Pentru a duce la dobândirea dreptului de proprietate, prin uzucapiune, posesia exercitată trebuie să fie o posesie utilă, neviciată.
Stăpânirea unui imobil de către o persoană cu îngăduinţa proprietarului nu este de natură să ducă ia dobândirea prin uzucapiune a dreptului de proprietate, întrucât posesia exercitată nu a fost una utilă, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 1853 din Codul civil. Ea face imposibilă şi invocarea joncţiunii posesiilor, una din condiţiile în care aceasta operează fiind tocmai existenţa unei posesii utile, detenţia precară neputându-se uni cu posesia pentru a determina dobândirea prin joncţiune a dreptului real de proprietate.
Construcţia ridicată pe terenul proprietatea autorului comun, cu acordul acestuia, nu naşte în patrimoniul constructorului un drept real, ci doar un drept de creanţă ce reprezintă o sarcină a moştenirii, interesând pasivul succesoral în condiţiile în care recurentul şi-ar valorifica în condiţii legale acest drept de creanţă.
(Decizia nr. 1759 din 8 septembrie 2003 – Secţia a IV-a civilă)
Prin cererea înregistrată la data de 27.04.2001 pe rolul Judecătoriei Buftea, reclamanţii M.C., M.S., M l. şi M.V. i-au chemat în judecată pe pârâţii M.G.M., M.S.M. şi B.Z. şi au solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună ieşirea din indiviziune a părţilor asupra imobilului-teren în suprafaţă de 5.000 mp situat în comuna O., judeţul Ilfov, şi asupra bunurilor succesorale lăsate de defunctul M.So., aşa cum sunt ele menţionate în Certificatul de moştenitor nr. 47/1999 eliberat de Biroul Notarial M.M.
La data de 01.06.2002, pârâtul M.G.M. a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, solicitând instanţei să constate dobândirea dreptului de proprietate prin prescripţie achizitivă asupra terenului în suprafaţă de 500 mp, situat în comuna O., judeţul Ilfov.
în cauză a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională şi pârâtul M.S.M., solicitând instanţei să constate că este proprietar împreună cu soţia sa, M.E., asupra unei cote de aproximativ 1/2 din bunul imobil – casă în suprafaţă de circa 70 mp, că împreună cu soţia sa a adus îmbunătăţiri la imobil şi să constate dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 500 mp, din totalul de 2.000 mp, suprafaţă în care este inclusă şi casa construită de pârâtul-reclamant împreună cu soţia sa.
Prin încheierea de admitere în principiu pronunţată la 24.05.2002, Judecătoria Buftea a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului M.So., decedat la 29.01.1989, se compune din cota de 1/2 din imobilul situat în comuna O., judeţul Ilfov, compus din teren în suprafaţă de 2.000 mp şi casa edificată pe acesta formată din 7 încăperi (4 dormitoare, 2 holuri şi o bucătărie), restul de 1/2 din bunurile de mai sus formând cota de bun comun a soţiei supravieţuitoare, M.C., părţile având cotele stabilite prin Certificatul de moştenitor nr. 47/1999.
A fost admisă în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant M.S.M., constatându-se că acesta a adus îmbunătăţiri imobilului casă de locuit, îmbunătăţiri constând în tencuială exterioară, pardoseală, saceag, tâmplărie şi zugrăveală, respingându-se ca neîntemeiate capetele de cerere privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului de 500 mp prin uzucapiune şi cel privind constatarea nulităţii absolute a Certificatului de moştenitor nr. 47/1999 şi ca inadmisibil capătul de cerere privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra unei cote de 1/2 din imobilul casă de locuit.
Totodată, a fost respins ca inadmisibil primul capăt din cererea principală şi s-a respins ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reciamant M.G.M.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa a reţinut că la data de 18.09.1959, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6573/124, M.So., autorul reclamanţilor-pârâţi şi al pârâţilor-reclamanţi M.G.M. şi M.S.M., şi B.N., autorul pârâtei B.Z., au cumpărat în cote indivize un teren în suprafaţă de 5.000 mp situat în comuna O., judeţ Ilfov, din care 3.000 mp au fost dobândiţi de B.N. şi 2.000 mp de M.So.
Această suprafaţă totală de 5.000 mp a fost împărţită şi îngrădită prin bună învoială între cei 2 proprietari, respectiv M.So. şi B.N., rezultând două gospodării distincte, menţinute şi în prezent.
La data de 29.01.1989 a decedat autorul reclamanţilor-pârâţi şi al pârâţilor-reclamanţi M.G.M. şi M.S.M., respectiv M.So., de pe urma acestuia fiind eliberat Certificatul de moştenitor nr. 47 din 04.08.1999, iar la data de 09.07.1991 a decedat şi M.G., fiul defunctului M.So., pârâtul-reclamant M.G.M. venind la moştenirea defunctului M.So. în calitate de nepot de fiu, prin retransmiterea cotei-părţi din ce revenea autorului său M.G.
Instanţa a mai reţinut că partajul voluntar cu privire la suprafaţa de 5.000 mp cuprinsă în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6573/124 din 18.09.1959 între M.So. şi B.N. este neîndoielnic, prin acest contract de vânzare-cumpărare M.So. dobândind 2.000 mp, iar B.N. 3.000 mp, şi că de la data autentificării acestui înscris şi până în prezent modalitatea de partaj nu a fost contestată.
Faţă de aceste considerente, instanţa a apreciat că în cauză s-a făcut dovada partajului voluntar cu privire la terenul în suprafaţă de 5.000 mp identificat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6573/124 din 18.09.1959 şi în condiţiile art. 730 din Codul civil a respins ca inadmisibil primul capăt din cererea principală, stabilind că nu poate fi admisă o cerere de partaj judiciar atâta vreme cât s-a făcut un partaj voluntar.
Cu privire la partajarea bunurilor succesorale rămase de pe urma defunctului M.So., instanţa a reţinut următoarele:
La data de 29.01.1989 a decedat M.So., fiind eliberat Certificatul de moştenitor nr. 47/1999 în care s-a reţinut că masa succesorală se compune din cota de 1/2 din imobilul situat în comuna O., judeţul Ilfov, compus din teren în suprafaţă de 2.000 mp şi casa edificată pe acesta compusă din 9 camere, 3 holuri, 3 băi, 3 bucătării şi anexe gospodăreşti, restul de 1/2 din aceste bunuri formând cota de bun comun a soţiei supravieţuitoare M.C.
S-a mai reţinut că prin acest certificat de moştenitor s-a recunoscut calitatea de moştenitor legal al defunctului M.So. pentru M.C. cu o cotă de 1/4 din moştenire, M.I., M.S., M.G., M.V., M.S.M., în calitate de fii, cu o cotă de 3/20 fiecare şi că la data de 09.07.1998 a decedat M.G., fiul defunctului M.So., fiind eliberat Certificatul de moştenitor nr. 356 din 30.04.1992, în care se arată că M.S.M. este unic moştenitor.
în privinţa masei succesorale rămase în urma defunctului M.So., instanţa a reţinut că din probele administrate a rezultat o altă compunere a acesteia faţă de cea reţinută în certificatul de moştenitor, respectiv cota de 1/2 din imobilul situat în comuna O., judeţul Ilfov şi cota de 1/2 din imobilul situat pe terenul menţionat şi compus din 7 încăperi, din care 4 dormitoare, 2 holuri, o bucătărie, restul de 1/2 din bunurile arătate reprezentând cota de bun comun a soţiei supravieţuitoare M.C.
Cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant M.S.M. a fost admisă numai în privinţa capătului de cerere vizând îmbunătăţirile efectuate, instanţa apreciind că acestea au fost dovedite prin probele administrate.
Capătul de cerere vizând dobândirea dreptului de proprietate de către pârâtul M.S.M. alături de soţia sa, prin uzucapiune, asupra unei cote de 1/2 din imobilul casă în suprafaţă de 70 mp, respectiv partea dinspre stradă a casei, a fost respins de instanţă ca inadmisibil, în temeiul dispoziţiilor art. 111 din Codul de procedură civilă.
în ceea ce priveşte capătul de cerere vizând dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra unei suprafeţe de 500 mp, instanţa a apreciat că este neîntemeiat, întrucât pârâtul-reclamant a stăpânit imobilul cu îngăduinţa proprietarului, fiind astfel un detentor precar ce nu exercită o posesie utilă, în sensul cerut de art. 1853 alin. 2 din Codul civil.
Cu privire la cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant M.G.M., instanţa a reţinut, de asemenea, că este neîntemeiată, întrucât posesia lui M.G., autorul pârâtului-reclamant M.G.M., nu este o posesie utilă, în sensul dispoziţiilor art. 1853 alin. 2 din Codul civil, ci o detenţie precară, terenul fiind deţinut cu îngăduinţa adevăratului proprietar, respectiv defunctul M.So. Or, stăpânirea imobilului cu îngăduinţa proprietarului nu constituie o posesie utilă şi, prin urmare, nu poate opera nici joncţiunea posesiilor invocată de către pârâtul-reclamant M.G.M. în susţinerea cererii sale.
Prin Decizia civilă nr. 820/A din 23.04.2003, Tribunalul Bucureşti – Secţia a lll-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât M.G.M. împotriva încheierii de admitere în principiu, pronunţată la data de 24.05.2002 de Judecătoria Buftea, a admis apelul declarat de apelantul M.S.M. şi a schimbat în parte încheierea de admitere în principiu, în sensul că imobilul supus partajului se compune din 9 camere, 3 holuri, 3 băi şi 3 bucătării, păstrând celelalte dispoziţii ale încheierii şi obligând intimaţii şi pe apelantul M.G.M. la 2.000.000 lei cheltuieli de judecată către M.S.M.
în ceea ce priveşte apelul declarat de apelantul M.G.M., tribunalul a apreciat că întrucât din probele administrate a rezultat că autorul comun a înţeles să permită fiilor săi să folosească o suprafaţă de teren egală cu cota ce li s-ar cuveni după decesul acestuia, aceasta exclude posibilitatea uzucapării suprafeţelor de teren, posesia terenului fiind exercitată nu ca proprietar, ci ca un detentor faţă de titularul dreptului de proprietate.
S-a mai apreciat, totodată, că apelantul nu se găseşte în nici unul din cazurile prevăzute de art. 1858 din Codul civil.
în ceea ce priveşte apelul declarat de apelantul M.S.M., tribunalul a apreciat că acesta este fondat, întrucât în mod greşit prima instanţă a considerat că numărul de camere din care este format imobilul ar fi mai redus decât cel cuprins în certificatul de moştenitor, această concluzie neavând suport probator.
S-a mai reţinut că faptul edificării unor construcţii pe terenul altuia nu dă dreptul celui ce a construit să se pretindă proprietar asupra construcţiei şi că cererea de partaj a întregii suprafeţe de 5.000 mp nu este justificată, atâta timp cât la dosar există chiar titlul de proprietate asupra suprafeţei de teren ce a aparţinut celuilalt proprietar cumpărător.
împotriva Deciziei civile nr. 820/A din 23.04.2003 a Tribunalului Bucureşti -Secţia a lll-a civilă, în termen legal au declarat şi motivat recurs apelanţii M.G.M. şi M’.S.M.
I. Prin motivele de recurs formulate, apelantul M.G.M. a criticat decizia instanţei de apel pentru greşita respingere a apelului formulat sub aspectul dobândirii dreptului de proprietate prin prescripţie achizitivă asupra suprafeţei de 600 mp situată în comuna O., judeţul Ilfov (art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă), recurentul considerând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile uzucapiunii prin joncţiunea posesiilor.
Recursul nu este fondat.
Pentru a duce la dobândirea dreptului de proprietate, posesia exercitată trebuie să fie o posesie utilă, neviciată. Stăpânirea unui imobil de către o persoană cu îngăduinţa proprietarului (aşa cum este cazul în prezentul litigiu) nu este de natură să ducă la dobândirea prin uzucapiune a dreptului de proprietate, întrucât posesia exercitată nu a fost una utilă. Această concluzie rezultă neîndoielnic din dispoziţiile art. 1853 din Codul civil, care prevăd că posesia exercitată prin simpla îngăduinţă a proprietarului imobilului nu este o posesie sub nume de proprietar.
Or, precaritatea fiind un viciu absolut şi perpetuu al posesiei, nu poate duce la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, întrucât face ca posesia astfel exercitată să nu fie o posesie utilă.
Totodată, posesia viciată exercitată de apelantul recurent face imposibilă invocarea joncţiunii posesiilor, una din condiţiile în care aceasta operează fiind tocmai existenţa unei posesii propriu-zise, utile, întrucât detenţia precară nu se poate uni cu posesia pentru a determina dobândirea prin joncţiune a dreptului real de proprietate.
II. în cauză a declarat recurs şi apelantul M.S.M., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 10 din Codul de procedură civilă. Se susţine că hotărârea este insuficient motivată şi că instanţa nu s-a pronunţat asupra unor probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, şi anume: declaraţiile martorului V.V. şi ale martorului Z.S. şi răspunsurile la interogatorii ale reclamanţilor, din care rezultă că recurentul a construit pe terenul supus partajului un dormitor, o sufragerie, o bucătărie, o baie, un hol, 2 magazii, un garaj şi un puţ, astfel încât, în mod greşit, aceste începeri au fost incluse în masa partajabilă.
Şi acest recurs este nefondat, fiind respins.
în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat că hotărârea recurată cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, permiţând exercitarea controlului judiciar, astfel încât admiterea recursului în baza criticilor întemeiate pe aceste dispoziţii legale nu se impune.
în privinţa celui de-al doilea motiv de recurs, Curtea a reţinut că recurentul nu a făcut dovada că încăperile pretins construite prin contribuţie proprie ar face parte din cele menţionate în certificatul de moştenitor şi care au fost considerate că reprezintă masa succesorală.
Chiar dacă o astfel de dovadă s-ar fi produs, împrejurarea că recurentul a ridicat o parte din construcţii pe terenul proprietatea autorului comun, cu acordul acestuia, nu naşte în patrimoniul constructorului un drept real, ci doar un drept de creanţă, întrucât într-o atare situaţie operează accesiunea imobiliară artificială.
Acest eventual drept de creanţă este o sarcină a moştenirii, fiind însă irelevant sub aspectul activului succesoral, aşa cum este el menţionat în certificatul de moştenitor şi interesând doar pasivul succesoral în condiţiile în care recurentul şi-ar valorifica în condiţii legale acest drept de creanţă.
Prin urmare, faţă de aceste considerente, omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra probelor menţionate nu poate determina admiterea recursului în condiţiile art. 304 pct. 10 din Codul de procedură civilă, întrucât respectivele mijloace de probe nu sunt hotărâtoare, în înţelesul art. 304 pct. 10 din Codul de procedură civilă, nefiind în măsură să determine o altă soluţie decât cea pronunţată.
în consecinţă, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 316 din raportat la art. 296 din Codul de procedură civilă, Curtea a respins ambele recursuri ca nefondate.
