Ca să se poată prescrie, se cere o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar (art. 1847 din Codul civil).
Neexercitarea posesiei sub nume de proprietar viciază posesia.
Posesia devine astfel neutilă şi nu poate fundamenta dobândirea dreptului de proprietate.
Acordul proprietarului înlătură însă efectul arătat în cazul intervertirii precarităţii posesiei, conform art. 1858 pct. 2 din Codul civil.
(Decizia nr. 1166 din 20 aprilie 2001 – Secţia a IV-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 338 din 27.01.2000, Judecătoria Buftea a respins cererea având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra unui teren prin uzucapiune, cerere formulată de reclamanta B.l. împotriva pârâtului C.L., cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 1847 din Codul civil, posesia exercitată de ea asupra terenului nefiind continuă, neîntreruptă şi sub nume de proprietar.
Sentinţa a rămas definitivă, prin respingerea apelului declarat de reclamantă, potrivit Deciziei civile nr. 3060 din 22.11.2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.
împotriva deciziei a declarat recurs apelanta B.E., solicitând casarea deciziei, în baza art. 304 pct. 9 şi 11 din Codul de procedură civilă, deoarece instanţa a apreciat în mod greşit că reclamanta-apelantă a stăpânit şi folosit terenul numai până în anul 1980. Chiar şi după această dată, terenul a fost folosit de ea, împreună cu fiul ei, în mod continuu şi sub nume de proprietar, până în prezent.
Recursul nu este fondat.
Instanţa de apel a stabilit în mod corect situaţia de fapt, deoarece din probele administrate în cauză rezultă că exercitarea posesiei asupra terenului a fost întreruptă în anul 1980, dată de la care reclamanta nu a mai folosit terenul, acesta fiind cultivat de vecina sa C.A.
Declaraţia martorei C.A. care a precizat că reclamanta “munceşte terenul de aproximativ 10 ani” nu se coroborează nici cu declaraţiile reclamantei şi nici cu cele ale martorilor F.D. şi M.N.
în condiţiile menţionate, reclamanta nu a dovedit, fără echivoc, care a fost perioada în care a posedat terenul şi dacă, după anul 1980, persoanele care au cultivat terenul au continuat posesia începută de reclamantă, folosind terenul în numele acesteia, conform dispoziţiilor art. 1846 din Codul civil.
De asemenea, având în vedere declaraţia reclamantei, în sensul că terenul a fost dat în folosinţă de către proprietar tatălui ei, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada intervertirii posesiei, conform art. 1858 din Codul civil, se presupune că a conservat aceeaşi calitate, de detentor şi nu de posesor (art. 1856 din Codul civil).
Rezultă că reclamanta nu a dovedit nici existenţa condiţiei de a fi posedat sub nume de proprietar, astfel că, în mod legal a stabilit instanţa de apel, în baza probelor administrate în cauză, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, iar recursul analizat în baza art. 304 pct. 9 şi 11 din va fi respins ca nefondat.
