Prin sentin?a civilă nr.10331/21.04.2010 Judecătoria Constan?a a admis ac?iunea formulată de reclaman?ii M.I. ?i M.M. in contradictoriu cu paratii Orasul Eforie prin primar si Consiliul local al orasului Eforie, a constatat ca reclamantii au dobandit dreptul de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani asupra terenului de 508 mp situat in orasul Eforie Sud, str. Dr. Cantacuzino nr.106, identificat prin raportul de expertiza tehnica Dumitrescu Florin ?i a respins ca nefondata cererea paratilor privind acordarea cheltuielilor de judecata.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantii M.I. ?i M.M. au solicitat instan?ei sa constate ca au dobandit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra terenului de 500 mp din Eforie Sud, str. Dr. Cantacuzino. In motivare, au aratat ca stapanesc terenul exercitand o posesie utila din anul 1978 si nu au fost tulburati in posesia lor.
In drept, si-au intemeiat actiunea pe art.1847, 1867, 1898 Cod civil.
În considerentele sentin?ei, prima instanta a re?inut ca reclamantii au facut dovada pretentiilor. Astfel, din actele depuse, din expertiza tehnica efectuata de expert Dumitrescu Florin si din declaratiile martorilor, rezulta fara echivoc ca reclamantii au exercitat in timpul cerul de lege, din anul 1978, o posesie utila asupra terenului in suprafata de 508 mp.
Instanta a constatat ca terenul nu a facut obiectul contractului de vanzare-cumparare nr.211/15.09.1998, astfel ca nu poate fi vorba despre o detentie precara.
In consecinta, in baza art.1890 si art.1847 a fost admisa actiunea, iar in baza art.274 Cod pr.civila a fost respinsa cererea privind cheltuielile de judecata formulata de parati, deoarece reclamantii nu au cazut in pretentii.
Împotriva acestei hotărâri, pârâ?ii au declarat în termen legal recurs.
În motivarea cererii de recurs, au sus?inut că în mod gre?it a re?inut prima instan?ă că sunt îndeplinite condi?iile prevăzute de art.1845 ?i urm. Cod civil, pentru a dobândi dreptul de proprietate prin efectul uzucapiunii. Posesia exercitată de reclaman?i este una precară, în condi?iile în care au avut calitatea de chiria?i în locuin?a pe care au cumpărat-o în temeiul Legii nr.112/1995. Mai mult decât atât, reclaman?ii au înregistrat la Primăria ora?ului Eforie cereri în anul 2008 ?i 2009 în vederea cumpărării terenului aferent locuin?ei. Astfel, reclaman?ii cuno?teau situa?ia juridică a întregului imobil, nu au posedat pentru sine, ci cu îngăduin?a proprietarului, nefiind vorba despre o posesie utilă.
Nu este îndeplinită în cauză nici condi?ia existen?ei termenului de 30 de ani prescris de lege. Reclaman?ii au început stăpânirea imobilului din Eforie Sud, str. Cantacuzino nr.106, în anul 1981, când au încheiat contractul de închiriere nr.73/7.10.1981. chiar dacă ar fi început o posesie utilă în anul 1978 a?a cum au declarat martorii, încheierea contractului de închiriere a întrerupt posesia ?i a transformat-o într-una precară.
Intima?ii au formulat întâmpinare, sus?inând că motivele expuse de recuren?i nu pot fi avute în vedere deoarece contractul de închiriere ?i contractul de vânzare-cumpărare au avut ca obiect casa de locuit, în timp ce obiectul ac?iunii de fa?ă îl constituie terenul. Asupra terenului în suprafa?ă de 508 mp, reclaman?ii au exercitat o posesie utilă din anul 1978, dovedită în cadrul judecă?ii la fond.
Analizând sentinţa recurată în raport de criticile formulate, tribunalul a constatat că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Posesia constituie o stare de fapt de natură a produce unele drepturi pentru posesor, fiind necesar a fi întrunite elementele constitutive ale posesiei, corpus şi animus.
Elementul psihologic animus constă în voinţa posesorului de a stăpâni bunul pentru el, sub nume de proprietar sau titular al altui drept real.
Pentru a se putea uzucapa, art.1847 Cod civil prevede ca posesia să fie sub nume de proprietar, iar potrivit art.1855 din acelaşi cod se presupune că posesorul a conservat aceeaşi calitate, când a început a poseda pentru altul, dacă nu este probă contrarie.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr.211/15.09.1998 reclaman?ii au cumpărat de la SC Util Serv 96 Eforie, în baza Legii nr.112/1995, locuin?a situată în Eforie Sud, str. Dr. Cantacuzino nr.106, atribuindu-li-se totodată în folosin?ă terenul construit în suprafa?ă de 57 mp. În cuprinsul contractului, s-a men?ionat faptul că locuin?a este ocupată de cumpărători în baza contractului de închiriere nr.73/7.10.1981.
Prin urmare, locuin?a fiindu-le închiriată, deci apar?inând unui alt proprietar, reclaman?ii nu pot pretinde că s-au considerat proprietari ai terenului aferent construc?iei. Cunoscând deci că suprafaţa de teren construit este proprietate de stat, reclamanţii au luat în stăpânire terenul în litigiu prin extinderea folosinţei terenului construit, această împrejurare persistând ?i după încheierea contractului de vânzare-cumpărare în care s-a men?ionat în mod expres atribuirea în folosin?ă a terenului construit în suprafa?ă de 57 mp. De altfel, terenul construit a fost stăpânit în indiviziune cu terenul neconstruit, prin urmare nu se poate considera că a fost exercitată o posesie utilă asupra întregului teren în cauză.
Posesia începută prin extinderea folosinţei nu este o posesie exercitată pentru sine, sub nume de proprietar, ci o posesie exercitată pentru altul, respectiv pentru adevăratul proprietar.
Mai mult decât atât, adresând Primarului ora?ului Eforie cereri în anul 2008 ?i 2009 pentru cumpărarea terenului aferent locuin?ei cumpărate, indicând loturile 5613 ?i 5614, reclaman?ii au recunoscut că nu ei au stăpânit terenul ca ?i proprietari, aspect ce reprezintă un element esen?ial în calificarea elementului subiectiv al posesiei animus, ca fiind o posesie pentru altul ?i nu pentru sine.
Prin urmare, prin simpla extindere a folosinţei asupra unui teren despre care cunoşteau că aparţine unui alt proprietar, reclamanţii nu se puteau considera titulari ai dreptului referitor la bunul aflat în posesie.
Se reţine astfel că s-a făcut dovada contrară în sensul art.1855 Cod civil, deoarece ocupând terenul construit atribuit în folosinţă ca urmare a închirierii locuin?ei de pe teren, cu privire la care cunoşteau că nu sunt proprietari, reclamanţii nu pot pretinde că au ocupat şi suprafaţa imediat alăturată cu convingerea că sunt proprietari, cu atât mai mult cu cât potrivit art.1857 Cod civil posesorul care nu posedă pentru sine nu poate schimba prin voinţa lui calitatea posesiei.
În consecinţă, posesia fiind afectată de viciul precarită?ii, nu se mai pune problema analizării termenului de 30 de ani prescris de lege.
Pentru aceste considerente de fapt şi de drept, constatând că prima instan?ă a pronun?at o hotărâre cu încălcarea legii ?i interpretarea gre?ită a probelor administrate, în temeiul art.312 alin.2 rap. la art. 304 pct.9 ?i art.3041 din a fost admis recursul ?i a fost modificată în tot sentin?a civilă recurată, în sensul că a fost respinsă ac?iunea ca nefondată.
Totodată, în temeiul art.274 alin.1 din acela?i cod, intima?ii reclaman?i afla?i în culpă procesuală au fost obliga?i către recuren?ii pârâ?i la plata sumei de 649 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxa judiciară de timbru).
