Conform sentintei civile nr. x/12.05.2008 pronuntata de Judecatoria Brasov in dosar nr. x/197/2007 (fl.9-14), al carei dispozitiv a fost lamurit prin incheierea sedintei publice din 16.09.2008 (fl.15-17), ca urmare a sistarii starii de indiviziune, a fost inscris dreptul de proprietate al paratei SA asupra imobilului compus din apartamentul nr. 12 situat in Brasov, str. Piata Sfatului, nr. 13 si teren aferent in cota de 24,65%, in cartea funciara Brasov nr. 100050-C1-U8 (provenita din conversia de pe hartie a CF nr. x), avand nr. topografic x/XII, retroactiv din anul 1946, cand potrivit incheierii nr. 3071/26.06.1946 intocmita de Judecatoria mixta Brasov, sectia carte funciara (fl.18) s-a dispus intabularea dreptului de proprietate cu titlu de drept de asupra partii imobilului cu nr. topografic x in cartea funciara nr. 118000 a mun. Brasov, in favoarea mostenitoarei SA
Totodata, potrivit declaratiei martorului CD (fl.55) imobilul susmentionat s-a aflat in posesia reclamantei din cursul anului 1974 pana in prezent.
Ca atare prin cererea adresata instantei reclamanta a solicitat sa se constate ca a dobandit dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu prin uzucapiune, invocand in drept prevederile din 26 noiembrie 1864, respectiv art. 1847 si urm. Insa, avand in vedere ca posesia reclamantei a inceput in cursul anilor 1972-1974 si a continuat pana in prezent se constata existenta unei succesiuni de legi in timp punandu-se problema aplicabilitatii acestora.
Astfel, incepand cu anul 1947 in unele provincii ale tarii, printre care si Transilvania, s-au aplicat dispozitiile Decretului-lege nr. 115/1938 privitoare la imobiliara bazata pe cartea funciara, unde uzucapiunea avea o reglementare speciala. Asadar, in aceste teritorii nu se aplicau dispozitiile codului civil referitoare la uzucapiune, ci prevederile cuprinse in Decretul-lege nr. 115/1938. Ulterior, in anul 1996 a fost adoptata Legea nr. 7 a cadastrului si publicitatii imobiliare, care nu a mai preluat cazurile speciale de uzucapiune din sistemul cartilor funciare reglementat de Decretul-lege nr. 115/1996, astfel ca din momentul intrarii ei in vigoare uzucapiunea era reglementata pe intreg teritoriul tarii de dispozitiile Codului civil.
Instanta retine ca desi, reclamanta si-a intemeiat in drept cererea de chemare in judecata pe prescriptia achizitiva reglementata de dispozitiile Codului Civil, in temeiul art. 84 C.pr.civ., nu este tinuta de textul de lege indicat de parte, ci trebuie sa aplice acel text de lege care corespunde situatiei de fapt calificata juridic de aceasta.
Ca atare, in ceea ce priveste legea aplicabila, constata ca potrivit Deciziei nr. LXXXVI (86)/10.12.2007 pronuntata de Inalta Curte de Casatiei si Justitie pe calea recursului in interesul legii s-a stabilit ca in situatia prescriptiilor achizitive incepute sub imperiul Decretului-lege nr. 115/1938 si implinite dupa intrarea in vigoare a legii nr. 7/1996, actiunile in constatarea dobandirii dreptului de proprietate prin uzucapiune in regim de carte funciara sunt guvernate de dispozitiile legii vechi, respectiv ale Decretului-lege nr. 115/1938. Pentru cauza de fata mult mai explicita este decizia in considerente, unde se arata ca pentru posesia imobilelor situate in regimul de carte funciara, incepute sub imperiul Decretului-lege nr. 115/1938, actiunea in constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune este reglementata de prevederile acestui decret chiar si dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 7/1996.
Asadar avand in vedere ca posesia reclamantei a inceput in perioada anilor 1972-1974, dar si caracterul obligatoriu al deciziilor pronuntate pe calea recursului in interesul legii, instanta constata ca reclamanta va trebui sa dovedeasca dobandirea dreptului de proprietate asupra imobilului din litigiu in conditiile Decretului-lege nr.112/1938. In acest sens instanta retine ca in cuprinsul art. 28 alin. 1 sunt reglementate conditiile pentru a putea invoca uzucapiunea extratabulara, si anume: titularul dreptului intabulat in cartea funciara sa fie decedat, uzucapantul sa posede imobilul timp de cel putin 20 de ani de la moartea proprietarului tabular si posesia sa fie utila, indiferent de buna-credinta sau reaua-credinta a posesorului.
Cu intaietate se constata ca prima cerinta, anume decesul proprietarului tabular, nu este indeplinita, intrucat potrivit sentintei civile nr. x/01.06.2010 pronuntata de Judecatoria Sighisoara in dosar nr. x/308/2009 (fl.34-38), parata SA a fost declarata disparuta, constatandu-se ca data ultimei stiri despre aceasta este reprezentata de sfarsitul anului 1976. Or, hotararea de declarare a disparitiei nu are nici un efect asupra capacitatii de folosinta a persoanei fizice disparute, aceasta fiind considerata in viata pana la declararea mortii pe cale judecatoreasca.
Apoi, in ceea ce priveste caracterul util al posesiei aceasta trebuie sa fie neatinsa de niciunul din viciile acesteia. In acest sens art. 1847 C.civ. caracterizeaza posesia utila ca fiind continua neintrerupta, netulburata, publica si sub nume de proprietar. In prezenta cauza, dupa cum chiar reclamanta recunoaste, a detinut imobilul in litigiu in calitate de chirias, in baza unui contract de inchiriere incheiat cu Statul Roman prin S.C.“RIAL”S.R.L., aspect confirmat prin declaratia martorului CD (fl.55). Or, chiriasul este un simplu detentor precar care nu poate dobandi proprietatea prin uzucapiune cat timp exercita stapanirea ca locatar si nu ca proprietar.
In acelasi sens, Curtea Suprema de Justitie a decis in cadrul solutionarii unui recurs in interesul legii, anume Decizia nr. VIII din 27 septembrie 1999, ca detentia locatarului, fiind viciata de precaritate, nu poate conduce la dobandirea proprietatii prin uzucapiune a imobilului ce face obiectul locatiunii.
In ceea ce priveste sustinerea reclamantei in sensul ca efectele sentintei civile nr. x/2008 pronuntata de Judecatoria Brasov in dosar nr. x/197/2007 au dus la intervertirea detentiei precare in posesie utila prin intervertirea titlului, instanta retine ca art. 1858 C.civ. reglementeaza patru cazuri de exceptie cand este posibila intervertirea detentiei precare in posesie utila, insa printre care nu se regaseste ipoteza din cauza de fata. In toate cele patru cazuri detentorul precar dobandeste vointa de a exercita stapanirea bunului pentru sine, avand la baza buna-credinta. Ca atare in niciun caz intervertirea detentiei precare in posesie utila nu tine de natura raporturilor dintre detentorul precar si proprietar, ci de vointa primului grevata pe buna credinta. Or, in cazul de fata reclamanta niciodata nu a stapanit bunul in litigiu pentru sine, stiind ca este in proprietatea altor persoane, acesta fiind motivul pentru care a incercat sa-l dobandeasca, dupa cum sustine martorul CD (fl.55).
Fata de cele aratate, instanta va respinge ca neintemeiata cererea formulat
