Prevederile legilor nr. 58/1974 şi nr. 59/1974 nu au avut ca efect întreruperea naturală a cursului prescripţiei, terenurile putând face în continuare obiectul dreptului de proprietate privată.
Legile menţionate au exclus doar posibilitatea transmiterii dreptului de proprietate asupra terenurilor prin convenţie, fără a interzice transmiterea şi dobândirea lor în alte moduri prevăzute de Codul civil, respectiv prin moştenire sau ca efect al uzucapiunii.
(Decizia nr. 1260 din 21 mai 2002 – Secţia a IV-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 4412 din 17.04.2001, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi a admis acţiunea formulată de reclamanţii O.I., O.G. şi S.F. împotriva pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti, iar drept consecinţă a constatat, ca urmare a uzucapiunii de 30 ani, dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra terenului situat în Bucureşti, în suprafaţă de 276,01 mp.
Pentru a adopta această soluţie, prima instanţă a reţinut ca fiind îndeplinite în cauză condiţiile uzucapiunii de 30 de ani, reclamanţii făcând dovada exercitării unei posesiuni utile asupra terenului litigios timp de peste 30 de ani.
De asemenea, instanţa a reţinut că prin apariţia legilor nr. 58/1974 şi nr. 59/1974 prescripţia achizitivă nu a fost întreruptă, deoarece prin aceste legi terenurile nu au fost scoase din circuitul civil, legile respective excluzând doar posibilitatea transmiterii dreptului de proprietate asupra terenurilor prin convenţie, fără a interzice deţinerea în proprietate a acestor bunuri de către persoanele fizice sau transmiterea şi dobândirea lor în celelalte moduri prevăzute de Codul civil, respectiv prin moştenire sau ca efect al prescripţiei achizitive de 30 de ani.
Prin Decizia civilă nr. 3111/A din 1.11.2001, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a menţinut sentinţa primei instanţe, dispunând respingerea, ca nefondat, a apelului declarat împotriva ei de pârât.
împotriva deciziei pronunţate în apel pârâtul a declarat recurs, criticând-o în baza art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, pentru nereţinerea efectului întreruptiv al legilor nr. 58/1974 şi nr. 59/1974 asupra cursului prescripţiei achizitive.
Se susţine că, prin legile nr. 58/1974 şi nr. 59/1974, s-a prevăzut expres că dobândirea terenurilor se poate face numai prin moştenire legală, ceea ce înseamnă că terenurile nu se puteau dobândi printr-un alt mod de dobândire a proprietăţii: vânzare, , uzucapiune.
Faptul că terenurile au rămas în stăpânirea materială a celor ce le deţineau fără titlu şi după intrarea în vigoare a legilor nr. 58/1974 şi nr. 59/1974 nu are semnificaţia neîntreruperii cursului prescripţiei, iar dacă dreptul de proprietate asupra terenurilor s-ar putea dobândi printr-o uzucapiune, începută înainte de intrarea în vigoare a legilor respective, continuată în intervalul în care aceste legi şi-au produs efecte şi îndeplinită după abrogarea lor, ar însemna să se admită, implicit, efectul retroactiv al Decretului-lege nr. 1/1989 şi Decretului-lege nr. 9/1989, care au abrogat legile în discuţie.
Cele două acte normative au scos parţial terenurile din circuitul civil, faţă de toate persoanele care nu aveau calitatea de moştenitori legitimi, şi de aceea în speţă trebuia reţinută întreruperea naturală a cursului prescripţiei, conform art. 1864 pct. 2 din Codul civil.
Examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Prin intrarea în vigoare a legilor nr. 58/1974 şi nr. 59/1974 prescripţia achizitivă nu a fost întreruptă, iar terenurile nu au fost scoase din circuitul civil.
Potrivit art. 1864 pct. 2 din Codul civil, întreruperea naturală a prescripţiei achizitive operează “când lucrul este declarat neprescriptibil în urma unei transformări legale a naturii sau destinaţiei sale”, adică atunci când este scos din circuitul civil, iar potrivit art. 1844 din Codul civil sunt scoase afară din comerţ bunurile care, prin natura lor sau printr-o declaraţie a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată.
Prin art. 30 din Legea nr. 58/1974 şi art. 44 din Legea nr. 59/1974 s-a interzis “înstrăinarea sau dobândirea prin acte juridice” a terenurilor, ca atare, aceste dispoziţii legale nu au avut ca efect întreruperea naturală a prescripţiei achizitive, întrucât prin ele terenurile nu au fost scoase din circuitul civil, ele putând în continuare să facă obiectul dreptului de proprietate privată; legilor nr. 58/1974 şi nr. 59/1974 au exclus doar posibilitatea transmiterii dreptului de proprietate asupra terenurilor prin convenţie, fără a interzice deţinerea în proprietate a acestor bunuri de către persoanele fizice sau transmiterea şi dobândirea lor în celelalte moduri prevăzute de Codul civil, respectiv prin moştenire sau ca efect al uzucapiunii.
Având în vedere considerentele arătate, Curtea constată că hotărârea tribunalului a fost dată cu aplicarea corectă a legii.
în consecinţă, recursul pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti apare ca nefondat, urmând a fi respins ca atare, conform art. 316 din raportat la art. 296 din Codul de procedură civilă.
