Omisiunea menţionării faptului transmiterii dreptului de proprietate, obligaţie ce incumba potrivit prevederilor legale mai sus prezentate petentei intimate, reprezintă argumentul care fundamentează concluzia asupra legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal de contravenţie întocmit în aceste condiţii în sarcina deţinătorului menţionat în certificatul de înmatriculare al autovehiculului verificat în trafic.
Omisiunea menţionării faptului transmiterii dreptului de proprietate, obligaţie ce incumba potrivit prevederilor legale mai sus prezentate petentei intimate, reprezintă argumentul care fundamentează concluzia asupra legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal de contravenţie întocmit în aceste condiţii în sarcina deţinătorului menţionat în certificatul de înmatriculare al autovehiculului verificat în trafic.
(Trib. Bistriţa-Năsăud, s. com., de cont. adm. şi fisc., dec. nr. 53/R/28 ianuarie 2011)
Prin sentinţa civilă nr. 1581/18.03.2010 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosar nr.8100/190/2009, s-a admis plângerea contravenţională formulată de petenta SC IM SRL împotriva procesului verbal de contravenţie seria AIR nr.0129453/31.08.2009 încheiat de intimata ARR Bucureşti, prin ARR – Agenţia Bistriţa-Năsăud şi în consecinţă, s-a dispus anularea procesului verbal de contravenţie ca netemeinic şi a tuturor măsurilor dispuse în baza acestuia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs intimat ARR – Agenţia Maramureş.
Tribunalul, examinând în baza prevederilor art.304 şi art.3041 Cod procedură civilă hotărârea atacată atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât şi sub toate aspectele, constată că recursul declarat de recurentă este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
În sarcina petentei intimate SC IM SRL a fost reţinută, prin procesul-verbal dresat de recurentă, săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 57 ind. 2 lit. b din OUG l09/2005, actualizată, constând în aceea că la data de 27.08.2009, ora l5,20, pe DJ l54, intersecţia cu DJ l72 G, la controlul efectuat în trafic a fost identificat conducătorul auto CI cu microbuzul BN-03-RPU, aparţinând petentei, care efectua transport rutier de persoane, fără a avea la bord copia conformă a licenţei de transport.
În privinţa criticilor de netemeinicie invocate de petentă cu privire la procesul-verbal de contravenţie, tribunalul apreciază că instanţa fondului nu a realizat o corectă aplicare a prevederilor legale incidente, după cum urmează:
Textul de lege în baza căruia s-a stabilit răspunderea contravenţională a petentei intimate (art. 57 ind. 2 lit. b din OUG l09/2005) prevede ca fiind contravenţie efectuarea transportului rutier cu un autovehicul fără a deţine copia conformă a licenţei de transport (…), faptă ce se sancţionează potrivit disp. art. 54 ind. 4 al.l lit. b din acelaşi act normativ cu amendă de la l5.000 lei, la 20.000 lei, aplicabilă întreprinderii sau operatorilor de transport”, calificând astfel subiectul activ al contravenţiei – întreprinderea sau operatorul de transport care utilizează respectivul autovehicul.
Potrivit definiţiei date de art. 3 pct. 22 din OUG nr. 109/2005, prin operator de transport rutier se înţelege orice întreprindere care efectuează transport rutier, contra plată, cu autovehicule rutiere deţinute în proprietate sau cu orice alt titlu şi care în prealabil a obţinut licenţa de transport.
În speţă, petenta intimată contestă faptul că ar putea avea calitatea de subiect activ al contravenţiei reţinute, invocând faptul că autovehiculul verificat în trafic aparţine unei alte care, prin urmare, ar putea fi eventual pasibilă de sancţionare contravenţională ca urmare a efectuării transportului rutier cu acest autovehicul, fără a deţine copia conformă a licenţei de transport.
Acceptându-se că, în acord cu jurisprudenţa Curţii de la Strassbourg (exprimată şi în cauza Anghel c. României), petentul-intimat este prezumat a fi nevinovat, tribunalul observă faptul că, potrivit aceleiaşi jurisprudenţe a Curţii Europene privitoare la prezumţii şi limita rezonabilă pe care statele nu trebuie să o depăşească în folosirea lor, şi procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia relativă de legalitate şi temeinicie, care este una relativă, putând fi răsturnată prin dovada contrarie şi trebuind a fi raportată şi la alte mijloace de probă. Desigur, cum aceasta din urmă nu trebuie utilizată până la limita la care pretinsul contravenient să fie obligat a-şi proba nevinovăţia, pentru identitate de raţiune, nici prezumţia de nevinovăţie sus evocată nu trebuie absolutizată.
Totodată, împrejurarea că sarcina probei revine petentului-intimat sancţionat contravenţional (care prin exercitarea dreptului de formula plângere contravenţională supune instanţei legalitatea şi temeinicia procesului-verbal) nu încalcă dreptul la un proces echitabil şi nici prezumţia de nevinovăţie asimilabilă dreptului penal, întrucât plângerea contravenţională presupune o judecată contradictorie cu toate garanţiile procesuale care decurg din acestea.
Numai că dovezile pe care înţelege să-şi sprijine intimata petentă susţinerile nu probează netemeinicia procesului-verbal de contravenţie dresat de recurenta intimată.Astfel, este real că factura fiscală, ordinul de plată şi extrasul de cont depuse de petenta intimată au făcut dovada transmiterii, la data de 20.01.2009, deci anterior controlului în baza căruia s-a încheiat procesul-verbal atacat, a autovehiculului identificat în trafic către o altă societate comercială, respectiv SC IS SRL, precum şi că de la data de 07.04.2009 conducătorul auto CI, fost angajat în aceeaşi calitate al societăţii petente SC IM SRL, este angajatul SC IS SRL, aspect ce rezultă din copia carnetului său de muncă.
Însă, deşi între părţi vânzarea-cumpărarea produce efecte de la data intervenirii acordului de voinţă, în cazul particular al transmiterii dreptului de proprietate asupra autovehiculelor, dispoziţii legale speciale, cum sunt cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevăd formalităţi suplimentare a căror îndeplinire eficientizează actul transmiterii, făcându-l opozabil terţilor.
În acest sens, este real că, în acord cu prevederile art. 11 alin. 4 din OUG nr. 195/2002, obligaţia de a solicita autorităţii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii acestuia, incumbă noului proprietar, în speţă această calitate având-o SC IS SRL.
Însă, contrar tezei avansate de petenta intimată, faptul nemenţionării în certificatul de înmatriculare al autovehiculului a actului juridic de transmitere a dreptului de proprietate este imputabil, în egală măsură şi intimatei petente.
Aceasta, întrucât potrivit prevederilor art. 8 lit. i din Ordinul nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, printre documentele necesare în baza cărora se efectuează transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, se numără şi certificatul de înmatriculare al fostului proprietar, în care acesta a înscris transmiterea dreptului de proprietate.
Or, comparând cele două fotocopii ale certificatului de înmatriculare depuse la dosar, rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că la data efectuării controlului în trafic, în certificatul de înmatriculare al autovehiculului petenta intimată nu realizase menţiunea înstrăinării, aceasta fiind efectuată în mod evident, pro causa, ca urmare a punerii în discuţia părţilor a acestui aspect de către instanţa de recurs. Relevant în sensul acestei concluzii este faptul că, chiar în condiţiile în care fotocopia prezentată instanţei de fond prezintă carenţe din punct de vedere calitativ, rubrica aflată în partea superioară a paginii conţinând codul de bare, destinată completării menţiunii „înstrăinat către…” , reflectă în mod cert că aceasta nu era completată de titularul înscris în certificatul de înmatriculare, în speţă de petenta intimată SC IM SRL.
Cum în cauză nu au fost invocate şi dovedite alte motive de nelegalitate şi/sau netemeinicie cu privire la procesul-verbal atacat, nefiind afectat nici de neregularităţi de natură a atrage sancţiunea nulităţii absolute, tribunalul apreciază că soluţia adoptată de instanţa de fond, de anulare a procesului-verbal, s-a realizat cu aplicarea greşită a legii.
Faţă de cele ce preced, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, raportat la art. 34 din OG nr. 2/2001, tribunalul urmează să admită recursul declarat de recurentul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bistriţa-Năsăud, cu consecinţa modificării în totalitate a sentinţei civile nr. 1581/2010 pronunţată la data de 18.03.2010 de Judecătoria Bistriţa în dosarul nr. 8100/190/2009, în sensul că se va respinge, ca nefondată, plângerea contravenţională formulată de petenta SC IM SRL, împotriva procesului verbal de contravenţie seria AIR, nr.0129453/31.08.2009 încheiat de ARR – Agenţia Bistriţa-Năsăud.
