Pentru a se dispune astfel, s-au reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 4259/866 din 16.11.2009 reclamanta I.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a comunei M.S. pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate că a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 4000 mp teren situat în intravilanul satului M..
În motivarea cererii reclamanta arată că împreună cu fostul ei soţ, la data de 21.04.1982 a încheiat un act sub semnătură privată intitulat „Act de vânzare-cumpărare” prin care au cumpărat de la moştenitorii defunctei I.P. respectiv I.E. şi I. I. o casă bătrânească, o bucătărie, o şură şi gardul împrejmuitor, via şi pomii fructiferi, bunuri situate pe o suprafaţă de 4000 mp teren, la preţul de 18.000 lei.
În anul 1987 fostul soţ al reclamantei a părăsit domiciliul comun, iar prin sentinţa nr. 399/21.02.2003 s-a pronunţat divorţul.
În anul 1994 cea care le-a vândut imobilele i-a acţionat în judecată, cerând evacuarea din casă. Reclamanta şi soţul său au solicitat instanţei să constate că sunt proprietarii imobilelor menţionate anterior, iar instanţa a admis această cerere şi a respins cererea de evacuare.
De atunci şi până în prezent, adică de aproape 15 ani reclamanta a locuit în acea gospodărie, în mod continuu, în mod public, sub nume de proprietar, fără a fi deranjată.
Terenul în cauză face parte din rezerva pârâtei şi nicio persoană nu a cerut constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii 18/1991.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 111 C.pr.civ., art. 1855, 1837, 1846, 1847 C.civ.
În susţinerea acţiunii instanţa a încuviinţat reclamantei proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei, proba testimonială şi cea cu expertiză topografică.
Au fost audiaţi martorii B.I. şi L.G..
În cauză a fost întocmit un raport de expertiză topografică.
La termenul din 15.10.2010 reclamanta a arătat că îşi micşorează câtimea obiectului cererii, solicitând să se constate că a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune pentru suprafaţa de 1087 mp teren.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma normelor legale aplicabile, instanţa reţine următoarele:
La data de 21.04.1982 reclamanta şi fostul său soţ, au încheiat cu numiţii I.E. şi I.I. un act sub semnătură privată prin care primii au cumpărat iar secunzii au vândut una casă bătrânească, una bucătărie, una şură, vie, pomi fructiferi şi gardul care împrejmuieşte casa.
Prin sentinţa civilă nr. 4182/18.10.1995 a Judecătoriei Paşcani (f. 4-6) s-a constatat că I. (fostă T.) E. şi T.O. sunt proprietarii imobilelor menţionate anterior.
Actul sub semnătură privată nu a cuprins nicio convenţie privitoare la teren, însă din probele administrate (inclusiv declaraţiile martorilor) rezultă că reclamanta, din momentul cumpărării acelor imobile a intrat şi în posesia suprafeţei de teren aferente.
Martora B.I. a arătat că reclamanta stăpâneşte terenul din momentul când a cumpărat casa, adică din jurul anilor 1980.
Martorul L.G. a arătat că în anul 1960 reclamanta locuia deja în casa în care locuieşte şi astăzi.
Această declaraţie nu se coroborează însă cu declaraţia celeilalte martore şi nici cu susţinerile reclamantei care arată în chiar cuprinsul acţiunii că locuieşte în casa respectivă din anul 1982.
Faţă de aceste împrejurări, instanţa constată că reclamanta a intrat în posesia terenului la data de 21.04.1982 când a încheiat înscrisul sub semnătură privată menţionat anterior cu privire la imobilele construcţii.
În sistemul Codului nostru civil uzucapiunea este un mod originar de dobândire a proprietăţii asupra unui bun imobil, ca efect al exercitării posesiunii asupra acelui bun în intervalul de timp determinat de lege. Pentru dobândirea dreptului de proprietate imobiliară prin uzucapiunea de 30 de ani, astfel cum este reglementată de art. 1890 C.civ., este necesar să fie îndeplinite cumulativ două condiţii, anume posesia propriu-zisă să fie utilă, adică neviciată, şi să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani, indiferent dacă posesorul este de bună sau rea credinţă.
În speţă, din probele administrate rezultă că posesia exercitată de reclamantă asupra terenului a început la data de 21.04.1982, astfel că până în prezent nu au trecut încă 30 de ani.
Reclamanta nu se poate prevala de prevederile art. 1895 C.civ., pentru a uzucapa într-un interval de 10-20 de ani deoarece înscrisul sub semnătură privată invocat în cauză nu constituie just titlu în sensul dispoziţiilor art. 1897 C.civ., pentru că acea convenţie nu cuprinde nicio referire cu privire la vreo suprafaţă de teren.
Faţă de cele reţinute, instanţa constată că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, posesia nefiind exercitată de către reclamantă asupra terenului timp de 30 de ani, astfel că cererea formulată se dovedeşte a fi neîntemeiată şi va fi respinsă.
