Acţiunea în constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate emis în temeiul Legii nr. 18/1991, motivată de faptul că terenul pe care s-a efectuat reconstituirea dreptului de proprietate se află în domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale (conform art. III alin. (1) lit. b) din Legea nr. 169/1997), apare ca lipsită de interes, cât timp nu s-a dovedit că terenul este de utilitate publică şi nici o altă îngrădire a drepturilor reclamanţilor nu rezultă din emiterea titlului.
Nici scopul reclamanţilor de a efectua reparaţii la imobilul lor, folosindu-se de terenul în litigiu, nu justifică un interes actual şi legitim, deoarece acesta a fost satisfăcut printr-o altă hotărâre judecătorească, intrată sub autoritate de lucru judecat, prin care reclamanţilor li s-a permis accesul pe teren pentru efectuarea reparaţiilor.
(Decizia nr. 1720 din 3 septembrie 2003 – Secţia a IV-a civilă)
La data de 29 iunie 2001, reclamanţii I.M. şi I.P., prin procurator V.M., i-au chemat în judecată la Judecătoria Târgovişte pe pârâţii P.Ş., Comisia locală Târgovişte de aplicare a Legii nr. 18/1991 şi Comisia judeţeană Dâmboviţa de aplicare a Legii nr. 18/1991, solicitând să se constate nulitatea absolută a Titlului de proprietate nr. 3158/1992 emis pe numele pârâtului P.Ş.
Cauza a fost strămutată de Curtea Supremă de Justiţie, prin încheierea nr. 5205/2001, şi trimisă spre soluţionare Judecătoriei Buftea.
în motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că între terenul proprietatea lor şi terenul pârâtului P.Ş. exista cândva un drum de trecere care a fost atribuit pârâtului, întâi provizoriu şi apoi definitiv, prin reconstituirea dreptului de proprietate, care a edificat pe acea suprafaţă de teren o construcţie situată la o distanţă de 0,40 m de casa reclamanţilor, care sunt astfel împiedicaţi să efectueze lucrări de reparaţie şi întreţinere.
La termenul din 13 septembrie 2001, pârâtul P.Ş. a invocat excepţia lipsei interesului legitim al reclamanţilor în promovarea acţiunii.
Prin Sentinţa civilă nr. 940 din 18 martie 2002, pronunţată de Judecătoria Buftea, a fost admisă excepţia lipsei de interes şi a fost respinsă acţiunea formulată de reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că obiectul acţiunii reclamanţilor este acela de a se constata nulitatea absolută a titlului pârâtului cu privire la un teren, drum de trecere, pentru care aceştia nu au nici un drept propriu.
Instanţa a constatat că scopul final al reclamanţilor constă în crearea posibilităţii de a efectua lucrări de reparaţii la imobilul – construcţie, proprietatea lor, învecinat cu locuinţa pârâtului. Acest scop a fost realizat prin Decizia civilă nr. 1918 din 9 iulie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, care l-a obligat pe pârât să le permită reclamanţilor să efectueze lucrări de reparaţii la imobilul proprietatea lor.
Aşa fiind, instanţa de fond a considerat că acţiunea cu care au învestit-o reclamanţii nu justifică un interes legitim în înţelesul art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997 şi a respins-o.
Reclamanţii au declarat apel împotriva acestei hotărâri.
Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 1084 din 6 decembrie 2002, a respins ca nefondat apelul reclamanţilor, cu motivarea că terenul în litigiu a aparţinut autorilor intimatului-pârât şi nu face parte din domeniul public, că practic terenul nu prezintă utilitate publică deoarece toţi proprietarii din zonă au acces la terenurile lor prin stradă.
Astfel, reclamanţii nu justifică un interes legitim, iar pentru a efectua reparaţii la locuinţa proprietatea lor au posibilitatea să pună în hotărârea irevocabilă a Curţii de Apel Ploieşti, dacă pârâtul îi împiedică sau refuză să le permită accesul, sau alte căi legale.
în termenul prevăzut de lege, împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 din Codul de procedură civilă.
Recurenţii susţin, în esenţă, că decizia tribunalului are la bază aplicarea greşită a dispoziţiilor art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, în loc de art. III alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, ce prevede că sunt lovite de nulitate absolută actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole aflate în domeniul public sau privat al statului ori în domeniul public al comunelor, oraşelor sau municipiilor, aşa cum este suprafaţa de teren în litigiu.
De asemenea, se susţine că în mod greşit s-a reţinut lipsa interesului legitim al recurenţilor, câtă vreme aceştia au dovedit că interesul lor este actual, personal şi legitim şi nu contravine nici unei dispoziţii legale. Ca atare, nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană care are interes, fără a fi nevoie să exhibe un drept propriu asupra terenului.
Pe de altă parte, instanţa nu s-a pronunţat asupra unor mijloace de probă din care rezultă clar că terenul în litigiu face parte din domeniul public, conform răspunsurilor Comisiei judeţene de aplicare a Legii nr. 18/1991 şi Primăriei Municipiului Târgovişte.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate, Curtea a respins ca nefondat recursul reclamanţilor, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Tribunalul a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, incidente în cauză.
Art. III alin. (1) lit. b) din Legea nr. 169/1997 nu este aplicabil, întrucât intimatului nu i s-a constituit un drept de proprietate, ci i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 157 mp, pe care l-a moştenit de la autorii săi. Pe de altă parte, nu s-a dovedit că terenul face parte din domeniul public sau privat al statului, câtă vreme toţi proprietarii din zonă au acces la terenurile lor printr-o altă stradă şi singurii nemulţumiţi sunt recurenţii, care pretind că nu pot să-şi repare locuinţa din cauza faptului că terenul nu mai este “drum de trecere”.
în mod judicios s-a reţinut că recurenţii nu au justificat un interes actual şi legitim al acţiunii de faţă, deoarece scopul acestora de a efectua lucrări de reparaţie a imobilului lor, folosindu-se de terenul în litigiu, proprietatea intimatului, a fost satisfăcut prin Decizia civilă nr. 1918 din 9.07.2001 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, intrată în puterea lucrului judecat, prin care intimatul a fost obligat să le permită accesul pe teren pentru efectuarea lucrărilor de reparaţie.
Deci ori de câte ori au nevoie să execute lucrări pot folosi calea executării silite a hotărârii menţionate, în cazul în care intimatul nu le permite accesul pe teren, sau alte căi prevăzute de lege, şi nicidecum calea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate emis intimatului.
Celelalte critici ce vizează situaţia de fapt nu pot fi analizate de instanţa de recurs în condiţiile în care art. 304 pct. 11 din a fost abrogat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 şi instanţa s-a pronunţat în cauză pe o excepţie şi a analizat toate actele depuse la dosar.
Aşa fiind, conform art. 312 din Codul de procedură civilă, Curtea a respins ca nefondat recursul reclamanţilor.
