urmează să respingă plângerea ca nefondată şi să menţină hotărârea Comisiei judeţene nr.8235/2010 cu privire la petent.
