Pentru un imobil deţinut în indiviziune, dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune de către unul dintre moştenitori presupune dovada unei manifestări exterioare din partea acestuia, care să demonstreze că a înţeles să transforme posesia din comună în exclusivă, posedând singur imobilul şi manifestându-se ca unic proprietar, cu excluderea celorlalţi moştenitori, care nu au săvârşit acte prin care să conteste această posesie, prin excepţie de la regula că moştenitorii sunt presupuşi că stăpânesc bunurile succesorale unii pentru alţii, atâta timp cât se găsesc în indiviziune.
(Decizia nr. 2932 din 30 octombrie 2001 – Secţia a IV-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 115/2001, Judecătoria Buftea a admis în parte acţiunea principală a reclamanţilor C.G. şi E. şi în parte cererea conexă formulată de pârâţii-reclamanţi C.E., C.M., C.A. şi C.V.R., constatând că masa succesorală rămasă de pe urma defuncţilor C.l. şi C.A. se compune dintr-un imobil situat în comuna P., judeţul Ilfov, alcătuit din construcţie cu anexe gospodăreşti în valoare de 17.298.000 lei, şi un teren, în suprafaţă de 1051 mp, în valoare de 217.263.760 lei.
S-a constatat că moştenitorii defuncţilor sunt C.G. (cotă de 3/16), C.A. (decedată, unic moştenitor C.G. – cotă de 3/16), B.G. (cotă de 3/16), D.A. (cotă de 3/16), C.A. (cotă de 1/16) şi pârâţii, cărora le revine câte o cotă de 1/16 în calitate de moştenitori ai defunctului C.C.
S-a constatat că moştenitorii acceptanţi C.G., C.A., C.E., C.R.V. şi C.C. se află în indiviziune cu reclamantul C.E., coproprietar cu o cotă de 6/16, prin cumpărare de la B.G. şi D.A.
Dispunând ieşirea din indiviziune, instanţa a atribuit imobilul pârâţilor, cu obligarea la plata a 14.660.110 lei către C.A. şi la câte 87.960.660 lei către fiecare dintre reclamanţi, sume ce au fost parţial compensate cu suma de 2.298.000 lei datorate de reclamanţi şi C.A. pentru îmbunătăţirile aduse de pârâţi imobilului.
S-a dispus anularea Certificatului de moştenitor nr. 36/1996, emis de notarul S.I., şi a Titlului de proprietate nr. 1709/1993, emis pe numele defunctului C.C.
Celelalte cereri formulate în cauză de către părţi au fost respinse, ca neîntemeiate.
Tribunalul Bucureşti – Secţia a lll-a civilă, prin Decizia civilă nr. 1551/A din 7.05.2001, a admis apelul declarat de pârâţi şi a schimbat sentinţa, în sensul respingerii acţiunii principale, ca nefondată.
A fost admisă în parte cererea reconvenţională şi în tot cererea conexă, constatându-se că pârâţii sunt proprietarii imobilului în litigiu şi dispunându-se anularea certificatelor de moştenitor nr. 278/1993 şi nr. 327/1993, emise de Notariatul Sectorului 3, precum şi anularea contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 5150/1993 de Notariatul Sectorului Agricol Ilfov şi sub nr. 1233/1996 de notarul G.D.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că autorul pârâţilor-apelanţi, defunctul C.C. (moştenitor, alături de o parte din reclamanţi, al defuncţilor C.l. şi C.A.) a formulat cerere în termenul prevăzut de art. 10 din Legea nr. 18/1991 de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul extravilan de 5.000 mp şi terenul aferent construcţiei şi că s-a eliberat, cu respectarea dispoziţiilor legale, titlul de proprietate pe numele acestuia, titlu care a fost greşit anulat de prima instanţă.
Instanţa de apel a avut în vedere că autorul apelanţilor a posedat imobilul în litigiu începând cu anul 1962, în condiţiile prevăzute de art. 1847 din Codul civil, şi că s-a manifestat ca singur proprietar al bunurilor succesorale, cu excluderea celorlalţi moştenitori ai defunctului C.I., care nu au săvârşit acte prin care să conteste această posesie.
S-a apreciat că prima instanţă a considerat greşit că intimaţii-reclamanţi C.G. şi E. ar fi săvârşit acte de întrerupere a cursului prescripţiei achizitive, întrucât faptul că aceste părţi ar fi depozitat unele bunuri în imobil, ori ar fi cultivat terenul sporadic nu poate fi asimilat unei negocieri a posesiei exercitate de C.C., căci s-au făcut cu acordul acestuia.
Reţinând că în cauză a operat uzucapiunea de peste 30 de ani şi că autorul apelanţilor a dobândit în acest mod dreptul exclusiv de proprietate asupra imobilului pe care l-a transmis moştenitorilor săi – apelanţii, tribunalul a dispus anularea certificatului suplimentar de moştenitor emis cu privire la defuncta C.A., cu motivarea că aceasta nu a avut în patrimoniu, la data decesului, imobilul şi, pe cale de consecinţă, s-a constatat şi nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, prin care succesoarele defuncţilor C.l. şi C.A. au înstrăinat reclamantului C.E. cotele lor de drept asupra imobilului.
împotriva deciziei au declarat recurs intimaţii-reclamanţi C.G., C.A. şi C.E., invocând cazurile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 din Codul de procedură civilă, pentru următoarele motive:
– S-a făcut o greşită aplicare a prevederilor legale privind prescripţia achizitivă imobiliară, în situaţia în care nu era îndeplinită nici una din condiţii, şi mai ales termenul de 30 de ani, care nu a fost dovedit în favoarea autorului apelanţilor-pârâţi.
– Prin decizia tribunalului s-a apreciat valabilitatea titlului de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991 pe numele lui C.C., deşi legea specială nu era aplicabilă terenului intravilan litigios, întrucât pentru acest teren exista un titlu valabil, respectiv contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1935.
Curtea de Apel a constatat că recursurile sunt fondate, în cauză fiind incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Imobilul în litigiu a fost dobândit şi deţinut în devălmăşie de către C.I., decedat la 31.01.1962, şi soţia acestuia C.A., decedată la 2.05.1988, conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1935.
La succesiunea lui C.l. au soţia supravieţuitoare, C.C. (autorul apelanţilor-pârâţi) şi ceilalţi descendenţi ai defunctului, parte dintre ei reclamanţi în prezenta cauză, conform Certificatului de moştenitor nr. 214/1962, eliberat de Notariatul de Stat al fostului Raion “23 August”.
După decesul soţiei supravieţuitoare C.A., la succesiunea acesteia au venit descendenţii menţionaţi în Certificatul de moştenitor nr. 1530/1988, precizându-se însă că masa succesorală se compune doar dintr-un loc de veci, motiv pentru care, cu respectarea dispoziţiilor legale, prin certificatul suplimentar eliberat la 16.02.1993, s-a completat masa succesorală cu cota de 5/8 din imobil.
Succesoarele D.E. şi B.G. au înstrăinat cotele de drept indivize stabilite prin certificatele de moştenitor recurentului-reclamant C.E., în baza contractelor de vânzare-cumpărare depuse la dosar.
Apelanţii-pârâţi au susţinut că, după decesul lui C.l. din anul 1962, ceilalţi moştenitori, cu excepţia autorului lor, C.C., nu au folosit imobilul, situaţie în care, în favoarea lui C.C., a operat prescripţia achizitivă de 30 de ani, care ar fi fost împlinită la data decesului acestuia, în anul 1994.
Chiar admiţând ca fiind reală situaţia de fapt susţinută în cauză de către apelanţi (deşi din depoziţiile martorilor rezultă că o parte dintre reclamanţi au cultivat sporadic terenul aferent casei de locuit şi au depozitat în imobil diferite materiale), tribunalul a apreciat greşit că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1847 din Codul civil.
Pentru un imobil deţinut în indiviziune, dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune de către unul dintre moştenitori presupune dovada unei manifestări exterioare din partea acestuia, care să demonstreze că a înţeles să transforme posesia din comună în exclusivă, prin excepţie de la regula că moştenitorii sunt presupuşi că stăpânesc bunurile succesorale unii pentru alţii, atâta timp cât se găsesc în stare de indiviziune, dovadă neefectuată în cauză.
De asemenea, aprecierea tribunalului, în sensul că la data decesului defunctei C.A. nu ar fi existat în patrimoniul său imobilul, întrucât ar fi intervenit între timp uzucapiunea, este lipsită de temei legal, deoarece perioada de timp scursă între data decesului lui C.l. şi data decesului defunctei C.A. este sub limita termenului de 30 de ani, iar acceptarea succesiunii acesteia din urmă de către reclamanţi constituie un act de dispoziţie ce întrerupe cursul prescripţiei achizitive.
în raport de data la care recurenţii-reclamanţi sau autorii lor au acceptat succesiunea defunctei C.A. (anul 1988), printr-un act de dispoziţie care întrerupe în mod evident cursul prescripţiei achizitive, a început să curgă un nou termen, care, de asemenea, a fost întrerupt prin cererile adresate Primăriei Comunei P. pentru înscrierea “în rolul imobilului” şi prin plata impozitelor datorate, dovedită cu înscrisurile depuse în această fază procesuală.
Este întemeiată şi critica privitoare la faptul că instanţa de apel a respins cererea de anulare a titlului de proprietate, eliberat pe numele lui C.C., pentru terenul intravilan aferent construcţiei, întrucât pentru acesta există un titlu de proprietate, respectiv contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1935, iar terenul nu a fost cooperativizat sau trecut în alt mod în proprietatea statului, pentru a se pune problema “reconstituirii dreptului de proprietate” în baza Legii nr. 18/1991.
Faţă de considerentele prezentate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. 2, raportat la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, Curtea a admis cererile de recurs şi a modificat decizia tribunalului, în sensul că a admis apelul, doar în limita motivului prin care s-a criticat soluţia de anulare integrală a titlului de proprietate eliberat în baza Legii nr. 18/1991, în condiţiile în care s-a constatat că pentru terenul extravilan, în suprafaţă de 5.000 mp, titlul a fost emis cu respectarea dispoziţiilor actului normativ.
Pentru acest motiv, sentinţa a fost schimbată în parte, în sensul că s-a dispus anularea parţială a Titlului de proprietate nr. 1709/1993, numai cu privire la terenul intravilan, fiind păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei.
