In nume personal, reclamanţii – consilieri în cadrul consiliului local – nu pot dobândi nici un folos practic, direct, prin anularea titlului de proprietate al pârâtului, în patrimoniul lor, ca persoane fizice, nenăscându-se drepturi care să fi fost nesocotite prin emiterea respectivului titlu de proprietate, aceştia neavând, aşadar, calitate procesuală activă în cauză.
Invocarea unui interes general al colectivităţii nu poate reprezenta respectarea cerinţelor necesare impuse interesului, ca şi condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, întrucât interesul trebuie să fie personal, direct, practic şi actual.
Pentru rezolvarea problemelor de interes local, Legea nr. 215/2001, prin art. 38 alin. (1), acordă legitimare procesuală exclusiv consiliului local, ca subiect de drept distinct, iar prin art. 3 recunoaşte dreptul şi capacitatea autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condiţiile legii.
(Decizia nr. 410 din 28 aprilie 2004 – Secţia a IV-a civilă)
Prin cererea înregistrată la data de 12.11.2002, pe rolul Judecătoriei Buftea, reclamanţii M.N.M. şi O.G. l-au chemat în judecată pe pârâtul T.B. şi au solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate nulitatea absolută parţială a Titlului de proprietate nr. 31802 din 28.07.1996, emis de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ilfov pe numele pârâtului, pentru suprafaţa de 1 ha, apreciind că acest titlu de proprietate a fost eliberat în mod nelegal.
în motivarea cererii se arată că, în perioada în care a fost primar al comunei S. şi preşedinte al Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991, pârâtul, fără a se încadra în prevederile acestei legi, şi-a constituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 1 ha, neavând dreptul de a beneficia de acest teren, întrucât nu a fost membru cooperator, nu a fost salariat la fosta CAP în ultimii 3 ani şi nu are avizul Comisiei locale S. pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 şi nici hotărâre a Comisiei municipiului Bucureşti şi SAI pentru reconstituirea dreptului de proprietate.
Prin Sentinţa civilă nr. 28 din 14.01.2003, Judecătoria Buftea a respins cererea pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor.
Instanţa a reţinut că reclamanţii nu au făcut dovada că fac parte dintre persoanele care pot cere constatarea nulităţii absolute a unui titlu de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991 şi care sunt mentionate în art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997.
S-a mai reţinut că susţinerile reclamanţilor, potrivit cu care art. 52 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 215/2001 i-ar îndreptăţi să solicite nulitatea absolută a unui titlu de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991, nu pot fi primite de către instanţă întrucât reclamanţii confundă consiliul local al primăriei, în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea, conform Legii nr. 215/2001, cu Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991, organ cu totul independent şi autonom de consiliul local al primăriei, al cărei preşedinte este de drept primarul.
Prin Decizia civilă nr. 1169 din 22 mai 2003, Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelanţii-reclamanţi împotriva Sentinţei civile nr. 28 din 14.01.2003 a Judecătoriei Buftea.
Tribunalul a apreciat că nu poate fi reţinută calitatea procesuală activă a apelanţilor-reclamanţi ca “persoane care justifică un interes legitim”, deoarece una din cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească interesul – condiţie de exerciţiu a dreptului la acţiune – este aceea de a fi personal, or, prin cererea formulată, reclamanţii nu urmăresc obţinerea unui folos practic pentru ei înşişi, ci acţionează în interesul “comunităţii”, fără însă ca legea să le recunoască legitimarea procesual activă.
Tribunalul a mai reţinut că pentru justificarea calităţii procesual active apelanţii au invocat calitatea lor de consilier local, respectiv consilier judeţean, şi dispoziţiile art. 52 alin. (1) şi (3) şi art. 110 din Legea nr. 215/2001 şi a considerat că, deşi, într-adevăr, conform dispoziţiilor menţionate în exercitarea mandatului consilierii sunt în serviciul colectivităţii locale, aceasta nu înseamnă însă că se pot substitui autorităţii administraţiei publice locale din care fac parte.
Legea nr. 215/2001 în art. 38 şi art. 104 prevede care sunt atribuţiile consiliului local, respectiv ale consiliului judeţean, iar nu atribuţiile consilierilor care nu au calitatea de a acţiona în numele autorităţii din care fac parte, iar conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 numai autorităţile administraţiei publice locale au dreptul de a gestiona treburile publice în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă.
Prin urmare, instanţa a apreciat că apelanţii-reclamanţi, prin promovarea cererii de chemare în judecată, nu urmăresc obţinerea unui folos practic, nu justifică un interes legitim personal şi, întrucât legea nu recunoaşte consilierilor locali sau judeţeni dreptul de a formula cereri în justiţie în interesul comunităţii pe care o reprezintă, apelanţii nu fac parte dintre persoanele cărora le este recunoscută legitimarea procesuală activă în cererile având ca obiect constatarea nulităţii actelor de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate conform art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997.
Prin Decizia civilă nr. 2231 din 14.10.2003, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a lll-a civilă a anulat ca netimbrat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi împotriva Deciziei civile nr. 1169/A din 22.05.2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a civilă.
Hotărârea a fost desfiinţată prin Decizia civilă nr. 138 din 4.02.2004 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, prin care, urmare a admiterii contestaţiei în anulare formulate de contestatorul M.N.M., s-a dispus rejudecarea recursului, fixându-se termen în acest sens.
Rejudecând recursul declarat în cauză, Curtea a reţinut următoarele:
Prin motivele de recurs formulate se critică hotărârea instanţei de apel pentru următoarele considerente întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Hotărârea instanţei este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât tribunalul a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) şi (3), precum şi a art. 110 din Legea nr. 215/2001, considerând în mod greşit că în calitatea lor de consilier local, respectiv judeţean, reclamanţii nu justifică un interes legitim şi personal de a formula acţiuni în justiţie în interesul comunităţii pe care o reprezintă în lipsa unui folos practic.
Interesul reclamanţilor în promovarea acţiunii, întemeiată pe dispoziţiile art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, este pe deplin justificat întrucât legea recunoaşte legitimarea procesuală şi altor persoane care justifică un interes legitim în anularea titlurilor de proprietate, în afara prefectului, a procurorului şi a primarului localităţii.
Potrivit art. 52 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, în exercitarea mandatului consilierii sunt în serviciul colectivităţii locale, iar, conform art. 53 alin. (1) din aceeaşi lege, consilierii răspund în nume propriu pentru activitatea desfăşurată în exercitarea mandatului.
Se mai arată că instanţa de apel, deşi apreciază că dispoziţiile legale menţionate stabilesc că în perioada mandatului consilierii sunt în serviciul colectivităţii locale, consideră că reclamanţii nu se pot substitui autorităţii administraţiei publice locale, omiţând însă faptul că reclamanţii nu au formulat cererea în numele autorităţii locale, ci în numele lor şi în interesul cetăţenilor, adică a colectivităţii locale.
Recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, reclamanţii, în calitate de consilier local, respectiv consilier judeţean, l-au chemat în judecată pe primarul comunei S. şi au solicitat instanţei să constate nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate emis pe numele acestuia sub nr. 31802 din 28.07.1996, justificându-şi interesul în promovarea cererii prin aceea că, în calitatea lor de consilier local, respectiv judeţean, acţionează în numele cetăţenilor comunei S., care au fost prejudiciaţi prin eliberarea respectivului titlu de proprietate.
Potrivit art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, pot cere constatarea nulităţii absolute a unui titlu de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991 prefectul, procurorul şi primarul localităţii pe raza căreia se află terenul cuprins în acel titlu de proprietate, precum şi orice altă persoană care justifică un interes legitim.
Este evident că legiuitorul, făcând trimitere în partea finală a normei legale menţionate la “persoanele care justifică un interes legitim”, a avut în vedere noţiunea de interes în sensul acestuia de condiţie de exercitare a acţiunii civile.
Una din cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească interesul ca element al acţiunii civile este aceea de a fi personal în sensul de a viza pe cel care recurge la forma procedurală respectivă.
Pe de altă parte, interesul trebuie să fie şi direct. Ca regulă, o persoană nu poate apăra dreptul altei persoane cu excepţiile recunoscute de lege, respectiv acţiunea oblică şi acţiunile colective exercitate de exemplu de sindicate.
în cauză, în nume personal, reclamanţii nu pot dobândi nici un folos practic, direct, prin anularea titlului de proprietate, în sensul că, urmare a constatării nulităţii parţiale a acestui titlu, în patrimoniul lor ca persoane fizice, subiecte de drept, nu renasc drepturi care să fi fost nesocotite prin emiterea respectivului titlu de proprietate.
Pe de altă parte, invocarea unui interes general al colectivităţii nu poate reprezenta respectarea cerinţelor necesare impuse interesului ca şi condiţie de exerciţiu al acţiunii civile, întrucât interesul trebuie să fie personal, practic, actual.
Nu se poate susţine nici faptul că acţiunea este justificată de obligaţia instituită în sarcina consilierilor prin art. 53 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 de a răspunde pentru activitatea desfăşurată în exercitarea mandatului, deoarece nu acesta este sensul în care trebuie interpretată norma legală menţionată.
Pentru rezolvarea problemelor de interes local, acelaşi act normativ acordă legitimare procesuală exclusiv consiliului local (art. 38 alin. (1)) ca subiect de drept distinct. Textul menţionat reprezintă de altfel o aplicare a normei generale cuprinse în art. 3 din lege, prin care se recunoaşte dreptul şi capacitatea autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi a gestiona în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condiţiile legii.
în consecinţă, interesul general al cetăţenilor în soluţionarea unor probleme de interes local poate fi apărat prin promovarea unor acţiuni în care numai consiliul local are legitimare procesuală, iar un interes personal al persoanelor fizice reclamante în anularea titlului de proprietate nu a fost dovedit în cauză.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 316 din raportat la art. 296 din Codul de procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat.
