Dacă terenul posedat de o persoană în condiţiile prevăzute de art. 1846 şi 1847 din Codul civil a fost trecut la stat prin decret de expropriere, posesia utilă s-a întrerupt din momentul emiterii decretului, chiar dacă nu s-a mai realizat obiectivul vizat prin măsura exproprierii, deoarece din acel moment posesiunea s-a transformat într-o detenţiune precară.
(Decizia nr. 542 din 2 februarie 2002 – Secţia a IV-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 2270 din 26.02.2001, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta N.T. împotriva pârâţilor A.G. şi Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor, acţiune prin care se solicitase să se constate că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului-teren de 177 mp, ca efect al uzucapiunii de 30 de ani.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin înscrisul sub semnătură privată intitulat “chitanţă”, întocmit la 20 septembrie 1949, autorii reclamantei au dobândit imobilul-teren situat în Bucureşti, str. D., sectorul 2, în posesia căruia au şi intrat de la acea dată; că, deşi în cauză s-a făcut dovada posesiei exercitate de reclamantă şi autorii ei timp de 30 de ani, nu s-a făcut dovada caracterului continuu, neîntrerupt, netulburat, public şi sub nume de proprietar al acestei posesii, atâta timp cât imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 95/1986.
Soluţia primei instanţe a fost confirmată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, care, prin Decizia civilă nr. 2633/A din 1 octombrie 2001, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei.
împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs reclamanta N.T., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin primul motiv de recurs se critică decizia, deoarece aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină, tribunalul preluând motivaţia instanţei de fond, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă.
Prin motivul doi de recurs se critică decizia, deoarece aceasta a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă. S-a susţinut, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 95/1986, decret care avea în vedere amenajarea zonei în cauză, dar cu toate acestea recurenta a continuat să posede bunul, ceea ce înseamnă că statul a fost neglijent cu propriile drepturi.
în final, s-a solicitat admiterea recursului aşa cum s-a formulat şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii reclamantei.
Examinând decizia, în raport de criticile formulate, se constată următoarele:
Decizia tribunalului cuprinde considerentele pe care se sprijină, în raport de criticile formulate de recurenta-reclamantă împotriva hotărârii primei instanţe.
De asemenea, nu se poate susţine că decizia a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, atâta timp cât în cauză s-au avut în vedere dispoziţiile care reglementează prescripţia achizitivă.
Astfel, s-a făcut o corectă aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 1890 din Codul civil, referitoare la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoana care solicită să se constate că a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani: posesia utilă a bunului şi exercitarea posesiei timp de 30 de ani.
Din această perspectivă, bine s-a reţinut că, deşi recurenta-reclamantă a dovedit îndeplinirea celei de-a doua condiţii, pe prima nu a dovedit-o, căci nu a demonstrat că posesia sa a fost continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar, conform art. 1847 din Codul civil, bunul trecând în proprietatea statului conform Decretului nr. 95/1986, dată de la care reclamanta a devenit un simplu detentor precar.
în raport de aceste considerente, bine s-a reţinut că recurenta-reclamantă nu a dovedit îndeplinirea condiţiilor legale necesare pentru a uzucapa.
Având în vedere cele de mai sus, constatând legală şi temeinică decizia tribunalului, conform art. 316 coroborat cu art. 296 din Codul de procedură civilă, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
