Tertului poprit ii revin obligatiile prevazute art. 456 lit. a si b C.proc.civ pana la data incetarii contractului de munca incheiat cu debitorul Popriri


Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Brasov sub nr.x/197/2009, creditoarea BCR A SA, prin BCR A, Sucursala Brasov, a chemat in judecata debitorul GA si tertul poprit SC K SRL, solicitand instantei ca, in baza probelor administrate in cauza, sa valideze poprirea pana la concurenta sumei de 14.463,23 lei si a dobanzii legale, de la data de 09.05.2008 si pana la achitarea efectiva a debitului datorat.

In motivare, creditoarea a invederat instantei ca, desi a primit adresa de infiintare a popririi la data de 09.05.2008, tertul poprit nu si-a indeplinit obligatiile prevazute de art. 456 C.proc.civ.

In drept, creditoarea a invocat prevederile art. 456 si art. 460 C.proc.civ.

Debitorul si tertul poprit nu au formulat intampinare.

In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri, fiind depuse la dosar, in fotocopie, procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de (fila 4), furnizare informatii ORC (fila 22), adresa nr. 14014/2009 (fila 151), adresa nr. 16480/2010 (fila 187), contractul individual de munca (fila 190).

La dosarul cauzei a fost depus in copie dosarul executional nr. 192/2007 (filele 23-145).

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:

Prin cererea inregistrata sub nr. 192/2007, pe rolul BEJ B G, SC BCR A Sucursala Brasov a solicitat punerea in executare silita a titlului executoriu investit cu formula reprezentat de sentinta civila nr. 1261/2007, definitiva si irevocabila, pronuntata de Judecatoria Brasov.

La data de 29.10.2007, in cadrul dosarului executional nr. 192/2007, impotriva debitorului G A, a fost emisa somatia cuprinzand obligatia acestuia de plata a sumei de 13.835,97 lei.

Prin adresa de infiintare a popririi emisa la data de 9.05.2008, tertului poprit SC K SRL i s-a pus in vedere sa popreasca suma de 15.070,23 lei, datorata de debitor. Adresa de infiintare a popririi a fost comunicata tertului poprit la adresa din Brasov, str. 13 Decembrie, nr. 24, jud. Brasov, conform procesului verbal de predare depus la fila 95 a dosarului, adresa care nu corespunde sediului social comunicat de Oficiul Registrului Comertului (fila 110 dosar).

La data de 30.09.2008, a fost emisa adresa de infiintare a popririi, comunicata tertului poprit la data de 2.10.2008, la sediul social al acestuia din Brasov, str. x nr. x bl. x, sc. x, ap. x, jud. Brasov), conform inscrisurilor depuse la filele 111, 114 ale dosarului.

La data comunicarii adresei de infiintare a popririi, debitorul G A avea calitatea de angajat al tertului poprit conform contractului de munca inregistrat sub nr. 45690/24.10.2007, aspect care rezulta din adresa nr. 6007-6010/28.03.2008, comunicata de Inspectoratul Teritorial de Munca a Judetului Brasov, depusa la fila 66 a dosarului.

Raporturile de munca au incetat la data de 01.07.2009, conform cererii inregistrate la ITM Brasov sub nr. 3527/17.09.2009 (fila 188 dosar).

Conform art. 456 lit. a si b C.proc.civ., in termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar in cazul sumelor de bani datorate in viitor, de la scadenta acestora, tertul poprit este obligat: sa consemneze suma de bani sau, dupa caz, sa indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite si sa trimita dovada executorului, in cazul popririi prevazute la art. 453 alin. 1 sau sa plateasca direct creditorului suma retinuta si cuvenita acestuia, in cazul popririlor prevazute de art. 453 alin. 2.

Inscrisurile depuse la dosar demonstreaza faptul ca tertul poprit nu s-a conformat dispozitiilor textului de lege sus-citat desi adresa de infiintare a popririi a fost comunicata prin afisare la data de 2.10.2008 si la acea data debitorul GA avea calitatea de angajat al SC K SRL, conform contractului de munca inregistrat sub nr. 45690/24.10.2007.

Potrivit art. 460 C.proc.civ., daca tertul poprit nu-si mai indeplineste obligatiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv in cazul in care, in loc sa consemneze suma urmaribila a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, in termen de 3 luni de la data cand tertul poprit trebuia sa consemneze sau sa plateasca suma urmaribila, poate sesiza instanta de executare, in vederea validarii popririi.

Avand in vedere ca, pentru perioada 2.10.2008-30.06.2009, tertul poprit nu si-a indeplinit obligatiile prevazute de art. 456 C.proc.civ, instanta va admite in parte cererea formulata de creditoarea BCR A SA, prin BCR Asigurari, Sucursala Brasov, in contradictoriu cu debitorul G A si tertul poprit SC K SRL, va valida poprirea infiintata prin adresa emisa la data de 30.09.2008, pentru perioada 2.10.2008-30.06.2009 si va obliga tertul poprit la plata catre creditoare a sumelor datorate debitorului pentru perioada 2.10.2008-30.06.2009.

Avand in vedere incetarea raporturilor de munca dintre debitor si tertul poprit, instanta va respinge cererea de validare a popririi cu privire la perioada ulteriora datei de 30.09.2008, ca neintemeiata.

Constatand culpa procesuala a tertului poprit in formularea prezentei cereri, in baza art. 274 alin. 1 c.proc.civ., instanta va dispune obligarea acestuia la plata catre creditoare a sumei de 72,32 lei, cu titlul de cheltuieli de judecata, reprezentand cuantumul taxei de timbru, al timbrului judiciar si al cheltuielilor legate de efectuarea citarii prin publicitate.